Sub o stea fericită

D-l Dragnea e un politician norocos. E născut sub o stea fericită. Acuma, poate că dânsul se ima­gi­nează ghinionist, dar îl rugăm să ne creadă pe noi: știm mai bine, dotați cum ne știm cu o vi­ziune panoramică, care nu se poticnește în detalii nesemnificative.

Și care e marele noroc al d-lui Dragnea? Evident, acela că, deși e vătaful României, nu prea are ni­cio răspundere pentru guvernarea prezentă; o con­damnare cu suspendare trimisă de destin la mo­mentul potrivit, la care s-au mai adăugat nis­caiva demonstrații de amploare în legătură cu pra­gul pentru abuzul în serviciu (cunoașteți treaba, nu reiau povestea) l-au ținut în afara slujbei grele și periculoase de prim-ministru. Parcele i-au țe­sut d-lui Dragnea firul cel mai auriu cu putință: de­și s-a zbătut din răsputeri să fie prim-ministru, du­pă câștigarea alegerilor, deși trepădușii au în­cer­cat forțarea legilor cu Ordonanța 13, a fost de­geaba. Pe scurt, nimeni nu poate spune că omul n-a vrut să se jertfească pe altarul binelui public. Dar n-a fost să fie. Ce noroc pe el!

Nu credeți? Hai să scriem o mică istorie contra­fac­tuală: Dragnea devine prim-ministru, după câș­ti­garea alegerilor de anul trecut, în calitate de pre­ședinte al partidului victorios: șampanie, muzică, urale! Iar apoi... trebuie îndeplinite promisiunile electorale imense de mărire a salariilor și a altor beneficii; se reduc taxe și impozite; creștere eco­nomică pe consum; incapacitatea ANAF de a co­lec­ta mai mult; semnalele tot mai amenințătoare din economie și finanțe; la repezeală se măresc taxe, se schimbă sistemul de impozitare; proteste tot mai mari, sindicatele în grevă – Dragnea e declarat marele responsabil pentru tot – eco­no­mie, finanțe, sănătate, pentru epidemia de ruj­e­o­lă, pentru fraudele de la bac, ba și pentru ca­ni­culă. Criza se accentuează. Pesediștii, simțind că partidul vine în cap, mârâie tot mai agresiv, Ga­brielele, Olguțele umplu ecranele cu recriminări; Ponta își arată colții, și nu e deloc singur; baronii în înțelegere cu Iohannis îl atacă, îl sfâșie și, în final, îi distribuie leșul politic comentatorilor de duzină. O, ce coșmar!

Dar fericitul Dragnea n-are asemenea necazuri. El nu-i prim-ministru și zodiile s-au opus ca el să fie. Alții, nefericiți, sunt – în jumătate de an a schim­bat doi. Ei sunt responsabilii: dacă merge bine, e fiindcă au fost teleghidați de Cartea Sfântă – programul de guvernare emis de Dragnea. Dacă merge rău, n-au aplicat Cartea Sfântă, au comis ere­zii ori s-au dovedit incapabili, ori au fost în­voiți în secret cu „sistemul“. Dragnea poate fi supremul incompetent, un tartor de județ sărac, un mediocru om politic fără viziune și anvergură; toate defectele nu-l clintesc de pe soclu; rostul lui e să dea altora indicații inaplicabile. În cazul lui, deci, imbecilitatea nu costă, in­consecvențele nu i se trec în cont, iar bâl­bele sunt mereu ale valeților.

Ah, și ce șansă să găsești mereu țapi ispă­și­tori! Să incriminezi multinaționalele nu-i prea lesne, dacă conduci guvernul; dar alt­minteri e ușor și aducător de foloase. Dacă UE se încruntă (Ponta a aflat lucrurile astea pe timpuri), prim-ministrul român trebuie să coboare tonul; dar președintele Camerei poate bomba țanțoș pieptu-i „de român“. Să vorbești ba de impozitul „pe gospodărie“, ba de impozitul „pe cifra de afaceri“, ba de „taxa de solidaritate“, adi­că să practici ceea ce președintele Io­hannis a numit „țopăiala bugetar-fis­ca­lă“ e devastator, dacă ești în tot acest timp prim-ministru; dar te scoți lesne la liman, dacă ești numai suprem scriitor de program de guvernare; mai poți să te și încrunți la slugile tale - prim-miniștrii și miniștrii, amenințându-i cu demiteri, re­manieri și moțiuni.

În esență, celebrul program de guvernare e o imposibilitate, așa cum au arătat atâ­ția: e contradictoriu să crești simultan be­neficiile salariale și să micșorezi impo­zi­tele; astfel că, la un moment dat, pentru a nu mări enorm deficitul bugetar, va tre­bui să încerci să scoți bani din piatră sea­că, taxând nemilos și discreționar. Rețetă sigură pentru o catastrofă economică. Da­că d-l Dragnea ar fi fost lăsat să fie prim-ministru, el ar fi trebuit să decidă singur: sacrifică economia sau promisiunile elec­to­rale demagogice? În oricare situație, des­tinul lui politic ar fi fost pecetluit. Dar așa, nu el e responsabilul, ci mereu alții – prim-miniștri, miniștri, ba chiar Iohannis, care l-a înghițit pe Tudose cu sughițuri, ce-i drept, ori „serviciile“, despre care se spune că l-au „formatat“ pe respectivul Tu­dose. Căci nu Dragnea guvernează efec­tiv, iar programele pe care le-a excogitat sunt teoretic splendide; atât doar că au fost sau sunt rău aplicate, zice-se. Precum comunismul, altă splendoare teoretică rău aplicată.

D-l Dragnea n-are cum să se supună pro­bei adevărului. El plutește în stratosfera politică și i se refuză contactul cu solul exe­cutiv și accidentele acestuia. Și nici mă­car nu i se poate face o vină din asta. Căci omul nostru e ferit de plonjonul în rea­li­tate de legea neiertătoare și de statul de drept. Când a vrut să le bruscheze, au ieșit în stradă 600.000 de oameni. Așa că ce să facă acum? Se zice că s-a împăcat cu situația și rescrie de zor programul de guvernare. La două-trei luni mai scoate câ­te o nouă ediție definitivă. Pesemne și că începe să-și înțeleagă steaua. Așadar, ar trebui să fie fericit. A văzut surâsul zeilor.

Nu și noi.