Apusul epocii Dragnea. Ce păzește opoziția?

La un an de la victoria în alegerile din 2016, când a obținut aproximativ 3.220.000 de voturi, echivalentul a 45,6% din numărul celor prezenți la urne și a doar 18% din electoratul înscris pe liste, PSD are astăzi 39% (potrivit IMAS).

Andreea Pora 09.01.2018

De același autor

 A revenit în marja scorului său tradițional, care înseamnă însă foarte puțin, în condițiile în care absenteismul se menține ridicat. Asta ar fi partea plină a paharului. Partea goală e că totuși scorul este mare, dacă luăm în calcul că în anul petrecut la guvernare PSD a declanșat și traversat o serie de crize unice în istoria partidului și chiar a postdecembrismului. A reușit să scoată în stradă sute de mii de oameni - cele mai ample proteste din 1990 încoace - în contextul Ordonanței 13 -, să-și dărâme propriul guvern prin moțiune de cenzură, să-și ostilizeze mediul de afaceri și angajații din privat prin măsurile fiscale, să-și pună în cap partenerii externi - Departamentul de Stat al SUA, Comisia Europeană, ambasadele occidentale de la București -, care au lansat avertismente dintre cele mai dure în privința independenței justiției și a statului de drept. Obsedat de subminarea justiției și măcinat permanent de lupta pentru putere din interior, PSD a nemulțumit mai toate categoriile sociale, cu excepția unui nucleu dur format din privilegiații politici, parte din bugetari și asistații social, motiv pentru care începe cel mai complicat an al guvernării sale într-o poziție șubrezidă, deși încă stabilă.

 

Relansata luptă dintre Dragnea și Tudose nu se va tranșa în termen scurt în favoarea niciunuia. Premierul nu a obținut restructurarea guvernului, care ar însemna înlăturarea unor oameni ai lui Dragnea din poziții-cheie de miniștri și din eșaloanele doi și trei, sau o conducere colectivă formată din baroni și nici un Congres extraordinar, așa cum nici liderul PSD nu va obține debarcarea lui Tudose, care l-ar aduce la mâna președintelui Iohannis, cu care se află într-un conflict deschis. Dragnea se străduiește să-și securizeze baronii care i-au rămas fideli, Tudose să-i atragă de partea sa și să câștige teren metru cu metru. Vremea compromisului va mai dura, s-a confirmat la Comitetul Executiv de la începutul săptămânii, dar nu dincolo de jumătatea acestui an.

 

Motivul este simplu: penalul Dragnea, la ușa căruia se adună noi dosare și viitoare sentințe, nu poate deveni candidat la prezidențiale. Dragnea nu are profilul unui prezidențiabil, e modest intelectual, cu educație și cultură precare, fără a ști vreo limbă străină, prost văzut în cancelarii din cauza condamnării și a recentelor probleme cu justiția, dar mai ales e lipsit de orice șansă în fața lui Iohannis. De altfel, este plasat în sondaje (chiar și în cele de casă) cu o cotă la jumătate din cea a partidului. În alegeri Dragnea va fi un balast, nu o locomotivă. PSD știe bine asta, la fel cum știe că nu poate amâna mult găsirea și desemnarea unui candidat, demers deloc simplu. Asta deși o are la îndemână pe Firea, ale cărei șanse sunt însă reduse la nivel național. Zilele lui Dragnea în fruntea partidului sunt din această cauză numărate, cutuma fiind că șeful PSD este și candidatul la prezidențiale. Dacă se va face rabat de la ea, PSD va traversa campania electorală zdruncinat de previzibile conflicte interne, ceea ce nu-l va ajuta. 2018 va fi anul apusului epocii Dragnea.

 

Greu se putea imagina un context politic mai favorabil pentru opoziție decât șirul de scandaluri, gafe și degringolada creată de PSD. O adevărată mană cerească; opoziția ar fi trebuit teoretic să prindă aripi în sondaje. Nu a fost așa. PNL a crescut modest față de scorul obținut în alegeri, iar USR a scăzut. Cele două partide nu au reușit nici capitalizarea nemulțumiților față de PSD, nici atragerea unui electorat nou din rândul protestatarilor. De ce? Mulți analiști consideră că stagnarea opoziției s-ar datora absenței liderilor, a vectorilor de opinie, a unui proiect alternativ, a unor complicități cu social-democrații pe teme de justiție, în cazul PNL, și a lipsei unei ideologii, în cel al USR. Ambele partide au irosit mult timp reglându-și conturile în lupte pentru putere. Până spre finalul lui 2017, opoziția a acționat haotic, reactiv, dezbinată de orgolii meschine și fără a fi capabilă să se proiecteze ca alternativă reală la PSD. Apropierea alegerilor o va obliga însă la reconsiderări. Cum vor arăta acestea e greu de spus, găsirea unui numitor comun în antipesedism și pro-justiție e necesar, dar nu și suficient.

 

Istoria ne arată că PSD a putut fi învins doar de opoziția unită, așa-numita „dreaptă“, dar chiar și atunci la limită. Convenția Democrată, Alianța D.A. stau mărturie, dar nici ele nu au avut o majoritate confortabilă. Începând însă din 2012, de la monstruoasa coaliție USL (PNL-PSD), lucrurile s-au mai complicat. În urma concubinajului, „vechii“ liberali și-au pierdut identitatea de dreapta și bună parte din electorat, pe care nu au reușit să le recupereze nici până astăzi. Fuziunea cu PDL, decimat la vremea respectivă de rezultatul din alegerile locale și de cuplul Băsescu-Udrea, care a înființat Mișcarea Populară, nu a dus la rezultatele scontate. Ca dovadă, cele două partide reunite în actualul PNL au obținut în 2016 scorul unuia singur. Și acolo a înțepenit, chiar și după răsunătoarea victorie la prezidențiale a lui Iohannis și după dezastrul primului an de guvernare pesedist. USR, la rândul său, nu a reușit nici măcar să-și conserve scorul bun din alegerile generale, și-a irosit timpul și energiile în dezbateri sterile pe tema familiei tradiționale, a refuzat cu obstinație o clarificare ideologică și și-a canibalizat electoratul. Sub noul lider, Dan Barna, se observă însă o ieșire din imobilismul indus de Nicușor Dan și o poziționare mai clară în ce privește abordarea temei justiției.

 

Între PNL și USR este însă o falie care ține de generație, de activism și de marketing politic, dar în principal este vorba de faptul că ele împart același electorat și, în consecință, se tem unul de altul mai mult chiar decât de PSD. Care este însă soluția pentru a împiedica PSD, cu sau fără Dragnea, să ajungă din nou la putere? În primul rând, depășirea orgoliilor (de ambele părți), a pretențiilor care țin de aritmetica electorală, conștientizarea urgenței, a pericolului reprezentat de PSD pentru statul de drept și poziția României în plan extern și apoi găsirea acelor puncte comune care să facă posibilă o alianță electorală. Nu e nevoie de analize complicate pentru a vedea că este unica soluție.

 

O alianță electorală care să cuprindă PNL, USR și Platforma lui Cioloș (care se va transforma în partid în prima jumătate a acestui an) s-ar putea contura ca alternativa așteptată de public la dominația PSD, ar putea avea proiecte și strategii comune și coerente, plus un bazin mai larg de vectori de opinie și expertiză. Spre deosebire de PSD, această alianță nu trebuie să caute un candidat la prezidențiale, îl are deja pe Klaus Iohannis, care la rândul său are nevoie de o mașinărie de partid în alegeri. Ca întotdeauna, principalul obstacol în calea unei astfel de formule este meschinăria și îngustimea minților unor lideri.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22