Pe aceeași temă
De multe ori, în preajma votului, i-am îndemnat pe elevii mei de liceu, care sunt deja majori, să meargă să voteze. M-am confruntat de multe ori cu indiferență sau cu refuzul de a face acest lucru, iar motivele au fost de înțeles. Lipsa de informare pe subiect, necunoașterea puterilor în stat (ce fac președintele, Parlamentul, Guvernul etc.), lipsa de încredere în clasa politică și în puterea acțiunii personale de a schimba ceva (convingeri de tipul: „oricum toți ne fură”, „ce sens are”, „cu un vot nu se schimbă nimic”). O elevă, cu câțiva ani în urmă, mi-a explicat direct: „În atâția ani de școală nu s-a vorbit nimic despre asta, nu ne-a explicat nimeni ce și cum să votăm și acum, că am făcut 18 ani, brusc toată lumea are pretenția de la noi să mergem la vot”. Iar atunci când merg să voteze, tinerii preiau deseori opțiunile politice ale familiei, votul lor devenind practic o extensie a votului celorlalți membri din familie care au influență asupra lor.
Desigur, lipsa discuțiilor legate de vot în școli se datorează și faptului că învățământul trebuie să fie complet apolitic, iar de teama de a nu fi acuzați că influențează opțiunile politice ale elevilor, mulți profesori se feresc cu totul de discuția legată de procesul electoral. Însă acest aspect pune în evidență și faptul că nu există la nivel de liceu niciun spațiu dedicat în planul-cadru pentru a purta această discuție, necesară pentru a avea viitori cetățeni implicați și informați.
Cunoștințele, atitudinile și abilitățile legate de procesul electoral reprezintă doar o latură a competenței civice pe care un tânăr ar trebui să o aibă, fiind listată ca una dintre cele opt competențe-cheie în Recomandarea Consiliului Uniunii Europene privind competențele cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți (2018). Însă, din experiența mea la catedră, am observat că mulți tineri cu care am lucrat au această competență insuficient dezvoltată. Participarea civică poate fi dezvoltată ca o competență transversală, prin includerea ei în mai multe materii sau printr-un curriculum dedicat.
Astfel, programa de clasa a IX-a la Limba și literatura română include o unitate la alegere pentru curriculum diferențiat, Confruntări etice și civice, ca exemplu de abordare transversală a acestei problematici centrate pe discuții despre drepturile omului și încălcarea lor. De multe ori, clasele cu nivel mai scăzut se opintesc chiar în titlul unității, înțelegând cu greu că „civic” are legătură cu societatea.
O temă de eseu argumentativ pe care le-o dau elevilor, tot la clasa a IX-a, este să își exprime opinia dacă tinerii ar trebui sau nu să facă voluntariat. Producțiile elevilor pot servi drept diagnostic al unei societăți deficitare la capitolul capital social. După ce lămuresc cu ei ce este mai exact voluntariatul, primesc deseori reacții că nu are sens să muncești fără să fii plătit, că e treaba statului, nu a individului, să rezolve problemele sociale (reformulez puțin aici ideile primite), că nu le iese nimic din asta. Aici am observat o tendință de refuz al implicării sociale și câteva convingeri limitative primite din familie, din anturaj, din social media: să fii prea bun înseamnă că ești fraier, nu e treaba mea să îi ajut pe cei din jur pentru că pe mine nu mă ajută nimeni când am nevoie, fiecare să își rezolve problemele lui sau așteptăm de la stat să le rezolve pe toate etc. Individualismul accentuat, materialismul puternic (pe care l-am constatat la mulți elevi de-a lungul timpului) și nepăsarea față de problemele sociale nu sunt doar niște indicatori care pot semnala lipsa atitudinilor prosociale, ci și un semn de familism amoral, după cum denumește Banfield lipsa de coeziune socială și entuziasm pentru voluntariat în sudul Italiei, în studiul care a acreditat ideea că este direct corelat capitalul social cu gradul de dezvoltare a societății (The Moral Basis of a Backward Society).
Orice introducere a problematicii civice în curriculum, fie transversală, fie printr-un curs separat, ar trebui să se bazeze pe dezvoltarea competențelor socio-emoționale care se întrepătrund puternic cu implicarea civică. Conform CASEL Framework (Collaborative for Academic, Social, and Emotional Learning), există cinci competențe principale SEL: conștientizarea sinelui, gestionarea sinelui, conștientizarea socială, abilitățile de relaționare și luarea deciziilor. Astfel, un elev care are conștientizarea socială la un nivel ridicat va fi conștient de dinamici din cadrul grupurilor, de locul său în cadrul unui grup, de relația sa cu ceilalți. Extinzând observația și spre partea civică, va putea fi atent și la nivel macro, la diferite categorii sociale din cadrul unei societăți. Conștientizarea diversității, raportarea la aceasta cu acceptare și curiozitate țin tot de conștientizarea socială. De asemenea, comportamentul prosocial, de deschidere la interacțiune cu ceilalți, atitudinea de incluziune și sprijin oferit celorlalți se află la această intersecție de abilități socio-emoționale și civice. Zona de Conștientizare a sinelui cuprinde și Valorile personale. Acestea pot sta la baza implicării civice a unei persoane dacă sunt de natură prosocială. Încrederea în sine (în special în propria capacitate de a face o diferență, de a crea o schimbare), curajul de a-ți asuma o poziție, spiritul de inițiativă, abilitățile de persuasiune, chiar și leadershipul, atitudinea de „îmi pasă” sunt ingrediente socio-emoționale ale unui viitor cetățean implicat social și cu spirit civic.
Și tind să cred că acesta este mai degrabă profilul absolventului de liceu pe care îl dorim și de care are societatea nevoie. Liceenii de azi sunt viitorii votanți de mâine și nu ne putem permite să pierdem asta din vedere. În acest moment, educația civică este relegată la nivel de gimnaziu, elevii având o oră pe săptămână de educație socială în gimnaziu – despre gândire critică și drepturile omului la a V-a, educație interculturală la a VI-a, educație pentru cetățenie democratică la a VII-a. Acestea se suprapun într-o anumită măsură cu fosta disciplină de cultură civică ce se studia în ultimii doi ani de gimnaziu. Deja în clasa a VIII-a, disciplina virează către dezvoltarea educației economico-financiare, care, deși deosebit de utilă și ea, nu mai merge înspre construirea competențelor civice. Și, astfel, ajung să fie cel puțin cinci ani între momentul în care elevii au avut ultimul contact cu educația pentru cetățenie democratică și cel în care, majori fiind, trebuie să meargă să voteze.
Se înțelege de aici că tot ceea ce ține de dezvoltarea abilităților socio-emoționale și civice la nivel de liceu ajunge să cadă sub incidența dirigenției sau, mai precis, a orei săptămânale de Consiliere și Orientare, un timp ocupat în practică de sarcini administrative – numărări de absențe, informări legate de note, discutarea unor probleme de comportament etc. –, sau recuperat ca oră suplimentară de materia pe care o predă dirigintele. Dirigenția nu poate fi singura materie dedicată dezvoltării competențelor mai sus enunțate, pentru că statutul disciplinei nu favorizează acest lucru. Nu există timp suficient pentru crearea unor experiențe autentice de dezvoltare personală, iar diriginților le este de multe ori teamă sau jenă să intre pe terenul nefamiliar al emoțiilor și valorilor elevilor, în absența unui demers structurat axat pe dezvoltarea unor competențe socio-emoționale, înțelese ca esențiale pentru formarea unor cetățeni responsabili.
Nevoia de cultură civică și de educație socio-emoțională la liceu se întrevede și prin incidența cazurilor de violență și de bullying în școli. În cazul unui elev cu comportament de bully, lipsesc clar competențe sociale precum empatia sau toleranța față de ceilalți, acceptarea diversității etc.
Consider că o materie de sine stătătoare ar fi locul potrivit unde să se dezvolte aceste competențe. O materie în care cultura pentru implicare civică să se împletească cu educația socio-emoțională, încât elevii să își poată dezvolta și aceste abilități deosebit de utile zi de zi în viața lor personală și în viața comunității. Astfel, la nivel de liceu, educația socială din gimnaziu s-ar continua și cu conținuturi mai complexe, adecvate vârstei.
Ca să putem să ajungem astfel la rezultatul pe care îl urmărim: societatea să se schimbe încet-încet în bine, cu câte un absolvent de liceu pe rând, cu valorile bine așezate.
Monica Ploeșteanu
Monica Ploeșteanu este profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”, alumna Teach for Romania
