Educație: în locul reformei, încă o comisie de experți

E greu să mai vorbești despre reforma educației naționale atunci când în fruntea guvernului figurează încă o persoană cu problemele de lectură ale unui elev slab de clasa a patra.

Raluca Alexandrescu 24.06.2018

De același autor

Când cotidianul e mobilat de personaje care visează cu ochii deschiși la „anihilarea dușmanilor” și etalează pe străzile Bucureștiului, într-un miting organizat în pur spirit ceaușist, tot ce a produs a mai întristător educația comunistă și de tranziție. Or, în plină perioadă de examene (tocmai s-au încheiat contestațiile la evaluarea națională iar luni, 25 iunie,  încep probele scrise la bac), ministerul Educației s-a gândit să mai pună de o reformă a LEN, de data aceasta anunțând înființarea unui Consiliu Consultativ format din „experți” din țară și străinătate, în fruntea cărora se află președintele Academiei (aflat pe o listă a colaboratorilor Securității) și Răzvan Theodorescu (aceeași persoană care conducea TVR în iunie 1990, unde li se mulțumea minerilor). Lista este lungă și printre membrii anunțați ministerul a avut grijă să strecoare, pentru legitimare, și nume respectabile ale mediului academic românesc și internațional. E cu atât mai tristă prezența unor asemenea persoane (mai cu seamă din România) care nu fac decât să cauționeze politica dezastruoasă dusă de guvern în general și de cel al educației, în mod special.

 

Mai relevant însă este ce fac în mod concret guvernul și ministerul de resort pentru reforma învățământului. Pentru că, la numai o zi după publicarea listei mai sus menționate, pe 21 iunie, executivul a aprobat o Ordonanță de urgență extrem de contestată de Asociațiile de elevi și studenți privind acordarea unor împrumuturi de studii.  Nu a părut utilă „lansarea unei ample consultări publice”, de și ea a fost cerută în mod imperativ cu trei săptămâni în urmă de Consiliul Național al Elevilor (CNE), de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și de Consiliul Tinerilor din România (CTR). Potrivit acestor organizații, adoptarea unui program de creditare ca cel prevăzut în Programul „Investește în tine” poate conduce la „scăderea masivă a bugetului alocat de statul român pentru educație și la o creștere majoră a taxelor de școlarizare”, în condițiile în care o bună parte din cheltuielile prevăzute în ordonanță a fi eligibile sunt deja prevăzute în Constituția României ca obligație a statului.

 

Adoptarea ordonanței este o asumare oficială (pe documente, nu pe vorbe) a statutului precar al finanțării învățământului mediu, care în mod real oricum este susținut în mare parte de familiile elevilor. Sistemul de învățământ paralel (că tot e la modă cuvântul) încurajat de ani de zile echivalează în fapt cu o imensă rețea privată și neoficială care dublează, prin instituția meditațiilor, învățământul de stat. Părinții și elevii nu aveau nevoie de o ordonanță care să le amintească „investițiile” făcute pentru a suplini slaba pregătire sau implicare a unor profesori mizerabil plătiți, lipsa manualelor, stagnarea programelor școlare nereformate în mod real și eficient de ani și ani de zile.

 

Și pentru că a obosit să tot subfinanțeze cronic învățământul și Cercetarea, de ani de zile, executivul așa-zis social-democrat aruncă în cetățeni cu comitete și comiții împănate de gropari ai democrației și se preface că reformează educația băgând mâna oficial în buzunarele din ce în ce mai găurite ale cetățenilor. Mai mult, la adăpostul acestei mascarade indecente, ministerul semnează contracte de 24 de milioane de lei cu Editura Didactică, declarată neconstituțională de Curtea Constituțională și gândită de onor ministerul ca monopol pe manualele școlare.

 

Abandonul școlar e mascat de statistici, elevii sunt descurajați de profesori să se prezinte la evaluarea națională pentru menținerea bunelor raportări la județeana de partid. Ministerul nu dorește, în mod vizibil, reformarea reală a învățământului ci acoperirea unei imense incompetențe și nepăsări care au distrus educația în România și care determină, an de an, plecarea masivă a tinerilor la studii în străinătate odată cu absolvirea liceului. Pentru că, se știe, o populație needucată e mult mai ușor de mințit și de manipulat.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22