De același autor
Desigur, Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană pe 31 ianuarie, însă doar pe hârtie pentru că deocamdată funcționează tot ca oricare alt stat membru. De aceea, negocierile demarate luni reprezintă ultimul și cel mai important capitol al procesului de Brexit. De rezultatul acestora depinde viitorul relației între britanici și europeni sub toate aspectele concrete, de la taxe vamale, tratate de extrădare sau reglementări în sectorului financiar și până la demarcații maritime și cote de pescuit.
Guvernul condus de Boris Johnson este format exclusiv din susținători împătimiți ai cauzei Brexit, iar mobilizarea pentru negocieri este exemplară și cât se poate de sugestivă din punct de vedere politic. Echipa britanică este formată din 100 experți, sub bagheta diplomatului eurosceptic David Frost. Un progres de zile mari față de perioada cabinetului May când ministerul de resort se golise de specialiști în favoarea unei echipe coordonate direct de premier. Astăzi, lucrurile s-au schimbat vizibil, pe fondul determinării anti-europene a echipei lui Boris.
Michael Gove - emisarul primului ministru
Ambele părți, atât britanicii cât și europenii și-au prezentat zilele trecute mandatele de negociere sau, mai concret, obiectivele fiecăruia. Aici se impune o precizare. Tratatul de retragere, documentul stufos de peste 500 de pagini agreat cu Bruxelles-ul și care a dat naștere la cele mai spectaculoase show-uri din istoria recentă a Parlamentului Britanic, stabilește practic termenii perioadei de tranziție și este înscris în lege. Conține, de asemenea, 31 de pagini care schițează viitorul relației EU - UK, o “declarație politică” absolut orientativă și fără putere de lege. Acest segment declarativ și pe alocuri deschis interpretărilor reprezintă fundamentul negocierilor care au loc astăzi. Documentul publicat de Downing Street a fost rezumat pentru Camera Comunelor de către emisarul primului ministru Michael Gove, unul din liderii campaniei Leave din 2016. Declarațiile pentru galeria de acasă sunt deseori mai belicoase și, mai ales când este vorba de Europa, servite cu o garnitură demagogică și “patriotică”. Exact asta a făcut și Gove joi în Parlament. Europenii insistă pe reglementări comunitare într-o serie întreagă de domenii printre care și protecția angajaților. Cancelarul ducatului de Lancaster, titulatura oficială a lui Michael Gove, crede că Regatul Unit n-are nevoie să ia lecții de la Uniunea Europeană. “Sunt multe domenii esențiale în care noi fie depășim standardele europene, fie am fost primii care am îmbunătățit aceste standarde. În ceea ce privește drepturile angajaților, spre exemplu, noi oferim un an de concediu maternal (…) în condițiile în care minimul oferit de Uniunea Europeană este de doar 14 săptămâni.”
Ca principiu, ruperea lanțurilor “socialiste” care guvernează piața muncii și mai ales protecția angajaților în spațiul comunitar, este ceea ce tabăra Brexit și-a dorit dintotdeauna cu ardoare. De altfel, singurul motiv pentru care un eurosceptic de modă veche precum liderul laburist Jeremy Corbyn a început să vadă cu ochi mai buni Uniunea Europeană este tocmai protecția drepturilor angajaților. În schimb, pentru împătimiții ideologiei neoliberale din rândurile Tory, orice fel de reglementare rămâne toxică. În ceea ce privește concediul maternal și condițiile aferente, UNICEF plasează Marea Britanie pe locul 28 din 31, după state precum Bulgaria, România sau Irlanda și la mare distanță de Franța (10), Germania (6) sau Suedia (1).
În același discurs din Camera Comunelor, Gove a anunțat că dacă negocierile nu înregistrează progrese semnificative până în iulie, Regatul Unit se retrage de la masa discuțiilor și continuă pregătirile pentru o relație de tip WTO (World Trade Organisation - n.r) cu EU. Mai precis, un Brexit fără acord.
BREXIT = Suveranitate
Acestea fiind spuse, spiritul Brexit trece cu mult peste simpla restricționare a imigrației din statele membre ale Uniunii Europene. Înainte de orice, Brexit înseamnă “suveranitate”. Sau “independență” dacă ar fi să-i ascultăm pe Nigel Farage și Boris Johnson. Pentru recâștigarea suveranității, patriotismul reprezintă o premisă. Pentru deschiderea unor negocieri tehnice, patriotismul patetic și chiar provocator nu reprezintă decât iritarea gratuită a partenerilor de discuție. Ceea ce a și reușit să facă David Frost, negociatorul șef din partea Marii Britanii și omologul lui Michel Barnier. Frost și-a construit discursul de la Bruxelles, discurs abundent în referințe istorice care i-a plimbat pe participanți până în secolul 15, pe citate din filozoful și omul politic Edmund Burke, părintele conservatorismului modern. Pe terenul disputelor politice, Burke obișnuia să-și anihileze adversarii prin pamflet. Frost n-a mers chiar atât de departe dar le-a dat de înțeles europenilor că, în opinia lui, sunt niște birocrați dezadaptați care nu-și reprezintă cetățenii. Cu alte cuvinte, ca un preambul la discuțiile tehnice, el le-a dat câteva lecții de viață. Abordarea negociatorului-șef a fost “simplistă, naționalistă și care nu merită luată în serios” după cum crede chiar un editorialist al cotidianului pro-Brexit The Times (Matthew Parris).
Temerile Bruxelles-ului
Obiectivul părților este încheierea unui acord comercial cu tarife și cote zero (restricții aplicate volumului de mărfuri - n.r). Elementul central asupra căruia ambele părți au căzut de acord anul trecut este păstrarea unui “level playing field”, în speță un cadru competițional care să nu dezavantajeze de la bun început una dintre părți. Sună de bun simț, doar că fiecare înțelege ce vrea. Pentru europeni, tarifele și cotele dispar doar în cazul în care britanicii se angajează legal să renunțe la facilități de stat sau chiar subvenții. Aici interivine o noua confuzie doctrinară.
În teorie, conservatorii sunt cei mai mari campioni ai mecanismelor pieței libere. În practică, doar în ultimele luni, statul a intervenit de două ori pe așa-numita “piață liberă”. A salvat de la faliment compania aeriană FlyBe prin iertarea datoriilor la buget și a naționalizat de-facto căile feroviare din Nordul Angliei prin preluarea de urgență a francizei de la un operator privat. O altă temere a Bruxelles-ului este legislația muncii din Marea Britanie. În ciuda declarațiilor lui Michael Gove de care am pomenit mai devreme, Londra vrea să se îndepărteze cât mai mult de standardele europene, în condițiile în care nici acum nu este foarte aproape. În declarația politică de anul trecut se amintește însă de “un standard de referință” pe care britanicii ar trebui să-l respecte.
Marile teme de negociere
Dacă un “level playing field” rămâne o noțiune abstractă, pescuitul este un subiect cât se poate de concret și, în egală măsură, unul dintre cele mai des pomenite. De fapt, prezența pescuitului în dezbaterea publică este invers proporțională cu ponderea sa în PIB. Față de cele 7 procente cât deține sectorul financiar, să zicem, 0,12% nu e prea mult. Politic însă cântărește însutit. Zeci de ani de zile, “națiunea noastră insulară” a fost condamnată la concesii nemeritate față de europeni, susțin cu tărie euroscepticii. Se referă la drepturile de pescuit în ape britanice. Londra vrea ca pescarilor de pe insulă să le revină cote mult mai mari, negociate anual și nu cele cele stabilite în anii 70 prin politica comună în domeniul pescuitului. La rândul său, Bruxelles-ul condiționează accesul peștelui britanic pe piața europeană de cote asemănătoare celor actuale. Pe cât de inflamat este acest capitol, atât de nesemnificativ este pentru economiile părților implicate.
Un alt subiect de interes îl reprezintă capitolul dedicat securității și combaterii criminalității transfrontaliere. Pe acest segment, ambițiile Londrei sunt surprinzător de mari. Marea Britanie renunță atât la “European Arrest Warrant” (Mandatul de arestare european) cât și la carta ECHR (“European Commission on Human Rights” - n.r). Dorește însă ca procedurile bazate pe cele două instituții să se desfășoare cu aceeași celeritate. Cu alte cuvinte, vrea să le aibă pe toate. Poate nu degeabă tot felul de fugari din Europa de Est și de aiurea au ales să se refugieze la Londra. Aici au parte de o infrastructură de lobby și asistență juridică de invidiat. De altfel, este de așteptat ca formularea strategiei britanice la acest capitol să poarte distinct amprenta lobby-iștilor și avocaților interesați.
Sectorul financiar, transportul, apărarea și nu în ultimul rând rolul Curții Europene de Justiție în soluționarea disputelor de ordin comercial reprezintă, fiecare în parte, capitole esențiale pe agenda negocierilor. Spre deosebire de fostul premier Theresa May, Boris Johnson se bucură de o majoritate solidă în Parlament. Practic, nu există risc de blocaj la Westminster. Decidenții europeni trebuie să țină seama că au de-a face cu un partener mult mai intransigent care nu are probleme nici cu Parlamentul și nici cu publicul de acasă.
