De același autor
Aniversarea a 100 de ani de la Proclamația de la Alba Iulia, rebotezată cam pompos, nu de oamenii de atunci, ci de generația noastră, „Marea Unire“, ne prinde mai dezuniți ca niciodată. E vorba, în primul rând, de disputele fără sfârșit dintre „partida președintelui“, pentru a spune astfel, și „partida majorității“. Dar nu-i vorba aici numai despre celebra și deja banalizata „ceartă între palate“. În dispută sunt principiile fundamentale de guvernare: se poate guverna astfel încât o mână de politicieni, în frunte cu Liviu Dragnea, să fie scutiți de a răspunde în fața justiției? Și asta în ciuda tuturor protestelor din țară, dar și a presiunilor din partea aliaților noștri, fără de care în 1918 nu numai că n-ar fi existat România Mare, dar poate n-ar fi existat nicio Românie?
Marea dezunire care ne macină pare să fie între oamenii care tind și pot să fie scutiți a da socoteală în justiție pentru faptele lor, care se pot îmbogăți nestingherit și în orice condiții, deoarece tot ei impun legile, tot ei impun procurorii, tot ei impun majoritatea la Curtea Constituțională și așa mai departe, și toți ceilalți, care n-au decât privilegiul de a-i aplauda sau huidui pe primii. România de azi devine tot mai puțin o democrație, ba chiar e tot mai puțin o republică, dacă aceste noțiuni presupun și egalitatea înaintea legii și lipsa oricăror privilegii care nu decurg din merit. Ceea ce se vede bine și din faptul – imposibil de explicat altfel – că de aproape doi ani guvernarea PSD-ALDE tratează cu indiferență și dispreț protestele exprimate în fel și chip ale unei părți însemnate a societății românești. Mai mult, îi tratează pe protestatari ca pe niște borfași sau extremiști, îi diabolizează, îi suspectează fără o umbră de temei de complot antistatal, când nu trimite jandarmeria să-i gazeze cu lacrimogene pe protestatari pașnici, ca pe 10 august. Niciodată un guvern măcar responsabil, dacă nu democrat cu adevărat, n-a tratat cu atâta aroganță și lipsă de respect propriul popor. Dar noi n-avem un guvern responsabil. Avem, în schimb, unul condus de formă de un prim-ministru semianalfabet funcțional și, de facto, de un condamnat penal și care își pregătește amnistia și grațierea în alte procese. Așa întâmpină România 100 de ani de la „miracolul din 1918“! Dar diviziunile noastre sunt mult mai adânci, mai vechi și poate că ele explică, fie și în parte, și această dezunire a prezentului.
Deși România a progresat mult în ultimii 30 de ani și mai ales odată cu intrarea în UE, rămânem o țară cu mari diferențe, care creează tot atâtea falii în societate: între foarte săraci și foarte bogați, între regiuni mai prospere și mai bine administrate, mai europene (în Vest) și regiuni sărace și jefuite de administratorii lor (în Sud și Est), între o clasă de mijloc cu o conștiință civică și cu valori europene și o populație marginalizată, săracă și cu mentalitate servilă și fanariotă. Recentul referendum eșuat pentru „familia tradițională“ a indicat și alte falii majore: între conservatorii religioși și biserici, susținute din oportunism de cei mai mulți politicieni, pe de-o parte, și o lume mult mai indiferentă religios, pe de alta, majoritară, dar mult prea lipsită de unitate, pentru a se afirma altfel decât prin boicot. În sfârșit, cele peste patru milioane de români care trăiesc în afara țării marchează o diviziune relativ recentă, foarte dureroasă, în raport cu cei din țară și, după părerea mea, iremisibilă.
Am avut parte, în schimb, pe 1 Decembrie, de defilări militare, de discursuri patriotarde, de emisiuni TV „educative“, de comemorări istorice, ba chiar și de un filmuleț de propagandă al guvernului, presărat cu erori factuale majore, ilustrat cu imagini bucolice pretins românești, în fapt culese din Norvegia și Rusia, și inspirat de un etos protocronist, nemaiauzit de pe vremea lui Ceaușescu. Așa cred unii că se aniversează o „mare unire“ sau ei nu fac decât să continue piesa tragi-comică a marii dezbinări naționale?
Pe scurt, a fost o zi mai curând tristă. A fost înseninată puțin numai de ideea că ar fi putut fi, și încă ar putea fi și mai rău. Cu acest gând, minim reconfortant, merită totuși să fi ciocnit un pahar de vin de 1 Decembrie 2018.
