Obiectivele Rusiei în Germania

Relațiile germano-ruse au fost subiect de campanie electorală, așa cum de altfel se prefigura. Era imposibil să fie altfel du­pă anexarea Crimeei, războiul din Don­bas, atacul hackerilor ruși asupra ser­verelor Bunderstag și scandalul Lisa. Toa­te acestea au căscat o adevărată pră­pastie între Berlin și Moscova. După re­fe­rendumul din Olanda pe tema Ucrainei, după Brexit, dar mai ales după alegerile prezidențiale din SUA, temerile privind in­terferențele Rusiei în alegerile par­la­men­tare din Germania au fost foarte mari. Experții în războiul hibrid purtat de Rusia au atras atenția că Moscova își modifică tactica, aplicând lovituri în funcție de slă­biciunile adversarului. Kremlinul iden­ti­fi­că (cel mai adesea corect) în statul țintă principalele clivaje din societate și te­me­le care pot fi manipulate pentru a genera cri­ze, a stârni emoții, nemulțumire pu­bli­că și le exploatează cu destulă abilitate.

În cazul alegerilor din Germania, experții au identificat patru teme principale pro­mo­vate de propaganda rusească: 1) criza refugiaților, planificată și generată de SUA cu scopul de a schimba configurația etnică și religioasă a populației care lo­cuiește în Germania, de a modifica men­ta­litatea germanilor, transformându-i pe germani din creștini-conservatori în li­be­rali-cosmopoliți; 2) reluarea acuzațiilor de fascism la adresa guvernului german, cancelarului Angela Merkel, căreia i se de­senează mustață à la Hitler, atât pe teme de politică internă, cât și externă (susținerea pentru guvernul proeuropean de la Kiev, catalogat de propaganda rusă drept neonazist); 3) absența libertății de expresie în Germania, vinovată fiind co­rec­titudinea politică (acuzația lui Serghei La­vrov că poliția berlineză nu anchetează ca­zul Lisa din cauza „corectitudinii po­litice“); 4) abuzurile asupra copiilor (în primul rând de natură sexuală, dar gama e mult mai largă și impactul emoțional garantat).

Aceste narațiuni au beneficiat de cir­cumstanțe favorabile. În primul rând, un antiamericanism latent. În al doilea rând, strategii Moscovei au transformat într-un vehicul politic un partid relativ nou, Al­ternative für Deutschland - AfD (Alter­na­tiva pentru Germania), care inițial ex­prima frustrarea împotriva UE, dar care a ajuns, din lipsă de idei, să adopte o agen­dă pro-Kremlin. În al treilea rând, au găsit în gruparea „germanilor ruși“, adică a nemților care provin din fostele re­publici sovietice, masa de manevră de care avea nevoie. De acum, coloana a 5-a din Germania are chip. Era important pentru propaganda rusă să lipească o fa­ță pentru ca amenințarea să fie cât mai veridică.

Totuși, e un joc pe termen scurt, Krem­linul nu poate construi nimic durabil pe aceste baze. Antiamericanismul cunoaș­te fluxuri și refluxuri. AfD e mai degrabă o federație de grupări cu agende diferite, care-și canibalizează liderii. Fondatorul partidului Bernd Lucke (55) a fost des­ti­tuit, iar actuala președintă, Frauke Petry (42) a pierdut controlul. Agenda pro-Krem­lin este promovată masiv de vi­cepreședintele Alexander Gauland (76), la rândul lui contestat. Electoratul însă n-a votat AfD pentru rezoluțiile prin care cerea ridicarea sancțiunilor impuse Ru­siei, ci fiind atras de discursurile po­pu­liste, naționaliste și antiislamiste. Mai mulți comentatori germani afirmă că AfD nu va supraviețui multă vreme ca partid politic. Iar gruparea nemților-ruși, din motive biologice (sunt oameni în vârstă) și de educație (învață limba ger­mană, astfel că nu vor mai fi prizonierii presei ruse care-i manipulează), se va subția până la viitoarele alegeri. De alt­fel, impactul germanilor din URSS a fost exagerat de unii comentatori. Puțin pes­te 2 milioane de votanți nu pot schimba radical rezultatul alegerilor din Germa­nia.

Obiectivele Kremlinului sunt ambițioase: generarea unei noi atitudini a Berlinului care să ducă la resetarea politicii UE față de Rusia, ridicarea sancțiunilor și re­nun­țarea la a mai susține Ucraina; blocarea oricăror tendințe de a adopta politici pro-active care vizează agresiunea ru­seas­că; dinamitarea parteneriatului transatlantic, prin sporirea neîncrederii între Berlin și Washington; promovarea proiectelor energetice rusești care să sporească neîncrederea est-europenilor în Germania; izolarea Berlinului pe arena internațională.

În ciuda rezultatului mai slab de astăzi al creștin-democrației, doamna Merkel poa­te să formeze o coaliție cu liber-de­mo­crații și verzii care să continue, până la rezolvarea crizei ucrainene, linia politică inaugurată după anexarea Crimeei în relația cu Rusia. Ar fi posibil ca Moscova să regrete Große Koalition, când par­te­nerii social-democrați ai cancelarei erau mai atenți la sensibilitățile Kremlinului.