Pe aceeași temă
Cum construim o lume în care înțelegem responsabilitatea individuală și colectivă de la un simplu like pe social media la deșeurile pe care le producem? Cum învățăm să citim o imagine sau un clip? Înțelegem ce este spiritul critic și la ce ne ajută acesta?
Acestea nu ar trebui să fie întrebări academice, ci teme obișnuite de dezbatere în școli și licee. În cadrul învățământului liceal, există două materii opționale care ar putea aborda în detaliu problemele societății în care trăim. Aceste materii sunt „Educație civică” și „Educație pentru democrație” și fac parte din programa aprobată de minister pentru aria curriculară „Om și societate”. Materia „Educație civică” prevede pregătirea tinerilor pentru: 1) a cunoaște și a susține ideile și valorile democrației; 2) manifestarea lor ca cetățeni informați și responsabili; 3) încurajarea participării competente la viața școlii și, în perspectivă, a societății; și 4) dezvoltarea deprinderilor de evaluare, de luare a deciziilor și de apărare a unei poziții/ perspective. Opționalul „Educație pentru democrație” are la bază și promovează valori și atitudini cum ar fi: participarea și implicarea în viața comunității, respect față de lege, rezolvarea problemelor pe cale nonagresivă, respectarea drepturilor omului, toleranță față de persoanele/grupurile care manifestă opinii, credințe și valori diferite de ale majorității și comportament social eficient (sic!).
Din păcate, niciunul dintre cele două opționale nu este, de fapt, predat în licee. Exact la vârsta la care tinerii pun bazele gândirii critice și autonome!
De la psihologul Jean Piaget, știm că vârsta adolescenței este cea la care tinerii continuă procesul cognitiv de decentrare început în preadolescență, prin care învață cum cei din jurul lor pot să vadă și să trateze o anumită situație în mod diferit de cum ar face-o ei înșiși. La această vârstă, tinerii se află într-o etapă numită a operațiilor formale în dezvoltarea cognitivă, unde învață, printre altele, să folosească intens raționamentul deductiv și să aprofundeze idei abstracte. În această perioadă, așadar, adolescenții încep să exerseze gândirea critică pentru a găsi soluții la probleme diverse și a gândi „mai științific” lumea din jurul lor. Așadar, din moment ce orele de educație civică în licee nu se fac, sistemul de învățământ românesc pierde în mare măsură această oportunitate esențială de cunoaștere în dezvoltarea cognitivă a tinerilor în direcția dezvoltării unui simț social și civic.
Pe de altă parte, există o tendință accentuată de a lega actul educațional cu predilecție de piața muncii – vezi rapoartele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) asupra educației –, în care uităm scopul mai larg al educației. Exponenți ai noii pedagogii argumentează că ar trebui să privim dincolo de corelația dintre educație și muncă, precum un ideal, deoarece educația ar trebui să se concentreze pe învățare și descoperire. Spre exemplu, economistul Guy Standing a avertizat că modul în care se formează capitalul uman și așteptările pe care le produce această formare trebuie abandonate pentru că nu au fost capabile să ofere tinerilor perspective mai bune pentru a-și găsi un loc de muncă.[1] Mai mult, Standing a avertizat în urmă cu aproape un deceniu că acest tip de inadecvare duce la creșterea continuă a precarității, care produce, în cele din urmă, instabilități importante în societate, inclusiv demonizarea migranților și a altor grupuri vulnerabile, violență socială și extremism politic.
Sir Ken Robinson, consilier internațional în domeniul educației, a pledat întreaga carieră pentru nevoia ca sistemul educațional să stimuleze creativitatea și să descopere vocația individuală a tinerilor.[2] Descoperirea și cultivarea aptitudinilor personale sunt esențiale în contextul în care majoritatea școlilor funcționează conform unei structuri definite în era predigitală. De exemplu, accentul este pus prea mult pe disciplinele STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică), examenele sunt standardizate, iar dezvoltarea academică este cuantificată în funcție de anii parcurși în sistemul de școlarizare mai degrabă decât în funcție de progresul personal al elevilor. Creativitatea, și nu standardizarea, este ingredientul esențial care poate pregăti tinerii pentru o piață a muncii dinamică și adaptabilă, în special în contextul accelerării digitalizării și a inteligenței artificiale.
Sistemul de învățământ trebuie să înțeleagă și să răspundă nevoilor nativilor digitali, inclusiv să reducă presiunea constantă la care ei sunt supuși prin supraexpunere digitală și prin consumul unei cantități impresionante de informații care le parvin prin diferite canale digitale – între care și cele educaționale. Într-o cercetare antropologică pe care am efectuat-o acum 10 ani în 3 licee din sudul Italiei, am constatat că peste 90% din tinerii între 16 și 19 ani folosesc smartphone-ul ca primă sursă de informație.[3] Există o disparitate între liceele tehnologice, în care utilizarea dispozitivelor digitale și a social media nu este nici îngrădită, nici ghidată, și liceele teoretice, mai prestigioase, care fac eforturi să limiteze utilizarea acestor dispozitive și să integreze educația digitală în oferta lor educațională. Observăm, așadar, că, încă din perioada liceului, tinerii din medii educaționale diferite se confruntă cu disparități structurale în ceea ce privește accesul la educația digitală. Cred că abordarea cu seriozitate a orelor de educație civică în licee ar stimula un dialog productiv și de durată cu elevii pe teme actuale și relevante pentru ei și ar contribui, în timp, la reducerea acestor diferențe între licee.
O parte dintre amenințările la adresa democrației vin din polarizarea care are loc în mediul online. Așadar, o educație civică trebuie să creeze mecanisme de prevenție și protecție, inclusiv prin încurajarea unei responsabilități sociale în mediul online, antrenarea gândirii critice în raport cu provocările tehnologiei digitale și identificarea unor raporturi sănătoase cu sursele de informații online.
Într-o cercetare recentă asupra dezinformării și a teoriilor conspiraționale realizată în București, am constatat că adulții care au fost încurajați de tineri să gândească critic și civic sunt mult mai puțin predispuși că consume și să distribuie informații false (de tip fake news), să creadă în campanii de dezinformare și să adere la teorii ale conspirației.[4] Ceea ce transcende aceste elemente este modul în care spiritul critic și creativitatea au fost cultivate. Ne va fi greu să respingem opinia unui influencer, dacă nu ne-am obișnuit de tineri să privim critic mai multe tipuri de conținut. Ne va fi poate greu să recunoaștem o imagine de propagandă sau un ton alarmist, dacă nu am lucrat în mod creativ cu imagini, texte și simboluri abordate într-o perspectivă culturală, spre exemplu la orele de istorie, literatură sau artă. Educația civică reprezintă, așadar, o oportunitate de a aduce împreună astfel de perspective multiple într-un dialog relevant pentru societatea în care trăim.
Nu sunt adeptul unor schimbări radicale, precum introducerea de materii noi într-un context educațional marcat de schimbări dese și de o ofertă educațională centralizată și puțin diversă. Astfel, mi-aș dori să valorificăm ceea ce avem deja: orele de educație civică să fie actualizate și să fie predate în licee, fie prin rotație cu celelalte opționale, fie prin selecție în anumite licee. Normele societale, participarea și implicarea civică, sistemele electorale și aproape orice aspect civic nu pot fi tratate în afara înțelegerii comportamentului și a culturii digitale, spre exemplu. Noțiuni precum dezinformare, propagandă, algoritmi care influențează tendințele de consum sau omniprezentele sisteme de informații geografice (GIS) fac parte din cetatea în care locuim și înțelegerea lor ne poate feri de asediu. Astfel, educația civică ar înceta să fie un ideal sau o promisiune și în multe cazuri ar putea deveni o împlinire.
În al doilea rând, pledez pentru introducerea unor module legate de educația civică și digitală în cadrul disciplinelor existente. Este un model englezesc care promovează cu succes aprofundarea interdisciplinară a unor evenimente-cheie pentru cultura națională sau internațională. Cred că învățământul nostru liceal poate să adopte astfel de abordări cu beneficii atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. Nu putem aborda în mod sistematic aspecte civice în cadrul orelor de istorie, geografie, literatură, logică sau filosofie? La matematică și la informatică, putem afla un pic și despre consecințele sociale ale algoritmilor, nu numai despre designul și programarea unor astfel de sisteme, nu? Cred că așa putem construi o educație incluzivă, responsabilă și adecvată nevoilor societății actuale.
1. Standing, Guy (2016) The precariat: the new dan gerous class. London: Bloomsbury Academic. 2. Robinson, Ken (2017) Out of Our Minds: The Power of Being Creative. Newark: John Wiley & Sons. 3. Nicolescu, Răzvan (2016) Social Media Use in Southeast Italy: Crafting Ideals. London: UCL Press. 4. Nicolescu, R. 2025. „I’m not a conspiracist, but... con spiracies, disinformation, fake news, and loneliness in Bucharest.” In New Europe College Yearbook, pp. 281-318
