Românii așteaptă altceva de la politicieni decât vorbe, a afirmat, marți, premierul Sorin Grindeanu, precizând că, în anii trecuți, indiferent de guvernare, "s-a vorbit foarte mult".
„Se fac acuzaţii nefondate, care au un scop ascuns ochilor publicului, scopul nu este numit, un scop legat de o cauză în justiţie. În această cauză, atenţie, părţile au fost obligate de instanţă să păstreze secretul dovezilor. Suntem provocaţi să încălcăm această obligaţie”, susține Prelipceanu.
John Brennan, care a condus din 2013 până în 2017 Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), a declarat marţi după-amiază că ”ruşii au intervenit cu neruşinare” în alegerile prezidenţiale.
Angajaţii din administraţiile publice din Bucureşti şi din ţară vor declanşa acţiuni de protest începând de miercuri, urmând ca, în funcţie de alegerea fiecărei federaţii sindicale, aceştia să intre în grevă japoneză, grevă spontană sau pichetări ale instituţiilor.
Floarea Alesu, fosta şefă a DGASPC Teleorman, în fața judecătorilor instanței supreme: "Când i-am cerut lui Dragnea să rezolve problema celor două angajate fictiv mi-a spus să-i pun la muncă pe cei care stau".
Petre Daea, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, vrea să aducă în minister "specialiști cu suflet de român" care să gestioneze problemele în corespondenţa cu Bruxelles, în vederea pregătirii pentru preluarea președinției Uniunii Europene.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an