Ce urmează după întâlnirea Trump-Iohannis

 Era o vreme, în perioada Războiului Rece, când invocarea ritualică a articolului 5 al Tratatului NATO de către președinții americani aflați în vizită dincoace de Ocean însemna, de fapt, un singur lucru. „Dacă URSS atacă Germania de Vest, americanii sunt pregătiți să o apere”. Securitatea întregii Europe Occidentale depindea de acest angajament fundamental pentru că Germania era singurul loc unde rușii ar fi fi putut declanșa o ofensivă terestră. Acum, articolul 5 se referă în primul rând la așa-numitul Flanc Estic și acest lucru creează iritare atât la Berlin cât și în restul capitalelor obișnuite până acum cu ideea că NATO este „despre ele” nu despre Estonia și/sau România. Dacă sarcina apărării s-a mutat în Est, sarcina suportului financiar și logistic a rămas în Vest. Cum am mai avut prilejul să o spun, Donald Trump privește „geopolitica” dacă nu ca pe un joc de sumă zero ca rușii, ca pe o relație de business win-win în care toată lumea trebuie să câștige. De aici și pretenția ca europenii să plătească. Dar chiar și pe când europenilor li se cerea să contribuie la propria apărare o făceau cu ezitări și bombăneli. Acum când li se cere să contribuie mai mult pentru apărarea altora (a Estului) iar președintele american nici măcar nu invocă articolul 5, este un scandal.

Numai că președintele american a reafirmat angajamentul american față de articolul 5 dar nu în prezența liderilor vest-europeni, la Bruxelles, ci în prezența președintelui român, la Washington, adică față de una din acele țări pentru care în contexul actual, articolul 5 și garanțiile americane de securitate chiar înseamnă ceva.

Din această poziție a Casei Albe rezultă că actuala administrație este pregătită să abordeze relațiile cu Europa pe liniile distincției dintre vechea și noua Europă care au fost trasate în mandatul președintelui Bush și s-o ducă mai departe. Aud mulți occidentali întrebându-ne cu un ton de superioară condescendență într-o remarcabilă consonanță cu mesajele care vin de la Moscova „Voi chiar credeți că americanii vă vor apăra?” Răspunsul lui Trump este că americanii sunt pregătiți să își îndeplinească partea lor dar la fel trebuie să fie și europenii. Trump mută o bună parte din responsabilitatea pentru securitatea europeană pe umerii europenilor și de aceea va încerca să joace noua Europă pe post de băieți buni împotriva vechii Europe, băieții răi, care nu vor să-și îndeplinească obligațiile.

În parte, această strategie explică primirea deosebit de vizibilă făcută președintelui român. Trump a profitat de vizita lui Iohannis pentru a convoca o conferință de presă în care a transmis trei lucruri. A clarificat chestiunea articolului 5, a readus în atenție o problemă de consens național, terorismul, referindu-se la criza din Qatar și s-a răfuit cu fostul șef al FBI după audierea acestuia din Senat. Pentru Iohannis, a fost un prilej să apară în direct pe toate canalele de știri ale lumii pentru a-și transmite mesajul corect și bine dozat, un beneficiu de imagine uriaș care a venit gratuit. Win-Win.

Strategia administrației Trump va deveni mai clară luna viitoare când, în marja summit-ului G20 din Germania, Trump va face o vizită la Varșovia, unde are programat și un discurs public. Conferința de presă împreună cu Iohannis la Casa Albă (marea surpriză a vizitei prezidențiale) și vizita la Varșovia sugerează cât se poate de clar care sunt țările pe care administrația Trump se va baza în primul rând în Europa. Această politică are un mare potențial pentru a crea tensiuni în Europa, dar, pe de altă parte, are potențialul să întărească și mai mult relația dintre Statele Unite și România și Polonia, ceea ce din motive evidente, este în avantajul României.

Întărit, Iohannis zdrobește visurile americane ale lui Dragnea

Lui Trump îi plac liderii puternici și îi place să încheie „deal”-uri cu lideri puternici care sunt „in charge”. De aici, sprijinul pe care l-a acordat în conferința de presă nu numai României, cum susțin analiștii de casă ai Antenei 3 gen Chireac, ci lui Iohannis personal, atunci când a fost întrebat despre lupta anticorupție. Cu alte cuvinte, în lupta internă asupra statului de drept și combaterii corupției, Statele Unite sunt de partea partea președintelui și vor susține pozițiile exprimate de președinte.

Această declarație de suport fără echivoc întărește și mai mult poziția internă a președintelui și face țăndări visurile americane ale lui Liviu Dragnea. Aproape că ți se face milă de liderii PSD care au făcut în mod repetat eforturi consistente pentru a ajunge în „cercul zero” al președinților americani așa cum îl numea Dragnea, doar ca să se vadă în cele din urmă ignorați. Banii investiți în „cercul zero” sunt bani prost plasați pentru că poziția politică a administrației americane față de drepturile omului și statul de drept dintr-o țară sau alta nu este formulată de Casa Albă ci de Departamentul de Stat și are caracterul stabilității și continuității. De aceea, cele mai clare și mai puternice mesaje pe această temă sunt formulate întotdeauna de secretarul de stat sau de unul din adjuncții săi și este un mesaj care se transmite de la o administrație la alta. Președinții nu fac decât să repete ceea ce le spune Departamentul de Stat. De aceea, toți cei care credeau la București că venirea lui Trump la putere va aduce cu sine o eră de înflorire a corupției generalizate, impunității și încălecării justiției au fost loviți în față de realitate: N-o să se întâmple.

Pe de altă parte, înzestrat cu acest capital de notorietate internațională, Iohannis are prilejul să îl folosească în politica internă pentru a întări zidurile de apărare ale statului de drept asaltat în permanență de coaliția penalilor. Iohannis va trebui să își folosească prestigiul câștigat (inclusiv în întâlnirile cu Merkel și Macron) pentru a crea o coaliție americano-europeană care să transmită guvernanților de la București că nu există decât o singură cale - calea cea dreaptă a statului de drept și a toleranței zero față de corupția politică. Este singurul care poate să o facă și nu trebuie să piardă această oportunitate.

Înzestrarea militară și offset-urile

Iohannis a fost destul de explicit în conferința de presă că dorește ca o parte din cei 2% din PIB alocați Apărării să fie cheltuiți pe echipamente militare americane. Această intenție poate fi blocată de Parlament care, din nefericire, are ultimul cuvânt în aprobarea contractelor militare. Acest instrument poate fi folosit ca o armă de șantaj și de constrângere a președintelui de către cei care controlează Parlamentul, iar Dragnea a dovedit că este dispus să facă uz de ea atunci când a blocat achiziția corvetelor olandeze și când s-a declarat nemulțumit de anunțul ministerului apărării privind achiziția de rachete Patriot. Dragnea a demonstrat că este dispus să folosească bugetul destinat achizițiilor militare pentru a cumpăra influență politică și avantaje economice dar, atenție, nu pentru România, ci pentru el și pentru gruparea aflată la putere.

Instrumentul pe care îl vor folosi în mod demagogic pentru asta se numește offset și de aceea mă aștept ca acest termen să revină viguros în dezbarerea publică în viitorul apropiat. „Offset” este cuvântul-cheie pentru achiziții de armament de la producători europeni. Europenii produc armament scump și netestat suficient în luptă și, de aceea, oferă în schimbul achizițiilor așa-numite contracte de offset, investiții obligatorii pe care statul care vinde se obligă să le facă în economia statului care cumpără pentru a „compensa” valoarea crescută a echipamentelor.

În general, americanii nu oferă contracte de offset, iar guvernul american nu încurajează astfel de contracte pentru un motiv simplu. Cumperi armament ca să te aperi, nu ca să atragi investiții, iar atunci când le amesteci nu obții nici una nici alta, iar cei care profită sunt companiile de armament și oficialii corupți, nu țara respectivă.

Exemple că americanii au dreptate din acest punct de vedere sunt multe. Guvernul polonez a anulat anul trecut un astfel de contract cu Airbus pentru achiziția a 50 de elicoptere pentru că și-a dat seama că era jefuit. În luna februarie, guvernul austriac a dat în judecată Airbus și Eurofighter pentru un contract fraudulos de achiziție a 15 avioane în care Austria plătea cu cel puțin 10% în plus sub motivul investițiilor de offset, ceea ce s-a dovedit a fi o fraudă uriașă. Cu cuvintele ministrului Apărării austriac, Hans Peter Doskozil, „Înțelegerile offset sunt în mod evident o platformă ideală pentru corupție, mizerie și spălare de bani”.

Primirea de care a avut parte Iohannis la Washington ar trebui să le închidă gura conspiraționiștilor care pretind că există o Cabală internațională care dorește să țină România la periferia lumii civilizate. România are șansa să fie atât de apropiată de „centru” cât dorește. Dacă există o cabală care o ține în loc, este rețeaua de corupție și înțelegeri murdare de la vârful politicii românești.