Pe aceeași temă
Think-tankul Romania Energy Center (ROEC) vă invită la o conferință susținută de John Roberts – unul dintre cei mai importanți specialiști în securitate energetică din Marea Britanie. Prelegerea “Black Sea Energy Security: Russia, Turkey, Europe and the Pipeline Game” – face parte din seria ROEC Bucharest Talks și va avea loc în data de 12 martie (orele 17-19), în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București (ASE). Evenimentul se va desfășura în limba engleză.
În prezent, John Roberts este expert senior afiliat think-tankului american Atlantic Council (Centrului Eurasia și Centrului Global pentru Energie) și membru al Grupul de Experți în Gaz dedicat Europei și care funcționează sub umbrela Comisiei Economice a ONU. Cu o carieră profesională de peste cinci decenii, John Roberts este un nume obligatoriu pentru oricine lucrează în domeniul geopoliticii energetice. A început ca reporter pentru Reuters în 1968 și a lucrat apoi pentru Platts, Financial Times Energy, Energy Intelligence, Business Monitor International și Al Hayat (primul ziar independent din lumea arabă). Din 1991, Roberts este partener la Methinks - o firmă de consultanță specializată în interdependența dintre energie, dezvoltare economică și politică. În lunga sa carieră de corespondent și analist, a lucrat în Orientul Mijlociu, Asia, America de Nord și Marea Britanie.
Analizele sale se concentrează pe infrastructura de petrol și gaze dar și pe mizele politice din jurul acesteia, evoluțiile energetice din Turcia, Caucaz, zona Caspică, Asia Centrală precum și cele legate de Coridorul Sudic de Gaze. Analiza lui rămâne foarte influentă, iar viziunea sa este căutată de toate conferințele energetice importante din regiune unde este un vorbitor frecvent.
Cărțile sale includ Caspian Pipelines (1996), Visions & Mirages: The Middle East in a New Era (1995), și Beirut, Summer of ’82 (1983).
Detalii suplimentare aici.