Macron și reuniunea ambasadorilor

Avangardă a autonomizării strategice în raport cu America, Parisul vrea ca UE să devină un centru de putere credibil pe scena internațională. Dar pentru acest lucru este nevoie de o apărare comună, care presupune și capacități industriale strict europene.

Stefan Popescu 04.09.2018

De același autor

 

Săptămâna trecută s-a încheiat a XXVI-a conferință a ambasadorilor francezi. Evenimentul reunește 250 de diplomați care au funcția de ambasador și pe care o exercită în cadru bilateral, multilateral sau tematic (reprezentând Franța și coordonând acțiunile pe subiecte transversale precum mediul, tehnologia și inovația, cooperarea regională în Oceanul Indian, investițiile străine, Mediterana, terorismul sau Arctica și Antarctica). La evenimentul organizat între 27 și 31 august, începând cu 1993, sunt și reuniuni de tipul „un ambasador, un antreprenor, o regiune“ pentru a întări dimensiunea internațională a mediului de afaceri și unităților locale franceze, dar și întâlniri cu presa și publicul larg pentru a face societatea franceză să conștientizeze mizele Franței în sistemul internațional. Pe scurt, un eveniment complex și de substanță, deși sunt urmărite și beneficii de imagine atât pentru Ministerul Afacerilor Externe, cât și pentru principalii actori politici și decidenți, începând cu președintele republicii și continuând cu prim-ministrul, miniștrii Afacerilor Externe și al Apărării. Momentul central este, fără îndoială, reprezentat de discursul președintelui republicii, care fixează orientările politicii externe franceze. Care sunt principalele concluzii?

 

Franța vrea o redefinire a arhitecturii europene post-Brexit, prin revizuirea tratatelor UE, și a NATO, plecând de la constatarea că în noul sistem internațional, chiar dacă „alianțele de azi își păstrează întreaga lor rațiune de a fi, echilibrele și uneori automatismele pe care au fost fondate trebuie revizitate“. Astfel aflăm că „Europa va fi o Europă cu mai multe cercuri pentru că acest lucru este deja o realitate și, prin urmare, trebuie acceptat că există o Europă lărgită, poate chiar mai extinsă decât Uniunea Europeană“. Există deci loc pentru o Europă lărgită, pentru o piață comună și în interiorul acestei piețe comune există loc pentru cooperări întărite și o integrare mai mare. Cât privește apărarea europeană, președintele Macron pleacă de la principiul că „UE nu își mai poate baza întrutotul securitatea pe SUA“ pe fondul „îndoielilor exprimate față de NATO“. Mai mult, pentru ca UE să fie percepută ca un centru de putere credibil pe scena internațională, aceasta are nevoie de o apărare comună care presupune și capacități industriale strict europene. Președintele francez a pledat și pentru o întărire a solidarității europene în materie de securitate, „pentru a da mai multă substanță Articolului 42-7 din Tratatul Uniunii Europene“. Aici trebuie reținut că în momentul atentatelor care au lovit dur Franța la sfârșitul anului 2015, guvernul de la Paris a invocat acest articol al Tratatului de la Lisabona, nu faimosul Articol 5 al Tratatului Nord-Atlantic! Printre altele, Emmanuel Macron a reluat ideea condiționării fondurilor europene de asumarea angajamentelor europene, neezitând să nominalizeze Ungaria și pe premierul Viktor Orbán, dar și pe miniștrii populiști ai cabinetului de la Roma. Aceste subiecte se vor afla pe agenda președinției Consiliului European pe care Franța o va asigura în anul 2019. Probabil că Bucureștiul a luat notă de aceste priorități franceze (enumerate de Macron chiar la începutul mandatului său) și atunci când și-a redactat agenda președinției Consiliului Uniunii Europene, pe care o vom exercita în primele șase luni ale anului următor.

 

Uniunea Europeană trebuie să construiască „un parteneriat strategic cu Rusia și cu Turcia pentru că sunt două puteri importante pentru securitatea noastră colectivă, pentru că trebuie să le ancorăm Europei și pentru că istoria acestor popoare s-a construit alături de Europa și pentru că trebuie să ne construim un viitor împreună“. Prin urmare, Parisul continuă să se opună adeziunii Turciei la Uniunea Europeană, plecând de la constatarea realistă că „Turcia președintelui Erdoğan nu este Turcia președintelui Kemal [Attaturk]. Cât privește Federația Rusă, este clar că aceasta va juca un rol tot mai important în arhitectura europeană de securitate, pe măsură ce autonomia strategică europeană va progresa și, mai ales, în avansarea agendei nucleului-dur european pentru promovarea unor alianțe care să pună bazele unei noi ordini multipolare. Afirmațiile președintelui Macron trebuie puse în legătură și cu viziunea sa referitoare la cercurile concentrice europene: o piață comună, dar în interiorul ei formate de țări care vor promova viziuni de politică externă diferite. Numai că viziunile diferite vor avea un impact asupra politicilor de coeziune finanțate mai ales de cuplul franco-german.

 

În concluzie, Parisul va opta pentru o viziune pragmatică a relațiilor internaționale în care își rezervă dreptul de a nu fi „prizonierul“ unei anumite forme de „birocrație europeană“, va promova și mai mult dimensiunea extraeuropeană a politicii franceze, cu accent pe valorificarea prezenței prin teritoriile de peste mări, cu scopul de a se adapta noilor evoluții ale sistemului internațional.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22