Ciorditorii. Ce-i leagă pe Tobă și Oltean?

Cazul Tobă are meritul că redeschide un buboi supurând. Flagelul plagiatului trebuie rezolvat, trebuie să fie printre „priorități“.

Într-o reacție rapidă la ultimul scandal de plagiat care îl vizează pe ministrul de In­terne, Petre Tobă, scriam că premierul Da­cian Cioloș va da primul test în ce privește seriozitatea declarațiilor sa­le despre integritate. Sper că îl va trece, deși, după pă­rerea mea, a plecat cu stângul în această ches­tiune. Să mă explic.

Din investigația realizată de jurnalista Emilia Șercan, plagiatul nu este la nivelul „suspiciunilor“, termen fo­losit pentru a respecta pre­zumția de nevinovăție, ci al certitudinilor. Pentru că, așa cum spu­ne Gabriel Liiceanu într-o intervenție la RFI, „un elev de clasa a opta şi orice om ca­re, ştiind să citească, poate să com­pare două pagini puse alături. E vorba de a stabili identitatea a două texte, pur şi simplu“. Făcând acest exercițiu de com­parare a textelor, constați că Tobă a copiat ad litteram 250 de pagini din cele 390 ale lucrării sale de doctorat din surse diferite, lucrări de specialitate sau referate postate pe Internet. Ministrul s-a prăbușit în abi­sul ridicolului hoției prin „detaliul“ cu Apud Joseph Stiglitz și Apud Barry Buzan, despre care și-a spus probabil că or fi frați, d-aia i-a trecut în bibliografie la li­tera A. Premierul Cioloș ar trebui să-și gă­sească timp să citească articolul Emiliei Șer­can și să facă de unul singur com­pa­rația textelor. Pentru orice om de bună-credință, cum nu mă îndoiesc că este pre­mierul, verdictul este de plagiat, indi­fe­rent de câte comisii și consilii ar spune alt­ceva, așa cum s-a întâmplat în celebrul și rușinosul caz Ponta, indiferent de „ver­siunea“ lui Tobă.

Tărăgănarea rezolvării cazului prin aș­tep­tarea unui verdict al Consiliului Național de Etică (CNE), instituție pe veci com­pro­misă, populată cu personaje numite po­litic în contextul plagiatului lui Ponta, nu es­te de bun augur. Să presupunem că res­pec­tivul Consiliu îl spală pe Tobă, așa cum a procedat cu Ponta și Oprea, ce va face Da­cian Cioloş, îl va păstra în guvern? Ar fi scandalos, ar fi o reeditare a cazului Ponta într-un context în care de la acest guvern de tehnocrați chiar se aș­teaptă altceva, mă­car la ni­vel de inte­gri­ta­te. Ar fi mo­mentul decre­dibilizării lui Cioloș. După părerea mea, premierul are datoria mo­rală să ceară de­misia lui To­bă „Apud“ îna­inte de orice verdict al fă­căturii numite CNE.

Cazul Tobă are însă meritul că redeschide un buboi su­pu­rând. Flagelul plagiatului trebuie re­zolvat, trebuie să fie printre „priorități“. Ar fi trebuit să fie și printre prioritățile lui Klaus Iohannis, cadru didactic înainte de a fi președinte, pe care nu l-am auzit în acest prim an de mandat luând o poziție fermă, vorbind apă­sat despre necesitatea înăspririi legis­lației în domeniu, a schimbării normelor și a Consiliului Național de Etică. Tăcerea este cu atât mai ciudată și de neînțeles, cu cât președintele propune reforma edu­ca­ției. Lipsa de preocupare pentru ștergerea aces­tei pete rușinoase de pe obrazul Ro­mâniei - avem fabrici de diplome de li­cen­ță și doctorat, multe plagiate, de ni s-a dus buhul - poate să fie rezultatul încren­găturilor de interese, inclusiv financiare, din mediul universitar, al presiunii și tra­fi­cului de influență venit din zona asta. Alt­fel cum se poate explica indiferența față de subiect? O indiferență de care pare să fie lovit inclusiv noul ministru, domnul Cu­raj. Întrebat ce are de gând cu titlul de doctor al lui Ponta - ridicarea acestuia de­pinde de semnătura sa, așa cum a depins la momentul descoperirii faptei de cea a Ecaterinei Andronescu -, a dat un răspuns stupefiant: „acum prioritatea e bugetul“. Serios? Care e legătura dintre buget și di­plomele luate prin hoție și ce-l împiedică să semneze cererile Universității Bucu­rești, care zac la minister din 2012, n-a mai detaliat. Sau, poate, domnia sa chiar e convins că Ponta e nevinovat, că nu afla­se, bietul, de ghilimele. Păi, dacă e așa, să ne spună verde în față. Să ne spună și Io­hannis, și Cioloș. Domnilor, credeți sau nu că Ponta e un plagiator? Dar Tobă și Oprea? Dacă da, ce aveți de gând? Dacă nu, măcar știm pe ce picior al integrității valsați și cum să ne raportăm la voi.

Am spus deja că premierul Cioloș a pornit cu stângul în afacerea Tobă „Apud“, tărăgănând o decizie și dând astfel ocazia acuzelor privind protecția politică de care beneficiază controversatul individ. Dar de aici și până la a pune ștampile de „ne­cinstit“, cum face Sebastian Lăzăroiu, e to­tuși cale lungă. Doar nu suntem naivi, Lă­zăroiu cu atât mai puțin, după ex­pe­riența cotrocenistă și ministeriabilă, să ne imaginăm că în spatele susținerii guver­nu­lui nu se află o negociere politică. În opi­nia mea și potrivit informațiilor pe care le am la acest moment, ea a vizat două nu­me care contează: Dâncu și Tobă. Tocmai de aceea, în afară de rigorile de integritate și pentru a nu da credit acestor speculații, cred că Cioloș îl va demite pe Tobă. În această situație, va redeveni cinstit?

Și pentru că tot vorbim despre hoția de idei, cred că merită câteva cuvinte și hoția cealaltă, mai terestră, de la ANRP. Merită, pentru că șpăgarul (cu prezumția de ne­vinovăție adiacentă) Ioan Oltean com­ple­tează un capitol aparte în istoria corupției. Ne spun procurorii că liberalul a primit mi­ta – un „mizilic“ de 600.000 euro în con­tul cărora trebuia să tragă sforile pen­tru o despăgubire de 25 de milioane – chiar sub privirile Domnului, într-o bise­rică. S-o fi gândit că ia cu o mână șpaga și cu cealaltă își face cruce, „doamne izbă­vește și pă­zeș­te“, și gata, a scăpat. Na, că nu-i așa, so­co­teala din biserică nu s-a po­trivit cu cea de la DNA. Vedem că frica e creativă, dar ni­mic nu înfrânge lăcomia. De la șpaga negociată prin cimitire și pri­mită în pungi de plastic (fostul ministru de Finanțe, Da­rius Vâlcov) la cea în pungă de cadou vâ­râ­tă sub perna ornamentală de pe canapea (Sorin Oprescu) la sacoșa din vinilin (Do­rin Cocoș) și mapa albastră (Crinuța Du­mitrean), observăm o me­ta­mor­foză. Plicul a devenit neîncăpător, s-a tre­cut la saco­șă. De plastic. În schimb, idei­le ciordite de Tobă încap pe timbrul unui plic.