Și-a consolidat Bucureștiul influența la Chișinău prin debarcarea guvernului Maia Sandu?

Demiterea guvernului Maia Sandu la 12 noiembrie, prin votarea moțiunii de cenzură de către deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și ai Partidului Democrat din Moldova (PDM), a surprins. Însă ea a fost o operațiune atent și abil pregătită. Ca să înțelegem ce s-a întâmplat acum la Chișinău trebuie să ne întoarcem în timp, încă din momentul apariției opoziției proeuropene la regimul oligarhului Vlad Plahotniuc. Bucureștiul, prin MAE și SIE, l-a susținut consecvent, astfel că fragilul echilibru din interiorul Alianței pentru Integrare Europeană s-a rupt în favoara liderului PDM, după scandalul Pădurea Domnească, care a dus la debarcarea fostului premier Vlad Filat și numirea lui Iurie Leancă, în fruntea guvernului. Această susținere necondiționată se explică prin relația specială dintre PSD și PDM, ambele membre ale Internaționalei Socialiste, consolidată în timpul guvernului Adrian Năstase, când apare pe scena publică Plahotniuc, numit director al Petrom Moldova, cea mai mare sucursală a Petrom.

Apariția lui Plahotniuc nu e o întâmplare. MAE și SIE, niciodată cu adevărat reformate, au fost și sunt sub controlul politic al PSD. Un singur moment acest control politic pe relația cu Moldova a încercat să fie rupt, atunci când Andrei Pleșu a reușit, după mai bine de un an de tergiversări ale serviciilor care încercau să blocheze numirea, să-l trimită la Chișinău, ca ambasador al României, pe Victor Bârsan. Printre primele documente semnate de Ion Iliescu, atunci când a revenit la Cotroceni, în ianuarie 2001, a fost rechemarea lui Bârsan, după doar un an și jumătate de mandat. El era periculos pentru că se număra printre foarte puținii competenți pe tema Republicii Moldova, Bârsan fiind și autorul a două cărți de referință, despre războiul din Transnistria și procesul Ilie Ilașcu (1993 și 1994).

MAE/SIE n-au avut nicio secundă și nici nu puteau să aibă - dat fiind controlul PSD asupra lor - relații bune cu liderii blocului ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase. Atașați de Plahotniuc, decidenții din zona de politică externă și securitate de la București au văzut în Sandu și Năstase neprieteni ai intereselor României.

Asta explică și de ce presa subvenționată de la București i-a atacat constant pe liderii blocului ACUM, în toate aceste luni de guvernare. Și de ce postările lui Plahotniuc, pe care acesta le-ar putea cel mult silabisi, reiau idei și formulări lansate la București (unde-i evident că sunt scrise aceste texte) de diverși lobiști. Asta explică de ce sediul de campanie al candidatului ACUM la alegerile pentru Primăria Chișinăului s-a aflat într-un subsol de redacție, în vreme ce echipa de experți venită de la Moscova ai socialistului Ion Ceban abia dacă încăpea într-un hotel. De ce Chișinăul era inundat de panouri cu Ceban, dar n-avea nici unul cu Năstase. Și de ce, în vreme ce televiziunile transmiteau în buclă clipuri electorale cu Ceban, Năstase își filma singur postările pe rețelele sociale. Extrem de utilă ar fi o comparație între resursele de care dispunea Dorin Chirtoacă, atât de iubit de București, și cele avute la dispoziție de Năstase. Paradoxal, ținta atacurilor candidaților unioști în alegerile recent încheiate a fost Năstase cu blocul ACUM, nu Ceban cu socialiștii. Poate că relația lui Plahotniuc cu unele grupări unioniste să fie motivul rezervei acestora față de Năstase, cel mai înverșunat lider al taberei antioligarhice. Pierderea Chișinăului de către proeuropeni a fost semnalul ofensivei de toamnă a PSRM.

Fără democrații din partidul condus până nu demult de oligarh, visul lui Dodon de a da jos guvernul Maia Sandu ar fi fost imposibil de realizat. Socialiștii au 35 de deputați, dintr-un total de 101. Democrații au 30 de mandate, iar blocul ACUM, care dădea miniștrii din guvern, avea doar 26. Ceea ce-i frustra pe socialiști, cu cea mai mare facțiune, dar fără niciun ministru, deși erau la putere.

După fuga lui Plahotniuc, conducerea PDM a fost preluată de fostul premier Pavel Filip. În aceste luni, agenda lui Filip a avut două priorități: să obțină rezultate bune în alegerile locale din Moldova și să strângă relațiile cu Bucureștiul.

La 26-27 august, de ziua independenței Republicii Moldova, Filip s-a aflat la București, continuând parcă tradiția întâlnirilor dintre premierii celor două țări, de la sfârșitul lunii august. Filip, liderul unui partid din opoziție la Chișinău, s-a întâlnit la București cu (în ordinea în care apar menționați în postare) Traian Băsescu, Victor Ponta, Călin Popescu-Tăriceanu (președintele Senatului), Norica Nicolai, Mihai Fifor (ministru de interne), Andi Cristea și Victor Boștinaru. Filip a acuzat guvernul de la Chișinău că îndepărtează Moldova „de la drumul european la care am muncit împreună cu Bucureștiul“ și a cerut României sprijinul „pentru a nu permite ca țara noastră să se abată de la vectorul european, care este pus în pericol de actuala guvernare“ (Executivul condus de Maia Sandu). Liderul democraților moldoveni a revenit la București, împreună cu fostul ministru de interne, Alexandru Jizdan, la 7-8 octombrie. Cei doi participau la Forumul regional al PSD, ocazie cu care s-au întâlnit cu premierul Viorica Dăncilă, ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici, ministrul interimar de interne, Fifor, cu senatorul și președintele Consiliului Național al PSD, Ionuț Vulpescu, și cu secretarul internațional Boștinaru. Mesajul era clar: „Cu fiecare zi de guvernare hibridă, Republica Moldova se duce tot mai departe de Uniunea Europeană, mai departe de România. Sub paravanul unor promisiuni și declarații false lansate de actuala coaliție, de fapt, ne pierdem țara“. Filip reia cererea de ajutor adresată Bucureștiului și cu alte ocazii: „Mizăm pe sprijinul Bucureștiului pentru a menține țara noastră pe drumul integrării europene”.

Nu atât în urma discuțiilor de la București, cât mai ales a negocierilor secrete care s-au purtat din luna august între socialiști și democrați, PDM depune o primă moțiune de cenzură la 17 octombrie. Sunt teme social-economice, nimic despre vectori externi sau amenințarea rusească. E mai degrabă un semnal dat lui Dodon că democrații or să meargă alături de socialiști în demiterea guvernului. Atunci când socialiștii au anunțat propria moțiune de cenzură, democrații au retras-o pe a lor și au promis să susțină demiterea guvernului. Votarea moțiunii de cenzură de către PSRM și PDM anunță și constituirea de facto a unei noi coaliții, chiar dacă guvernul se pitește după sintagma „tehnocrat“.

Depunerea moțiunii de către democrați poate fi interpretată în două feluri: au obținut un acord la București pentru acest pas și/sau, dezamăgiți de discuțiile purtate în România și sub amenințarea anchetelor viitoare ale procuraturii, s-au aventurat alături de socialiști în răsturnarea guvernului ACUM, afirmându-și totodată disponibilitatea de a negocia cu proeuropenii o viitoare colaborare, care să ducă la răsturnarea PSRM. La această ofertă a democraților, Maia Sandu a răspuns cu un refuz categoric. Dacă asupra ACUM establishmentul de politică externă și securitate (MAE și SIE), care e pesedizat și niciodată n-a fost reformat, n-a avut vreo influență detectabilă, căderea guvernului de la Chișinău e probabil privită cu satisfacție în unele instituții de la București. Pentru ele nu contează că e proeuropeană Maia Sandu, important e că nu e proeuropeană controlată de ei. Nici laudele aduse de presă Maiei Sandu și altor miniștri din guvernul de la Chișinău, ale căror CV-uri au fost comparate cu cele ale miniștrilor de la București, nu i-au ajutat prea mult.

Răspunsul la întrebarea din titlu, dacă Bucureștiul și-a consolidat influența la Chișinău prin demiterea guvernului Maia Sandu, o să-l aflăm în curând. E posibil ca PDM să fi obținut acordul Bucureștiului pentru demiterea guvernului ACUM, în caz contrar democrații vor fi înghițiți de socialiștii lui Dodon, iar un întreg eșafodaj construit cu migală de România în Republica Moldova ar putea să dispară.

Ca să se salveze, democrații nu trebuie să se lase îmbrățișați de socialiștii lui Dodon. Ca să supraviețuiască, vor trebui să negocieze cu proeuropenii de la ACUM. Un proiect politic important (și utopic, în acest moment) ar fi pregătirea unui candidat comun la viitoarele alegeri prezidențiale, din toamna 2020. Bucureștiul ar putea juca un rol în apropierea PDM și ACUM. //

Pavel Filip la București (7-8 octombrie), alături de Alexandru Jizdan,
Viorica Dancilă și Mihai Fifor