Sancta simplicitas

Educația gândirii critice este esențială, ca și educația media. Dar dezinformarea e un subiect complex, care include actori statali și non-statali cu resurse importante.

Ciprian Cucu 20.06.2023

De același autor

Doar ce scriam data trecută despre cum se propagă dezinformarea referitoare la schimbările climatice, că am și văzut câțiva cunoscuți virtuali că postează despre frigul de afară, ce dovedește că n-avem nicio încălzire globală.

La Timișoara sau Piatra Neamț o fi mai frig decât de obicei, dar un indicator al vremii de pe calculator îmi tot arată „hot”, insistând că sunt temperaturi aproape record. Într-adevăr, în timp ce unii se plâng de frig, la București erau 28° C, cu o maximă estimată la 30°. Recordul pentru această zi de iunie, pentru Capitală, este 31° C (2016).

La știri, văzusem de dimineață că în Pakistan o parte a țării e inundată, în timp ce în altă parte s-au depășit noi recorduri de căldură, cu temperaturi ajungând la 48-50° C. De altfel, întreg sudul Asiei este afectat de valuri importante de căldură[1]: în India, cel puțin 30 de persoane au decedat din cauza căldurii în ultimele zile. Unele zone din China au depășit 40° C, în Mexic se vorbește deja despre cel mai prelungit val de căldură din ultimii 20 de ani, cu temperaturi de aproximativ 15° C peste cele normale[2].

În lumea conectată de astăzi, să tragi concluzii despre fenomene globale uitându-te doar în jurul tău, arată atât o îndârjire ideologică (acești oameni sunt, în general, convinși că „schimbările climatice” sunt o minciună a stângii politice), cât și o definitorie superficialitate intelectuală și informațională, o simplitate devenită sfântă – sancta simplicitas.

Există o serie de explicații acceptate despre motivele pentru care oamenii acceptă teorii conspiraționale și dezinformare. Lipsa educației gândirii critice, lipsa de transparență a autorităților și preferințele politice sunt cauze importante. Altă idee este că oamenii adoră să se simtă speciali, parte a unui grup select, care are acces la adevăruri ascunse. Alta este nevoia de control într-o lume plină de hazard. În mod paradoxal, ideea că totul este o conspirație a unor oameni puternici și bogați (sunt interese mari la mijloc), conține în ea convingerea că este cineva totuși în control. Planul poate fi malefic, dar el există, iar lucrurile vor reveni la normal „când se hotărăsc ăștia”.

Dar iată, pe lângă toate acestea există o altă cauză a succesului pe care dezinformarea continuă să-l aibă în special în România: superficialitatea.

Pe de o parte, vorbesc aici de superficialitate educațională. Nu doar testele PISA ne arată că majoritatea românilor nu înțeleg, în cel mai bun caz memorează, ci observăm asta continuu și peste tot. Fie matematică, istorie, biologie sau chimie, cu puține excepții, educația românească este centrată pe memorare. Asta presupune atât că uităm multe din cele studiate în timp, cât și faptul că nu le putem folosi cu adevărat.

Știm să recităm teorema lui Pitagora, dar nu ne trece prin cap să o folosim să calculăm suprafața unui teren. Majoritatea studenților la științe economice cu care am lucrat, deși puteau defini TVA și știau să calculeze procente, greșeau când li se cerea să calculeze TVA din prețul unui produs la raft, pentru că aplicau „rețeta” fără să se gândească[3].

Pe de altă parte, mă refer la o superficialitate informațională. Prea puțini oameni urmăresc în mod activ mai multe surse de informare, analizează în profunzime subiecte citind editoriale sau analize pe subiect. În schimb, oamenii își iau informația „în trecere”. Merge televizorul în timp ce pregătesc ceva de mâncare. Prind o parte din știrile de la radio, în mașină. Vorbesc cu câțiva colegi într-o pauză la birou despre ce-au mai auzit și ei că s-ar întâmpla în lume. Văd niște postări pe social media, pe care de multe ori le citesc printre rânduri. Dacă sunt articole din presa online, se limitează la a citi titlul și descrierea care apare în postare.

Cu atenție să menționez că există excepții, o mare parte dintre români înțeleg lumea după ureche.

Subiectul schimbărilor climatice este doar un exemplu, dar argumentul poate fi extins. Într-o pauză a unui atelier de educație media, un tânăr m-a întrebat ce părere am de faptul că Ucraina era parte din Rusia pe la 1800, cum văzuse el pe internet. Discutaserăm în atelier și despre dezinformările legate de Ucraina și văzuse că dominația Rusiei în zonă fusese o realitate. L-am întrebat la rândul meu de ce vorbim de anul 1800 și nu de 1400 sau de 800; a recunoscut că nu s-a gândit la asta.

Mai recent, un cetățean, autodescris pe Facebook „pictor, cercetător, filozof, antreprenor în legiunea străină”, s-a lansat într-o adevărată cruciadă menită a mă convinge că trăim într-o lume controlată de o conspirație majoră. Pandemia a fost parte din această conspirație, vaccinurile sunt menite să omoare oameni, OMS este controlată de Bill Gates, justiția germană a decis că nu există virusul rujeolei, iar democrația/statele nu (mai) există, totul este „corporație-stat”.

L-am provocat să definească ce presupune conceptul „corporație-stat”, să-l detalieze, să scrie câteva pagini, eventual să propună o bibliografie. Să intrăm în profunzime în analiza „corporației-stat”, mai departe de ideea că există corporații și că au ceva putere. Sigur, discuția despre puterea corporațiilor de a influența politici publice există de ceva timp în mediul academic, dar până la disoluția statului și dispariția democrației mai este mult. N-am primit mai mult de comentarii de câte două-trei rânduri și poze cu o sumedenie de sigle ale unor multinaționale și ironii cum că totul este, de fapt, evident.

Un alt exemplu este ceea ce putem numi „apelul la educație”, repetat de fiecare dată când dezbaterea publică se concentrează pe o anumită problemă. Are loc un accident? Să se facă educație rutieră. Vorbim despre probleme cu creditele? Soluția este educația financiară. Apare subiectul antibioticelor luate pe cont propriu? Să vină cineva cu educația medicală. În general, apelul la educație este impersonal și general – „să se facă”. Prea puțini se gândesc la implicații: cine să facă, unde, când și cum?

Într-o discuție recentă, o cunoștință insista că singura soluție împotriva dezinformării este educația, orice altă măsură sau reacție, inclusiv factcheckingul fiind cenzură sau doar o altă dezinformare. Educația gândirii critice este esențială, ca și educația media; chiar avem în România programe bune, deși subdimensionate, pe acest domeniu. Dar dezinformarea e un subiect complex, care include actori statali și non-statali cu resurse importante și care folosesc tehnici avansate, amestecate uneori cu operațiuni cibernetice. Implicarea în combaterea dezinformării pornește de la definirea unui limbaj (stabilirea unor definiții), activități de cercetare pentru a înțelege componentele și particularitățile naționale sau regionale, monitorizare, definirea unor reguli de transparență și proces (de exemplu, în moderarea social media) sau chiar activități din zona serviciilor de intelligence. Să limitezi totul la „educație”, aruncată ca o soluție magică, înseamnă o suprasimplificare ce nu poate să ajute la nimic.

O altă observație este că această superficialitate face ca orice încercare de dialog să fie sortită eșecului. O persoană care are o înțelegere limitată asupra unui subiect și nici nu e dispusă să intre în profunzime va trece mereu la altă și altă idee, similar cu tehnica gish gallop[4]. Dacă susții că încălzirea globală se referă la medii ale temperaturii pe glob și nu e suficient să vedem cum este azi într-un singur loc, vei primi rapid întrebări despre „mica eră glaciară”, despre mașinile electrice, despre calotele glaciare sau despre politicile verzi.

În final, din toate discuțiile avute de-a lungul timpului cu cei convinși de diverse narațiuni false, singurele care au avut un minim succes sunt cele în care am insistat să rămânem la un singur subiect și am ignorat ironiile și atacurile la persoană, răspunzând cât mai simplu și la obiect. Sancta simplicitas!



[1] https://www.france24.com/en/live-news/20220513-south-asia-pummelled-by-heatwave-that-hits-50c-in-pakistan

[2] https://www.euronews.com/green/2023/06/16/mexican-heatwave-hundreds-of-washed-up-birds-starved-by-el-nino-as-temperatures-soar-above

[3] Considerând o cotă de 19%, este incorect calculul TVA = 19% * Preț, pentru că prețul la raft include deja TVA. Procentul corect ar fi aproape 16%, mai exact 15,966386554%.

[4] O tehnică de argumentare neetică ce presupune „înecarea” adversarului cu o mulțime de argumente slabe, în ideea că volumul va face dificilă demontarea lor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22