Pe aceeași temă
Dansul este o artă care se conturează din mişcare, ritm şi intensităţi, folosind corpul uman ca instrument, fără prejudecăţi şi limite cu privire la ce e bine şi ce e rău în felul în care spaţiul exterior este folosit, iar interiorul revelat. Marii dansatori sunt capabili să transmită stări puternice, tehnica individuală şi sensibilitatea artistică contopindu-se într-un amestec care se propagă în eter, bombardând retina oricărui privitor.
Pasărea de foc nu e un spectacol de dans obişnuit. Susţinut pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti la începutul lunii septembrie, spectacolul a însemnat primul eveniment de community dance din România. O sută de tineri din toate mediile sociale (orfani, copii din familii înstărite, persoane cu deficienţe de auz sau locomotorii), cu vârstele cuprinse între 11 şi 22 de ani, fără experienţă în arta dansului, fără calităţi fizice deosebite, au lucrat timp de şase săptămâni alături de doi coregrafi străini: Royston Maldoom (Marea Britanie) şi Josef Eder (Germania).
Miza acestui proiect atât de ambiţios a fost reliefarea diversităţii participanţilor şi identificarea unui loc potrivit pentru fiecare şi a unui rol egal ca importanţă cu al tuturor celorlalţi, demonstrându-se astfel că în artă, ca şi în societate, contribuţia fiecărui individ are valoare atunci când i se oferă o şansă.
Coregraful britanic Royston Maldoom a fost iniţiatorul şi coordonatorul unui număr important de proiecte de dans la nivel mondial în ultimii 30 de ani. Aceste reuşite i-au adus în anul 2006 Ordinul Imperiului Britanic (OBE) decernat de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, pentru Servicii aduse Dansului. Printre spaţiile geografice alese pentru numeroasele sale desfăşurări artistice au fost şi zone problematice: în 1991, Lituania, în timpul mişcării de independenţă; Croaţia şi Bosnia, în timpul războiului din Balcani; Africa de Sud, în timpul alegerilor electorale câştigate de Nelson Mandela. Ca artist, şi-a dorit să lucreze cu oamenii, de la copii cu probleme, copii ai străzii sau copii cu nevoi speciale la indivizi cuprinşi în sistemul public de reeducare, oameni aflaţi în zone de conflict. Prin dans, aceştia şi-au descoperit potenţialul, pasiunile şi capacităţile.
Josef Eder, actor şi coregraf originar din München, consideră că scopul fundamental al activităţii sale este să pună laolaltă oameni diferiţi ca origine şi experienţă, să-i facă să comunice şi să se cunoască prin limbajul universal al dansului. Cu o experienţă academică de 18 ani, a reuşit să dezvolte un nou concept: Body as Voice (Corpul ca voce); dansul oferă oamenilor oportunitatea să se reveleze şi să dezvolte abilităţile şi sensibilităţile cu care au fost înzestraţi.
Cele 45 de minute de spectacol pe muzica baletului omonim al lui Igor Stravinski au fost o incursiune reuşită într-o lume a micilor uriaşi. Îmbrăcaţi în costume simple pe tonalităţi de verde, tinerii dansatori au reuşit să creeze atmosfera unui codru milenar, pe unde poveştile intră în lume, iar realitatea e sâmbure pentru o nouă poveste.
Un prinţ întunecat încearcă să pună stăpânire pe o pasăre magică, al cărei penaj luminează ca soarele. În salvarea ei vine un prinţ luminos. Puterile prinţului întunecat sunt anihilate de pădurea, care, cu forţa-i vegetală, ascunde şi ajută perechea de îndrăgostiţi. Pe lângă cele trei partituri bine conturate, din masa de dansatori se remarcă poate cel mai tânăr şi cel mai scund artist. Jocul său oferă cheia înţelegerii întregului spectacol: totul n-a fost decât visul de peste noapte al unui copil, iar protagoniştii sunt acei părinţi coborâţi din poveste pe care orice copil şi-i doreşte.
Spectacolul a fost un triumf, iar aplauzele din final au confirmat încă o dată că mare parte din ceea ce se numeşte talent nu este altceva decât capacitatea de a dărui din energia ta, din sufletul tău, într-un ritual sincer şi asumat de ambele părţi ale scenei. Privind scena plină de tineri, n-ai cum să nu te întrebi care vor fi consecinţele acelei ore petrecute pe cea mai importantă scenă artistică a ţării, acolo unde spectacole importante şi artişti imenşi şi-au lăsat paşii, gândurile şi cuvintele.
Asociaţia „Jungen Rumänen eine Chance!“, a cărei preşedintă este doamna Monique Grüber, soţia fostului ambasador al Germaniei în România, s-a implicat în implementarea acestui concept, considerându-l o ocazie inedită de dezvoltare pentru tinerii români şi un mod eficient de a promova principiile toleranţei, ale înţelegerii reciproce şi spiritului de comunitate. Spectacolul, găzduit în cadrul prestigiosului Festival Internaţional de Muzică „George Enescu“, a fost rezultatul unui an şi jumătate de pregătiri la care au aderat ca sponsori şi parteneri atât persoane fizice, cât şi juridice.
Arta poate schimba vieţi şi societatea din care protagoniştii amatori provin, îmbunătăţind înţelegerea în mijlocul comunităţii care foloseşte asemenea instrumente. Încă din anii ’60, artele spectacolului au fost definite ca medii înconjurătoare stimulate, adică acea categorie de produse experimentale care ar putea oferi clienţilor senzaţia aventurii, a primejdiei sau a altor plăceri, fără a implica riscuri pentru viaţa sau reputaţia sa. Pasărea de foc îmbunătăţeşte acest concept, adăugând un puternic sentiment de apartenenţă şi utilitate, de implicare şi rezultat, ceea ce face din spectacol un exerciţiu al întregii comunităţi, un produs cultural ale cărui concluzii sunt sociale.
