Brexit fără Exit

Pe englezește, harakiri nu încape într-un cuvânt și se zice în două: Theresa May. Neghiobia electorală izbutită de primul mi­nistru britanic promite o dramă eu­ro­pea­nă amplă, mult peste ce vi­sau sau pariau marii ju­că­tori de zar ai acestui zglo­biu început de secol. Totul a început cu o socoteală vi­guros susținută de o anume formă de orbire adusă de fla­ma sondajelor. În clipa în care d-na May a decis să cheme țara la vot, totul su­gera că astrele au făcut con­gres și au decis să se alini­e­ze cu fața spre conservatori. Sondajele dă­deau conservatorilor echivalentul unui tur de stadion, într-o cursă cu adversarul le­gat și încă în pat, la câțiva kilometri de pis­tă. În cifre și narcotice: 23% avans față de mutanții laburiști conduși de Jeremy Corbyn - baci hipiot la a doua tinerețe mar­xistă, luptător cu hidra capitalistă, prieten de bombă și pahar al IRA, inimă de pus în pieptul Hamas, taxator mortal al bogaților și mare iubitor de bugete cu deficit monstru.

Au urmat cea mai proastă campanie și pri­ma mineriadă de sine organizată în Marea Britanie. Theresa May s-a proclamat temă unică, a făcut câteva piruete jenante pe te­me de asistență socială și a simulat foarte convingător că se pricepe la problemele eco­nomice pe care nu le-a abordat. Re­fu­zul de participare la dezbaterile TV - ridi­cole, dar vizibile pe acele careuri de plas­mă care tronează în orice casă din Marea Bri­tanie - a făcut restul. De la 23, la 8% avans. Conservatorii sunt, în continuare, cel mai mare partid, dar nu au majoritate. Guvernul e la mâna unui partid de târ­go­veți aliați din Irlanda de Nord și va trebui să pupe regulat membrul în cauză. Astfel întărit, gu­vernul britanic se pre­gă­teș­te de negocieri cu UE, mai exact spus, cu o trupă care a lăsat farmaciile goale de alifii.

Eșecul conservator spune, to­tuși, ceva de reținut și trans­mis, fără cenzură, co­piilor: caracterul și valorile n-au murit. Mai mult, cine le nesocotește se va trezi lovit în moalele capului de un bumerang pe care scrie „contăm“.

Povestea marelui salt în gol conservator a început acum un an, îndată după ce ale­gătorii britanici au scos Regatul din UE. Cum s-ar zice: Brexit! Următoarea mutare a conservatorilor? Au adus în fruntea par­tidului și a guvernului un politician care a făcut campanie anti-Brexit. Numele: The­resa May. D-na May s-a dat imediat peste cap și, la aterizare, a anunțat că e o bre­xitomană înfocată. Așadar, conservatorii au pornit la drum cu un guvern schizoid, partizan al convingerilor exprimate de ale­gători și neîmpărtășite de primul minis­tru. S-a spus despre d-na May că e un po­litician robot. Trebuia adăugat: politician robot muncind contre coeur.

Theresa May n-a fost auzită vreodată de­clarând, emoțional și fundamental: cred în Brexit. D-na May a repetat harnic și me­canic altceva: alegătorii au votat Brexit și eu mă supun. Ceea ce e un pic diferit și du­ce la entuziastul adagiu filozofic ro­mânesc: dacă-i ordin, cu plăcere. Evident, un lider cu frâna de suflet pusă pe creier nu are cum să inspire și să mobilizeze. În schimb și profitând de blocajul interior al d-nei May, un palavragiu socialist va cu­ceri și va confisca. E exact ce au reușit, în spațiul lăsat liber de pantomima d-nei May, Jeremy Corbyn și herghelia lui de elucubrații socialist-halucinogene.

Alegerile date de pereți de colectivul con­dus de d-na May au mai spus ceva. Per­fi­dia Albionului și-a găsit nașul, în mijlocul unei mulțimi care s-a bulucit bezmetic la alegerile pe care le-a confundat cu un con­cert rock. Votul tembel militant al tine­re­tului universitar și cu diverse alte tatuaje a fost formidabil. Londra cosmopolit-uni­ver­sitară, dar și numeroase așezări total fish & chips plus universitate de suflu troţ­kist au fost teatrul unei orgii radicale. Ma­se agitate de tineri au stat la coadă și au vo­tat laburist pentru: abolirea sexismului, abolirea granițelor, gratuitate peste tot un­de nu e gratuitate, Africa, naționalizare, să­răcirea bogaților și boicotul înverșunat a tot ce e sau a devenit evreiesc (Ivanka T.). Cine cunoaște efeverscența stalinistă din universitățile britanice nu va fi surprins. Cine n-o cunoaște, în frunte cu defunctul Stalin, se va simți mic și neputincios.

Ce urmează? Un guvern minoritar condus de un prim-ministru perfect auto­fa­li­men­tat. Însă, în principal, urmează o viață strâmtorată pentru Brexit.

Verdictul de la referendumul care a scos Regatul din UE nu va fi infirmat. Dar va fi pre­lucrat, rafinat și renovat, până în pra­gul anihilării. Cu frazele și deciziile po­trivite, poți face din armăsar țânțar. Acea parte a conservatorilor și laburiștilor care nu au dorit dezlipirea de UE, plus presa progresistă, plus mediile luminate vor pre­sa masiv. Pentru? Pentru un Brexit fără Exit. O formulă în care Regatul iese din UE, dar rămâne în Piața Unică, în Uniunea Vamală și sub jurisdicția Curții Europene de Justiție. Această situație fără de situație promite ceva la care englezii se pricep, de altfel, foarte bine. Ceva ce se cheamă pe englezește muddle seamănă a coadă de pește și rimează cu japonezul harakiri, ocu­pația favorită a d-nei May.

Din afară, euro-trupa întărită de succesele la algerile din Olanda, Franța și, curând, Ger­mania mustăcește conspirativ și pregă­tește o scamatorie care va consfinți eli­be­rarea britanicilor, dar va uita să taie lan­țul.

P.S. Și cu românii din Regatul Unit cum ră­mâne? Tot așa și tot acolo.