De același autor
A avut noroc în cazul referendumului privinda independenței Scoției pe care l-a gestionat de asemenea extrem de prost, fie și dacă doar ne referim la intervalul de trei ani lăsat la dispoziția partizanilor secesiunii. A avut atunci. A avut noroc si la ultimele alegeri cînd a obținut pentru conservatori o majoritate neașteptată deloc preconizată de sondajele de opinie. Nu și de această dată. Votul pro-Brexit de joia trecută nu doar scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană ci riscă să facă din el și groparul Regatului Unit, dacă Scoția și Irlanda de Nord vor decide să solicite independența. JK Rowling, creatoarea lui Harry Potter, una dintre personalitățile scoțiene care a militat activ în 2014 împotriva desprinderii Scoției de Regatul Unit, nota amar pe Twitter la puțin timp după ce se decisese rezultatul referendumului: "Scoția va dori acum să devină independentă. Moștenirea politică pe care ne-o lasă Cameron e destrămarea a două uniuni. Nici unul din aceste lucruri nu trebuia să se întîmple"
De partea cealaltă, nici port drapelul taberei "Leave", Boris Johnson, care a cîștigat săptămîna trecută un duel personal cu David Cameron care datează încă din anii de liceu, nici Michael Gove, strategul campaniei Brexit, nu lasă deloc impresia că știu ce au de făcut. Doar Nigel Farage, liderul foarte vocal al UKIP, știe exact ce vrea: să declare 23 iunie sărbătoare națională. Într-o analiză post-referendum Alastair Campbell, fostul director de comunicare al premierului Tony Blair, făcea observația că la conferința de presă din 24 iunie cei doi arătau de parcă ar fi la o înmormîntare nu la celebrarea unei mari victorii ("ziua independenței"!?).
Semnalele primite imediat după vot, dinspre Uniunea Europeană, dinspre mediul de afaceri, chiar din America nu seamănă deloc cu ceea ce au spus ei oamenilor că se va întîmpla. După ce pe tot parcursul campaniei i-au încredințat că toate scenariile pesimiste sunt doar niște sperietori și că oricum nu trebuie să se încreadă în experți e foarte posibil ca dezastrul să fie chiar mai mare decît îl estimaseră cei din urmă. Deja devalorizarea bruscă a lirei sterline a făcut ca Marea Britanie să cadă de pe locul cinci pe șase între economiile din lume. Iar agenția Moody's a degradat ratingul țării de la stabil la negativ. Pe de altă parte, spre deosebire de campionii taberei "Leave" europenii arată că sunt pregătiți mai bine ca primii pentru momentul post-Brexit. Din toate părțile vine, formulat imperativ agresiv, mesajul că Londra trebuie să ceara cît mai repede activarea articolului 50 din Tratatul UE prin care solicită retragerea formală din Uniune. A spus-o mai întîi Jean-Claude Junker pe un ton arogant, satisfăcut că în sfîrșit Bruxelles-ul scapă de enervanții de britanici. De altfel, el și ținut să precizeze că "nu va fi un divorț amical". A spus-o Francois Hollande. Au repetat-o apoi și miniștrii de externe ai primelor 6 țări fondatoare ale nucleului din care s-a născut ulterior UE. În plus, nu doar David Cameron ci și Marea Britanie vor trebui să suporte un exercițiu de umilință la Consiliul European care va marca săptămîna viitoare sfîrșitul președinției olandeze, premierul britanic nefiind invitat să participe la reuniunea de miercuri în care se va discuta maniera în care va fi gestionat Brexitul, deși formal țara sa este încă membru în UE.
Între timp a demisionat și lordul Johnatan Hill, comisarul britanic din CE responsabil pentru serviciile financiare. Londra a dorit în mod special această poziție pentru a proteja interesele City-ului londonez, segmentul serviciilor financiare fiind unul dintre domeniile cheie ale economiei britanice. În fapt este cel care face la Londra să-și dispute alături de New York statutul de capitală financiară a lumii. Cu altcineva responsabil la Bruxelles pentru acest domeniu, poate un francez!?, mediul va deveni probabil mai puțin prietenos pentru City of London. Dar asta nu e nimic. Mai ales Parisul se opune ca City-ul să poată efectua tranzacții financiare pentru întraga piață europeană (așa numitul sistem de "EU Passport") dacă Marea Britanie încetează să mai fie membru UE. O poziție exprimată de altfel și de Banca Centrală Europeană cu sediul la Frankfurt. Pînă la urmă e greu de crezut că nemții vor refuza o prăjitură atît de tentantă oferită pe tavă. Pentru că principalele instituții financiare internaționale care au acum sediul la Londra nu au de ales, trebuie să se relocheze pe continent, cel mai des fiind pomenit numele Frankfurt-ului ca alternativă, pentru a putea opera în continuare în spațiul comunitar. E adevărat, Barack Obama a declarat în California că Statele Unite vor continua să cultive "relație specială" cu Marea Britanie însă președintele a avut grijă să spună, în aceeași frază, cît de importantă este relația cu Uniunea Europeană. Într-un comentariu pentru Financial Times Richard Haas, președintele Council of Foreign Affairs - unul dintre cele mai influente think tank-uri americane, a fost mult mai direct, demontînd încă unul dintre argumentele forte ale taberei Brexit care îi asigura pe britanici că totul va fi la fel ca înainte, ba că legăturile cu America vor fi și mai strînse. "Relația specială va fi cu siguranță una mai puțin specială din moment ce Washingtonul nu are de ales, trebuie să-ți găsească alți parteneri în Europa, în Orientul Mijlociu și în Asia". O părere împărtășită și de Jim Stavridis, fostul comandant suprem NATO: "Statele Unite sunt nevoite să ia act de faptul că Marea Britanie va fi foarte probabil de acum înainte un partener mai puțin viabil pe scena mondială". Ceea ce era evident de așteptat, lucrurile astea au și fost spuse în repetate rînduri, dar tabăra "Leave" le-a etichetat drept simple sperietori fără acoperire.
Mulți ar putea să se întrebe în acest moment de ce ar trebui să fim totuși atît de preocupați de rezultatul referendumului din Marea Britanie. În ce fel ne afectează? Există trei planuri majore extrem de preocupante. Primul e pericolul ca UE să se dezintegreze cu totul, așa cum și-ar dori Nigel Farage sau Marine Le Pen. Probabil nu imediat ci pe măsură ce valul populist tot mai puternic din Franța, Olanda, Austria sau Suedia capătă tot mai mult teren. Un alt element destabilizator îngrijorător ar putea fi o serie de secesiuni (Catalonia este un exemplu) inspirate de o probabilă ieșire a Scoției din Regatul Unit. Dacă totuși liderii europeni reușesc să stăpînească acest fenomen ne vom îndrepta probabil către varianta unei Europe cu două viteze în care țări ca România vor fi împinse la periferie. Deja discuțiile purtate în ultimele zile pe tema reacției la Brexit au fost limitate în interiorul grupului celor 6 țări fondatoare ale comunității europene. E un semnal destul de explicit că o bună parte din celelalte țări, cu precădere cele din Est, vor fi în general marginalizate sau chiar ignorate de-a dreptul la luarea deciziilor importante. Împreună cu Marea Britanie țările din exteriorul zonei euro reprezintă o treime din PIB-ul UE. Prin ieșirea acesteia din Uniune cota totală se reduce la jumătate ceea ce înseamnă că și influența lor se reduce dramatic.
În fine, al treilea aspect ține de componenta de securitate. Elementul fundamental al acesteia este constituit de legăturile transatlantice solide și de umbrela de protecție militară asigurată în principal de Statele Unite. Or, responabilă pentru cimentarea acestor legături era o Mare Britanie prezentă în zone de decizie la vîrf și în NATO și în UE. Londra a avut un rol cheie în toată această perioadă în a tempera puseurile anti-americane existente în destule locuri pe continent și a menține legăturile strînse cu Washingtonul. Motivul pentru care De Gaulle s-a opus vehement acceptării Marii Britanii în spațiul comunitar a fost acela că el considera că Londra este calul troian american în Europa. Sunt voci care merg chiar pînă acolo încît să considere că în principal datorită Regatului Unit Statele Unite se putera manifesta ca o putere europeană. De fapt, britanicii erau vocea influentă în jurul căreia se coagula un nucleu format din state ca Polonia, țările scandinave, țările baltice, Olanda, Danemarca sau România care toate promovau aceeași linie, a unor strînse legături transatlantice.
Prin ieșirea din scenă a Londrei această tabără pierde teren considerabil în dauna liniei alternative promovate în principal sub imboldul Franței și Germaniei (mai ales după dispariția din scenă a dnei Merkel) care are în vedere detașarea tot mai accentuată de America și cultivarea unei apropieri față de Rusia în ideea elaborării unui alt aranjament de securitate pe continent împreună cu Moscova. Or, e lesne de înțeles că astfel de evoluții lasă complet descoperite și vulnerabile țările din flancul estic în fața unei Rusii agresive și revanșarde.
