Pe aceeași temă
Conceptele de integrare sau incluziune a romilor presupun ideea subiacentă conform căreia comunitățile minoritare trebuie să se ajusteze modelului social al majoritarilor. În ceea ce privește implicarea civică însă, noi, majoritarii, avem multe de învățat dintr-o mișcare care, pe sol românesc, emulează cel mai îndeaproape mișcarea pentru drepturile civile ale afro-americanilor din anii 1960.
Confruntate cu o moștenire istorică de privațiuni sistemice și discriminare instituțională, comunitățile de romi din țară încep să învețe să se mobilizeze pentru drepturi de bază, cum ar fi accesul la apă curentă, electricitate și acte de identitate.
Platforma civică ARESEL are ca obiectiv activarea politică a romilor la nivel local și național prin metoda organizării comunitare. În dialog cu activistul Nicu Dumitru, încercăm să aflăm ce poate învăța cetățeanul român, de multe ori oprimat de o birocrație inertă și refractară la dialog, din exemplul insuficient mediatizat al mișcării extrem de dinamice pentru drepturi civile din rândul comunităților de romi.
Ce înțelege ARESEL printr-un cetățean implicat? De ce e important pentru voi să contribuiți la crearea unei pături active politic în rândul comunităților rome?
Proiectul ARESEL s-a născut dintr-o angoasă privitoare la un mare gol în ceea ce privește existența unor cetățeni cu adevărat implicați în luarea deciziilor care îi privesc, nu numai la nivelul comunităților de romi, ci și național. Există mecanisme prin care putem crește reprezentativitatea politică și prin care cetățenii pot reuși să pună presiuni pe administrațiile publice care să ducă la schimbarea în bine a cotidianului lor. Un cetățean implicat și activ este în primul rând un cetățean informat despre ceea ce se întâmplă la el în sat, nivelul investițiilor, al accesării fondurilor europene, asupra datelor ședințelor de consiliu local. Ședințele de consiliu local sunt publice și accesibile oricărui cetățean. În al doilea rând, un cetățean implicat este un cetățean determinat și, în al treilea rând, un cetățean nervos. Un cetățean care nu s-a enervat e un cetățean care poate că nu-și va găsi timpul necesar și determinarea să se implice. Oricum, responsabilitățile implicării civice se pot împărți în grupul de inițiativă, dacă există coeziune asupra unei cauze care servește drept ferment al implicării.
De multe ori, autoritățile închid ochii asupra nevoilor de bază ale comunităților de romi. În ce fel s-au mobilizat oamenii pentru a pune presiune pe autorități?
De multe ori, autoritățile nu numai că închid ochii, dar și contribuie, și beneficiază politic de pe urma situației în care se află comunitățile. Un grup de oameni care este neinformat este mult mai ușor de manipulat pentru voturi decât un grup care are o direcție clară spre care se duce. De exemplu, problema actelor pe casă în comunitățile de romi e nerezolvată de zeci de ani pentru că e mult mai ușor să-i folosești pe acești oameni ca masă de manipulare electorală și nu ca niște cetățeni activi, care să contribuie la economia societății. De multe ori, decizia de a lăsa aceste comunități cu infrastructură precară, cu infrastructură școlară foarte proastă, cu acces redus la servicii medicale convine politic primarilor. Există un argument economic al Băncii Mondiale, dincolo de a cere compasiune, că bunăstarea și participarea la economie a comunităților de romi ar aduce la bugetul de stat sume considerabile, pentru că este vorba de o populație tânără, cu potențial de a contribui la creșterea economică generală a populației.
În ceea ce privește mobilizarea comunităților de romi pe aceste nevoi stringente, nu e vorba numai de activism, care desigur ajută, ci de organizare comunitară. Această tehnică, cu reguli și rigori destul de clare, este folosită cu succes în Statele Unite de zeci de ani. Noi am încercat să adaptăm această metodă realității românești. Prima componentă a metodei este cea de ascultare, care este foarte importantă, pentru că astfel se identifică problemele oamenilor. Un organizator comunitar poate, din 50 de dialoguri cu oamenii din comunitate, identifica care sunt nevoile cele mai arzătoare. După care urmează o fază de prioritizare a nevoilor împreună cu comunitatea, încercând să se ajungă la un consens asupra nevoilor celor mai importante. Alegerea primei probleme cu care începi este importantă pentru că poate să dea tonul întregului demers ulterior, care va fi unul de cursă lungă. Practic, e de preferat o problemă care poate fi rezolvată, pentru că trebuie să le arăți oamenilor că se poate, pentru ca apoi ei să ajungă să rezolve și problemele mai greu de rezolvat. Consensul comunitar asupra problemei de rezolvat cu prioritate este foarte important, pentru că legitimează faza următoare: planul de acțiune. Dacă problema accesului la apă curentă e identificată ca prioritară, există mai multe căi de atac: să vorbim cu rețeaua de apă, apoi cu primăria, să facem un protest, poate un protest inedit pentru a atrage atenția presei, o campanie de telefoane la primărie pentru a cere apă, un manifest public, adunăm semnături pe care le înaintăm primăriei. Sunt tot felul de modalități pe care organizatorul le poate arbitra în comunitate. De exemplu, în județul Vaslui, oamenii aveau nevoie de un pod pentru copii pentru acces la școală. Aceștia trebuiau să ocolească undeva la 4 km pentru a ajunge la școală sau puteau să treacă peste un buștean de pe care de multe ori cădeau și care era un real pericol de accidentare. Primăria a răspuns inițial negativ solicitărilor primite în acest sens, pentru că era nevoie de aprobări, motivând că acei copii puteau trece peste podul construit legal la 4 km distanță. Pentru a demonstra că se poate, comunitatea a strâns bani mână de la mână cofinanțând jumătate din costul acestui podeț, care a fost astfel construit în două luni. După această victorie, oamenii au vrut să rezolve problema drumului de acces, care fiind un drum forestier devenea impracticabil pe ploaie. În urma presiunilor sociale, inclusiv a unui protest, primăria a fost de acord să primească ajutor pentru a accesa fonduri europene și, în urma unui proiect, la a cărui elaborare am contribuit și noi, s-a construit un drum corect, de 3,7 milioane de euro. Acesta este unul dintre exemplele fericite, în care oamenii s-au ales cu rezolvarea unora dintre cele mai mari probleme locale, asta pentru că a existat și voință politică din partea primăriei locale. Așa ar trebui să meargă democrația, pe ce faci, nu pe ce promiți.
De fapt, schimbarea mare pe care o urmărim noi nu sunt nici podețele, nici drumurile, pentru că acestea sunt la latitudinea autorităților locale, care ar trebui să se ocupe de ele, nu societatea civilă. Ce putem noi să facem e să lucrăm la mentalitatea oamenilor și să le arătăm că se poate. Câștigul cel mai mare și acolo, și în alte comunități în care am lucrat este că oamenii au văzut că se poate și, doi, că au făcut-o ei, nu au făcut-o alții în numele lor. Foarte important în acest proces este să nu mergi tu, ca organizator, să rezolvi, să vorbești. Întotdeauna merg oamenii și chiar dacă îți ia de trei ori mai mult, și chiar dacă nu rezolvi, câștigul mare e că oamenii învață procesul și pot să se descurce și fără ajutor exterior ulterior. Nu ai cum să fii prezent în cele 50 de comunități cu care lucrăm pentru a face intervenție socială, asta nu-i face decât dependenți, le dă o imagine de asistați social. Oamenii trebuie să ia puterea în mâinile lor, să-și dea seama care sunt mecanismele de participare și să participe politic activ, pentru că e singurul mod în care mai multe comunități odată pot avansa. Pentru noi, obiectivul principal e lucrul cu mintea omului și lucrul în comun cu comunitățile, tocmai pentru că a început să se dilueze ideea de comunitate, ceea ce ținea împreună multe dintre așezările rurale.
Ce ne puteți spune despre inițiativa de a plasa consilieri informali din partea comunității în ședințele de consiliu local?
Am creat un program prin care reprezentanți din partea comunități, învestiți cu legitimitate tocmai în urma procesului de creare de consens al organizării comunitare, se folosesc de dreptul de a participa și de a lua cuvântul în ședințele de consiliu local, acționând astfel ca niște consilieri locali, fără să fie aleși. Acești oameni au însărcinarea să împingă decizia pe care a luat-o grupul în aceste ședințe, veghind la respectarea intereselor celor care i-au mandatat. Prezența lor repetată la ședințele de consiliu local dă un semnal autorităților locale că oamenii aceștia s-au trezit și chiar dacă, inițial, vocea lor este ignorată, lobby-ul repetat conduce la reușită pe problemele pentru care au fost trimiși acolo. La un moment dat, autoritățile care tratează acum cu o masă de cetățeni care știu ce vor nu au de ales decât să ia în considerare cerințele lor.
Ce s-ar putea scala din programele pe care le desfășurați în programe de educație pentru implicare civică la nivel național?
Societatea civilă nu-și propune să înlocuiască statul. Transferul de bune practici către stat este idealul. Însă până acum, un singur program făcut de ONG-uri a fost preluat de stat, cel de mediatori sanitari și școlari, deși au fost sute de inițiative bune. O idee bună ar fi introducerea acestei materii, organizare comunitară, sau măcar a unui modul într-un eventual curriculum național la nivel de liceu. Deși are limitele ei, această metodă funcționează în practică și creează cetățeni activi. Tinerii ar putea învăța cum să interacționeze cu autoritățile statului fără să se sperie de ele, pentru că ele există ca să servească cetățeanul. Statul ar putea intra în parteneriat cu ONG-uri care ar putea asigura expertiza și o prezență în școli, deschidere către programe de voluntariat.
Dacă vezi o comunitate de romi, care se confruntă cu probleme atât de acute, că a reușit să se folosească de mecanismele legale pentru a se ajuta e un exemplu pentru întreaga societate. Acești oameni ne arată că se poate să lupți pentru drepturile tale, nu trebuie să ai nici doctorate, nici masterate în domeniu, doar să fii determinat și un pic nervos, și să poți să te asociezi cu oamenii din comunitatea ta. Faptul că în comunitățile în care s-a dormit civic atât timp încep să se trezească e un model pentru întreaga Românie că se poate.
Interviu realizat de Gabriela Badea
