Scenarii de tip James Bond în afacerea Hexi Pharma

Vă mai amintiți de Black Cube? Preț de o săptămână au fost bombe peste bombe de presă, s-au vehiculat informații dintre ce­le mai năstrușnice, bineînțeles, ma­jo­ri­ta­tea „pe surse“. Deși era greu de crezut că niște agenți cu antecedente „Mossad“ s-ar comporta ca niște detectivi particulari începători, pre­sa noastră nu și-a pus aproape deloc astfel de în­trebări. Oricum, scandalul cu pricina a ieșit, probabil cu totul, de pe circuit, lă­sând lucrurile la fel de con­fuze ca la debutul său.

Cam la fel se va întâmpla, foarte probabil, și în cazul Hexi Pharma. Cum s-a de­clan­șat scandalul știm: cineva din interior sau ca­re știa lucrurile la prima mână, din mo­tive de ordin personal sau de altă natură (în­tre care nu poate fi exclusă nici va­ri­anta unui război comercial), a transmis in­formații despre dezinfectanții livrați de fir­ma cu pricina în sistemul sanitar ro­mâ­nesc. Cam așa încep mai toate scandalurile de presă. Și la noi, și prin alte părți. Im­portant e ceea ce urmează după aceea, in­diferent de motivația reală a „sursei“ ini­țiale. Mai precis, e important cum reac­ționează autoritățile, cum relatează mass-media, dacă problemele semnalate sunt sin­gulare sau ne confruntăm cu o boală ge­neralizată de sistem, dacă sunt și alte im­plicații, de altă natură, relevante.

E clar că moartea lui Dan Condrea a per­turbat din temelii orice demers care ar fi în­cercat să lămurească măcar o parte din­tre întrebările de mai înainte. Din această perspectivă, e, bineînțeles, legitim să cer­ce­tezi mai atent circumstanțele acci­den­tu­lui. Însă de aici până la a intra în seria de sce­narii, parcă extrase din­tr-un fim cu Ja­mes Bond, pe care le-am văzut ulte­ri­or dez­bătute aprins, e cale lungă. Scenarii ca acela cu automobilul teleghidat din aer sau în care Condrea din mașină nu era de fapt Con­drea (apropo, practica de a sigila si­criul atunci când victima e cu totul des­fi­gu­ra­tă e una curentă!), cu „agenți infil­trați“ pe post de martori (un membru din Comisia SRI se întreba cum de avea biciclistul un telefon Sam­sung, de parcă ar fi fost vor­ba de cine știe ce echi­pament militar de co­mu­ni­cații). Asta nu înseamnă, de­sigur, să eliminăm ideea că Dan Condrea ar fi fost fa­ța vizibilă a unui montaj co­mercial pilotat de un ser­viciu secret sau, la nivel privat, de oameni ca­re au fost la un moment dat sau mai sunt în­că angajați ai acestor servicii. E o pis­tă care nu trebuie neglijată, inclusiv ide­ea că dez­văluirile inițiale ar fi parte a unui răz­boi între serviciile secrete, despre care am avut indicii și în cazul Black Cube.

Oricum, ca tacâmul să fie complet, a apă­rut la un moment dat și fosta soție a lui Dan Condrea, Laura Georgescu, care, cu microfoanele televiziunii așezate generos în față și apoi ca invitată într-un studio TV, a debitat un șir întreg de „dezvăluiri“ împletite cu acuzații între care unele s-au dovedit a fi false la o primă verificare, în timp ce altele erau hilare de-a dreptul, pre­­cum aceea în care ne spunea că ar fi fost urmărită de CIA. După cum la fel de greu de crezut sunt și acuzele lansate de Flori Di­nu, directorul general Hexi Pharma, ca­re voia să ne facă să credem că firma sa, ca­re, pâ­nă una-alta, cumpără substanța de ba­ză pen­tru dezinfectanți din Ger­ma­nia, i-ar fi speriat pe concurenții din afară prin in­ten­ția de a se extinde în străi­nă­tate.

Toate aceste „bombe“ aruncate în piața media nu au făcut însă decât să abată cu totul atenția de la o serie întreagă de în­trebări mult mai importante. Și din acest punct de vedere vina o poartă mai ales ad­ministrația românească, Ministerul Să­nă­tății, dar și alte instituții, care, în afară de a ne spune că s-au găsit în vreo două-trei locuri dezinfectanți diluați de sute, chiar de mii de ori, nu a făcut mare lucru. Or, ar fi interesant să avem un răspuns asu­mat oficial care să lămurească măcar câ­te­va lucruri sau să promită să o facă într-un interval rezonabil. De pildă: 1) Este de­zin­fec­tantul livrat către spitale folosit ca ata­re sau este un concentrat care trebuie dilu­at la nivel local? 2) Cum Hexi Pharma ocu­pa un segment de doar 20 procente din piață, au fost testați dezinfectanții livrați de alte firme, sunt ei în regulă? 3) Cum ara­tă starea generală de igienă din spi­ta­lele românești, pentru că, dincolo de ches­tiu­nea dezinfectanților, mai sunt multe alte probleme, deși s-a creat falsa im­pre­sie că totul începe și se termină cu dezin­fec­tan­ții? 4) Ce se poate imputa sistemului de achiziții din sănătate (de fapt, nu doar din sănătate), în care, pe de o parte, pe SEAP singurul criteriu este cel al prețului, iar pe de alta, există numeroase licitații vi­cia­te, cu una-două mâini moarte, prin ro­ta­ție, dar perfect acoperite în hârtii? 5) Deși din anul 2000 până astăzi fondurile alo­ca­te sănătății au crescut, în termeni reali, de aproape patru ori, asta se vede prea pu­țin la fața locului. Poate fi o parte a pro­blemei felul în care se fac achizițiile de me­dicamente sau de aparatură me­di­cală? 6) Cum se pot, cât de cât, atenua dis­pa­ri­tățile enorme din sistemul de să­nă­tate, în condițiile în care medicii rezidenți au sa­la­rii la limita subzistenței și singurul lor gând este cum să plece, imediat ce pot, să profeseze în străinătate, în timp ce la București se iau „atenții“ între 500 și 1.000 euro pentru o operație?

Scandalul provocat de „afacerea Hexi Phar­ma“ ar fi putut fi punctul de plecare pentru a urmări măcar o parte din pistele de analiză de mai sus. Probabil, însă, dacă ne luăm după ce am văzut până acum, nu se va întâmpla asta și vom avea mai de­gra­bă parte de discuții aprinse despre su­pra­vegheri CIA și atentate teleghidate.