Pe aceeași temă
În 1787, la ieșirea din Convenția Constituțională care pregătea viitoarea Constituție a Statelor Unite, Benjamin Franklin a fost abordat de un grup de cetățeni fiind întrebat ce fel de formă de guvernământ au creat delegații. Răspunsul lui a fost: „O republică, dacă o puteți păstra”. Acest răspuns are o rezonanță și astăzi: republicile democratice nu se întemeiază doar pe consimțământul poporului, ele depind, de asemenea, în mod determinant de implicarea activă și informată a cetățenilor în viața comunității lor. O astfel de idee fundamentală transcende secolele și frontierele. Păstrarea unei societăți democratice depinde de implicarea fiecărui cetățean.
În era modernă, democrațiile nu sunt niciodată complet sigure. Evenimentele majore, dar și atacurile subtile asupra drepturilor cetățenești, dezinformarea, abuzurile de putere pot eroda treptat spațiul civic, încrederea cetățenilor în stat și în procesele democratice. România are propria istorie a democrației, una marcată de lupte pentru libertate și perioade întunecate, care ne amintesc cât de fragil poate fi echilibrul între autoritate și libertatea individului.
De la Revoluția din 1989 și până astăzi, românii au fost martori ai unei tranziții complicate către o democrație funcțională. O democrație funcțională nu este dată doar de un sistem politic, ci presupune un organism viu care are nevoie de o implicare constantă a cetățenilor săi. Construcția unui demos este un obiectiv pe termen nedefinit, un proces continuu, mereu perfectibil, la fel cum în preambulul Constituției SUA se menționează dezideratul de a forma a comunitate politică ideală, „a more perfect Union”.
Ideea de implicare civică are rădăcini adânci în istorie și este legată de însăși existența statului. În Grecia Antică, fiecare cetățean avea un rol în guvernare, stabilindu-se o relație directă între participare și bunul mers al polis-ului, protejat în acest fel de tiranie. Acea viziune era valabilă însă doar pentru un cerc restrâns, excluzând multe categorii de populație. În modernitate, istoria recentă a României ne arată și exemple de sacrificiu și de luptă pentru libertate, cum ar fi rezistența anticomunistă din munți sau mișcările de protest din anii ‘80 împotriva regimului opresiv. Astfel de exemple ne arată cât de importante sunt solidaritatea și curajul cetățenilor atunci când drepturile le sunt amenințate. Fără un angajament civic, valorile democratice rămân niște concepte teoretice, vulnerabile la prima încercare de subminare a lor. Până astăzi, societățile nu au găsit alte forme de organizare a puterii politice în afara statelor, iar legătura indivizilor cu statul în care trăiesc este dată de cetățenie.
Momentele de revoltă reamintesc decidenților care sunt problemele societății, însă democrația participativă oferă varii instrumente pentru ca cetățenii să se implice în viața cetății, de la atitudinea din viața de zi cu zi, cunoașterea drepturilor, dialogul cu instituții la asocierea în organizații neguvernamentale, acțiuni de advocacy, acțiuni realizate cu instrumente juridice, observarea alegerilor, crearea unui cadru pentru dezbaterea ideilor relevante pentru o comunitate la acțiuni sociale sau caritabile. Protestele apar când celelalte canale de dialog sunt nefuncționale sau lipsite de eficiență, însă e nevoie de mai mult de atât pentru a construi o democrație solidă.
Avem nevoie de o bază educațională pentru generațiile tinere, care să insufle valori democratice, înțelegerea minimală a statului în care trăiesc și, mai ales, dorința de a contribui activ la o societate mai bună.
La fel ca mulți dintre tinerii de astăzi, m-am născut în democrație. Ascultam poveștile bunicului, fost deținut politic, despre regimul comunist, un regim pe care puteam doar să mi-l imaginez din mărturiile ascultate sau din cele citite de-a lungul timpului. În anul 2017, în comunitatea natală am pus bazele unei organizații civice care în ultimii ani a promovat constant educația civică, a reacționat împotriva abuzurilor la nivel local sau a sprijinit direct peste 170.000 de persoane prin eforturi umanitare în România sau Ucraina, de la începutul războiului.
În anul 2019, printr-o bursă a Departamentului de Stat al SUA, am luat contact cu lumea organizării comunitare, o mișcare cu rădăcini pornite din Mișcarea pentru drepturile civile condusă de lideri precum John Lewis, Whitney Young Jr., A. Philip Randolph, Martin Luther King Jr. sau Roy Wilkins și inspirată, la rândul său, din mișcările nonviolente promovate de Mahatma Gandhi. Am aflat atunci că a fi organizator comunitar în SUA este una dintre cele mai respectate profesii, iar cursuri de organizare comunitară sunt predate și la universități din Ivy League, cum ar fi Harvard, urmând acest curs în anul 2020. Există sute de organizații care creează putere în comunități și oferă cetățenilor instrumentele de care au nevoie pentru a obține schimbările dorite – de la școli mai sigure la probleme de discriminare, echitate fiscală sau probleme de mediu, de la probleme din cartiere până la cele din plan național, prin modificări de legi federale.
M-am întrebat deseori cum pregătește statul român tinerii de astăzi, ca viitori cetățeni, conștienți de drepturile, libertățile și îndatoririle pe care le au, de rolul pe care îl au în societate, având o minimă înțelegere cu privire la cum funcționează statul lor. O democrație solidă este una cu cetățeni apți să ia atitudine în fața abuzului de putere, a injustiției, apți să discearnă adevărul de manipulare și să ia cele mai bune decizii pentru societatea lor, atunci când își exercită dreptul de vot sau în fiecare zi, ca simpli cetățeni.
În România, societatea civilă este într-o continuă dezvoltare, însă eforturile organizațiilor nonguvernamentale, ale grupurilor de inițiativă sau ale simplilor cetățeni de a promova educația civică nu vor fi niciodată suficiente fără ca statul să își asume un rol activ. Oricâte proiecte ar derula ONG-urile, oricâte sesiuni de formare sau ateliere ar susține, acestea nu vor avea niciodată resursele statului și nici nu trebuie să concureze cu acesta. Ce poate fi mai nobil pentru un stat decât să formeze viitori cetățeni conștienți de rolul lor, cei care îi conferă legitimitate?
În ultimii ani, am stat de vorbă cu sute de elevi de liceu, mulți dintre ei au votat pentru prima oară în anul 2024, alegându-și reprezentanții în administrația locală, în Parlamentul European sau vor vota pentru Parlamentul României și președinte. Cu toții mi-au confirmat nevoia de a avea informații practice despre relația lor cu statul român, de a-și cunoaște mai bine drepturile și obligațiile pe care le au sau instrumentele pe care le au la dispoziție ca simpli cetățeni. Am discutat despre inițiative civice locale, legislație, Constituția României, rolul societății civile, funcționarea unui consiliu local sau procedura legislativă. Sunt tineri dornici să contribuie la schimbări pozitive în localitățile lor, cărora le lipsesc instrumentele pentru a face acest lucru.
În planurile de învățământ, programele actuale cuprind discipline precum „Educație incluzivă și dezvoltarea gândirii critice” sau „Educație pentru democrație”, ambele discipline opționale, în categoria curriculum la decizia școlii. Discipline precum „Educația pentru democrație” sau „Educație pentru implicare civică” au nevoie de profesori care, la rândul lor, au fost expuși procesului de democratizare, cadre didactice care sunt exemple de implicare civică, persoane care au avut interacțiuni cu statul, în calitate de cetățeni, care au promovat cauze comunitare și au o înțelegere practică a instrumentelor civice. Participarea democratică nu poate fi insuflată decât printr-o abordare practică, care să dezvolte competențele necesare unui viitor cetățean activ: dezbateri pe teme actuale, vizite la instituțiile din localitate, participări la ședințele de consiliu local, simulări de procese decizionale, discuții cu aleșii locali, vizite la Parlamentul României, crearea unei agende a tinerilor din comunitate și oferirea de instrumente pentru ca acei tineri să exerseze procesul prin care pot produce schimbări și chiar să inițieze campanii locale, înțelegând cu adevărat cum este să fii în postura de cetățean și cum arată un proces de schimbare.
Fără cultivarea sentimentului de apartenență la o comunitate, a responsabilității comune, riscăm să avem generații de cetățeni dezangajați, preocupați exclusiv de bunăstarea individuală, uitând de cea colectivă. Tocqueville avertiza că o democrație fără cetățeni informați și activi poate deveni o „tiranie a majorității” sau, în cazuri extreme, un teren propice pentru regimuri populiste. Educația civică este esențială pentru formarea unui demos – o comunitate de indivizi care se simt responsabili de viitorul lor comun.
România postcomunistă a experimentat o serie de reforme, dar insuficient susținute de o educație civică solidă care să încurajeze implicarea cetățenilor. De la formarea instituțiilor fundamentale ale statului și până la dezvoltarea unei societăți civile puternice, orice proces de consolidare democratică necesită cetățeni care înțeleg rolul lor în acest sistem. Lipsa acestei educații lasă, de multe ori, un gol pe care manipularea, populismul și discursurile radicale îl pot umple. Fără cetățeni bine informați, instituțiile democratice sunt vulnerabile și incapabile să reziste presiunilor de natură autoritară.
Educația civică în liceu, o perioadă în care tinerii dobândesc dreptul de vot și se pregătesc pentru a fi membri cu drepturi depline ai comunității lor, trebuie să fie mai mult decât o materie secundară. Ea trebuie să devină o parte fundamentală a formării tinerilor. În fața provocărilor contemporane, în fața curentelor care vulnerabilizează democrațiile, în fața populismului amplificat într-o eră digitală, introducerea educației civice ca disciplină obligatorie în licee este o obligație morală, nu doar o opțiune. Consider că decidenții politici, formatorii de opinie și intelectualii publici au responsabilitatea de a susține un astfel de demers, de a cultiva o cultură a implicării și a responsabilității.
Răspunsul lui Franklin din 1787 rămâne o provocare valabilă pentru fiecare generație: „O republică, dacă o puteți păstra”. România are nevoie de cetățeni care să simtă că viitorul este și responsabilitatea lor, esența unei democrații autentice și durabile – o republică pe care o putem păstra doar dacă o construim prin educație și implicare.
Luca Ciubotaru este doctorand în drept
constituțional, organizator comunitar
