De același autor
O posibila Carte Alba s-ar rezuma usor: dupa opt ani de administratie Obama, America a ales Donald Trump. Orice pretentii de mosteniri politice, mai mult sau mai putin trainice, sunt spulberate de socul noii realitati. In urma ramane un tablou macroeconomic relativ robust, cu o performanta peste media economiilor occidentale. Mai intereseaza pe cineva? Desigur. Autori de analize comparative, cercetatori economici sau activisti democrati “grassroots” ar putea sa resimta chiar o oarecare emotie. Sunt insa singurii. Si nici nu a contat vreodata, avand in vedere multitudinea de statistici pozitive legate de PIB, somaj sau evolutie a veniturilor. De multe ori datele nu fac decat sa ilustreze deconectarea iremediabila dintre cifre si perceptii.
Reactia pietelor financiare la victoria lui Donald Trump a fost oarecum ciudata si a contrastat puternic cu senzatia de “sfarsit de lume” instaurata in alte sfere, la nivel global. De regula, repozitionarea investitorilor prinsi in mod covarsitor pe picior gresit ia ceva timp si conduce la pierderi cvasi-generalizate. Cand aversiunea fata de risc se transforma in teama si ulterior in panica, pretul activelor de care toata lumea vrea sa scape se prabuseste in mod firesc. Nu si de data asta. Socul initial a fost digerat rapid si toti indicii reprezentativi ai pietei americane au reusit sa incheie saptamana pe plus.
Teoria elementara ne spune ca, in general, bursele anticipeaza cu pana la 6 luni evolutia economiei. Asadar, cum putem sa interpretam ce s-a intamplat saptamana trecuta?
Campionii cresterilor au fost emitentii bancari. Bancile au castigat, in medie, peste 12 procente, cu aprecieri de peste 14 procente in cazul actiunilor Wells Fargo. JP Morgan sau Goldman Sachs au avut la randul lor o saptamana excelenta. Care ar fi motivele? In primul rand, imperativul reducerii reglementarii, promisiune ferma a presedintelui-ales, reiterata imediat dupa alegeri. Nimic nu inaripeaza mai tare pretul actiunii unei banci decat perspectiva unui control mai lax. Detaliile lipsesc, insa directia e clara. O contradictie, ar crede unii. Sau chiar o ironie a sortii. In fond, pentru multi dintre votantii lui Trump, Wall Street reprezinta inamicul public numarul unu, masinaria infernala generatoare de inechitate, care finanteaza expansiunea globala a marilor corporatii. Si totusi, acelasi Wall Street pare sa fie cel mai bine pozitionat pentru a profita de noua conjunctura. Nici nu se poate altfel. Reducerea spectaculoasa a impozitului pe profit la firme, de la 35 procente la 15 procente, elementul central al programului administratiei Trump, are toata sansele sa conduca la efervescenta in zona de investment banking, pe masura ce companiile mari isi pun la treaba plusul de lichiditate. Dincolo de asta, multi dintre apropiatii presedintelui-ales provin din acelasi mediu. La Steve Bannon si Steven Munchin regasim pedigree-ul Goldman Sachs, in timp ce Tom Barrack administreaza unul dintre cele mai mari fonduri imobiliare din lume. Un jurnalist financiar ar incadra acest parcurs profesional la capitolul “atribute”. Un votant Trump din Flint, Michigan, zona devastata de dezindustrializare, ar putea sa aiba alta parere.
In aceeasi cheie pot fi citite si evolutiile din sectorul farmaceutic. Investitorii se asteapta ca republicanii sa fie mult mai permisivi in privinta scumpirii medicamentelor. O eventuala victorie a lui Clinton ar fi ieftinit categoric actiunile unor companii precum Pfizer, Merck sau Roche. In mod traditional, democratii sunt cei care, intr-un fel sau altul, se opun majorarilor de pret. La fel de traditionala este si aversiunea populatiei fata de gigantii acestei industrii. Imaginea caracatitei transnationale a carei profitabilitate este invers corelata cu sanatatea “clientului” face parte dintr-un bagaj simbolistic la care apeleaza cu precadere sustinatorii lui Trump. Si totusi, cotatiile acestor companii au profitat din plin de rezultatul neasteptat al alegerilor, cu un avans de 8,5 procente, pe medie. Tot un fel de ironie a sortii.
Acestea fiind spuse, exista serioase motive de optimism. In linii mari, fezabilitatea programului economic prezentat de Donald Trump este asigurata de dominatia republicana in Congres. O performanta nesperata pentru GOP (“Grand Old Party” – Partidul Republican) de altfel, pe care o datoreaza aceluiasi Trump. Orice administratie proaspat instalata la Casa Alba nu poate decat sa viseze la o asemenea coerenta politica. Chiar daca entuziasmul pietelor a fost alimentat si de alti factori, precum migratia investitorilor dinspre obligatiuni guvernamentale catre actiuni, proces deja in curs, impactul victoriei lui Donald Trump nu trebuie subestimat. Pe principiul “bate fierul cat e cald”, orice conjunctura favorabila trebuie exploatata.
