De același autor
Europa este în fața poate celei mai importante lupte din ultimul secol: cea cu naționalism-populismul. La aproape un secol după răspândirea nazismului, naționalismul și populismul avansează din nou – și dinspre Estul, și dinspre Vestul Europei. Blocul estic refuză să mai respecte regulile democratice de bază stabilite în comun de europeni, populiștii italieni construiesc pas cu pas o coaliție eurosceptică multinațională pentru europarlamentarele din mai, Marea Britanie se pregătește de marea debarcare din UE. În acest climat toxic, în care însăși ideea de Europa e în pericol să se dezintegreze sub efectul flagelului numit populism, vor avea loc, peste trei luni, alegerile europarlamentare.
Era vremea, așadar, pentru o salvă de ripostă. „Europa e sub atacul falșilor profeți care marșează pe resentimente pentru a ajunge în lumina reflectoarelor. Dacă nu va apărea o nouă Rezistență să țină piept valului (de populism, n.r.), aceste europarlamentare vor fi cele mai dezastruoase din istorie. Dacă Europa nu se trezește în trei luni de acum înainte, va avea parte de explozii de xenofobie și de antisemitism, iar politica disprețului va triumfa în fața inteligenței și a culturii.“ Avertismentul adresat fiecărui cetățean european a venit sub forma unei scrisori deschise semnate de 30 de intelectuali din Europa, printre care Bernard-Henri Lévy, Milan Kundera, Salman Rushdie, Orhan Pamuk, Herta Müller.
Concluzia e sumbră. „Luptați pentru Europa sau demolatorii o vor distruge“, mai ales că, de data asta, Europa a fost părăsită și de doi aliați de bază care au salvat-o de două ori de la sinucidere: Marea Britanie și SUA. „Europa nu se va ridica singură, fără să fie nevoie să luptăm sau să muncim pentru ea. Nu avem de ales. Trebuie să luptăm pentru ideea de Europa, dacă nu vrem să piară în tsunamiul populismului. Trebuie să sunăm alarma contra celor care vor să pună pe foc libertățile noastre – de la Paris la Roma, la Barcelona, Budapesta, Viena și până la Varșovia“, mai scriu ei.
Alarma s-a auzit – pentru moment, măcar la Paris și Berlin. Franța și Germania au făcut un pas simbolic în ultimele zile, un fel de „reînnoire a jurămintelor“ asumate acum 56 de ani (prin semnarea Tratatului de la Elysée de către Charles de Gaulle și Konrad Adenauer). Pentru mai multă greutate simbolică, noul tratat de colaborare a fost semnat de data asta la Aachen, capitala istorică a imperiului lui Carol cel Mare.
Documentul stabilește că Franța și Germania își vor armoniza pozițiile pe toate chestiunile europene importante, că vor avea programe de apărare și exporturi de arme comune și că vor crea o zonă economică franco-germană cu reguli comune. Ceea ce, teoretic, ar însemna dispariția granițelor în materie de învățământ, sănătate și piața muncii, așa cum explica un oficial din cadrul diplomației germane.
Atacul populiștilor a venit chiar înainte de semnarea documentului. Extrema dreaptă și extrema stângă din Franța au propagat teorii ale conspirației, precum că președintele francez dorește să vândă în secret Germaniei Alsacia și Lorena ori că Franța cedează Germaniei locul său de membru permanent în Consiliul de Securitate ONU sau chiar că tratatul îi va obliga pe francezii din zonele de graniță să învețe germana la școală. De partea cealaltă a Rinului, populiștii germani (AfD) au acuzat că liderul francez încearcă de fapt să pună mâna pe banii Germaniei. Un delir, cap-coadă.
Luat la bani mărunți, tratatul nu pare că are prea multă consistență. La nivel simbolic (dar, în acest caz, nivelul simbolic ar putea fi mai important decât cel strict practic), documentul este totuși valoros. În primul rând, pentru că este o declarație de intenție care readuce aminte că Franța și Germania sunt legate în interiorul Europei, că vor să colaboreze și să se coordoneze.
Chiar dacă, deocamdată, Parisul și Berlinul nu au stabilit direcțiile și acțiunile concrete prin care vor face asta, documentul obligă cele două guverne să țină cont unul de celălalt în cadrul Europei. Apoi, tot la nivel de simbol, trimite un semnal că Franța și Germania sunt decise să păstreze idealurile europene și unitatea Europei, să meargă înainte, în ciuda Brexit-ului. Nu în ultimul rând, reprezintă o structură de comandă în cadrul UE, una care să combată trendul naționalist și populist din Italia, Polonia, Ungaria, Cehia. Că documentul va rămâne un simplu exercițiu retoric sau nu contează mai puțin pentru viitorul imediat. Era momentul ca nucleul dur franco-german să iasă din amorțire și să le arate cetățenilor de pe continent că există și un „pol bun“, unul care mai crede în proiectul european. Nu este nici pe departe suficient, dar e un prim pas.
