De același autor
A mai trecut un examen de Evaluare Națională, cu rezultate amestecate și care confirmă tendințe deja conturate în anii precedenți. Au fost rezolvate și contestațiile, câteva mii de note s-au revizuit în creștere. Prilej pentru minister de a introduce în discuția publică tema scanării și corectării online a lucrărilor, pentru o creștere a eficienței notării și a obiectivității evaluării.
Subiectul este extrem de dificil. Și poate că la lucrările de matematică trecerea în online să producă efectele scontate. Problema mai delicată intervine însă la probele umaniste (pentru că discuția privește bacalaureatul), unde discuțiile sunt în toi în sistemele de educație unde măsura a fost parțial implementată. În Franța, de exemplu, metodologia de acest tip este intens contestată pentru proba de filosofie (fundamentală în arhitectura respectivului examen), tocmai din pricina caracterului restrictiv și lipsit de nuanțe al algoritmului.
În România există firește multe alte dificultăți suscitate de introducerea unui asemenea sistem, până la subtilitățile adecvării corecturii la domeniul probei. Cum se va realiza, concret, digitalizarea lucrărilor? În ce sistem vor fi încărcate toate documentele? Cum se va putea asigura securizarea accesului la o platformă anume și mai ales cum se va proceda pentru ca aceasta să rămână funcțională și să nu se blocheze? Avem experiența platformei de vaccinare, care a cedat la jumătatea lui ianuarie, la câteva ore după ce fusese lansată, fără ca utilizarea ei să presupună și descărcarea unor documente, ci pur și simplu conectarea și completarea câtorva date pentru profil.
Cine și pe ce fonduri cumpără scanerele e o chestiune – încă – secundară. Deși evident că la noi se vinde pielea ursului din pădure, după obiceiul strămoșesc: milioanele de euro din PNRR-ul aflat încă în negocieri delicate la Bruxelles sunt deja cheltuite în România. Iar banii nu reprezintă, firește, unica problemă. Atâtea școli au fost dotate și în trecut, prin tot felul de finanțări cheltuite aiurea, cu tehnologie rămasă încuiată în laboratoarele de informatică făcute pentru evaluările ARACIP: ori nu exista un instructor, ori niciun profesor nu era în stare să umble la calculatoare, ori echipamentul venea fără software, iar banii se terminau înainte de achiziționarea licențelor necesare.
Într-o intervenție televizată, ministrul educației a mai atins un punct nevralgic, anume instruirea satisfăcătoare a personalului presupus a fi implicat în activitatea propriu-zisă de scanare. Școala online românească a fost, cu excepțiile mediilor privilegiate, adică cele cu acces la internet de calitate, cu profesori instruiți și capabili să se adapteze noilor metode, o grea încercare pentru elevi, profesori și părinți. Au existat materii unde reculul a devenit mai vizibil decât la altele, una dintre ele fiind matematica, unde rezultatele la Evaluarea Națională 2021 sunt de natură să sprijine această observație, pentru că o treime din elevii participanți la probă au obținut sub media 5, iar 60% dintre ei nu au trecut de media 7.
Cu toate acestea, strategia capului în nisip pare a fi, în continuare, singura cu adevărat națională, pentru că în locul unei analize a noilor indicatori, școala online pare a fi fost mai degrabă o poveste de succes, care ne îndreptățește, se pare, să privim spre noi și noi culmi de progres digital, într-o Românie din ce în ce mai needucată, dar aflată, ni se spune, pe drumul cel bun. România se educă în 12 puncte, aflam deja în 2018 din Strategia propusă de președinție pentru perioada 2018-2030. Douăsprezece puncte desenate și descrise frumos, mobilizator, în fonturi albastre, care vorbeau de europenizare, de integrarea în piața europeană a absolvenților acestei Românii centenare. Au trecut vreo trei evaluări naționale de atunci și trei bacalaureate și, mai ales, a venit peste școala românească tăvălugul pandemiei și școlii online, care a arătat și mai apăsat punctele cu adevărat nevralgice ale școlii „centenare”.
Există un entuziasm digital justificat, pe de o parte, dar fără legătură, pe de alta, cu România rurală, a abandonului, a înapoierii, a mamelor-fete, a familiilor descompuse de sărăcie și violență. Ea apare în statisticile acelea care nu trebuie citate prea mult, pentru că strică socotelile strategiilor frumos puse în pagină ale administrației prezidențiale. Sunt datele privind mediile sub cinci la Evaluarea Națională, sunt procentele de abandon școlar după clasa a opta, mai ales populația școlară feminină. Nu-i nimic, administrația prezidențială merge înainte și convoacă din nou consultări (??!!!!) începând cu 5 iulie, cu partidele din coaliție și cu societatea civilă pe tema aceleiași platforme. În afara campaniei electorale interne a liberalilor (pentru primul ministru prezența la Cotroceni poate fi un ajutor binevenit), noima consultărilor rămâne încă neclară.
Probabil că așa se conservă, pe de altă parte, „valorile tradiționale” de care ne vorbește președintele principalului partid guvernamental. Aici găsim cu adevărat „fibra poporului român” sau „matricea componentă a personalității României”: în noroaie camuflate sub panouri cu autostrăzile viitorului, în analfabetism și violență scanate în PDF‑uri albastre, în orfelinate oficial desființate, populate de copiii abandonați ai familiei tradiționale. //
