Pe aceeași temă
MARIAN ZULEAN*
Reforma sistemului de securitate in dezbaterea societatii civile
Libertatea si securitatea sunt doua deziderate sociale care nasc tensiuni si dezbateri aprinse atunci cand democratiile isi proiecteaza politicile de securitate nationala. Stiinta politica ne invata ca principala menire a unui stat democratic liberal este aceea de a proteja drepturile si libertatile cetatenesti. In viziunea lui Hobbes, cetateanul incheie cu statul un contract social: el cedeaza o parte din drepturi in schimbul protectiei asigurate de catre stat. De aceea, statul are obligatia sa intretina un sistem de securitate (armata, politie, jandarmerie si servicii de informatii) pentru a-si respecta obligatia contractuala fata de cetateni. Exista, insa, ingrijorarea ca aceste institutii pot declansa lovituri de stat sau pot incalca drepturile si libertatile cetatenesti. In consecinta, in procesul de consolidare a democratiei a existat o tendinta de a ingradi puterile institutiilor militarizate prin instituirea unor mecanisme de control civil. Astfel, drepturile si libertatile cetatenesti au fost codificate in documente internationale precum Declaratia Universala a Drepturilor Omului sau Carta Europeana a Drepturilor Omului si preluate in aproape toate constitutiile si legislatiile nationale. Cu toate acestea, respectarea acestor drepturi civile reprezinta un deziderat care trebuie realizat zi de zi.
Romania a parcurs, in ultimele doua decenii, un profund proces de democratizare, liberalizare si transformare institutionala. Procesul a cuprins institutionalizarea unor mecanisme de control democratic civil al institutiilor de securitate nationala, insa nu exista garantia respectarii Drepturilor Omului in contextul luptei eficace impotriva terorismului. Astfel, determinarea institutiilor securitatii nationale sa lucreze eficient si responsabil, in acelasi timp cu extinderea sau mentinerea libertatilor civile, este o sarcina ambitioasa si provocatoare. Pe de alta parte, daca procesul de integrare in NATO si UE a presupus un set de criterii pentru evaluarea reformei, focalizate mai degraba asupra domeniului apararii, transformarea sectorului de securitate a avut un ritm mai putin alert, opinia publica fiind interesata de aspecte particulare, precum lustratia, deconspirarea Securitatii sau ascultarea telefoanelor. Setul de legi de organizare si functionare a serviciilor de informatii sau de gestionare a situatiilor de urgenta a fost adoptat sub presiunea evenimentelor si este, azi, desuet. Incercari de perfectionare a legislatiei de securitate au avut loc in fiecare legislatura de dupa 1997, setul de legi propus in legislatura 2004-2008 aflandu-se, inca, spre dezbatere, in Senat.
Astazi, nu numai societatea civila, ci si institutiile de securitate nationala reclama o serie de probleme care impiedica eficientizarea activitatii institutiilor de securitate, dar si perfectionarea mecanismelor de control democratic civil. Fenomene geopolitice, precum globalizarea, aduc provocari si riscuri extraordinare pentru sistemul de securitate nationala (terorismul international, proliferarea armelor de distrugere in masa, retelele de crima organizata), provocari ce necesita flexibilitate legislativa pentru a permite institutiilor de securitate nationala indeplinirea misiunilor, fara violarea drepturilor civile. In aceeasi ordine de idei, dezvoltarea tehnologica permite nu numai miniaturizarea si universalizarea interceptarilor de catre serviciile de informatii ale statului, dar si de catre firme private de securitate sau folosirea lor de catre grupuri teroriste. De aceea, politicile publice care tintesc protectia drepturilor si libertatilor cetatenesti, concomitent cu realizarea securitatii nationale necesita o schimbare de paradigma si regandirea sistemului de securitate nationala.
Plecand de la aceste provocari si de la convingerea ca securitatea persoanei reprezinta conditia fundamentala pentru o buna guvernare si prosperitate, Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala (CADI) a redeschis o dezbatere pe tema reformei sistematice a sectorului de securitate si a rescrierii legilor securitatii, in contextul mai larg al reformei institutionale. Societatea civila are oportunitatea si responsabilitatea de a participa la stabilirea agendei formale. Oportunitatea este creata de formarea unui nou guvern, in urma recentelor alegeri din noiembrie 2008, iar responsabilitatea este justificata de lunga istorie a traditiei de gandire si a civilizatiei liberale. Acolo unde politicul nu a reusit, un input consistent din partea societatii civile poate fructifica noi incercari.
Colectia de articole pusa la dispozitia cititorilor revistei 22 reprezinta un pas intr-un proces de coordonare a eforturilor societatii civile cu privire la formularea unei strategii de transformare institutionala. Am oferit o platforma pentru dialog intre specialisti din cadrul institutiilor de securitate, din mediul academic si al societatii civile in care sa isi expuna opiniile pe temele utilitatii unei strategii de reforma a sistemului de securitate nationala, a designului mecanismelor pentru evaluarea eficientei sectorului de securitate, a principalelor neajunsuri ale legislatiei de securitate care impiedica eficientizarea activitatii sectorului de securitate si a controlul democratic civil asupra institutiilor de securitate. Primul pas a fost facut la o masa rotunda gazduita tot de CADI, in martie 2006, cand pentru prima data un proiect de strategie de securitate nationala a fost supus consultarii publice de catre societatea civila, inaintea asumarii sale de catre presedintele Romaniei. Urmatorul pas il va constitui o audiere publica pe tema reformei sistemului de securitate nationala, pregatita pentru luna ianuarie 2009. Sunteti bineveniti la dezbatere!
* Conferentiar, Universitatea Bucuresti; coordonator de program la Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala.
CATALIN PREDOIU*
Cadrul normativ al institutiilor de securitate nationala
In cadrul proiectului Libertate si/sau securitate, desfasurat cu sprijinul German Marshall Fund, CADI a solicitat un interviu ministrului Justitiei, domnul Catalin Predoiu. Intrebarile reprezinta preocupari ale societatii civile si au fost transmise in scris domnului ministru Predoiu.
Considerati ca drepturile si libertatile civile sunt respectate de institutiile de securitate nationala?
Cadrul normativ prevede mecanisme pentru asigurarea respectarii drepturilor si libertatilor indivizilor de catre toate institutiile statului, fara discriminare, si prevede sanctiuni pentru limitarea acestora in mod nelegal. Institutiile care contribuie la asigurarea securitatii nationale sunt tinute sa respecte legea intocmai, in litera si spiritul acesteia.
Modul in care drepturile si libertatile fundamentale sunt respectate de catre institutiile statului in general si de catre serviciile de informatii in special constituie, pe de o parte, o preocupare constanta a numeroase autoritati si institutii publice (de exemplu parlamentul), dar si a societatii civile. Constatarea, insa, a incalcarii drepturilor si libertatilor fundamentale de catre serviciile de informatii nu poate sa revina, intr-un stat de drept, decat autoritatii competente, si anume autoritatii judecatoresti. Important este de mentionat, sub acest aspect, ca problematica reglementarii activitatii unor structuri de informatii in Romania a constituit obiectul de analiza si al Curtii Europene a Drepturilor Omului, in unele cauze constatandu-se incalcari ale prevederilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Va amintesc condamnarea in cauza Rotaru contra Romaniei, la 4 mai 2000, respectiv condamnarea in cauza Dumitru Popescu nr. 2, definitiva la data de 26 iulie 2007.
Care credeti ca sunt principalele neajunsuri ale legislatiei de securitate care impiedica eficientizarea activitatii sectorului de securitate?
Cu privire la "neajunsurile" legislatiei in domeniu, respectiv barierele in calea eficientei institutiilor din sistemul de securitate nationala, consideram ca acestea pot fi evidentiate doar de acele institutii care aplica in mod nemijlocit legislatia specifica.
Este un adevar recunoscut si asumat la nivelul tuturor institutiilor competente acela ca actualele reglementari in materie, elaborate intr-un alt context social-istoric, nu sunt in masura sa confere un cadru modern si eficient desfasurarii activitatii serviciilor de informatii intr-o Romanie integrata european si euro-atlantic. Acesta este si motivul demersurilor facute in special in perioada 2006-2007, de promovare, printr-un pachet de legi, a unei reforme in acest domeniu.
Desigur, demersul legislativ poate si trebuie sustinut de contributii din partea tuturor institutiilor si persoanelor interesate, in special din partea societatii civile. Putem, la acest moment, sa sustinem ca, cel putin din perspectiva garantarii dreptului la viata privata al persoanelor, exista unele reglementari care nu sunt in concordanta cu standardele europene in materie. Le-am identificat, pornind in special de la cele doua condamnari la CEDO invocate, si le-am avut in vedere cand am elaborat, la nivelul Ministerului Justitiei, un set de reglementari care sa raspunda, punctual si exclusiv, problemelor legate de respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale in desfasurarea activitatilor de informatii. Trebuie precizat ca proiectul de act normativ este inca in lucru. Asteptam in prezent punctele de vedere ale institutiilor interesate. Mai trebuie precizat ca am avut in vedere, la elaborarea acestuia, o serie de documente internationale si europene in materie, precum Recomandarea Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei 1402 (1999) privind controlul serviciilor de securitate interne in statele membre ale Consiliului Europei; Rezolutia Interimara a Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei ResDH 57 din 5 iulie 2005 privind hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 4 mai 2000 in cauza Rotaru c. Romaniei; Conventia de Punere in aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptata a controalelor la frontierele externe comune, adoptata in cadrul Uniunii Europene. Am analizat, totodata, si jurisprudenta relevanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu cauzele Hannover c. Germaniei, P.G. si J.H. c. Marii Britanii, Peck c. Marii Britanii, Perry c. Marii Britanii, Rotaru c. Romaniei, Dumitru Popescu c. Romaniei (nr. 2); Weber si Saravia c. Germaniei; Segerstedt-Wiberg si altii c. Suediei; Asociatia pentru Integrare Europeana si Drepturile Omului si Ekimdzhiev c. Bulgariei; Liberty si altii c. Marii Britanii; Calmanovici c. Romaniei, Lupsa c. Romaniei.
Considerati ca libertatea de exprimare, libertatea confesionala si dreptul la viata privata sunt incalcate de directivele UE de dupa 2001?
Nu. Mecanismul de luare a deciziilor in cadrul institutiilor Uniunii Europene a creat premisele unui aprofundat control de legalitate inainte de adoptare. De asemenea, actele emise de organismele comunitare sunt supuse controlului Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, care aplica principiile CEDO.
Desigur, subzista intrebarea filosofica "how much is enough?", respectiv daca este nevoie de adoptarea unor anumite masuri pentru contracararea amenintarilor la adresa securitatii si unde acestea nu mai sunt necesare.
Asa cum a subliniat recent si d-l Jacque Barrot, vicepresedintele Comisiei Europene si comisar pentru libertate, securitate si justitie, cu ocazia conferintei de la Paris din 8 octombrie, dedicata sarbatoririi a 80 de ani de la Declaratia Drepturilor Omului, principiul respectarii drepturilor fundamentale constituie temelia constructiei europene. Comisarul a mai subliniat totodata faptul ca Uniunea Europeana a facut, in mod constant, progrese in acest sens, trecand de la constructie exclusiv jurisprudentiala la un sistem superior ce s-a reflectat, in special, in principiile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, iar Agentia Drepturilor Fundamentale, creata in 2007, reprezinta un nou instrument de expertiza menit a asista institutiile si statele membre in materia drepturilor fundamentale.
Prin urmare, actele comunitare emise de Uniunea Europeana nu pot decat sa fie redactate cu luarea in considerare a necesitatii respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale.
* Ministrul Justitiei.
SILVIU NATE*
Reforma sistemului de securitate: o abordare participativa
Polemica libertate vs. securitate incearca sa rezolve o dilema, iar ca sa iesim din starea caracteristica de suspensie nu ne ramane, in acest caz, decat sa stabilim cat mai concret ponderea pe care dorim sa o ocupe fiecare dintre aceste valori in viata noastra. Scena globala si interna este dominata tot mai mult de competitie si transnationalitate, iar majoritatea politicilor de securitate, dar si a scolilor de gandire in domeniu ne-au indicat secvential si ritmic caracterul violent al relatiilor internationale. Pornind de la aceasta asertiune, societatea s-a lovit in istoria ei de doua categorii de jucatori: indivizi care isi cunosc propriile nevoi de securitate si entitati supraindividuale care si-au afirmat rolul "vizionar" de a dispune de ce este mai "bun" pentru ceilalti. Sociologia clasica europeana reflecta distinctia dintre indivizi (societate) si statul national si ideea ca, intr-o ordine logica, indivizii au generat statul, si nu invers. Astfel, in regimurile democratice devine determinant faptul ca interesul statului nu poate fi contrar intereselor cetatenilor. Ulterior, ca emergenta, apare si nevoia de consultare a societatii civile cu institutiile statului, dar si perspectiva ideala ce consta in eliminarea riscului de a se percepe reciproc ca fiind doua entitati colective compacte.
Astazi, asistam la diluarea rolului statului ca actor principal pe scena internationala. Radiografia de securitate ne indica un dinamism global compozit prin aparitia unor entitati noi, grupuri de interese influente, corporatii multinationale, organizatii neguvernamentale, actori nonstatali, dar si o fenomenologie atipica cu valente ecologice, culturale sau demografice - toate acestea dominate de o profunda transnationalitate.
Un serviciu de informatii, in prezent, nu mai are doar o dimensiune pur interna sau externa, aspect care indica spre mecanisme noi de lucru si cooperare interagentii. Un factor de baza in acest sens il constituie implementarea coordonata a unor cadre legislative nationale care sa permita realizarea starii de securitate si sa stipuleze cat mai concret libertatile si obligatiile cetatenilor cu privire la satisfacerea propriilor nevoi de securitate. Daca Legea sigurantei nationale care se aplica astazi in Romania pastreaza relevanta anului 1991, iar parlamentul taraganeaza emanciparea legislativa in domeniul securitatii nationale, atunci nu avem doar o problema de viziune politica, ci una serioasa de incompetenta sau ignoranta. In paralel cu o reforma legislativa care sa impuna reforma clasei politice, responsabilitatea initierii procesului legislativ in materie de libertate vs. securitate revine asadar societatii civile.
Cine va decide de cata libertate sau securitate avem nevoie? Prima facie, la nivel moral, nimeni nu poate decide pentru altii, ci fiecare pentru sine. Atata vreme insa cat decizia trebuie luata la nivel colectiv, este necesara o abordare participativa venita din ambele sensuri - societate, respectiv, stat -, care sa operationalizeze termenii. La ce se refera, de pilda, sintagma "interes national"? S-ar parea ca, odata la patru ani, clasa politica apeleaza la societatea civila pentru consultari.
Dincolo de ironie, apare o alta dezbatere: cum voi reusi sa compatibilizez nevoile de securitate de la nivelul comunitatilor (de la baza societatii) cu interesul national definit si implementat la varful clasei politice? Raspunsul ar fi: prin generarea raporturilor consultative, dezvoltarea unei culturi participative si crearea unor elemente permanente de feedback de la nivelul societatii civile catre varful piramidei si invers. O abordare matura in problematica de securitate nationala bazata pe comunicare activa va elimina o parte dintre frustrarile si perceptiile eronate din societatea romaneasca asupra institutiilor de securitate.
Nu stiu daca societatea civila sau clasa politica din Romania sunt suficient de mature si educate pentru a realiza o relatie de genul celei amintite. Rezultatele ar fi usor de intrevazut, societatea devine mai responsabila, cetatenii nu mai sunt doar simpli beneficiari, ci participa activ la satisfacerea propriilor nevoi de securitate; exponentii politici ai institutiilor de securitate vor cunoaste ingrijorarile concrete ale comunitatilor, exista semnale de feedback, iar in situatii neprielnice, ambele parti vor sti sa apese acele butoane motivationale pentru a depasi mai usor momente de criza. De asemenea, va fi mult mai usor de apreciat care este nivelul critic al unei probleme de securitate, daca este vorba despre o criza reala sau falsa, iar problematica libertatilor poate fi discutata din vreme.
Daca luam in serios aportul societatii civile la implinirea starii de securitate prin furnizare de expertiza, analize, consultanta, atunci vom lua in serios si ideea externalizarii activitatii de analiza pe surse deschise catre grupuri de cercetare consacrate, practica testata de altfel in comunitatea occidentala. Nu este nimic rau cu aceasta practica, daca impunem o precautie in delimitarea clara a spatiului public si a celui privat. Avantajele acestui demers constau in posibilitatea serviciilor de informatii de a-si confrunta analizele interne si hartile de riscuri proprii cu cele venite din zona societatii civile.
Cea mai mare provocare a societatii noastre ramane educarea cetatenilor intr-un spirit participativ, in propriul lor beneficiu. Acest proces se va realiza in timp, insa este nevoie de viziune si determinare. Pentru studiul pacii si, in definitiv, pentru a sprijini o societate in atingerea echilibrului, consider ca merita luata in calcul si o schimbare de paradigma. Pana atunci, putem face perfectibile mecanismele de realizare a pacii si elementele care o sustin pornind de la aici si acum.
* Centrul pentru Cooperare Internationala si Studiul Pacii.
GEORGE CRISTIAN MAIOR*
Intelligence eficient: de la control la cooperare
Serviciile de informatii sunt institutii angrenate intr-un "razboi tacut", un razboi al intelligence-ului, in care trebuie sa protejeze si sa sustina interesele natiunii. Intr-un asemenea razboi este nevoie de eficienta, de reactie rapida, de prognoza si analiza serioasa pentru a putea contracara riscuri tot mai diverse si mai complexe, de la terorism sau atacuri cibernetice la riscurile energetice sau economice.
In orice democratie consolidata exista o tensiune inerenta intre nevoia de libertate a societatii si nevoia statului de a ingradi anumite drepturi individuale in situatia in care securitatea si libertatea intregii comunitati sunt afectate de anumite riscuri. Acest subiect a fost de multe ori obiectul dezbaterilor in Congresul SUA, Parlamentul britanic sau cel francez. In practica, se cauta justa masura intre controlul democratic si eficienta profesionala. Un serviciu eficient intr-un stat democratic este un serviciu independent politic, care serveste interesele societatii si care este evaluat in termeni de rezultate si profesionalism.
Transformarea Serviciului Roman de Informatii vizeaza cresterea acestei eficiente, a capabilitatilor de a obtine si analiza informatiile, de a oferi cunoastere si prognoza statului si cetatenilor sai, in cadrul unei societati democratice. De asemenea, modernizarea SRI, inceputa pe coordonatele Viziunii Strategice 2007-2010, include o serie de procese de reforma manageriala, debirocratizare, demilitarizare, crestere a nivelului de transparenta si a cooperarii SRI cu societatea civila si mediul academic din Romania. O astfel de abordare contribuie la consolidarea serviciului, dar acorda si o substanta sporita controlului civil asupra sa, deschiderii SRI spre societate, doua elemente cheie in gestionarea riscurilor contemporane.
Procesele actuale de schimbare institutionala au demarat, din pacate, intr-un context normativ marcat de mentinerea in vigoare a Legii sigurantei nationale din 1991. Aceasta lege este in prezent desueta si nu incorporeaza principii si norme derivate din schimbarea statutului strategic si politic al Romaniei, odata cu aderarea tarii noastre la NATO si UE. Legea sigurantei reprezinta expresia unei societati proaspat iesite din dictatura comunista, cu o viziune mai curand traditionalista, autarhica asupra securitatii nationale. O asemenea abordare era explicabila in acele vremuri, cand Romania nu facea parte din nicio alianta, se afla intr-un context geopolitic dificil si se simtea amenintata din toate directiile.
Amanarea adoptarii unei noi legislatii in domeniu a determinat SRI sa-si elaboreze propriile norme interne de restructurare si, in interiorul cadrului normativ in vigoare, sa incerce sa se adapteze la necesitatea de a raspunde provocarilor si riscurilor actuale de securitate. Mare parte dintre serviciile de informatii din state NATO au demarat reforme substantiale dupa 11 septembrie 2001; in unele state a fost modificata legislatia de baza din acest domeniu. Este de aceea un demers foarte important, care trebuie continuat si in tara noastra prin adoptarea unui pachet de legi care sa asigure congruenta dintre obiectivele politicii de securitate a Romaniei, amenintarile si vulnerabilitatile actuale si activitatea serviciilor de informatii.
Daca, pe anumite paliere, handicapul inerent cadrului normativ adoptat in 1991 a putut fi depasit - spre exemplu, pe palierul de planificare, management si restructurare, prin adoptarea in CSAT a unei noi scheme de organizare a SRI -, pe alte domenii Serviciul are nevoie de noi norme si principii pentru a putea continua procesul intern de transformare. Cel mai concludent exemplu este cel al demilitarizarii SRI, pentru care este nevoie de o lege separata privind statutul ofiterului de informatii. Demilitarizarea nu vizeaza doar trecerea la un nou nomenclator de grade si functii, ci aceasta schimbare va fi una mult mai profunda, pornind de la mentalitate, cultura organizationala si continuand cu modificarea unui ansamblu de reguli, regulamente si proceduri interne. Definirea unui Ghid al carierei pentru ofiterul de informatii este numai un exemplu de modificare structurala in acest domeniu, extrem de important pentru orice serviciu de informatii, cel al resurselor umane.
Dezbaterea privind pachetul de legi aflat in parlament - cele patru legi referitoare la organizarea SRI, a SIE, activitatea de informatii si contrainformatii si statutul ofiterului - a pornit la un moment dat de la o anumita politizare a acelei tensiuni evocate anterior, dintre libertate si securitate, dintre actiune si control. Cat de multa putere acorzi serviciilor si care sunt limitele acesteia? Este o intrebare legitima, insa dezbaterile pe marginea sa nu au condus, din pacate, la o analiza obiectiva asupra a ceea ce ar trebui sa faca serviciile, ci la crearea unor false dihotomii axate pe evenimential, pe "agenda zilei" (ascultarea telefoanelor e doar un exemplu in acest sens!).
Cred ca noile legi pot asigura in viitor si un control mai bun asupra serviciilor de informatii, o transparenta mai mare in gestionarea resurselor umane (ofiterii devin functionari publici cu statut special) si o mai corecta abordare a problematicii riscurilor si amenintarilor de securitate. Acestea sunt in prezent extrem de volatile si nu pot fi subsumate sau "incarcerate" intr-un cadru normativ strict, ci pot face obiectul unor documente de planificare de tipul Strategiei de Informatii care sa se revizuiasca periodic. In acest sens, justa masura intre actiune si control poate fi stabilita tocmai printr-un cadru normativ mai flexibil, care sa permita legiferarea matricii functionale a institutiilor de intelligence intr-un stat democratic, dar si o evaluare a activitatii lor adecvata evolutiei fenomenelor de risc din competenta. O evaluare a SRI, spre exemplu, pe baza indeplinirii obiectivelor si gestionarii amenintarilor incluse in viitoarea Strategie de Informatii a Serviciului, este mult mai utila decat o analiza a unor detalii de functionare sau operatiuni specializate intr-o anumita situatie.
De ce consider ca, dincolo de existenta unei reale dezbateri in plan international asupra dihotomiei conceptuale libertate-securitate, drepturi si limitarea lor, in cazul Romaniei, discutiile se axeaza uneori pe o falsa problematizare? In primul rand, pentru ca eficienta unui serviciu in slujba natiunii e data de modul de raportare a sa la actul de guvernare, la obiectivele politice si strategice ale statului si societatii. In al doilea rand, pentru ca un nou pachet de legi va permite un control parlamentar mai adecvat dinamicii curente a activitatii de intelligence. In al treilea rand, pentru ca noile legi vor asigura ajustari suplimentare pentru imbunatatirea cooperarii SRI cu societatea civila - extrem de importanta in prezent. Exemple in acest sens sunt multe. Vorbim de emergenta riscurilor la adresa securitatii cibernetice, unde un serviciu de informatii poate fi eficient doar in cooperare cu zona privata, de bussines si de cercetare pe protectia infrastructurilor informatice. Vorbim de organizarea unor dezbateri publice in domeniul analizei de risc pentru evaluarea perceptiilor asupra unor evolutii geopolitice, vorbim de cooperarea cu beneficiarii de informatii, inclusiv din parlament, pe dimensiunea de feed-back asupra informatiei - cat de utila si relevanta este pentru o anumita politica a statului roman, spre exemplu, in zona securitatii energetice sau pe dimensiunea angajarii in promovarea stabilitatii in spatiul Marii Negre.
Intr-un anume sens, ar trebui, atat in interiorul SRI, cat si in zona politica, sa dezvoltam o forma de control mult mai eficient asupra activitatii de informatii, bazat pe o noua filosofie - a cooperarii dintre furnizorii si consumatorii de intelligence. Daca vrem un serviciu de informatii responsabil in fata cetatenilor, trebuie sa vedem cum s-au planificat si alocat resursele pe acest domeniu si cu ce rezultate in planul sustinerii intereselor strategice ale Romaniei. In acest domeniu, cooperarea poate deveni o forma de control democratic mult mai eficienta, si din perspectiva statutului si a societatii.
* Director al Serviciului Roman de Informatii.
Dr. CONSTANTIN DEGERATU*
Securitatea nationala: de la teorie la practica
Studiile de securitate confera conceptului de securitate nationala un continut complex, polivalent si multifunctional, capabil sa raspunda adecvat si eficient unui set de criterii dinamice si in crestere sub raportul exigentelor sociale specifice societatilor democratice. Viziunile moderne asupra securitatii au extins mult aria de cuprindere a conceptului, depasind substantial cele doua laturi traditionale ale practicii perioadei bipolare - securitatea natiunii vis-Ã -vis de pericolele militare externe si protectia statului/regimului fata de amenintarile interne (subminarea puterii de stat, subversiunea, spionajul, miscarile anarhice, secesionismul, terorismul etc.). Ele privesc, deopotriva, problematica securitatii statului, dar si problematica de ansamblu a securitatii umane - a individului (cetateanului) si a comunitatilor umane, in toata varietatea lor. Dintr-o astfel de perspectiva, accentul dezbaterilor s-a deplasat pe problematica protectiei drepturilor si libertatilor omului, generand, fireste, pozitii partizane mai mult sau mai putin fundamentate politic.
La nivel practic, discutiile s-au concentrat pe problematica securitatea statului vs. securitatea individului, "combatantii" situandu-se fie pe o pozitie "statalista", de avocati ai rolului primordial al statului ca garant neutru al intereselor vitale ale tuturor cetatenilor, fie pe o pozitie "civica", de aparatori vehementi ai suprematiei drepturilor omului. Mai mult decat atat, problematica a cunoscut evolutii spectaculoase si in planul dreptului international (traditional fundamentat pe doctrina suveranitatii statale), in cadrul caruia mutatiile au vizat - atat in plan doctrinar, cat si in cadrul practicii politice - promovarea interventiei in favoarea drepturilor omului, cu infrangerea principiului suveranitatii.
Din punctul de vedere al Strategiei de Securitate Nationala a Romaniei (SSNRo-2006), pe plan intern, "... securitatea nationala se realizeaza in cadrul ordinii democratice prin: exercitarea deplina a drepturilor si libertatilor cetatenesti; asumarea constienta a responsabilitatilor; perfectionarea capacitatii de decizie si de actiune a statului; afirmarea Romaniei ca membru activ al comunitatii internationale. Ea se adreseaza cetatenilor romani si, in egala masura, tuturor celor care, in exercitarea dreptului la libera circulatie si initiativa, traiesc, muncesc sau se afla temporar in Romania". Strategia de securitate nationala - ca instrument practic ce da forta si valoare acestor cerinte - se operationalizeaza printr-un ansamblu de decizii, planuri, masuri si actiuni menite sa previna si sa contracareze eficient riscurile si amenintarile ce pun in pericol valorile si interesele nationale, precum si valorile care dau identitate si unitate constructiei europene. Ea vizeaza atat prevenirea si contracararea pericolelor generate de mediul international, cat si garantarea starii de securitate interna in ansamblul sau, a sigurantei personale si a securitatii comunitatilor.
Pe plan extern, pentru asigurarea securitatii sale, Romania a optat pentru integrare euroatlantica, promovarea democratiei, participare activa si angajare responsabila. Masurile avute in vedere sunt, prioritar, de tip proactiv, anticipativ, de natura politica, diplomatica, economica si sociala, dar si de natura civica, dublate permanent de un efort adecvat, legitim si eficient, in plan informational.
In conditiile in care terorismul international de factura extremist-religioasa a fost identificat de principalele strategii de securitate actuale (SUA - 2002 si 2006; Mare Britanie - 2008; Franta - 2008; Germania - 2008; Uniunea Europeana - 2003) ca fiind cel mai important pericol la adresa securitatii nationale si internationale, actiunile initiate de sau la care Romania si-a propus sa participe vizeaza promovarea si consolidarea democratiei, sprijinirea guvernelor si institutiilor de securitate si aparare in lupta impotriva terorismului, participarea la operatiuni multinationale, asistenta complexa in procesul de prevenire, contracarare si reconstructie postconflict. Atunci cand realizarea consensului nu este posibila, in virtutea convingerilor democratice profunde, a intereselor sale vitale si a evaluarilor responsabile privind natura, iminenta si gradul de pericol, "Romania va participa la operatiuni multinationale bazate pe decizii politice rationale, intemeiate pe prevederile constitutionale si pe obligatiile ce decurg din acordurile de cooperare cu natiunile aliate, partenere sau prietene, in concordanta cu cerintele situatiei si in conformitate cu prevederile dreptului international". (SSNRo-2006)
Randurile de mai sus sunt menite sa puna in evidenta parametrii in cadrul carora pot si trebuie sa fie judecate subiectele puse in dezbatere. Cu grija vom putea identifica o dreapta balanta intre nevoile reale de protectie impotriva riscurilor si amenintarilor (in crestere) si nevoile sporite de protectie a drepturilor si libertatilor cetatenesti. Vom stabili proportia optima intre nevoile de crestere a eficientei masurilor, metodelor si mijloacelor de actiune ale institutiilor de securitate si gradul de intruziune in viata privata si in perimetrul unor libertati cetatenesti, astfel incat democratia sa nu fie pervertita; altfel spus, intre nevoia de supraveghere calificata a activitatii fortelor de securitate si de asigurare a unui grad corespunzator de responsabilitate publica a acestora, in asa fel incat sa nu sufere nici eficienta (prin crearea de vulnerabilitati), nici democratia (prin limitarea abuziva a drepturilor si libertatilor cetatenesti).
in acest context, vom avea de optat pentru liberalismul de tip kantian, prezent activ in abordarile civico-pacifiste, viziunea europeana de tip "Justice and Home Affairs" (terorismul vazut ca infractiune grava si majora) si viziunea americana predominanta pana acum (terorismul privit ca agresiune grava, ce prezinta risc mortal la adresa civilizatiei democratice si careia trebuie sa i se raspunda in stare exceptionala prin metode exceptionale - GWOT -, strategii preemptive si mijloace exceptionale - militare -).
Dinamica, amploarea si proiectiile sumbre ale crizei financiare si bancare, declasata de curand, in conditiile globalizarii, ale tendintei de epuizare a resurselor de hidrocarburi si ale dramaticelor schimbari meteo-climatice prognozate nu creeaza premize pentru identificarea unor raspunsuri prea optimiste. Anul 2009 este, insa, anul chemat sa dea astfel de raspunsuri. Ocazii sunt destule: un nou Concept Strategic al NATO, care ar trebui sa fie adoptat la Summit-ul franco-german al Aliantei; o noua strategie de securitate europeana - in lucru la Bruxelles; o noua strategie de securitate americana ("Doctrina Obama"), asteptata la Washington si, de ce nu? - o noua Strategie de Securitate Nationala a Romaniei.
* Conferentiar universitar, Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir"; consilier de stat, Presedintia Romaniei.
MIREILLE RADOI*
Cat de umana este securitatea nationala ?
Intrebarea "la cate libertati civile esti dispus sa renunti in favoarea securitatii pe care ai vrea sa o primesti?" este prost formulata. Pentru ca drepturile si libertatile individuale servesc nevoilor fundamentale ale indivizilor, unde, daca il luam in serios pe Maslow, securitatea persoanei e a doua ca importanta. Cat de clara este perceptia acestui serviciu facut de libertate? Pe de o parte, cu cat se simte mai amenintat de agenti externi, cetateanul pare mai dispus sa ignore atributiile intruzive ale institutiilor care au menirea de a-i apara libertatea. Aceasta disponibilitate se coreleaza cu increderea pe care cetatenii o au in actul de guvernare in general, in institutiile de securitate in special. Si invers, cu cat aceasta incredere este mai mica, cu cat institutiile statului sunt percepute ca fiind mai corupte, mai abuzive, mai clientelare, politizate sau incompetente, cu atat mai putin este gata cetateanul sa-si tranzactioneze libertatile contra unui serviciu pe care nu este convins ca il va primi, siguranta.
La finele lui 2001, dupa ce au traversat o experienta dramatica si incarcata de teroare, americanilor le-a fost pusa problema exact in acesti termeni de catre Institute for Public Politics and Social Research: "cata libertate sa cedeze pentru un grad mai inalt de securitate?". Chiar si in perioada in care rudele si prietenii inca ii plangeau pe cei peste 2.500 de morti, scorul a fost destul de strans: 45% preferau mai multa securitate si 55% considerau mai importanta protejarea libertatilor civile. Lipsa de incredere in guvernamant si in institutiile sale de securitate, funciara si omniprezenta, a precumpanit si in acest context.
S-ar putea totusi ca originea acestei lipse de incredere sa fie lipsa de intelegere si de comunicare, autismul si complexul de superioritate pe care institutiile de securitate nationala le afiseaza nonsalant. Paradigma prevalenta cu care acestea opereaza este una clasica, logica bombelor, frontierelor si a gloantelor decuplandu-se uneori flagrant de la agenda de securitate a cetateanului. Maniera in care se conceptualizeaza problemele de securitate nationala indica in primul rand directiile urmate de marii actori, institutiile statului cu atributii in domeniu.
Insa, intr-o democratie reala, politica de securitate trebuie sa aiba un caracter integral, imbinand intr-o forma unitara atat dimensiunea traditionala a securitatii nationale, cat si dimensiunea umana a securitatii, care pune in centrul preocuparilor sale asigurarea conditiilor necesare protejarii, bunastarii si afirmarii libere a individului. Incercarile de solutionare a problemelor complexe de securitate exclusiv prin utilizarea mijloacelor conventionale sau pe baza unilaterala sunt sortite esecului.
Paradigma Securitatii umane (Human Security) porneste de la doua premise fundamentale: a) securitatea nationala incepe de la nivelul cetateanului si al comunitatilor locale (de jos in sus), fiind fundamentul oricarei alte strategii sectoriale; b) orice strategie de securitate este viabila numai in conditiile unei competitii corecte in toate domeniile, bazata pe egalitatea de sanse, si ale asigurarii unei vieti decente pentru cetateni, masurabila inclusiv prin indicatorii de bunastare sociala, de sanatate si de educatie (de sus in jos).
Orice strategie de securitate nationala raspunde la intrebarile: "ce vrem sa securizam?" si "impotriva cui sau a ce?". Tot astfel cum statele trebuie protejate de amenintarile din exterior, cetatenii lor trebuie protejati de boli, de foamete si de temerile fundamentale - acesta este raspunsul pe care il ofera abordarea de tip securitate umana. Aceasta paradigma integreaza agenda de securitate nationala si cea de siguranta publica, ariile sale de referinta fiind si lupta impotriva terorismului, dar si reducerea delincventei, combaterea traficului de persoane si violentei, imbunatatirea mediului, managementul de criza, lupta impotriva discriminarii si asistenta postdezastru. Asa cum argumenta Amartya Sen, statele nu trebuie judecate numai dupa libertatile pe care le acorda formal si legal cetatenilor, ci si dupa indicatorii bunastarii economice reale a acestora si abilitatea lor concreta de a-si exercita libertatile. Securitatea umana se refera la securizarea tuturor ariilor de care depinde fiinta umana.
In aceasta paradigma, insa, trebuie sa fim constienti ca diversificarea evantaiului de pericole justifica o diversificare si la nivelul mecanismelor de aparare si preventie, si la nivelul furnizorilor acestor mecanisme, care, desi sub monitorizarea institutiilor statului, pot opera din afara administratiei publice.
In acest fel cred ca ar trebui reevaluata importanta pachetului de legi privind securitatea nationala. Ea nu mai poate balti in ape politice si nici nu poate degenera intr-o lupta fratricida pentru bugete si atributii intre institutii. Miza si beneficiarii finali sunt cetatenii Romaniei.
* Conf. univ. dr., Colegiul National de Aparare; expert studii de securitate.
IONUT STERPAN*
Libertate inseamna securitate
Mananc acum un corn cu lapte. Pana le termin pe amandoua, ma voi confrunta in fiecare moment cu o problema de reglaj fin intre "mai mult corn" si "mai mult lapte", in functie de consistenta melanjului. Cum gusturile difera, e plauzibil ca oamenii sa prefere melanjuri de consistente diferite.
Putem transporta aceeasi logica adversativa si in disputa actuala despre reforma legilor securitatii. Se vor contura doua tabere: una a celor (de obicei in haine civile) care pledeaza pentru slabirea prerogativelor puterii de stat, in favoarea agentilor privati, si una a celor care (in acord cu propriul rol) opteaza pentru intarirea acestor prerogative. De ce am boteza insa dezbaterea Libertate versus securitate? Nu este niciun motiv ca ultimii sa isi numeasca optiunea "mai multa securitate", ca si cum intarirea puterii de stat ar insemna automat mai multa securitate pentru toti. Este clar ca cei doi termeni aflati in opozitie nu sunt "libertate si securitate".
Jocul lingvistic adversativ al libertatii cu securitatea e teribil de inselator. Pentru ca ascunde optiunea cea mai rea, pierderea de catre agentii privati a libertatii si, odata cu ea, a securitatii, si ascunde si principalul motiv pentru care sustinem libertatea. Motivul pentru care sustinem libertatea nu e o chestiune de gust excentric: libertatea e buna tocmai in masura in care ne rezolva problemele, si mai ales problema securitatii. Regulile care ne protejeaza libertatea si proprietatea s-au cimentat tocmai ca solutii de succes ale conflictelor in care diferiti actori - indivizi obisnuiti, autoritati, agenti supraindividuali - isi amenintau in variate forme securitatea unii altora.
Modul in care libertatea garanteaza securitatea nu este intotdeauna evident. Exista costuri ascunse, dar mari, ale pierderii libertatii. Schema este de obicei urmatoarea: pierderea unui tip de libertate aparent nesemnificativ in favoarea statului atrage dupa sine pierderea mai multor libertati, si in alte domenii, care, odata pierdute, ne lasa mai vulnerabili.
Se vorbeste despre un razboi impotriva terorii. Daca folosirea termenilor a devenit atat de generoasa, atunci ne aflam de cel putin 4.000 de ani intr-un razboi pentru limitarea puterii guvernamentale. Care sunt vestile cele mai noi de pe acest front? Un val de proiecte de modificari legislative reactive la pericolul terorist largesc aria de actiune a serviciilor guvernamentale de informatii. Noile propuneri cer companiilor de telecomunicatii sa stocheze integral convorbirile telefonice, e-mail-urile tuturor clientilor si permit serviciilor de informatii sa acceseze bazele de date, fara prea mare bataie de cap data de acordul judecatoresc. Mania supravegherii e gata sa distruga spatiul privat si sa ne arunce la picioarele unicii puteri salvatoare, serviciul national de securitate.
Exista doua tipuri de reactie antietatista din partea taberei civile: a) sa expuna mania supravegherii ca disproportionata - sa spuna ca pericolul nu e suficient de mare ca sa justifice o schimbare legislativa atat de semnificativa; b) chiar daca recunoastem ca pericolul terorist e serios, sa arate ca solutia propusa e gresit directionata, ca exista si alte solutii institutionale decat intarirea prerogativelor puterii monopoliste. Subscriu la ambele raspunsuri.
Si ce daca s-ar asculta telefoane? Pericolul cel mai evident pentru individ ar fi dezvaluirea unor lucruri pe care el prefera sa le tina sub tacere. Multe astfel de lucruri tin de prejudecati sociale care n-au nimic de-a face cu cat rau poate face statul. Putina analiza institutionala scoate insa la iveala pericole dintre cele mai profunde, legate de "competitie", care au totul de-a face cu puterea de stat.
O democratie liberala depinde de o competitie echilibrata intre putere si opozitie sub domnia legii. Insa, cu ajutorul serviciului de informatii aflat exclusiv la dispozitia sa, grupul aflat la putere va fi unicul capabil sa descopere strategiile adversarilor politici si motivele de santaj. Daca arma serviciilor secrete de informatii va fi intarita si pusa in slujba puterii, opozitia va fi constant slabita si controlata. Fara posibilitatea reala a unei opozitii, in curand cetatenii nu vor mai avea de ales: vor fi lipsiti de aparare impotriva taxelor si reglementarilor arbitrare, care isi urmeaza nestingherit drumul in sus. E dificil sa planifici proiecte economice pe termen lung, cand orizontul legislativ si juridic este cetos. Antreprenorii vor fi impinsi de evolutia institutionala sa se asigure impotriva neprevazutului, cooperand subteran cu autoritatile. Altfel, ii paste nu doar insuccesul, dar si culpabilizarea: in orice moment vor depinde de bunavointa autoritatilor, la atatea legi, e imposibil sa nu ti se arate ca ai incalcat vreo cateva. Odata urmat drumul "cooperarii", nimic nu-i va impiedica pe agentii economici sa se protejeze impotriva potentialilor noi antreprenori si in dauna economiei, prin lobby pentru noi reglementari.
Iata cum o modificare legislativa aparent izolata intr-o sfera de discutie in care pericolul terorismului era comparat cu rusinea de a fi prins cu oaia gonflabila ne proiecteaza intr-o discutie despre spirala negativa a coniventei economiei cu autoritatea politica. Morala scenariului este nu doar ca schimbarea legislativa propusa are suficienta insemnatate incat s-ar putea sa fie disproportionata. Scenariul arata ca masura propusa nu face decat sa inlocuiasca un ascendent periculos de putere (terorismul din surse externe statului) cu un altul (statul insusi). Putem concepe solutii institutionale la problema terorismului care sa evite asimetria?
Da. Una este cresterea acesului la arma speciala: pastrarea serviciului de informatii ca arma unica nationalizata, dar punerea lui in slujba si sub controlul unei pluralitati de organisme reprezentative. Iar alta, denationalizarea si renuntarea treptata la caracterul monopolist al organizatiei care furnizeaza informatii speciale si licentierea, in mod gradat, a unei pluralitati de organizatii cu capital privat. Organizatiile si grupurile vor fi atat de multe, incat niciunul nu va putea castiga un ascendent de putere decisiv, iar in acelasi timp performanta sectorului in ansamblul sau va evolua odata cu concurenta. Odata cu cresterea libertatii agentilor de a furniza si cumpara securitate, va creste si calitatea securitatii.
* Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala.
RADU SIMANDAN*
Cine decide limita sferei private? O abordare libertariana
Pentru a fi eficienta, orice politica de securitate nationala trebuie sa controleze modul in care informatiile, inclusiv cele de interes privat, circula. Apare, insa, un dezacord: controlul informatiilor poate sa intre in conflict cu libertatea indivizilor de a decide in problemele legate de viata privata, moment in care se pune problema stabilirii limitelor pana la care statul poate interveni in distribuirea informatiilor private?
Se pune problema definirii unei sfere private a individului. Existenta si prezervarea unei sfere private inseamna controlul modului in care informatia privata circula, este stocata si poate fi accesata. Individul detine controlul asupra vietii sale private atunci cand poate controla termenii in care altii pot avea acces la informatia de natura privata. Asadar, sfera privata este starea in care individul are la indemana instrumente cu care poate controla accesul altora la informatia pe care el o considera de natura privata, in conformitate cu propriile lui valori si interese.
Primul lucru util de subliniat este natura subiectiva a elementelor care compun sfera privata a indivizilor. Numai individul poate decide daca o informatie care il priveste este de natura privata, daca si in ce conditii poate fi facuta publica. O persoana (sau un organism al statului) nu poate sti limitele sferei private ale altei persoane. O consecinta care decurge din subiectivismul sferei private este aceea ca reglementarea guvernamentala in numele protectiei vietii private se bazeaza inevitabil pe aproximari facute de politicieni si birocrati despre cum ar trebui sa arate sferele private ale indivizilor. Aceste reguli nu pot inlocui cu succes nenumaratele decizii ale indivizilor care vor sa isi protejeze viata privata.
Se pare ca sfera privata a indivizilor are nevoie sa fie protejata. Imediat ce cuvantul magic "protectie" este pronuntat, apare ca prin minune si solutia: statul. Statul ar trebui sa protejeze prin lege viata privata, se spune. La o analiza mai atenta, ne dam seama ca legile au efecte contradictorii asupra sferei private. Multe legi protejeaza sfera privata prin recunoasterea dreptului de a pastra secrete anumite informatii. Spre exemplu, cumparatorul poate face o intelegere cu vanzatorul prin care conditiile unei tranzactii sa ramana secrete, iar legea contractelor face ca aceasta intelegere sa poata fi executata legal. Cadrul legal este esential pentru protejarea sferei private, insa multe legi si reglementari au efecte nocive asupra capacitatii indivizilor de a pastra informatiile personale secrete.
Supravegherea video a locurilor publice pentru prevenirea infractiunilor este un exemplu util in acest sens. Constrangerile legale asupra firmelor private si organismelor statului care fac supraveghere video sunt esentiale pentru prevenirea abuzurilor. Comisia de la Venetia - organismul consultativ al Consiliului Europei pe probleme constitutionale - considera ca supravegherea video a locurilor publice este o amenintare a vietii private si a libertatii de miscare. In Raportul din 2007, Comisia a invitat statele membre sa indice sistematic zonele in care se filmeaza si sa creeze, la nivel national, organisme care sa vegheze la legalitatea instalatiilor de supraveghere.
Supravegherea video ia avant si in Romania: in Bucuresti se instaleaza camere video in intersectii si pe unele blocuri, in metrou, in gari, in curtile scolilor si in alte cladiri publice, in unele autobuze si troleibuze RATB etc. In unele scoli s-au instalat camere video in clase. Legalitatea supravegherii video este subiect de dezbatere, in conditiile in care autoritatea de reglementare din acest domeniu (Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal - ANSPDCP) nu a luat nicio decizie privind normele ce trebuie respectate in activitatea de supraveghere, modul in care datele stocate se pot folosi ori posibilitatea consumatorilor filmati sa isi exercite dreptul de opozitie.
O consecinta a abordarii politice, si nu economice a problemei este cat se poate de nefavorabila din perspectiva unei societati de oameni liberi: libertatea de decizie a oamenilor este inlocuita cu reguli obligatorii impuse de stat. In plus, daca statul preia sarcina de a oferi protectie sferei private, cantitatea si caracterul protectiei vor fi definite de preferintele consumatorilor. Indivizii valorizeaza diferit activitatea de protejare a vietii private si, in consecinta, ar dori sa achizitioneze cantitati diferite. Guvernul nu dispune de niciun instrument cu care sa masoare cata protectie este eficient sa ofere.
Ce concluzie se desprinde in lumina argumentelor de mai sus? Cea mai buna metoda de a proteja sfera privata este de a lasa decizia cu privire la modul de circulatie a informatiei private pe seama indivizilor implicati. Oamenii informati vor face alegeri personalizate cu privire la ce, cat si in ce conditii pot afla altii despre ei. Singura cale de urmat compatibila cu pastrarea libertatii de alegere a indivizilor este aceea de educare si informare cu privire la pericolele dezvaluirii - voluntare sau involuntare - a unor informatii, mai ales in misteriosul mediu virtual. Sarcina legitima care revine statului in orizontul imediat este una importanta: aceea de a recunoaste erodarea sferei private care decurge din aplicarea unor legi si reglementari menite a promova o iluzorie "securitate a statului".
* Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala.
CORINA DRAGOMIRESCU*
Libertate individuala versus securitate nationala in viziunea societatii civile
Cat de mult suntem dispusi sa cedam din libertatea noastra de dragul securitatii nationale? Este o intrebare simpla. Raspunsul, care sa acopere toate optiunile noastre, este insa foarte greu de gasit. Nu de mult timp ne-am castigat dreptul la libertati civile, ne-am castigat dreptul la libera exprimare. O exersam in fiecare zi si suntem din ce in ce mai putin dispusi sa renuntam la ea. La prima vedere, toti suntem de acord ca sunt necesare resurse pentru asigurarea securitatii nationale. Dar, faptic, nu vrem sa ne cedam din libertatile proprii. Am fost prea mult atinsi de exagerarile Securitatii, incat a reincuraja refacerea sistemului de securitate nationala ne produce teama si ingrijorare. Ne este frica sa oferim parghii de control asupra vietii personale in mainile unor necunoscuti. Ne este teama ca vor folosi informatiile culese pentru culpabilizare si in niciun caz pentru protectia noastra, a tuturor.
Totusi, premisele internationale, modul in care se pun problemele legate de securitatea nationala s-au schimbat. Noua ordine mondiala ne pune in fata aceleiasi probleme. Suntem dispusi sa cedam mai mult din universul individual pentru a beneficia de securitate nationala?
Pe fondul acestor framantari, Academia de Advocacy, alaturi de Asociatia Pro Democratia si Societatea Jurnalistilor Profesionisti a organizat in iunie 2006, in sala Nicolae Balcescu din Palatul Parlamentului Romaniei, audierea publica pe tema: Libertate individuala versus securitate nationala. Echilibrul intre transparenta si secretizare. Acest eveniment a fost organizat cu sprijinul nemijlocit al presedintelui Camerei Deputatilor din Parlamentul Romaniei, d-l Bogdan Olteanu. Avand ca baza de dezbatere proiectul Strategiei Nationale de Securitate si anteproiectele legilor securitatii nationale, audierea publica a avut drept scopuri:
1) identificarea si clarificarea limitelor, atributiilor si structurilor de securitate, in scopul indeplinirii functiilor sale sociale fara sa incalce libertatile individuale;
2) amendarea unor prevederi ale anteproiectelor de lege, referitoare la serviciile de informatii, elaborate sub egida CSAT, asumate de catre presedintele Romaniei si pe care Guvernul Romaniei s-a angajat sa le amendeze si sa le promoveze apoi spre dezbatere si aprobare in parlament;
3) elaborarea unor propuneri de politici si strategii care sa duca la transformarea si modernizarea serviciilor de informatii in sensul unui stat cu democratie consolidata si in concordanta cu cerintele Strategiei de Securitate Nationala.
Desi s-a efectuat o promovare larga in randul societatii civile, totusi multi reprezentanti ai acesteia nu s-au simtit pregatiti in a-si formula o pozitie clara. In consecinta, s-au colectat 28 de opinii, dintre care numai 8 reprezentanti ai societatii civile au raspuns provocarii.
Opiniile colectate si sustinute au fost concluzionate intr-o sinteza-raport, efectuata de expertii audierii publice. Sinteza-raport, depozitiile participantilor, stenograma vorbitorilor, bibliografia si alte detalii ale evenimentului se regasesc pe site la adresa www.audieripublice.ro. Cateva dintre aceste idei si concluzii sunt inca de actualitate si merita a fi dezbatute in continuare pentru identificarea unor solutii acceptate in consens:
a) anumite prevederi ale proiectelor contrazic unele dintre principiile Strategiei de Securitate Nationala, prin limitarea posibilitatii controlului democratic, pastrarea impresiei de stare exceptionala permanenta, cu o raspundere judiciara extrem de limitata a ofiterului de informatii;
b) posibilitatea ca serviciile de informatii sa desfasoare activitati economice este analizata in depozitii colectate ca un potential focar de coruptie (art. 52 din proiectul de Lege a SRI prevede desfasurarea de activitati economice in cadrul structurilor SRI);
c) activitatea generala a serviciilor de informatii nu poate fi categorisita drept secret de stat in totalitate; anumite programe, precum instruirea, educatia, recuperarea, bugetul si structura etc., pot deveni informatii publice, intrucat aceste structuri folosesc bani publici, care se cer a fi monitorizati.
In calitate de reprezentanti ai societatii civile, ne confruntam in continuare cu identificarea celor mai potrivite instrumente de pastrare a echilibrului intre transparenta si secretizare. Va trebui sa ne punem problema, sa ne formulam opiniile, sa le dezbatem si sa cautam consensul. Solutia acceptata de noi toti va trebui sa evidentieze concret serviciile de care vom beneficia si garantiile pastrarii drepturilor si libertatilor castigate. Atata timp cat proiectele de reforma in domeniu genereaza doar crearea unei noi caste de privilegii, romanii nu-si vor recapata increderea in aceasta structura a statului, nu vor coopera si vor continua sa isi protejeze universul individual. Pentru ca cei ce isi tranzactioneaza libertatea pentru securitate nu vor avea niciuna si, asa cum spunea Benjamin Franklin, nici nu le-ar merita.
* Senior consultant, Academia de Advocacy.
ELIZA R. GHEORGHE*
Cetatea de pe colina: agora sau fortareata?
In predica din 1630 despre Modelul Caritatii Crestine, John Winthrop asociaza teritoriile din Noua Anglie locuite de puritani cu un taram ales, asupra caruia sunt atintiti ochii intregii lumi. Insa "Cetatea de pe colina" - "the city upon a hill" - nu este invulnerabila, ci exista slabiciuni reflectate in institutii, practici sau etos, care testeaza in mod constant sistemul politic american. Slabiciuni al caror remediu nu poate veni, desigur, decat cu un pret. Insa factorul care demonstreaza in ultima instanta natura democratica a sistemului este faptul ca acest pret este asumat de cetatean in mod liber si constient, in baza principiilor reprezentativitatii si responsabilitatii.
Tensiunea dintre libertate si securitate este inerenta regimurilor democratice. Iar dezbaterea creata in jurul ei, in lumina istoriei recente a Statelor Unite, este instructiva pentru o democratie in curs de consolidare, precum cea din Romania. Avem ocazia de a invata din reusitele si din esecurile politicilor implementate de guvernul american.
Dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, popularitatea presedintelui George W. Bush a atins cota maxima de 90%, situatie explicata de analisti prin nevoia de protectie resimtita de cetateni. Nevoia de protectie a fost institutionalizata prin intermediul noii legislatii adoptate, precum USA PATRIOT ACT, din 2001, sau prin amendamentul adus Legii FISA (Foreign Intelligence Surveillance Act) in 2008. Restrictiile instituite prin FISA includ, printre altele, protejarea companiilor de telefonie care au colaborat sau vor colabora cu agentiile guvernamentale de informatii pentru a intercepta fara mandat convorbirile clientilor suspectati de implicare in activitati teroriste; cresterea perioadei permise pentru urmarire fara mandat, de la 48 de ore la 7 zile; sau suprimarea cerintei de a descrie tipurile de informatie care urmeaza a fi obtinuta prin urmarire. Aceste cateva exemple schiteaza o America nu tocmai exemplara. Cu toate acestea, multe dintre guvernele aliate SUA in razboiul impotriva terorismului au urmat acelasi parcurs, in speranta ca vor preveni tragedii precum cele din New York, Londra sau Madrid, prin limitarea anumitor libertati individuale ale cetatenilor.
Dezbaterea despre echilibrul dintre drepturile cetateanului si protectia oferita de stat a avut un traseu sinuos de-a lungul istoriei Statelor Unite ale Americii, reflectand atat structura sistemului international si "balanta amenintarilor", cat si situatia interna impreuna cu eforturile societatii civile de a preveni abuzurile guvernului. De exemplu, prima varianta a FISA, adoptata in 1978, a incercat sa reconcilieze nevoia de supraveghere a activitatilor de spionaj sub acoperire efectuate de agentii unei puteri ostile cu nevoia de protectie impotriva activitatilor abuzive ale guvernului. Cea mai cunoscuta eroare a sistemului institutional adoptat fusese afacerea Watergate, prin care presedintele Richard Nixon a putut folosi prerogative guvernamentale pentru urmarirea oponentilor politici, ceea ce viola amendamentul 4 la Constitutia Statelor Unite ale Americii. Se consolideaza, asadar, controlul judiciar si legislativ asupra activitatilor de supraveghere a agentilor straini, pastrandu-se in acelasi timp un grad de secretizare in conformitate cu standardele de securitate necesare pentru apararea intereselor nationale. A fost nevoie de un astfel de episod pentru ca cele trei ramuri ale guvernului american sa realizeze nevoia de coordonare si control interinstitutional, precum si pe cea de echilibru intraguvernamental.
Odata cu metamorfoza sistemului international, dupa sfarsitul Razboiului Rece, prin aparitia si proliferarea amenintarilor nonconventionale, a fost necesara restructurarea politicilor de securitate nationala. Statutul SUA de cea mai mare putere militara a lumii nu mai functioneaza ca un mijloc de intimidare si descurajare. Drept urmare, politicile de securitate si-au largit sfera de aplicare, dinspre domeniul strict militar inspre dimensiunea economica, politica, sociala si inspre cea legata de mediu. In plus, caracterul amorf al amenintarii a facut necesara modificarea cadrului legislativ in vigoare, care presupunea mandatarea operatiunii ostile de catre un guvern strain, astfel incat sa poata fi puse sub urmarire actele individuale de terorism (clauza "the lone wolf", inclusa ca amendament la FISA in 2004). Este dificil sa se estimeze post-factum eficienta masurilor adoptate prin controversatul USA PATRIOT ACT sau prin amendamentele aduse FISA dupa 11 septembrie 2001. In mod cert, nu au mai existat atentate pe teritoriul Statelor Unite. Societatea civila, insa, priveste acest rezultat dintr-o perspectiva diferita: "ar fi fost posibil sa se obtina aceleasi rezultate pentru un pret mai mic?". In cazul USA PATRIOT, in ciuda acordului exprimat atat de republicani, cat si de democrati, opozitia din partea unei parti a populatiei a fost considerabila, in special in privinta autorizarii detentiei imigrantilor pentru o perioada indefinita sau in privinta largirii accesului FBI la corespondenta personala, la convorbiri telefonice sau la registrele de afaceri, de biblioteca sau cele de tranzactii financiare. Principiul reprezentativitatii prevaleaza insa in acest caz, modul de apel fiind resortul la puterea legislativa sau la cea judecatoreasca, care, de altfel, a declarat o serie de prevederi drept neconstitutionale. Din perspectiva institutiilor si a practicilor, in special prin prisma principiului statului de drept, SUA ramane inca "Cetatea de pe colina", lasand "agorei" putere de decizie asupra "fortaretei".
Se poate spune ca, atat timp cat astfel de legi nu autorizeaza "echipe de instalatori" (celebra echipa de "plumbers" a lui Richard Nixon din scandalul Watergate), societatea civila nu este pusa in pericol. Si ca mecanismele de resort existente intr-un regim democratic au fost instituite tocmai pentru prevenirea unei interventii disproportionate a statului in sfera drepturilor individuale. Totusi, ramane intrebarea daca nu cumva noile legi faciliteaza, chiar daca neintentionat, eventuale activitati ale "instalatorilor"?
In ce conditii poate societatea civila din Romania sa accepte aceleasi restrictii in sfera drepturilor individuale pe care cetatenii americani si le-au asumat dupa atacurile de la 11 septembrie? Se poate argumenta, in mod legitim, ca Romania nu constituie o tinta prioritara pentru retelele teroriste precum Al-Qaeda. Insa securitatea unui stat nu consta doar in abilitatea de a preveni un atac terorist. Subminarea statului de drept, tensiunile etnice, calamitatile ecologice sau fenomenele transnationale, precum crima organizata, pot amplifica vulnerabilitatile intrinseci ale unui regim democratic si, intr-un final, pot duce la prabusirea acestuia.
Romania are de parcurs un traseu dificil pentru a depasi obstacolele politice si birocratice ce au impiedicat adoptarea legilor securitatii propuse in 2005. Principiul statului de drept trebuie sa fie consolidat astfel incat sa poata oferi garantii societatii civile in favoarea adoptarii unei viziuni cuprinzatoare asupra politicilor de securitate nationala. Pe buna dreptate, locuitorii cetatii se intreaba "cine ne apara de gardieni?"; raspunsul la aceasta dilema trebuie oferit, insa, inainte ca amenintarea din partea lor sa se transforme in fapt.
* Georgetown University.
VLAD TARKO*
Politia: frica si suspiciune
"Ask not what you can do for your country
Ask what your country did to you"
KMFDM - Dogma
Daca e sa ne luam dupa statisticile oficiale ale Romaniei, politia ("siguranta si incredere") nu reuseste sa solutioneze decat o treime dintre infractiunile raportate de pagubiti. Din aceasta treime de presupusi infractori numai vreo jumatate sunt si condamnati de tribunale, multi fiind eliberati din lipsa de probe. Cu alte cuvinte, nu numai ca politia nu reuseste sa prinda infractorii, dar mai si face viata un calvar unui numar considerabil de oameni, acuzandu-i pe nedrept (sau, daca preferati intuitiile de dreapta, sunt atat de incompetenti incat nu reusesc sa adune dovezile necesare). Daca facem greseala sa ne uitam la televizor, o sa vedem ca printre cele mai de seama fapte de vitejie ale politistilor se numara supravegherea demolarii teraselor si buticurilor si, respectiv, terorizarea regulata a prostituatelor sau a vanzatorilor de droguri. Cu alte cuvinte, agresiunea impotriva unor indivizi care nu fac decat sa satisfaca o cerere pe o piata care, din cauza stupiditatii care ne inconjoara, se intampla sa fie ilegala. Avem deci o politie care-si iroseste resursele luptand contra micilor comercianti, sexului si distractiilor nonalcoolice, in timp ce-i lasa sa scape pe adevaratii criminali care omoara, violeaza si fura. Grozava folosire a fondurilor si halal "siguranta si incredere"!
Doar ca eu nu am iluzia ca sistemul politiei va fi reformat prea curand in asa fel incat statul sa-si indeplineasca ceea ce, spune basmul de adormit libertarieni, ar fi functia lui cea mai elementara: sa ne apere. Exista un motiv foarte simplu pentru care politia nu ne apara eficient: nu este in interesul ei sa o faca! De fiecare data cand statisticile o iau razna si infractiunile devin prea vizibile, politiei i se serveste pe tava argumentul favorit al oricarei agentii de stat: "Daca nu ne dati suficiente fonduri!", se vor plange ei, iar toti teleintelectualii le vor da dreptate. Cu alte cuvinte, de fiecare data cand ei nu-si fac datoria, este vina noastra! Daca, in schimb, ramanem din cine stie ce motiv fara infractiuni, o sa para ca nu mai au nevoie de-atatea fonduri. Nu va incredeti in veridicitatea personajului Garcea. Politistii sunt la fel de inteligenti ca noi toti, iar asta inseamna ca nu le e prea greu sa priceapa implicatiile "mai multe infractiuni => mai multi bani", "mai putine infractiuni => mai putini bani". Iar asta fara sa luam in considerare si castigurile suplimentare pe care le obtin politistii corupti, care-si iau partea lor din toata povestea cu prostituatele si/sau drogurile! Unei cunostinte i-au fost furate oglinzile retrovizoare de la Mercedes. Cand a fost la politie i s-a spus ca isi poate cumpara oglinzi exact ca cele furate de la unii care stateau langa nu stiu ce benzinarie. Cu alte cuvinte, politia, in loc sa-i aresteze pe hoti, le facea reclama.
Daca cineva se mai indoia ca Romania este inca un stat politienesc, bataia complet nejustificata pe care au primit-o manifestantii anti-NATO, la ordinele unui guvern, chipurile, "liberal", ar fi trebuit sa le deschida ochii. Insa abordarea presei a fost de a condamna evenimentul intr-o maniera pur anecdotica, fara sa sesizeze ca, cel putin temporar, tocmai fusese lasat sa pice voalul de pe realitatea care ne inconjoara. (Ce-i drept, unii liberali, precum Ludovic Orban, au condamnat ce s-a intamplat, insa pare ca au facut-o mai degraba in calitate de bloggeri decat de politicieni.)
O solutie viabila exista intotdeauna, desigur, dar de obicei e interzisa prin lege. Solutia optima fata de agresiunea politiei impotriva noastra si fata de incompetenta ei absolut lamentabila (judecand, dupa cum am spus, chiar dupa statisticile lor oficiale) ar fi ca cetatenii sa aiba dreptul sa apeleze la o combinatie intre firme de asigurari si firme de protectie private, iar politia, in sensul actual al termenului, sa fie treptat desfiintata. Insa asta nu se va intampla prea curand! Chiar si asa, putem cere totusi sa avem mai mult control asupra celor care se plimba cu arme printre noi si putem cere cu mai multa insistenta ca drepturile noastre sa fie respectate si aparate. Solutia cat de cat realista pe care o vad eu ar fi ca atunci cand se fac alegeri locale sa se faca alegeri si asupra directorilor sectiilor de politie in jurisdictia carora ne aflam. Directorii sectiilor de politie nu trebuie sa fie numiti de la centru, ci trebuie sa-si pledeze competenta in fata noastra, iar noi trebuie sa avem dreptul direct de a-i schimba pe cei care nu reusesc sa ne apere drepturile.
* Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala.
THOMAS BRUNEAU*, CRISTIANA MATEI
Democratiile: transparenta si securitate
Preocuparea primordiala a societatilor democratice a fost mereu gasirea unui echilibru intre garantarea libertatii cetatenilor si asigurarea securitatii acestora. Salvgardarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, chiar si atunci cand este vizata securitatea nationala, este vitala supravietuirii principiilor democratiei - libertate, toleranta, egalitate. Statele democratice isi canalizeaza eforturile catre eficientizarea activitatii serviciilor cu atributii in domeniul securitatii (armata, politia si serviciile de informatii), a caror indeletnicire necesita un anumit grad de secretizare pentru a fi eficiente, asigurandu-se totodata ca acestea functioneaza in baza unor anumite limite, impuse de statul de drept, de respectarea drepturilor si libertatilor individuale si responsabilitate fata de democratie. In acest scop, democratiile consolidate (SUA, Marea Britanie, Canada, Franta) s-au focalizat pe elaborarea unor cadre legislative cat mai robuste, care sa traseze si sa delimiteze resursele, capabilitatile, responsabilitatile si misiunile serviciilor de securitate, in paralel cu crearea unor parghii de control si monitorizare a personalului, activitatilor si utilizarii resurselor de catre acestea.
Reforma institutiilor de securitate din perspectiva balantei "securitate-democratie" a fost un imperativ si mai stringent pentru noile democratii, ale caror regimuri anterioare, autoritare, fie au reprezentat ele insele dictatura, fie au folosit serviciile de securitate dupa bunul plac si in scopuri nondemocratice, violand nu arareori drepturile si libertatile unor persoane nevinovate. Deloc surprinzator, transformarea institutiilor de securitate din instrumente ale unei anumite caste sau regim politic in institutii aflate in slujba statului si a cetatenilor a reprezentat o munca sisifica in noile democratii, de indepartare a unui trecut dureros, marcat de secretizare excesiva si abuzuri, si deschidere catre transparenta si responsabilitate fata de democratie. S-ar putea spune chiar ca, cel putin pana la tragicele evenimente de la 11 septembrie 2001 (9/11) din Statele Unite ale Americii, noile democratii au urmarit ca balanta sa se incline mai mult in partea "transparenta/democratie" si mai putin in partea "securitate/eficienta", pentru a se asigura ca noile institutii nu continua sa lucreze in obscuritate, fara a fi supuse niciunei forme de control si supraveghere democratica. Un numar destul de mare de tari din Europa de Est si America Latina au inregistrat progrese semnificative in procesele de schimbare si democratizare a institutiilor nationale de securitate; ele dispun in momentul de fata de cadre legale destul de robuste pentru armata, politie si servicii secrete, dar si de mecanisme de control (executiv, legislativ, judiciar, intern, extern), care impun si asigura ca serviciile de securitate respecta valorile democratice.
Un rol aparte l-au jucat societatea civila si presa; numeroase schimbari ale serviciilor de securitate au fost fie rezultatul dialogului autoritatilor statului cu reprezentanti ai mass-media, ai organizatiilor neguvernamentale si ai mediului academic, fie al constrangerii de catre societatea civila si presa, care au expus publicului intern si international multiple neregularitati si scandaluri ce implica fortele de securitate, cum a fost cazul in Argentina, Columbia si in Romania. In vederea consolidarii transparentei si controlului democratic, majoritatea noilor democratii au adoptat legi care sa inlesneasca accesul publicului la informatiile guvernamentale (in masura in care accesul nu lezeaza in mod demonstrabil securitatea nationala). Pana in prezent, peste 60 de natiuni au adoptat Freedom of Information Act (FOIA). La acestea se adauga si initiativele legislative de deschidere si acces la dosarele arhivelor serviciilor de informatii ale fostelor regimuri nedemocratice, legi ale lustratiei etc.
Insa sfarsitul Razboiului Rece a declansat o "avalansa" a democratiei si a libertatii la nivel global intr-un cadru de securitate din ce in ce mai nesigur, extrem de dinamic si impredictibil. Prabusirea Iugoslaviei la inceputul anilor 1990, atacurile teroriste din SUA (2001), Turcia (2003), Spania (2004), India (2008), invazia din Georgia (2008), inundatiile din Statele Unite (2004), cutremurele din Peru (2007) si China (2008) au aratat ca mediul actual de securitate prezinta un complex de vulnerabilitati, de natura umana si naturala. Conflictualitatea extrema, terorismul international, criminalitatea transfrontaliera organizata, expansiunea gruparilor de crima organizata, proliferarea de arme de distrugere in masa, saracia, coruptia, bolile pandemice, calamitatile naturale etc. sunt doar cateva pericole care ameninta lumea post-Razboi Rece. Preponderenta actorului nonstatal in acest spectru de vulnerabilitati a avut ca efect volatilizarea granitelor traditionale teritoriale dintre natiuni si convergenta riscului de securitate de natura interna cu cel de natura externa.
Fluiditatea si plurivalenta mediului de securitate al secolului XXI au fortat societatile democratice sa instituie o serie de transformari sistemice in arealul securitatii nationale, in directia augmentarii capabilitatilor si eficientei institutiilor cu atributii in domeniul securitatii. Consecinta a fost o schimbare a balantei "securitate-democratie" in favoarea securitatii. Aceste demersuri, care s-au materializat in adoptarea, in plan legislativ, a unor masuri care sa permita o alocare mai mare de resurse pentru fortele de securitate, inlesnesc cooperarea atat cu omologii nationali, cat si internationali, faciliteaza o penetrare mai crescuta a societatii de catre aceste institutii, dar si impun cetatenilor sa renunte la anumite drepturi si libertati. Toate acestea au fost adoptate pe considerente de preventie si combatere a terorismului, crimei organizate, traficului de droguri si persoane luate laolalta. In ceea ce priveste terorismul, SUA, cea mai veche democratie a lumii, imediat dupa 9/11, a aprobat cateva reglementari care sporesc puterea fortelor de securitate pe socoteala indivizilor. Military Force Authorization (MFA), de exemplu, autorizeaza utilizarea fortei impotriva oricarei organizatii sau stat vinovat de atacuri teroriste pe teritoriul SUA (inclusiv impotriva tarilor care reprezinta "paradisuri" pentru gruparile teroriste). Aviation and Transportation Security Act (ASA) autorizeaza, printre altele, verificarea pasagerilor din aeroporturi, cat si plasarea de "air marshals" pe zborurile de lunga durata.
Insa cel mai important act legislativ adoptat de SUA dupa 9/11 este reprezentat de Uniting and Strengthening America By Providing Appropriate Tools Required to Intercept and Obstruct Terrorism Act (USA PATRIOT ACT), care faciliteaza schimbul de informatii intre agentiile de securitate americane, confera acestora capabilitati sporite de conducere a activitatilor de monitorizare a cetatenilor si culegere de informatii externe pe teritoriul SUA si extinde dreptul serviciilor de imigrare si securitate de a interoga si deporta imigrantii suspectati de terorism. In mod similar, Anti-Terrorism Acts au fost adoptate si in alte democratii, atat consolidate, cat si in curs de consolidare (Canada, Marea Britanie, Filipine). In Europa, Uniunea Europeana a adoptat, de asemenea, cateva directive vizand intarirea securitatii regiunii si prevenirea atacurilor teroriste. Un exemplu il constituie directiva din 2006 de pastrare a datelor, care someaza furnizorii de servicii de Internet sa stocheze datele care pot conferi informatii despre traficul pe Internet al persoanelor fizice si juridice, in scopul facilitarii investigatiilor, actiunilor de urmarire si proceselor legate de infractiuni.
Toate aceste interventii legislative sunt in antiteza cu principiile unei societati democratice. Conform declaratiei lui Kenneth Roth, director executiv al Organizatiei "Human Rights Watch" din New York, in primii doi ani de dupa 9/11, administratia Bush a luptat impotriva terorismului fara a lua catusi de putin in consideratie drepturile omului. Criticii mai inversunati chiar au sugerat ca astfel de practici ar conduce treptat spre un regim totalitar. Si directiva UE din 2006 a starnit numeroase proteste in Europa, pe motiv ca prevederile legii prejudiciaza grav dreptul la intimitate, libertatea de exprimare, ONG-urile atragand atentia ca monitorizarea ubicua a cetatenilor va transforma Europa intr-o adevarata "fortareata".
Fara indoiala, nu doar fortele de securitate, ci si cetatenii inteleg ca terorismul trebuie oprit. Insa nici terorismul, nici un alt pericol nu trebuie sa constituie un pretext pentru ingradirea exhaustiva a drepturilor si libertatilor oamenilor. Din aceasta perspectiva, eficientizarea controlului democratic asupra serviciilor de securitate si cresterea transparentei trebuie sa ramana prioritare in toate democratiile, ca o contrapondere a majorarii puterii institutiilor cu atributii in domeniul securitatii si a eventualelor lor abuzuri. Gasirea unei balante optime "securitate-democratie" trebuie realizata prin intarirea parghiilor de control democratic, dar si prin angrenarea continua intr-un cadru constructiv de dezbatere si dialog a structurilor statului (forte de securitate, presedinti, parlamente, guverne, sisteme juridice), a societatilor civile si chiar a populatiei. Dialogul permanent va face mai dificila ingradirea inutila a drepturilor cetatenesti si va inlesni o revenire a ariei de control al statului la dimensiunile mici initiale. Respingerea recenta in Marea Britanie si in Australia a unor masuri legislative de prevenire si combatere a terorismului care ar fi subminat drepturile si libertatile civile, amendarea US PATRIOT ACT in 2005/2006, includerea societatii civile in dezbaterea unor legi privitoare la securitatea nationala sau transparentizarea serviciilor de securitate in Romania confirma ca aceste democratii poseda societati civile vigilente si ca protejarea libertatilor democratice continua sa functioneze, chiar si atunci cand securitatea nationala este grav amenintata.
* Center for Civil-Military Relations (CCMR), Monterey, California.
