Echilibristica președintelui Lukașenko

„Țara prezintă o tendință pozitivă pe care vrem să o încurajăm.“ Aceasta a fost explicația re­prezentantei europene pentru politică ex­ter­nă, Federica Mogherini, la capătul reuniunii din februarie anul trecut pe tema suspendării cvasitotale a sanc­țiunilor față de Belarus. Trei companii și 170 de per­so­na­li­tăți, inclusiv președintele Lu­kașenko, se aflau pe o „listă neagră“ a Uniunii Europene, fiindu-le interzis accesul pe teritoriul comunitar și în­ghe­ța­te conturile financiare. Semn al dezghețului durabil dintre Minsk și Bruxelles, de anul acesta cetățenii europeni vor putea călători fă­ră viză în Belarus. Anterior, un semnal de apro­piere față de Uniunea Europeană din par­tea Minskului a fost eliberarea tuturor de­ți­nu­ților politici (august 2015), iar alegerile par­la­mentare din toamna anului trecut au în­sem­nat și o premieră în ultimii 20 de ani: re­in­tra­rea opoziției în parlamentul de la Minsk (e drept, foarte timid – un singur mandat din 110!).

Pe acest fond, chiar și România, destul de ab­sentă pe spațiul estic, începe să redescopere această țară: ridicarea nivelului de re­pre­zen­tare prin acreditarea unui ambasador (oc­tom­brie 2015), vizita unei delegații guver­na­men­ta­le la Minsk condusă de un secretar de stat (fe­bruarie 2016), urmată de vi­zita unei delegații a Par­la­men­tului României (aprilie 2016). În ianuarie, Belarusul și-a acreditat un ambasador la București, în trecut nivelul de reprezentare fiind de în­sărcinat cu afaceri.

Rațiunile pentru care Bru­xel­lesul a reevaluat Minskul nu țin însă doar de înseninarea climatului intern. Ele re­com­pen­sează politica lui Aleksandr Lukașenko de echilibru între Est și Vest. Dincolo de afi­ni­tă­țile dintre Minsk și Moscova, economia Be­la­rusului este puternic dependentă de cea rusă. 47% din comerțul țării se face cu Rusia. O mare parte din veniturile Belarusului provin și din taxarea activităților de tranzit de hidro­car­buri dinspre Rusia spre Uniunea Europeană: 20% din gazul rusesc exportat către UE trece prin gazoductul Yamal, iar petrolul ce tran­zi­tează oleoductul Drujba (cel mai lung din lu­me) reprezintă 20% din nevoile Germaniei. Es­te, prin urmare, o placă turnantă a tran­zi­tu­lui de hidrocarburi rusești către Europa. O al­tă activitate importantă este aceea de re­ex­port de produse petroliere: Belarusul achi­zi­țio­nează petrol rus la preț preferențial pe care îl prelucrează în cele două rafinării – No­vo­po­lotsk în nord și Mozir în sud - și apoi îl re­ex­portă către UE, însă la prețul pieței. În ultimii ani, președintele Lukașenko a căutat să re­du­că această dependență. În 2012, Minskul co­manda Venezuelei lui Chavez 800.000 de ba­rili de petrol pe zi, aduși în țară via terminalul din Odesa și oleoductul Odesa-Brodîi. Pro­ce­sul era însă prea complicat și costisitor și a fost în cele din urmă abandonat. Atunci Minskul se orientează spre energia nucleară: în nordul țării, la Astraveţ, este în construcție o centrală nucleară și din 2020 aceasta ar tre­bui să acopere integralitatea nevoilor în ener­gie electrică ale țării. În fața refuzului băncilor occidentale de a finanța șantierul, Rusia în­săși îl finanțează printr-un credit de 10 mili­ar­de de dolari. Paradoxul este că, acceptând acest credit, Lukașenko mărește dependența fa­ță de marea soră de la Est, deși scopul cău­tat este cel opus.

Eforturile de a menține un echilibru în sfera eco­nomică au fost dublate în domeniul politic și diplomatic. Crizele din Georgia și din Ucrai­na au făcut că Belarusul să apară în fața UE ca actor stabilizator al spațiului ex­-sovietic. Minskul a refuzat să recunoască in­de­pen­den­ța republicilor separatiste Ossetia de Sud și Abhazia, iar la izbucnirea crizei din Ucraina, Lu­kașenko s-a abținut să condamne noul re­gim ucrainean și să recunoască noul statut al teritoriilor separatiste, devenind sin­gurul me­dia­tor acceptat atât de Moscova, cât și de Ki­ev. Această echilibristică foarte com­pli­cată a dat în cele din urmă rezultate, iar pre­zența președintelui Hollande și a cancelarei Mer­kel alături de Aleksandr Lukașenko la Minsk re­pre­zintă un succes incontestabil. Rămâne de văzut dacă această politică va mai fi posibilă în fața redefinirii raporturilor dintre națiunile li­der ale Occidentului (SUA, Franța, Ger­mania) și Rusia. Pe de o parte, însă, Rusia înseamnă pen­­tru Belarus piață, circuite economice moș­te­ni­te din perioada sovietică, capitaluri ru­sești și transfer de tehnologie, de cealaltă par­te, Bru­xellesul reprezintă o soluție limitată pen­tru di­versificare și contrabalansare, pen­tru care ce­re reforme democratice și alegeri libere.