În mod paradoxal, toți actorii interesați sunt mulțumiți cu ISIS

Armand Gosu 02.12.2015

De același autor

Comentatorii au identificat două pa­ra­digme în dezbaterea publică pe aceste teme (terorism, refugiați, ISIS): a) cul­turalistă; b) tiers mondistă. Prima es­te îmbrățișată de corifeii dreptei con­servatoare și pune accentul pe ele­mentele de civilizație. Potrivit aces­tora, Islamul nu se poate integra în lu­mea modernă și are nevoie de o re­for­mă profundă, al cărei punct cul­mi­nant trebuie să fie evacuarea cuvân­tu­lui jihad din Coran. A doua paradigmă este utilizată de stânga și ea evocă su­ferința postcolonială, cauza pales­ti­ni­ană cu care se identifică noua ge­ne­rație, acuză Occidentul, mai ales SUA, de toate nefericirile Orientului Mij­lo­ciu, despre care afirmă că ar fi ge­ne­rate de intervențiile Vestului în re­giune, deplânge excluderea musul­ma­nilor din societatea occidentală „ra­sis­tă și islamofobă“. Și unii, și alții in­vocă deci cauze profunde, structurale. Ceea ce, paradoxal, nu a contribuit la ra­dicalizarea în masă a populației mu­sulmane. De exemplu, în Franța, în această categorie sunt 2.000-3.000 de tineri radicalizați, identificați de către poliție, iar în cazul atentatului de la Paris, fișați de către serviciile secrete.

 

Toate cele trei teme au un punct co­mun, ISIS. Iată în ce fel.

 

Atentatorii teroriști fac parte din a doua și mai ales a treia generație de imigranți. Nu au identitate religioasă, cul­turală sau socială. Cel puțin în ca­zul atentatelor recente de la Paris, res­ponsabilii sunt foști delicvenți, aflați în evidența autorităților. Unii provin din banlieue, alții au trăit în pro­vin­cie, în condiții foarte bune, în familii situate în clasa de mijloc. Toți au par­curs câteva etape până să devină te­roriști: delicvență, închisoare, radi­ca­lizare (adesea în închisoare), isla­mi­zare (până în acel moment nu au avut niciun fel de culturală islamică), că­lătoria inițiatică (în teritoriul jiha­du­lui, respectiv în Siria), întoarcerea în ța­ra lor, unde pregătesc atentate te­ro­riste. Combinația între radicalizarea ce­lei de a doua și a treia generații de tineri musulmani născuți în Occident (se întâmplă din 1996), islamizarea aces­tor tineri (accentuată după Pri­măvara Arabă), apariția ISIS în nordul Irakului și estul Siriei au condus la atentatele de la Paris. Conceptul cheie este radicalizarea, și nu islamizarea. Oli­vier Roy, unul dintre cei mai im­portanți experți francezi, vorbea des­pre „islamizarea radicalismului“. Acești teroriști nu sunt teologi, nici mă­car nu sunt interesați de Islam, ei fac parte din generația care-și recom­pune identitatea „compromisă“ de părinții lor. Ei sunt „mai musulmani“ decât părinții și bunicii lor, care au venit în Franța. Ei aleg Islamul pentru că nu au alt vehicul plauzibil pentru a-și exprima revolta și furia pe o lume pe care vor s-o arunce în aer. Factorul de­cisiv este noul tip de propagandă prac­ticat de ISIS, care contribuie la formarea unei noi categorii de ra­di­cali, tineri din clasa de mijloc, ado­lescenți întârziați, care nu sunt par­te a rețelelor tradiționale de socia­li­zare, de unde și dificultatea serviciilor se­cre­te de a-i identifica.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-gosu.jpg

Suruc este cea mai mare tabără de refugiaţi din Turcia, găzduind 25.000 de persoane în 7.000 de corturi

 

Al doilea subiect: refugiații. Milioane de oameni și-au părăsit casele, atât în Siria, cât și în Irak, fugind din fața ISIS. Să nu uităm că Siria este în răz­boi civil din primăvara lui 2012, soldat cu sute de mii de victime. Din 2012 și până astăzi, două milioane s-au refu­giat în Turcia, câte un milion în Liban și Iordania. Refugiații care ajung în Europa provin mai ales din taberele aflate în estul Turciei. Președintele Er­doğan folosește cartea refugiaților în partida de poker pe care o joacă cu UE, dând drumul sau închizând „con­ducta cu refugiați“. Aflat în impo­si­bilitatea d­e a rezolva cauza care ge­ne­rează acest flux de refugiați, adică de a pacifica Orientul Mijlociu, Bruxel­les­ul este nevoit să facă concesii politice Ankarei și să acopere o parte din nota de plată a taberelor de refugiați din es­tul Turciei. Dacă n-ar fi fost ISIS, aces­te milioane de oameni n-ar fi avut de ce să-și părăsească casele și să ia dru­mul Europei.

 

Deci, soluția este organizarea unei coa­liții anti-ISIS. Și fără atentatele din 13 noiembrie sau prăbușirea, la 31 oc­tom­brie, a unui avion rusesc cu turiști, acest lucru era înțeles la Paris, Mos­co­va, Wa­shington, Londra sau Berlin. Atunci, de ce întârzie intervenția îm­po­triva ISIS? În mod paradoxal, toți actorii interesați sunt mulțumiți cu ISIS.

 

Turcia este obsedată de problema kur­dă. Blocarea apariției unui mare Kur­distan la frontiera ei sud-estică este mai importantă decât înfrângerea ISIS. La rândul lor, kurzii preferă ca ISIS să controleze partea sunnită a Ira­kului, împiedicând Bagdadul să se în­tărească atât de mult încât să poată limi­ta autonomia Kurdistanului ira­kian, cu capitala la Arbil. Bagdadul și Te­heranul joacă o carte geopolitică ma­re, apariția ISIS consolidând influența regională a șiiților. Se conturează o axă șiită formată din Teheran, Bagdad, Damasc și Hezbollah, opusă sunniților din Golf, Egipt, Turcia și Iordania. Ru­sia vrea să-și mențină influența în Si­ria, unde are două baze militare, una navală și recent alta aeriană, cu sau fă­ră Bashar al-Assad. ISIS face frec­ven­tabil până și regimul alawit de la Da­masc, condus de clanul Assad, care poa­te poza în ultima redută în fața Isla­mului radical. Israelul se uită din tribună cum se bat între ei sunniții cu șiiții și e mulțumit că atenția se con­centrează pe ISIS, uitând de problema palestiniană. SUA, cu câteva sute de oa­meni pe teren, lucrează în tăcere, nu se știe ce. Franța și Marea Britanie vor anihilarea ISIS cu îndepărtarea lui Assad, nu atât din considerente mo­rale („are mâinile pătate de sânge“), cât din cele de realpolitik. Câtă vreme Assad e la putere la Damasc, ISIS va con­tinua să atragă susținători din rân­dul populației sunnite.

 

Și totuși, ISIS a comis o mare eroare, probabil, fatală. A mizat pe diver­gen­țele dintre statele ce ar putea constitui o coaliție împotriva sa, atacând în același timp Rusia, Franța, Liban, Tur­cia, Egipt și Mali. ISIS a devenit astfel o amenințare inacceptabilă. Începe să se contureze soluția la criza generată de ISIS, anume formarea unui stat sun­nit, un Sunni-stan, cum îl numea John Bolton, într-un articol recent din New York Times. Pentru aceasta, însă, trebuie ca statele din zonă să re­nunțe la granițele trasate după primul război mondial, în contextul dez­mem­brării Imperiului Otoman. Ceea ce presupune retrasarea frontierelor mai multor state din Orientul Mijlociu și for­marea unui bloc Kurdistan - Sun­ni-stan, între Hezbollahul libanez, La­takia alawită a lui Assad, Bagdad și Teheran. Doar perspectiva unui Sun­ni-stan va reduce sprijinul populației sunnite din Siria și Irak pentru ISIS. Și, cel puțin teoretic, odată pacificat Ori­entul Mijlociu, Islamul nu va mai ali­menta frustrarea unor tineri radi­ca­lizați și va întoarce din drum sutele de mii de refugiați care se îndreaptă spre Europa.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22