Românii și bulgarii, înlocuiți de nigerieni și indieni în epoca post-Brexit

„Noi suntem albi și creștini, normal că o să ne prefere pe noi”. Dacă aș fi primit o liră de fiecare dată când am auzit această abordare din partea compatrioților mei, azi eram un om bogat.

Victor Popa 06.06.2023

De același autor

Emigrația românească spre Marea Britanie a cunoscut o creștere spectaculoasă începând cu 1 ianuarie 2014, odată cu deschiderea pieței muncii pentru eternele codașe ale Europei, România și Bulgaria. Am încă vii în minte vremurile în care oficialii noștri de la Londra înaintau cifra de 75.000 de locuitori români ai insulei. Se întâmpla în urmă cu 15 ani. Astăzi, în pofida unor ușoare diferențe în raportare, numărul românilor depășește confortabil un milion. Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan vorbește chiar de peste 1,4 milioane.

 

Întâmplător, cu doar câteva luni înainte de ridicarea restricțiilor privitoare la accesul pe piața muncii, s-a produs un eveniment politic major: premierul britanic de la acea dată, David Cameron, în deja istoricul discurs de la inaugurarea sediului Bloomberg, a anunțat referendumul pe marginea apartenenței la Uniunea Europeană. Au urmat trei ani de dezbateri aprinse așa cum nu s-au mai pomenit în Marea Britanie, dezbateri care pe alocuri le făceau pe cele din România să pară mostre de civilitate. În războiul pentru Brexit, tema imigrației intracomunitare a ocupat aproape din start un rol central, poate cea mai importantă temă a campaniei care s-a derulat pe o perioadă de trei ani.

 

Revenind la „noi suntem albi și creștini, normal că o să ne prefere pe noi”, această teorie a existat exclusiv în mintea românilor care o formulau. Afinitățile culturale și istorice ale britanicilor față de noi aproape că nu există. Desigur, regele Charles vizitează des România și a transformat Viscri într-o bijuterie rurală, dar apropierile se încheie aici. Viscri nu este Raj-ul (India, Pakistan și Bangladesh – n.r.), fosta perlă a coroanei și incubator de cariere pentru leadershipul politic, administrativ și militar al Angliei. Mai mult, până în 1982, mulți locuitori ai imperiului de altădată (limita era impusă de dreptul la reședință, care putea fi obținut relativ ușor) puteau să vină în voie și să se așeze cu familia în Regatul Unit, indiferent că soseau din Jamaica, Singapore, India sau din celelalte foste colonii. Erau cetățeni britanici cu acte în regulă încă dinainte să pășească în Regat.

În timp, politica de imigrație tot mai dură impusă de Londra a generat frustrări sociale în rândul britanicilor cu origini coloniale. Acestea au fost amplificate într-o oarecare măsură de libertatea totală de mișcare garantată celor proveniți din statele membre ale Uniunii Europene. Un exemplu grăitor în acest sens ar fi o discuție purtată cu un amic de origine indiană. Mi se plângea că de ani la rând depune eforturi să‑și aducă bunica din Mumbai la Londra. N-a reușit nici în ruptul capului. Prin contrast, orice român, polonez sau slovac putea să se stabilească în Marea Britanie cu familia extinsă cu tot, fără niciun fel de probleme. Asemenea situații au generat o oarecare animozitate din partea electoratului cu origini coloniale. Potrivit sociologului Roch Dunin‑Wasowicz, circumscripții precum Luton, Hillingdon, Slough sau Bradford, zone cu o consistentă structură etnică, s-au exprimat în favoarea Brexit. Pentru britanici, est-europenii reprezentau și încă reprezintă elementul nou sau corpul străin, nicidecum cei proveniți din fostele colonii, indiferent de culoarea pielii. Publicul se simte mult mai confortabil cu locuitorii imperiului decât s-au simțit vreodată cu est-europenii.

 

Spre satisfacția susținătorilor Brexit, imigrația intracomunitară (din interiorul Uniunii Europene – n.r.) a atins un maxim în 2015. Potrivit ONS, migrația netă sau diferența dintre cei care părăsesc Marea Britanie și cei care sosesc s-a situat la nivelul de 332.000, un record la vremea respectivă. Vântul bătea puternic în pupa euroscepticilor. De partea Remain se afla premierul David Cameron, care la preluarea puterii în 2010 și-a stabilit un obiectiv politic pe cât de ambițios, pe atât de nerealist: reducerea migrației nete la nivel de zeci de mii. Oponenții lui în bătălia pentru Brexit nu doar că au subliniat eșecul total al acestei politici, ci au și prezentat apartenența la Uniunea Europeană ca pe o capitulare necondiționată față de politica de migrație liberă a Bruxelles-ului. Pe deasupra, publicul a fost bombardat cu mesaje apocaliptice, cum ar fi invazia iminentă a imigranților turci, în baza faptului că Turcia are statut de candidat la Uniunea Europeană. Din punct de vedere politic, ciuca bătăilor au fost ultimii sosiți, adică românii și bulgarii, cu accent pe primii, având în vedere numărul mult mai mare.

 

Pe data de 21 iunie 2016, cu doar două zile înainte de referendum, scriam în paginile acestei reviste că brigada Leave a tras lozul câștigător. Concluzia mea venea pe fondul datelor cu migrația netă publicate de statistică. Ca să ne înțelegem: euroscepticismul britanic a fost mereu prezent, chiar la o intensitate deloc de neglijat, încă din momentul aderării la Piața Comună, în 1973. Ceea ce a înclinat însă balanța în favoarea Brexit a fost tema imigrației. În lipsa acesteia, Marea Britanie ar fi fost astăzi bine mersi în continuare stat membru al Uniunii Europene. Așadar, a rezolvat Brexit problema migrației? Nici vorbă.

 

Ultimele date prezentate de ONS consemnează un nou record pentru migrația netă. Nivelul este aproape dublu față de maximumul înregistrat în 2015: 606.000 în 2022, față de 334.000 în 2015. Totodată, față de nivelul din 2021, numărul s-a majorat cu 164.000. Mai mult, evoluția imigrației din zona UE a ajuns în teritoriul negativ, în sensul în care plecările europenilor depășesc sosirile. Cu alte cuvinte, imigrația europeană s-a transformat în emigrație. Nou-veniții provin în special din state precum India, Nigeria, Pakistan sau Zimbabwe. Acestora li se alătură refugiații din Ucraina și Hong Kong, cu 114.000 și, respectiv, 52.000 de sosiri.

Cifrele reflectă magnitudinea eșecului politicii Partidului Conservator pe marginea imigrației. Actualul premier, Rishi Sunak, crede că „numerele sunt prea mari”, dar nu consideră fenomenul scăpat de sub control. Interesant de precizat că Tory au ținut cu dinții de obiectivul reducerii imigrației la nivelul zecilor de mii, în speranța că Brexit îi va ajuta să-l bifeze. S-a întâmplat exact opusul. Mai mult, o serie întreagă de experți consideră că sunt subevaluate cifrele pe fondul schimbării metodologiei de calcul. Suspiciunile vin având în vedere că datele ONS s-au situat sub estimările analiștilor, care luau în calcul un nivel de cel puțin 700.000.

 

La rândul ei, opoziția încă nu a elaborat politici coerente în ceea ce privește imigrația. Partidul Laburist, sub conducerea lui Keir Starmer, este caracterizat de o prudență aproape excesivă vizavi de orice temă potențial controversată. Labour conduce în sondaje chiar dacă diferența față de Tory s-a îngustat considerabil, de la peste 20 de procente la 10 sau chiar sub 10 procente. Starmer încearcă să evite soluțiile radicale, pentru a nu avea parte de soarta fostului lider laburist Jeremy Corbyn, care a pierdut categoric în fața lui Boris Johnson în 2019. Corbyn a reușit să-și îndepărteze o bună parte din electoratul laburist moderat din cauza soluțiilor economice neortodoxe pe care le-a propus.

 

Având în vedere cifrele-record, o serie întreagă de susținători înfocați ai taberei Leave, printre care și Nigel Farage, au declarat deja Brexit un eșec. În fond, Brexit a dublat numărul imigranților legali, nici poveste să îl reducă. Cu toate acestea, guvernul britanic se zbate în toate forurile internaționale pentru curmarea imigrației ilegale, care se ridică la cel mult 40.000. Sunt bărcuțele pline cu refugiați economic sau de război care vin prin Callais și sunt filmate la fiecare sosire. Downing Street a încercat să ia fața electoratului cu lozinca „stop the boats”, care continuă să fie sabotată de numărul enorm al migranților legali.

Ca să încheiem cu un element de culoare locală, cei mai intransigenți leavers sunt ultimele două ministrese de interne, ambele cu origini coloniale recente. La fel cum părinții premierului sunt imigranți coloniali, cei ai prim-ministrului scoțian, de asemenea, ca de altfel și părinții primarului Londrei. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22