Conflictul RADET-ELCEN-Distrigaz: rămân bucureștenii fără apă caldă?

Probabil, mai devreme sau mai târziu, se va ajunge la un faliment cinstit, deși termoficarea în București chiar ar fi fost o afacere bună pentru toată lumea, dacă am fi știut s-o gestionăm cu cap.

Otilia Nutu 13.09.2016

De același autor

 

În ultimul an, vechea poveste a blocajului fi­nan­ciar în termoficarea din București s-a acu­ti­zat: după popririle din primăvară puse de ELCEN pe conturile RADET pentru neplată, du­pă demisia în bloc a con­du­ce­rii RADET în vară, iată că acum s-a ajuns la situația în ca­re Distrigaz Sud a pus poprire câ­teva zile pe conturile ELCEN, un nou prilej de de­cla­rații po­pu­liste din partea po­liticienilor noștri.

 

Cum s-a ajuns aici? Căldura și apa caldă în București în sis­te­mul de termoficare sunt li­vra­te de niște centrale care pro­duc energie electrică și termică și sunt administrate de compania ELCEN. Aici apare pri­ma problemă: ELCEN se află în ograda Mi­nis­terului Energiei tocmai din cauză că e un producător important de energie electrică, pe o piață „națională“, spre deosebire de termie, care e o piață „locală“. Așadar, căldura este pre­luată în rețelele de transport și distribuție care țin de RADET, o regie subordonată Pri­mă­riei București. Căldura și apa caldă, fiind fur­ni­zate de un monopol, sunt la un preț integral re­glementat. În cazul Bucureștiului, tocmai din cauză că energia termică e produsă în cogenerare, avem de a face cu doi re­gle­men­tatori, ANRE și ANRSC, primul stabilind prețul căl­durii produse împreună cu energia elec­tri­că în cogenerare, cel de al doilea stabilind pre­țul pe care ar trebui să-l plă­tească consumatorul final de căldură (prețul căldurii de la ANRE, plus tarifele re­gle­men­ta­te pentru rețeaua de trans­port și distribuție, stabilite de ANRSC). Astfel avem o primă sursă de probleme: res­pon­sa­bilitatea împărțită între prea multe instituții și proprietari care pot da vina unii pe alții. Mai mult, primăria poate sta­bi­li un preț sub nivelul celui determinat de ANRSC, să zicem, la jumătate, cu condiția să plătească diferența prin subvenție la RADET. Aici intervine populismul: primarii Bucureș­tiu­lui, de ani și ani, stabilesc prețul energiei ter­mice la sub jumătate din costurile recu­nos­cu­te de reglementatorul ANRSC. Ca exemplu, în 2015, prețul stabilit de ANRSC era de 362 lei/Gcal, iar prețul stabilit de primărie 170 lei/Gcal, lu­cru legal, cu condiția ca bugetul pr­i­mă­riei să plă­tească la RADET diferența de 192 lei/Gcal.

 

A doua problemă e modul în care arată în­tre­gul sistem. Termoficarea în București e te­ri­bil de ineficientă, deoarece CET-urile au fost con­cepute să producă energie electrică și căl­du­ră pentru marile platforme industriale cons­truite în comunism, termia pentru consumul cas­nic fiind un produs rezidual. După 1990, plat­for­mele industriale au dat faliment, ceea ce face ca în prezent CET-urile și rețelele să fie mult supradimensionate pentru nevoile re­a­le. Căl­du­ra trebuie transportată pe distanțe enorme, cu pierderi masive pe rețea, iar apa trebuie re­încălzită în punctele termice de lân­gă blocuri ca să ajungă la consumator la o temperatură de­centă. Pierderile totale, ținând cont și de ve­chimea CET-urilor, și de con­duc­te­le vechi și supradimensionate, probabil ajung la 80-90%, dacă ținem cont și de pierderile de la consumatorul final. De aceea, deși Bucureștiul ar fi un oraș ideal pentru termoficare, cu car­tie­rele dense de blocuri, costurile pe Gcal de 370 de lei sunt mult peste orașe ca Ploiești (275), Oradea (260), Craiova (270), Iași (256) sau Arad (307) și cam la nivelul unor orașe în care termoficarea e pe cale de a da faliment tot din motivul restructurării platformelor in­dustriale, precum Pitești (340-400).

 

Tehnic, soluția ar fi restructurarea masivă a în­tregului sector, dimensionarea corectă a ce­re­rii prin izolarea termică a blocurilor; apoi păs­trarea și modernizarea doar a unor CET-uri și înlocuirea celorlalte cu producție descen­tra­lizată, aproape de consumatorul final (cazane moderne în actualele puncte termice) care să răspundă eficient cererii de azi de căldură și apă caldă. Astfel, s-ar reduce și pierderile pe rețea, s-ar putea înlocui și producția actuală ineficientă și poluantă și ar crește și calitatea serviciului, totul la un preț cu mult mai mic. Problema este că un asemenea plan ar ne­ce­sita eforturi de coordonare între guvern și primărie, o dorință să se rezolve odată pro­ble­ma și o viziune care să depășească un ciclu electoral. În loc de asta, primăria pune prețuri populiste și nu plătește subvenția datorată le­gal către RADET (arieratele au depășit 3,2 mi­li­ar­de de lei); RADET nu are bani să plătească la ELCEN, care nu plătește către Distrigaz, ca­re nu are cum să plătească la Romgaz.

 

Problema este știută de mulți ani. Soluția cu care venise FMI prin 2011 era ca ELCEN să pre­ia activele RADET în schimbul datoriei istorice și apoi noua companie să fie privatizată, nu de dragul privatizării, ci pentru simplul fapt că numai un jucător mare ar fi avut banii ne­ce­sari și competențele tehnice ca să re­struc­tu­reze integral sectorul, rețeaua și CET-urile. Mai mult, chiar existau investitori mari din țări cu tradiție în termoficare care ar fi fost interesați de București. Primăria însă nu a do­rit să cedeze Ministerului Energiei controlul asu­­pra RADET și așa s-a ajuns la varianta în care RADET urma să preia ELCEN tot în scopul privatizării, dar în această variantă nu se pu­teau șterge legal datoriile istorice. Ca urmare, tot procesul s-a blocat de trei ani în trans­fe­rul ELCEN către primărie, răstimp în care s-au strâns în continuare datorii. Probabil, mai de­vreme sau mai târziu, se va ajunge la un fa­li­ment cinstit, deși termoficarea în București chiar ar fi fost o afacere bună pentru toată lu­mea, dacă am fi știut s-o gestionăm cu cap.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22