Pe aceeași temă
RAFT a apărut la Brașov în 2016, din ceea ce atunci cred că era o necesitate de spații de artă. Acum nu mai sunt așa sigur că sunt necesare acolo în oraș, altfel ar fi apărut mai multe deja. Mă rog, pentru mine atunci erau necesare. Nu exista (aproape) niciun fel de spațiu de artă independent și nici artist run space. Și acum le numeri pe degetele de la o mână. Existau acele „centre culturale” ghiveciuri cu de toate, deschise prin câte o mansardă sau câte un beci de oameni entuziaști, dar care nu aveau nici spor, nici continuitate și dispăreau la fel de repede cum apăreau. RAFT avea ca metodă de lucru o parte manifest, o parte lucrare de artă în sine și o parte spațiu expozițional.
Zic manifest pentru că prin prezența lui printre spațiile de artă (am fost invitați ca spațiu de artă la Bienala Art Encounters în 2017) arăta că problema lipsei de spații nu ține doar de lipsa de ordin financiar, ci și de una de ordin creativ. Avem cumva această regulă autoimpusă, să nu aplicăm la finanțări și să găsim soluții care să nu coste. Expozițiile și producția lor au fost suportate de artiștii invitați sau de multe ori am împărțit costurile.
Soluția pe care o propuneam era una la îndemână, chiar dacă nu potrivită pentru toată lumea. Ne jucam cu ideea unui slogan la care am renunțat mai apoi: RAFT - Măcar există!
Funcționează ca un spațiu-parazit.
Spațiul RAFT a apărut în 2016 în biblioteca de artă a Centrului Multicultural al Universității Transilvania. În 2017, s-a deschis și RAFT Cluj în Fabrica de Pensule, apoi în 2023 RAFT Timișoara în spațiul MV al Politehnicii Timișoara și în 2024 RAFT Sibiu în Centrul German Sibiu.
De RAFT BV și RAFT CJ se ocupă Alina Andrei și George Roșu.
De RAFT TM, George Roșu, iar la Sibiu, tot George Roșu, alături de Iris Ordean.
Ne-am propus să avem în total minimum șase proiecte pe an. George Roșu
Ghenadie Popescu la RAFT Cluj
Spațiul telescopic al cunoașterii...
(un kit/selecție din Muzeul Cunoașterii)...
Din 2018, instalat la etajul 5 jumătate al Bibliotecii Astra Sibiu (partener). O sală de lectură, dar și instalație de artă. Un ghid vizual de cultură generală, un „muzeu imaginar” devenit realitate, o aventură, un spațiu telescopic, un atlas de idei, ca o navă spațială, o enciclopedie concisă... a walk in Google.
Workshopuri, ghidaje, expoziții și evenimente speciale.
Un proiect Lia Perjovschi
https://www.facebook.com/spatiutelescopic
Centrul Cultural German
Deutsches Kulturzentrum Hermannstadt, inaugurat la Sibiu în 2004, este de câțiva ani partener PAV și, de anul ăsta, gazdă a Galeriei RAFT. Implicarea în artele vizuale se datorează curatoarei Iris Ordean și directoarei Ana-Maria Daneș.
În cele două ediții pe care le-a curatoriat, Iris a transformat PAV într-o platformă internațională, invitând în expoziție și în rezidență artiști romani și germani. Ediția din 2022 (cu TNRS și Documenta 15 ca producători) a fost flamboaiantă, ocupând mallul, filarmonica, grădina zoologică, Kulturzentrum, Muzeul Satului, spațiul public și artist-run-urile partenere.
De doi ani, Iris curatoriază „poARTA” celebrului Maraton Sibiu (unde se aleargă pentru 40 de cauze civice) și din ea, ulterior, construiește pentru PAV o expoziție autonomă. În 2024, poarta a fost concepută ca obiect critic figurativ de cuplul de artiști sârbo-german Rena Rädle & Vladan Jeremić.
Ei au stat câteva săptămâni la Sibiu și au bătut orașul și împrejurimile lui în lung și în lat. The Backyard of earthly delights este o deconstrucție a porții instalate în grădină, logia, spațiul magic din spatele clădirii Kulturzentrum.
Cer deschis
Prima expoziție a galeriei Cer Deschis a fost un pop-up de NAG (Noaptea Albă a Galeriilor) în 2018. Acesta a fost și primul an de studii doctorale, când începusem să revizitez Clujul și să dezvolt lucrarea Sculpture for the Mind. Primisem un spațiu cu ajutorul și susținerea Urbana (care gestionează proprietățile publice). Aflasem de posibilitate de la colegii din fostul grup Nostru. Dan Pintea se ocupa de Noaptea Albă a Galeriilor în Sibiu și l-am contactat să îi spun de idee. Am făcut demersurile necesare personal și, cu ajutorul prietenilor care înțelegeau arta, peste noapte, am reușit să echipăm și să transformăm spațiul pentru o săptămână într-o galerie pop-up. În acel an, o mare susținere am avut de la Asociații Creștine Neoprotestante.
Din 2016, am deschis o școală de vară de artă la Hosman, lângă Sibiu. Așa s-a născut în 2019 „Proiectul de artă participativă Genesis”, pe care l-am prezentat publicului sibian cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor 2020 (proiectul a inclus o incursiune în arta participativă făcută de Irina Cios via video).
Lucrurile au evoluat și a fost natural să invit mai mulți artiști, așa că de atunci, în fiecare an până în 2021, am avut un pop-up Gallery și o școală de vară la Hosman. Am lucrat la site și la alte platforme, cum ar fi YouTube, Facebook sau Insta, dar nu am avut finanțare pentru asta și nici personal care să posteze. Am crescut cum am putut, natural, pas cu pas.
În 2021, am invitat la expoziția anuală de la NAG și colegi sculptori din afara orașului. Am avut nevoie de două spații, fiindcă doream să păstrez ideea de artă recentă, adică să fie prezentate și instalații, și artă la nivel profesionist & contemporan.
Miza a fost mereu să arăt că avem artă de calitate. M-a fascinat faptul că avem artiști foarte buni, dar care nu sunt vizibili din cauza subiectivității și a lipsei aparatului care să îi prezinte și promoveze. Am avut mereu această nevoie, care a rămas agățată de mine, și am luptat alături de cei ce doresc să creeze evenimente care să acopere această lipsă.
Limbajele artei sunt multiple și, în secolul și viteza cu care trăim, nu e normal să continuăm să vedem arta doar în termenii „pictură”, „sculptură”, „grafică” și „artă decorativă”. Personal, cred că structura artelor în sine e deficitară și din cauză că artiștii s-au mulțumit să nu o redimensioneze.
La Cer Deschis, toate expozițiile (anuale) până în 2021 s-au organizat voluntar, fără ca munca să fie remunerată, ceea ce în alte domenii este inacceptabil... noi am fost pe buget zero, pe baza prieteniei și pe costul și participarea fiecărui artist. Și cu ajutorul fanilor locali.
Dar în 2022, lucrurile au virat spre bine. Am primit cu bucurie ideea că vom avea un spațiu pe termen lung, proiectele culturale făcute de noi au fost apreciate de directorul Urbana. În prezent, suntem în spațiul de pe strada Faurului 18 și în 2023-2024 am avut un „boom” de activitate prin parteneriate. Dacă nu am obținut finanțare, am căutat alte oportunități și conexiuni ca să activez local și interjudețean ideea de spațiu alternativ independent fresh și îndrăzneț, puternic bazat pe arta care să facă o diferență.
În ultimele instalații, am început să experimentez cu textul, așa că am găsit tot mai greu galerii care să înțeleagă că arta poate fi și textuală.
În 2023, am avut onoarea să curatoriez atât în spațiul galeriei, cât și în cel partener, să deschid expoziții de grup și personale, dar și să intermediez expoziții pentru prieteni. Am lucrat foarte intens, literalmente zi și noapte.
În 2024, lucrurile s-au mai așezat și m-am bucurat să putem avea expoziții aproape una după alta. Acesta este primul an când am primit un oarecare suport financiar, prin proiectul Maraton și prin parteneriatele cu proiecte ca PAV sau Pari.
Mă bucur că ideea Galeriei Cer Deschis are câțiva voluntari și colaboratori, iar pe viitor sper să găsim antreprenori și investitori constanți, care să înțeleagă arta și să dorească să o finanțeze, chiar în Sibiu, la adevărata ei valoare. Îmi doresc să avem angajați permanenți ai galeriei și să intrăm într-o reconstrucție necesară a sistemului de promovare a artistului și a artei sale. Cred că arta contemporană în Sibiu se va dezgheța, până la urmă, și va crește, doar să fim atenți în ce direcție creștem, văd că Clujul a crescut spre conflicte și orgolii, și intrigi personale, care au distrus ușor ceea ce s-a creat cu greu...
Cred că putem crește dincolo de astfel de trivialități. Trebuie să o facem.
Proiectul Rotund / Round about
În expoziție sunt expuse aproximativ 300 de foi galbene ce conțin text și desen, create de 300 de persoane. Ghidați de coordonatorii proiectului, copiii și participanții au scris ceea ce au considerat relevant din spațiul personal și din relația lor cu spațiul public.
O ploaie din foi galbene peste un cerc cu diametrul de 2 m de iarbă plantată în galerie. O ploaie de idei peste spațiul unui sens giratoriu.
O puzderie de idei prinse în baloane cu heliu formează un imens cerc de baloane care acoperă 4 m din galerie.
Pe parcursul expoziției din luna iunie, instalația a invitat la participare, lăsând la dispoziția publicului libertatea de a desena sau de a scrie propriul bilețel galben.
Implicarea comunității într-un proiect de artă participativă răspunde nevoii de:
• relaționare prin artă -artistul care generează un eveniment îi pune în relație pe participanți prin crearea unui context de interacțiune;
• team work
• consolidarea identității personale prin activităţi şi relaţionare;
• dezvoltarea spiritului antreprenorial, pro-om, pro-cultură;
• nevoia de orientare prin dezvoltarea funcțiilor motrice și a atenției răspunde nevoii de dezvoltare a empatiei personale și colective
• ne ajută să conștientizăm nevoile reale în legătură cu locuința personală sau în raport cu locul public pe care îl împărțim / moștenim - cartier, împrejurimi și cu beneficiul pe care îl oferă lucrul cu un scop definit, dar altruist, stabilit de comun acord
• răspundem la nevoia de artă socială, crearea de dialog în comunitate prin artă
• crearea de monumente locale, folosind istorii locale și sau materiale rezultate în urma atelierelor din cadrul proiectului.
Am colaborat cu trei școli: Școala 13, Școala 12 și Școala Mihai Viteazul Șelimbăr. Roxana Ionescu
Arta Nonstop
S-a deschis în mijlocul pandemiei, în 2020.
E un spațiu central, vizavi de Muzeul Brukenthal, Secția de artă contemporană, strada Tribunei nr. 13. Spațiul e cunoscut pentru acel „Mă gândesc la ea”, dar când l-am închiriat noi (de la primărie) stătuse gol de aproape doi ani.
The Backyard of earthly delights
Are cam 16 mp, nu are baie, nici încălzire. Curent electric am pus noi. Banii pentru chirie, întreținere, producție, cazări și cafele etc., îi punem din alte joburi și proiecte independente de Artă Nonstop pe care le avem (suntem o echipă de cinci oameni, cu joburi și familii). Nu e un spațiu sustenabil, și știam de la început că nu are cum să fie, de aia i-am și spus Artă Nonstop. E mai mult un spațiu experimental. E un loc unde e mereu ceva expus, dar de cele mai multe ori e încuiat și expoziția se vede din stradă prin vitrină (dinadins).
Expunem ce artiști ne plac și pe cei care acceptă, lucrăm cu artiști și curatori din toată țara și chiar din alte țări. Facem ce putem și cât putem, în funcție și de timp, și de cât ne permitem financiar.
L-am deschis pentru că în Sibiu părea că lipsea zona de spații de artă independentă, la vremea aceea. Acum au mai apărut, dar e loc de mult mai mult. Publicul e aproape inexistent, el bifează doar „staruri” din artă și artă „frumoasă”, dar cu timpul poate își mai dă seama că arta nu e doar în muzee. Propunem artă contemporană, dar nu ne ferim nici de expoziții de artă de copii, filme sau teatru.
Câteva expoziții și evenimente:
Festivalul ATÂT, artă vizuală, poezie, teatru,
film și muzică, timp de o lună.
În cadrul PAV, Atelierele Malmaison,
„Arta are nevoie de spațiu”
Serie de expoziții și ateliere ale comunității Racolaj
DonaAnaCarine and the making of an idea,
2D And A Half Journal / Marius Bercea
SERENDIPITY – Iulian Bisericaru
Violence Is A Girl’s Name/ Lea Rasovszky
Scurtă documentare despre nava-mamă/Sorina Tomulețiu
Măcar se mișcă ceva / Ștefan Radu Crețu
Nu te ține nimeni aici/Monotremu
Fondatori: Asociația Develop, Asociația Uzinaduzina, George Roșu
Dragoste
Povestea de Dragoste Space începe cu mult în urmă, prin 1996, în semestrul al 3-lea al clasei a 8-a, când tatăl meu, văzând că îmi place să desenez, m-a transferat la Liceul de Arte din Sibiu. De atunci, m-am dedicat constant educării pasiunii pentru desen, iar cu timpul, acest spațiu s-a cerut din nevoia de exprimare, pentru că, deși mi-am obținut diplomele inerente BA și MA la UAD Cluj în 2000-2006, tot nu am avut loc în galerii în următorii 10 ani de afirmare.
Căci pentru artă m-am mutat înapoi la Sibiu în 2007, ca să expun și să trăiesc din asta. Doar că negăsind locuri disponibile care să-mi satisfacă nevoile, din 2016 am început să caut eu unul. În 2020, mi-am găsit locul și l-am numit Dragoste Gallery, după brandul cu același nume, pe care l-am înregistrat în 2014. Pe 14 februarie, l-am deschis publicului, în ziua în care se celebrează Dragostea, de Valentine’s Day.
Cum spațiul nu avea electricitate, am tras curent de la vecin cu prelungitorul și l-am inaugurat printr-o instalație luminoasă, iluminată direct omnidirecțional cu tub de neon roșu opac cu descărcare în gaz spectral, atașat de suport metalic de 46 x 75 x 7 cm. Nu a venit nimeni. Doar trei trecători care s-au nimerit pe acolo au făcut un selfie cu instalația și au donat 10 lei, insuficienți pentru plata chiriei pe ianuarie. Am fost nevoit să aduc bani de acasă, strânși din vânzările pe net de tricouri pe care le scriu cu Dragoste și cu care am devenit cunoscut în 2017 la România Te Iubesc.
Tricourile mergeau bine și din acest motiv am simțit nevoia să mă extind într-un spațiu fizic, iar în decembrie 2019 am închiriat acest spațiu, după ce l-am văzut cu câteva luni în urmă, când așteptam în zori autobuzul să mă ducă acasă de la petrecere, la ora în care oamenii mergeau la lucru, tot cu autobuzul. Cumva, m-am trezit că lucrez întotdeauna împotriva curentului, iar soarta e potrivnică celor care nu au drumul bătătorit. Ca dovadă, ce nebun își deschide un spațiu de Dragoste, singurul de acest gen din Sibiu și chiar din țară, unde preponderente sunt malluri, farmacii, magazine de panificație și haine, service-uri, spălătorii, minimarketuri ș.a.m.d.
Numai că a venit pandemia și m-a forțat să țin galeria închisă până la sfârșitul anului, chiar dacă tot am plătit chiria. Suma a fost inițial mică, pentru că spațiul nu avea curent, gaz, apă, căldură și gunoi, dar cu timpul întreținerea lui a crescut la până 1.000 de lei pe lună, bani pe care eu îi fac din artă într-un an. Că arta nu se cumpără ca pâinea caldă; dacă am vândut 15 lucrări, în ăștia 5 ani. Oricum, mai mult decât am vândut într-o galerie care m-a reprezentat într-o vreme. De aceea, am găsit că eu știu cel mai bine să mă reprezint și mi-am căutat un spațiu care să prezinte cel mai bine conceptul.
Spațiul acesta mi-a plăcut că era obscur, izolat de societatea pe fugă pe o arteră intens circulată, ascuns de ochii trecătorilor, dar în văzul tuturor din stația de autobuz. Poate de asta încă nu știe lumea de spațiu. Ce-i drept, nici nu merg des pe acolo să stau, prefer să las neonul să lumineze, să-și pună lumea întrebări. Cumva, mă bazam pe acest efect de contrast care presupunea ca oamenii să se oprească din tumultul vieții ca să observe Dragostea. Voiam în același timp să se trieze publicul și să mă găsească doar cei care caută Dragostea. Așa am vizualizat-o în acel spațiu mic de 5 m², radiind puternic pe dinăuntru, atrăgând privirile. Și au intrat câțiva curioși, unii întrebând ce am deschis frumos acolo sau dacă fac xeroxuri ori alții au sunat crezând că e salon de masaj. Cu astfel de oameni sunt nevoit să lucrez și evit să stau acolo. Mă simt expus.
Întunericul spațiului a prins însă viață prin bătăile de inimă ale neonului cu Dragoste. El este o extrapolare a lăuntricului meu, în jurul căreia am construit universul meu artistic, care s-a tot extins în timp prin lucrări pe toți cei trei pereți. De aceea, după doi ani, Dragoste Gallery a luat altă formă de exprimare și a evoluat în Dragoste Space, o entitate hibridă între spațiu expozițional și magazin de desfacere de Dragoste. Unde facerea artei fuzionează cu afacerea Dragoste, monetizată, care mă ajută să țin în viață pasiunea.
Grație spațiului, am luat și eu ființă, la rându-mi, ca persoană fizică autorizată și am putut factura arta sau onorariile oferite de colaboratori pentru producerea lucrărilor sau expozițiilor, în vederea decontării cheltuielilor la ANAF. Atâta le-am ținut evidența, că încet-încet m-am transformat în contabil, nevoit să mă ocup de birocrație, în loc de artă. Neavând posibilități financiare extraordinare pentru a angaja experți, a trebuit să învăț să fac e-facturi și să gestionez întregul proces de producție, inclusiv livrarea.
Tot datorită spațiului, am putut încheia contract cu o firmă de curierat și am deschis punctul de lucru și distribuție de artă sau tricouri, prin Glovo. Însă n-am avut decât șase comenzi, lumea nu gustă arta nici pe o platformă de mâncare. Nu e esențială pentru societate arta, însă tot e nevoie de o platformă pentru artiști. Dar eu nu le pot face pe toate. Nu mai am timp. De când m-am constituit în persoană juridică, toate resursele mi se duc la stat, pe întreținerea micii mele platforme. De aceea ziceam că statul nu mă ajută, nici orașul nu-mi pune la dispoziție condițiile de dezvoltare, ci tatăl meu. Și Dan Perjovschi, cât poate.
Ba mai mult, la sfârșitul acestui an, voi fi impozitat cu 2.000 de lei, chiar dacă sunt pe minus. Dacă înainte de pandemie și război, mai reușeam să vând câte ceva, în anul 2024 nu am vândut decât o lucrare cu 300 de lei unui fost coleg de liceu și patru haine scrise cu @dragoste__În atare condiții, am fost nevoit să-mi câștig existența din reciclarea PET-urilor. Da, la asta m-a redus condiția artistică și inflația crescută din cauza politicii păguboase a parlamentarilor români, care au introdus taxe intermediare la orice și s-au împrumutat cu dobânzi dezavantajoase de au îndatorat poporul român cu datorii de 52% din PIB.
Din cauza condiției joase a nivelului de trai, lumea nu-și permite artă, astfel că în ultimul an mi-am plătit chiria cu bani făcuți din orice în afară de artă. Pe care nu mai am timp să o fac din cauza acestei birocrații, care mă îndatorează de la o zi la alta și ajunge să mă transpună în situația dificilă a oamenilor străzii care supraviețuiesc cum pot, colectând fiare și PET-uri cu cărucioarele. Singura diferență e că eu am transformat această sursă de venit în proiect artistic. De pildă, am un proiect pe instagram @vandtot, prin care vând cărți și tot felul de lucruri personale, iar pe Olx pun anunțuri cu uși, calorifere, lemne, sobe, chiuvete, coame, lemne.
De aceea se numește „Când nu vând artă, vând tot la fier vechi”, altul dintre proiectele mele. Numai anul acesta am dus la fier vechi câteva sute de kilograme și peste 2.000 de PET-uri ca să pot supraviețui până la Fits și să pot onora contractul cu plată pentru expoziția „Dragoste la Birou”, în care am arătat că aceste proiecte au ținut spațiul în viață cinci ani, în ciuda birocrației.
Totuși, datorită festivalului, la ediția de anul acesta am reușit să vând tricouri în valoare de 2.000 de lei și am mai lungit-o două luni cu chiria. Asta rezultă când e susținere. Dar, din păcate, se întâmplă o dată pe an. În rest, numai eu știu cum m-am descurcat până acum. Și cu piciorul în ghips. Că nu erau de ajuns greutățile. Un curier mi-a tăiat calea în timp ce mă deplasam cu bicicleta să montez expoziția. Nu e ușor ca artist să conduci un spațiu de artă vizuală când te lovești de atâtea obstacole. Înainte, am condus mașina ca @galeriamobila, unde și expuneam până să-mi permit spațiul.
Deci a luat tot felul de forme până să arate așa, a fost numit în diferite feluri, unii îi zic artist run space, altul, mai invidios, mi-a scris că nu se poate numi așa, dacă nu am făcut expoziții în el. Eu zic că e spațiul meu și fac ce vreau cu el. Și ce înseamnă expoziții, până la urmă? Încă se merge pe acel tipar de sute de ani? Că nu m-am născut în spațiul ăsta ca să perpetuez ceva obsolet. Oamenii trebuie să înțeleagă că în arta mea, cel puțin, nu e vorba doar despre expoziții, ci de o conexiune cu universul. Spațiul meu spune o poveste. Din el m-am născut și am căutat însemnătatea lui, în loc să-mi petrec viața pe pământ, încadrându-mă în diverse joburi care nu se potrivesc cu ceea ce vreau eu de la această viață. Mi-am dat demisia ca să-mi urmez calea prin acest vas spațiu în care îmi petrec scurtul timp avut la dispoziție ca să-l înțeleg și încerc să transmit asta prin lucrări. De aceea este existențial spațiul. Și nicio etichetă nu i se potrivește. Toate sunt diferite, că-s la tricouri, că-s desenate pe lucrări.
Dar alții au interpretat că e părăsit, dacă nu curățam geamurile, și îl declarau închis pe Google. Nu știu dacă e în măsură cineva să judece ce fel de spațiu este și ce fel de expoziții am făcut, dacă nu conduce un astfel de spațiu. Doar eu știu, iar eu nu-l încadrez în tipare lumești, pentru că nu mai există ceva asemănător în lume. Eu am viziunea mea asupra lumii, iar pentru mine e important să expun la ce lucrez în timp real. Adică azi, dacă fac o lucrare, mâine o prezint, indiferent dacă vine sau nu cineva. Focusul nu este pe expoziție, ci pe dimensiunea artei care, prin revalorificarea resurselor reciclate, m-a ajutat să supraviețuiesc și să-mi schimb stilul de artă. Prin acest proces, arta a căpătat multidimensiuni care acum se intercalează precum timpul prin suprapuneri de lucrări pe pereți. Spațiul arată acum ca un altar al timpului, un portal spre lumea mea. Când descoperi puterea manifestării și călătoria în timp, nu mai vezi sensul tiparului din expozițiile tematice cu lucrări înșiruite la linie cu polobocul. Căci asta e arta mea, o înșiruire de evenimente alambicate pe pereți, o călătorie cum am vrut eu într-o fracțiune de univers în complet anonimat.
Dar dacă dau timeline-ul spațiului înapoi ca să-mi spun povestea, în această lume am făcut cinci expoziții la NAG Sibiu, al cărui organizator local sunt, trei expoziții la Fits, unde am promovat doi artiști anonimi, și una la târgul de artă Mobu. Pe unul dintre artiști l-am cazat la hotel și i-am cumpărat o lucrare, ca să-i susțin arta. Ba chiar i-am vândut și o lucrare. Am făcut așa cum mi-ar fi plăcut să se procedeze și cu mine, când eram artist emergent. Și nu am perceput comision, cum se practică în galeriile din România. De asta e păguboasă această politică și nu servește dezvoltării lumii artistice, ci doar intermediarilor. Artistul e cel folosit.
De aceea, ca artist-galerist fără surse de finanțare, a fost o realizare să particip la prima ediție a târgului de artă Mobu din București. Mai ales că am vândut și inima spațiului, Neonul cu Dragoste, pentru 1.000 de euro. Chiar dacă unii au zis că nu își au loc tricourile într-un târg, am vândut și din acestea. Mulți poate nu știau dificultățile cu care mă confrunt în această lume a artei invidioasă, plină de interese și necunoscându-mi trecutul, n-au avut cum să înțeleagă nici sistemul self sustaining prin care îmi susțin arta cu Dragoste.
Dragoste e soluția mea de ieșire din această lume, șansa mea să scap de concepțiile învechite românești, despre ce înseamnă dacă voi reuși să particip la târgurile din afară. Doar că sunt prea scumpe fee-urile și până atunci mă mulțumesc să expun la Fits, datorită lui Dan Perjovschi. Păcat doar că trec doar 10 oameni pe zi și nu prea se arată în viitor mai mulți potențiali clienți care să spargă limitele condiției artistului cumpărându-i arta.
Singurul interesat de artă la festival a fost tot un galerist, care mi-a înțeles lupta cu birocrația și urmează să-mi achiziționeze o e-factură care să conțină tot efortul depus în dobândirea informației.
Un efort pe jumate’ suprataxat de stat. Din cauza lui, sunt nevoit să funcționez la jumate’ din capacitate, încet, realist, care nu-mi permite să strâng rezerve pentru achiziții. În acest ritm, nu pot să-mi fac planuri de viitor, dar știu că am nevoie să investesc în promovare și materiale. Un site pe care să vând Dragoste mi-ar prinde iarăși bine. Am avut acum mulți ani, dar nu mi l-am mai permis. În ziua de azi, nu mai poți face nimic fără bani. M-am interesat recent de o imprimantă pe site, de serigrafie, dar costa 10.000 de lei și mi-a fost recomandat să aplic pentru fonduri nerambursabile la Startup Nation. Dar am fost reticent din cauza firmelor de apartament dubioase care m-au abordat și presat să le dau 5.000 de lei ca să-mi facă proiectul. Totul a ajuns să fie așa de greșit construit în lumea asta. Deși muncesc și dau tot, nu mi se dă siguranța că primesc ce merit înapoi și rămân cu senzația că lupta pentru supraviețuire în această lume a făcut ca omenirea să devină obsedată de ban și calcă pe capete ca să-l obțină. Ori @dragoste_space e tocmai antiteza acestui fenomen. Pus în lumină de un alt neon transparent prin care curge roșu, un nou curent, Dragoste. Dan Raul Pintea
Mielul Alb
Mielul alb este o asociație culturală ce vizează organizarea, promovarea, coordonarea și sprijinirea unor activități artistice și educative. Numele asociației se leagă de spațiul în care membrii fondatori, Lavinia și Ștefan Radu Crețu, au organizat, începând cu 2019, evenimente artistice. Este vorba de Mielul alb, un spațiu dedicat artei contemporane, de pe str. Ocnei nr.3, din Sibiu.
Căutăm să îi redăm locaţiei o amprentă de coagulare socială, în jurul unor proiecte artistice. Înainte de însușirea unui statut juridic, în acest spațiu au avut loc 3 expoziții pop-up: „Șampanie în spațiu la Mielul alb” 2019, „Quick fix” 2022 și „Mielu’ alb strikes with peace” 2022.
Expozițiile păstrează aproximativ aceleași nume de artiști: Albert Kaan, Dan Perjovschi, George Roșu, Kristina Rațiu Demuth, Mihail Coșulețu, Mihai Zgondoiu, Miki Velciov, Petrică Ștefan, Simona Vilău și Lavinia și Ștefan Radu Crețu. Sunt organizate în urma rezervării pentru câteva zile a spațiului de la Urbana, o practică ce a luat amploare începând cu primele ediții ale Nopții albe a galeriilor, în Sibiu neexistând suficiente spații destinate exclusiv organizării de evenimente de artă vizuală.
Pentru că am vrut să avem continuitate, bazându-ne pe experiența anilor anteriori de organizat expoziții, ne-am decis să ne luăm și acest rol, de curator temporar, pe termen nelimitat.
La începutul anului 2022 am înființat Asociația Mielul alb și am semnat contractul de chirie cu Societatea Urbana. De atunci și până în prezent (iulie 2024), am organizat șase expoziții. „Mielul alb pe întuneric” este prima expoziție de grup, înscrisă în mai amplul eveniment Noaptea Albă a Galeriilor. Expoziția a reunit lucrările a 15 artiști participanți: Iulian Bisericaru, Ciprian Ciocan, Mihail Coșulețu, Lavinia Crețu, Ștefan Radu Crețu, Theodora Ispas, Dan Perjovschi, Kristina Rațiu Demuth, George Roșu, Oana Suciu, Petrică Ștefan, Simona Vilău, Miki Velciov & Eliza Jokina și Mihai Zgondoiu. Este o expoziție care a putut fi vizitată cu lanterne puse la dispoziție privitorilor.
În 2023, în cadrul Evenimente Mielul alb, un proiect cofinanțat de primărie, au avut loc trei expoziții – „Tetrakktys”, „La Roșu”, „Alambicat”. Expozițiile punctează și se împletesc cu diferitele etape de amenajare a interiorului deteriorat al fostei cofetării.
Tetrakktys, intervenția site specific a artistului Miki Velciov, este inclusă, de asemenea, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Sibiu.
Expoziție de grup „La Roșu”, desfășurată în 28.07-04.08.2023, include lucrări realizate de Iulian Bisericaru, Mihail Coșulețu, Ștefan Radu Crețu, Albert Kaan, Petrică Ștefan. Și ultima expoziție de grup, „Alambicat”, inclusă în Noaptea Albă a Galeriilor, îi aduce împreună pe Ana Kun, Dan Perjovschi, George Roșu, Lavinia Crețu, Simona Vilău și Mihai Zgondoiu.
Două expoziții marchează prima jumătate a anului 2024: „Straturi ale experienței”, expoziția personală a Laviniei Crețu, o expoziție ce reunește serii de desene realizate în mai multe primăveri, o serie despre emoții și evadare în structuri naturale favorite (pădurea de pini). Suita de expoziții de grup căutăm să o balansăm și cu accentul pe activitatea individuală a unui artist.
Grupul se reunește în cadrul Fits. În același timp parte din proiectul Pav, Mielul alb este prezent cu expozitia „Hop c-a venit și el”, o expoziție despre grupuri și raporturile care le sudează. Cei șapte artiști invitați au traiectorii artistice și personale care s-au intersectat de-a lungul timpului. Ei sunt Emil Cassian Dumitraș, Lavinia Crețu, Mihail Coșulețu, Ștefan Radu Crețu, Albert Kaan, Petrică Ștefan și Miki Velciov. Pe viitor, o să organizăm în continuare expoziții în care să invităm artiști pe care nu i-am expus, să ne sincronizăm și cu evenimentele care aduc un flux mare de oameni, cum este Festivalul Internațional de Teatru sau Noaptea Albă a Galeriilor. Totodată, căutăm să găsim noi surse de finanțare a expozițiilor și a întreținerii spațiului, pentru că în momentul de față plătim din fonduri proprii chiria și organizarea celor mai multe dintre expoziții. Sumele obținute din diferite proiecte (Fondurile culturale ale municipiului Sibiu și Fits) ne-au permis finanțarea a patru dintre expozițiile organizate. Un impuls financiar a fost și suma strânsă în urma proiectului depus la Maratonul Internațional Sibiu, care ne-a permis să începem câteva activități de reabilitare a spațiului (decopertarea tencuielii deteriorate). Din fonduri proprii, am refăcut instalația electrică și urmează să investim curând în grupul sanitar al spațiului, care momentan nu există.
Fotografii și informații despre evenimente în parte pot fi găsite pe pagina de Facebook și Instagram (mielulalb).
Lavinia & Ștefan Radu Crețu
