Pericolul AUR nu e o glumă. Ce se ascunde în spatele narativelor sale

Ceea ce face, de fapt, din Simion și ceilalți un adevărat pericol este populismul nerușinat și fără nicio limită.

Madalin Hodor 11.01.2022

De același autor

Extremismele au fost dintotdeauna semnul că lucrurile nu merg bine într-o societate democratică. Sunt ca simptomele bolii. Cu cât mesajele extremiste sunt mai dese, cu cât discursul urii este mai prezent, cu cât antisemitismul, homofobia, xenofobia își fac mai des apariția în spațiul public, cu atât mai mult este un semn de boală a democrației. Este puțin probabil ca manifestările extremiste să dispară în viitor, într-o lume confruntată cu noi și noi probleme, în care indivizii se radicalizează mult mai ușor, direct proporțional cu răspândirea mijloacelor de comunicare și a rețelelor de socializare. Dar una este ca aceste manifestări să rămână marginale și excepționale, cu totul altceva este ca ele să fie preluate în formă politică organizată. Un astfel de vehicul al extremismului este AUR.

Apărut aparent de nicăieri și luând prin surprindere pe mulți, partidul lui Simion și Târziu a reușit în mai puțin de un an să capitalizeze un neverosimil scor electoral în sondaje. Este deja peste USR și se spune că și peste PNL, mai ales după ce liberalii au considerat că un război civil între ei este o idee bună. PSD încă se simte confortabil, dar având în vedere că AUR pescuiește în aceleași zone de electorat, este o problemă de timp până când domnul Ciolacu va constata că jocul la ambele capete nu este câștigător. O întreagă istorie interbelică îi stă la dispoziție ca material de studiu. Dacă chiar își pune problema.

 În vreme ce unii comentatori vorbesc (chiar cu admirație) despre abilitățile de comunicare, propaganda și modul în care liderii AUR știu să speculeze greșelile guvernanților, mult mai puțini sunt îngroziți de discursul antisemit, de nostalgiile explicit ceaușiste, de antieuropenismul militant și de populismul lor deșănțat. Cumva, cei care atrag atenția asupra acestor din urmă „mici probleme” fie nu sunt luați în serios, fie sunt priviți cu o oarecare condescendență. Antisemitism? Exagerați. Vorbesc și ei așa, nu chiar cred ce au spus. Și apoi, în România, noi nu avem antisemitism. Ba n-am avut niciodată, dacă stăm și ne gândim. Întrebați de câteva ori direct dacă au simpatii prolegionare sau dacă sunt antisemiți, liderii AUR au o atitudine jucată. Fie neagă virulent și invocă imediat libertățile individuale și democrația, fie adoptă o mină amuzată urmată de mici glumițe menite să arunce subiectul în derizoriu. Cei care îi acuză primesc colete conținând calmante în hohotele de râs ale susținătorilor și fanilor de pe Facebook.

În plus, există o mai veche dilemă. Cum abordezi genul acesta de subiect? Pe de o parte, ți se pune că a scrie despre AUR înseamnă „a-i lua în serios” sau „a-i ajuta să se promoveze”, pe de altă parte, a ignora cu bună știință un pericol real nu s-a dovedit cea mai bună idee. Totuși, nu este deloc, dar deloc de glumă și nici de ignorat. Nu pentru că ceea ce spun sau fac cei de la AUR ar fi ceva nou. Mai degrabă este o nouă reluare a unor probleme și teme mai vechi. Dar tocmai aici este marea problemă. Fermentul. Solul pe care a crescut.

Solul este unul moștenit. Vine din perioada comunistă, mai precis din perioada național-comunismului ceaușist, care a împletit într-un mix specific local simbolurile și ideologia naționalistă legionară cu varianta „patriotică” a unui comunism de tip românesc. Voievozii în rândul cărora se integra Ceaușescu, începând cu Burebista (vezi exaltarea dacopatiei, unul dintre filoanele care au alimentat AUR), priveau cu speranță formarea etnocentrismului românesc și victoria lui asupra „străinilor”. „Occidentalul” (străinul dușman) și „Occidentul” erau inamicii prin excelență ai regimului lui Ceaușescu, a cărui propagandă spunea exact ceea ce spun astăzi și liderii AUR. Occidentalii nu au alt interes decât împilarea românilor, transformarea lor în sclavi și menținerea țării într-o stare de subdezvoltare economică pentru a-i putea exploata resursele. Sună cunoscut? Este.

Acesta este unul dintre narativele utilizate de AUR. Doar că liderii săi, care se erijează și în anticomuniști înverșunați (George Simion face, de exemplu, paradă de masterul de istorie a comunismului pe care l-a absolvit) nu spun de unde l-au împrumutat. Desigur, suntem în fața unei surse de inspirație care a fost rafinată și adusă în actualitate. Ceaușescu „se lupta cu Occidentul” construind fabrici, achitând datoria externă și îndemnând la mai multă economie și mai multă muncă, în vreme ce Simion deplânge distrugerea fabricilor construite în comunism, faptul că România a devenit „o piață de desfacere pentru toate gunoaiele UE”. Imperialiștii occidentali ai lui Ceaușescu s-au schimbat și ei, iar astăzi se numesc Uniunea Europeană. Despre care liderii AUR spun că este, de fapt, o formă de dictatură economică, socială și, de ce nu, sexuală. O dictatură care are ca scop distrugerea a tot ceea ce este românesc, de la portul tradițional la limbă și credință.

 Ar fi greșit însă să considerăm că AUR este partidul unui singur narativ. De fapt, aici este și explicația faptului că a prins în electorat. Tocmai pentru că este un amestec de narative. Din punctul de vedere al liderilor, nu este nicio problemă să utilizezi nostalgiile ceaușiste ale „țării care cândva era o mare putere” în aceeași propoziție în care condamni comunismul. Ceea ce face, de fapt, din Simion și ceilalți un adevărat pericol este populismul nerușinat și fără nicio limită. Nu numai că AUR nu are absolut niciun program politic, în afară de generalități și sloganuri, dar strategia asumată este aceea de a le spune tuturor ceea ce vor să audă și de a le promite orice. Demagogia perfectă grefată pe ceea ce există în piață ca electorat.

De exemplu, exhibarea nostalgiilor ceaușiste, combinate cu pictarea în culori negre a UE, prinde atât la electoratul vârstnic, care nu s-a adaptat niciodată la realitățile de după 1990, cât și la consistenta diaspora, care muncește în Occident, dar care trăiește resentimentar situația. În ceea ce privește diaspora, AUR a reușit performanța să-i depășească pe useriști (care intuiseră primii importanța acestui electorat), să își atragă grosul electoratului alcătuit din oameni de condiție modestă, forțați mai degrabă să muncească acolo din cauza lipsei de opțiuni din țară și să le ofere o poveste care să răspundă la frustrările lor.

Dar, așa cum spuneam, AUR pescuiește pe sedimentele adunate de societatea românească în ultimii 30 de ani. Acolo unde și-au găsit procentele la vremea lor și Vadim Tudor, și PPDD, și alte încercări mai mult sau mai puțin reușite de a le exploata. 

Sigur că nu sunt primii antisemiți. Și nici nu sunt primii naționaliști. Ambele ingrediente au fost prezente mereu în societatea românească, ieșită din comunism în mod brusc și brutal, cu o viteză care nu a lăsat loc de o minimă analiză a ceea ce a existat înainte. Valorile și ideile s-au amestecat într-un mix toxic în care rezistența anticomunistă a fost amestecată cu exaltarea unor figuri notorii ale legionarismului, naționalismul a rămas pe aceleași aliniamente stabilite de Ceaușescu și a devenit obligatoriu un război împotriva „inamicului din interior”, iar antisemitismul, ceva acceptat tacit și complice, ca o credință secretă pe care nu poți să o manifești public. De frică.

Dacă vrem să înțelegem cât de real este antisemitismul liderilor AUR, trebuie să înțelegem că el nu este limitat la zisa formațiune politică, ci este împărtășit în diverse forme și de politicieni din zone frecventabile, de oameni din administrație, armată, servicii, formatori de opinie. Există mulți astfel de susținători din umbră ai AUR, care au atârnate pe pereți tablouri ale Mareșalului Antonescu și care admiră în secret „curajul” lui Simion, Târziu sau Călin Georgescu de a fi antisemiți „pe față”.

Cred că AUR, prin agenda pe care o susține și prin acțiunile sale, potențate de actuala pandemie, care vor crește în violență și în virulență, constituie la ora actuală una dintre principalele amenințări la adresa democrației din România. De asemenea, cred că trebuie ca această amenințare să fie luată în serios. Ceea ce poate că este o soluție pentru a opri această amenințare este faptul că AUR ne spune el însuși care sunt problemele și vulnerabilitățile societății. Dacă încercăm să ascultăm și să rezolvăm problemele excluziunii sociale, ale lipsei de educație, dacă autoritățile nu vor continua să acționeze haotic în gestionarea pandemiei, dacă politicienii se vor responsabiliza, iar societatea civilă va ieși din amorțire, vom opri valul extremismului și populismului.

Înainte să ne întrebăm dacă liderii AUR chiar vorbesc serios. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22