22 PLUS, 298: Ce tip de fuzionism poate încuraja gândirea hayekiană

Emanuel - Mihail Socaciu | 01.06.2010

Pe aceeași temă

Sunt mai curând neîncrezător în ideea fuzionismului ca alianţă naturală şi durabilă între libertarianism şi conservatorism, aşa cum e ea prezentată de mulţi dintre susţinători. Diferenţele în materie de fundamente sunt adesea ireductibile; nu văd cum ar putea arăta o reconciliere de substanţă între, spre exemplu, un libertarian care crede într-o autonomie ireductibilă a persoanei şi un conservator care susţine promovarea unor scopuri etice şi /sau religioase prin intermediul statului. În această versiune, fuzionismul ar fi ca un mariaj în care cei doi se detestă în mod amiabil.

Stranietatea teoretică a unei astfel de alianţe nu-i exclude însă şansa succesului practic conjunctural. Cred, de altfel, că argumentul propus de Hayek în faimosul său eseu De ce nu sunt conservator? ar putea fi citit, în primă instanţă, ca un avertisment privind posibila confuzie dintre cele două variante de relaţionare reciprocă. Atunci când tradiţia de conservat este una mai curând favorabilă libertăţii, cum a fost cazul în istoria postbelică a SUA, majoritatea libertarienilor şi a conservatorilor vor împărtăşi opţiuni asemănătoare cu privire la majoritatea problemelor de pe agenda politică. Atunci când, în mod repetat, te găseşti de aceeaşi parte a baricadei cu cineva, e firesc ca în ochii celorlalţi diferenţele să se estompeze. Păstrarea unei identităţi intelectuale poate să presupună adesea efortul (uneori neplăcut, niciodată simplu) unei delimitări faţă de aliaţi, mai curând decât faţă de adversari. Textul lui Hayek reprezintă un bun exemplu de materializare a unui astfel de efort.

Hayek atrage atenţia că o convergenţă conjuncturală a unor opinii punctuale nu poate constitui un temei suficient pentru a aserta unitatea celor două poziţii. Pe de o parte, pentru că rămân alte probleme punctuale, poate la fel de multe, în care libertarienii (voi folosi în continuare acest termen, în ciuda rezervelor de natură estetico-retorică formulate de autorul austriac) şi conservatorii rămân într-un dezacord profund. Pe de altă parte, chiar mai important, pentru că această convergenţă punctuală este dublată de un conflict insolubil între cele două curente la nivelul fundamental al asumpţiilor de natură intelectuală.

Să remarcăm, însă, că această delimitare vehementă faţă de conservatorism sună puţin ciudat venind de la un gânditor „acuzat“ adesea că ar fi mai curând un conservator decât un liberal şi care, spre sfârşitul vieţii, şi-a atribuit singur eticheta de „Burkean Whig“. Mai grăitor chiar, Hayek este un autor care, deşi se bucură de un respect uriaş din partea ambelor tabere, nu este revendicat deplin de niciuna dintre ele. Tocmai această proprietate a gândirii hayekiene de a fi mai curând una de graniţă, inclasabilă prin raportare la canoanele „de şcoală“, sugerează Edward Feser (editorul volumului dedicat lui Hayek în prestigioasa serie Cambridge Companion), ar face-o asimilabilă unui anumit tip de fuzionism.

Deşi această teză este, cu siguranţă, una plauzibilă, ar merita să investigăm în ce măsură un astfel de fuzionism seamănă cu proiectul marii alianţe de la care pornisem discuţia. Există în gândirea lui Hayek elemente care constituie păcate de neiertat, fie din perspectivă libertariană, fie conservatoare. În genere, libertarienii nu vor privi cu ochi buni concepţia mai curând humeană despre natura umană, abandonarea fără remuşcări a ideii de drept natural şi a apărării libertăţii economice prin referire la sanctitatea unor drepturi, teoria evoluţionistă a instituţiilor sau concepţia prea permisivă despre coerciţie. Pe de altă parte, majoritatea conservatorilor nu vor reuşi să treacă, între altele, peste acuza privind lipsa unei direcţii (imputabilă unei nejustificate frici intelectuale) sau peste cea privind existenţa, în gândirea conservatoare, a unei fascinaţii ascunse faţă de autoritate.

Doar că tocmai aceste „vicii“ hayekiene pot deveni virtuţi în ochii libertarienilor şi ai conservatorilor care încep, în contextul teoretic şi politic prezent, să se simtă stingheri în interiorul propriului curent. Probabil că destui simpatizanţi ai ideilor libertariene sunt departe de a fi mulţumiţi de „răceala“, dogmatismul şi auto-suficienţa pe care par a le afişa unele dintre aceste teorii. Mai mult, dacă mişcarea care susţine abandonarea alianţei politice tradiţionale cu conservatorii în favoarea unei noi alianţe cu democraţii (promovată de voci importante ale peisajului libertarian) devine dominantă, vor fi destui cei care nu se vor mai regăsi în acest nou context.

De cealaltă parte, sunt probabil destui conservatori care au motive serioase de stânjeneală cu privire la ceea ce se întâmplă în propria tabără. Administraţia Bush, sprijinită de curentul conservator, a avut ca rezultat extinderea guvernământului, nu reducerea acestuia. Mai neplăcut chiar, aceştia au trebui să asiste la ascensiunea unei mişcări, din ce în ce mai influente, care susţine explicit guvernământul extins ca mijloc legitim de realizare a obiectivelor conservatoare şi care ar putea avea ca rezultat chiar subminarea „revoluţiei republicane“.

S-ar putea, în mod paradoxal la prima vedere, ca „stingherii“ libertarieni şi conservatori să fie mult mai puţin stingheri împreună decât în prezenţa propriilor colegi. Iar gândirea lui Hayek, luată aici mai curând ca tip de atitudine intelectuală, le poate oferi un minunat sanctuar.

Fuzionismul ar putea căpăta astfel o neaşteptată forţă de atracţie ca alternativă în spirit hayekian la direcţia în care au pornit segmente importate ale celor două curente, ca loc de întâlnire al marginalilor. Mi-e teamă, însă, că un astfel de succes, dacă va avea loc, nu va fi de natură a întări nici libertarianismul, nici conservatorismul, cel puţin în ipostazele lor familiare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22