Pe aceeași temă
Rodica Palade (Revista 22): Accesarea fondurilor europene arată cumva ca în bine cunoscuta problemă cu drobul de sare, numai că de data asta ar trebui să-i facem un vânt să cadă de pe sobă şi să-l prindem în braţe. Lucrurile fiind de bine, nu ştiu de ce nu prea ne iese aici şi iniţiativa noastră se referă exact la efortul pe care îl depunem alături de foarte mulţi alţii din societatea noastră de a fluidiza puţin acest proces prin care drobul cu bani europeni să ne cadă în braţe şi de el să ne folosim cu toţii.
Radu Filipescu (Grupul pentru Dialog Social): Când auzi ideea de a accesa fonduri europene, ţi se pare că e ceva foarte simplu şi foarte facil, e cel mai grozav lucru să primeşti nişte bani. Adică toată lumea parcă ar trebui să rezolve această problemă foarte simplu. Dar, de fapt, există anumite condiţii. Şi condiţia importantă cred că nu este să pui fondurile europene la treabă, ci trebuie să te pui pe tine la treabă şi, dacă te pui la treabă, fondurile europene te ajută şi ele. Deci, în primul rând, trebuie făcut ceva, trebuie să existe un proiect, un program, o acţiune şi pe acea acţiune se pot obţine banii.
Vasile Puşcaş (ministrul pentru Afaceri Europene): De foarte multe ori, percepţia generală este: „ce-i cu banii ăştia europeni? de ce nu ni-i dau? să mi-i dea mie că ştiu eu ce să fac cu ei“. Am auzit şi primari spunând aşa, şi preşedinţi de consilii judeţene, şi responsabili de firme spunând aşa. Or, este puţin mai complicat, pentru că este vorba de fonduri publice, fonduri publice europene, care trebuie să fie nu doar gestionate din punctul de vedere al eficienţei, dar şi din punctul de vedere al decontării. Atunci există foarte multe, să le zicem, piedici birocratice, aşa cum le percep foarte mulţi dintre potenţialii beneficiari. Există, şi aş vrea foarte mult să se înţeleagă, dimensiunea procedurală şi instituţională. România a reuşit în august, acum, să aibă avizul de conformitate pentru toate Autorităţile de Management. Abia în august cele şapte Autorităţi de Management la fondurile structurale, la instrumentele structurale au fost autorizate de către Comisia Europeană, care dă banii pentru programe. Până la momentul în care au primit avizul de conformitate, ele puteau să gestioneze doar avansuri în cea mai mare măsură. Nu se putea trece propriu-zis la implementare într-un ritm care să poată să genereze absorbţia pe care dumneavoastră, la nivel de sume, o aşteptaţi.
Constantin Niţă (ministrul pentru IMM-uri): Ne confruntăm cu un sistem birocratic pe care, sigur, l-am moştenit, care îi cere unui IMM să vină cu 30 de documente. Când vine cu documentele, după ce le-a finalizat, constată că de fapt ele nu mai sunt valabile. Şi atunci am fost nevoiţi, pe parcurs, să schimbăm tot acest mecanism. Să ajungem la 12 documente, din care sunt foarte multe pe propria răspundere, urmând ca numai la încheierea contractului să-i cerem, de fapt, documentele financiare, inclusiv cele care sunt certificate fiscale, certificate de la Casa de Asigurări de Sănătate şi aşa mai departe. În al doilea rând, avem o problemă cu creditarea. Băncile acordă foarte greu credite, chiar dacă este vorba despre fonduri europene. Este o problemă pe care am sesizat-o încă în luna februarie, în martie anul acesta.
Lidia Moise (Revista 22): La seminarul anterior s-a dezbătut ideea creării tot de către autorităţi, de către guvern a unui fond de garantare care să fie capabil să susţină proiectele europene.
Constantin Niţă: Dar există aşa ceva. Există mai multe. Există fonduri de garantare pentru IMM-uri. Deci fondul de garantare acoperă 80% din valoare. Diferenţa trebuie să o asigure respectivul IMM. Or, el se duce pentru aceste fonduri la bancă. Şi la bancă trebuie să-i pună alte garanţii. Deci, iată, ne învârtim într-un cerc în care lucrurile se mişcă foarte greu. Lucrurile ar trebui să meargă mult mai repede când are o garanţie a statului de 80%. Şi, sigur, lucrul acesta îl vom vedea şi la modul de accesare. Deci a încheiat contractul. Nici IMM-ul nu a avut încredere 100% că va primi aceşti bani. Şi de abia acum se apucă să-şi facă toate cele necesare pentru a accesa banii. Şi deşi am semnat contracte de 80 şi ceva de milioane de euro, practic s-au încasat până acum 10 miliarde de lei, 300.000 de euro. Iată în ce situaţie paradoxală suntem. Nemaivorbind de faptul că, la investiţiile mari, din 700 de proiecte au rămas 30. Din alea 30, din cauză că îi ceri o garanţie bancară pentru diferenţa de 30–40%, marea majoritate nu au venit cu aceste garanţii bancare. Pentru că nu au cu ce să garanteze la bancă. Şi aşa am rămas cu fondurile. Practic, acum ne chinuim ca să eliminăm scrisoarea de garanţie bancară şi ca IMM-urile să poată să acceseze aceste fonduri.
Bogdan Baltazar (consultant financiar): Îi sfătuiesc pe solicitanţii de credit să facă primul pas la bancă, mai ales acum în criză, după ce şi-au fiscalizat cât de cât o idee a proiectului. Datorită faptului că oricum vor avea nevoie de credit bancar pentru cheltuielile neeligibile sau de garanţie bancară pentru 20% să zicem – prima tranşă. Primul voiaj la bancă permite omului să vadă în ce măsură şi ce crede banca despre acest proiect şi îi permite să stabilească şi prima legătură pentru un acces la credit bancar facil. De garanţii bancare cred că deja avem cine să garanteze. Şi garantează bine. Şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, şi Fondul de Garantare Agricol etc. Experienţa noastră este că se vine la bancă după ce s-a croit poate nu prea bine un proiect, după ce s-au anticipat nişte lucruri nerealiste.
Vasile Puşcaş: În celelalte state membre, inclusiv în cele vechi, faptul că un proiect este bun şi este evaluat ca atare de Autoritate deja este o garanţie pentru bancă, dar sistemul bancar trebuie să fie unul dintre parteneri.
Bogdan Baltazar: Banca nu poate să creadă neapărat în ceea ce nu ştie şi nu vede ea.
Vasile Puşcaş: Sunt absolut de acord. Eu făceam un apel pentru sistemul bancar să fie implicat în acest proces. Ceea ce este foarte important este să dăm drumul spre economia reală. Or, eu cred că băncile care se ocupă de economia reală, care se ocupă să-şi dezvolte propriii lor parteneri şi clienţi sunt şi ele cointeresate.
Bogdan Baltazar: Să nu se uite, d-le ministru, că fondurile europene sunt fonduri de decontare. Ţi se dă un avans, ai nevoie de o garanţie, fiindcă s-ar putea să nu-ţi iasă. 20% prima rată, nu iese nimic, şi atunci trebuie să restitui avansul. Şi atunci, pentru ăsta trebuie să vii la o bancă. Trebuie o garanţie. Să-şi însuşească ideea că sunt bani pe de-a moaca este total greşit.
Vasile Puşcaş: Este bine că aţi spus asta. Pentru că lumea la noi s-a obişnuit cu asistenţa externă din anii ’90. Aici este vorba de altceva. Aici este vorba de nişte fonduri care sunt de solidaritate, dar sunt fonduri de dezvoltare, care sunt dinspre bugetul UE, cu o destinaţie cât se poate de clară. Nu sunt asistenţa care era de la diferite instituţii financiare, de la diferite instituţii filantropice etc. în anii ’90.
Stere Farmache (preşedintele Bursei de Valori Bucureşti): Cred că propunerea d-lui Baltazar este foarte bună şi o îmbrăţişez, pentru că asta lămureşte multe lucruri dintr-un început. Când cineva vrea să acceseze astfel de fonduri, trebuie să aibă lucrurile clar structurate în cap de la început: care e partea de fonduri de la UE, care este partea pe care trebuie să o suporte şi cum printr-un credit bancar. Vreau să aduc în discuţie un alt canal de finanţare. De această dată, prin piaţa de capital.
Lidia Moise: Pentru fonduri europene?
Stere Farmache: Da.
Lidia Moise: Prin ce mecanism?
Bogdan Baltazar: Iei bani de pe piaţă. Sunt banii tăi. Nu te mai duci la bancă.
Stere Farmache: Produsul este proiectul. Deşi şi banca are în vedere un produs atunci când acordă o finanţare. Toată lumea lucrează pe proiecte.
Constantin Niţă: Nu e pentru oricine piaţa de capital.
Stere Farmache: Nu. Nu e pentru oricine. Nu vorbesc de listarea la bursă, care are nişte cerinţe, nişte exigenţe mult mai înalte. Investitorul, cel care investeşte în bursă şi care este chemat să subscrie unei oferte publice se bazează tot pe un proiect. El face mai mult sau mai puţin aceeaşi analiză pe care o face şi un bancher şi unitatea de management.
Constantin Niţă: E o teorie. Să fim serioşi. Dacă dumneavoastră credeţi că IMM-ul din Satu Mare vine să joace sau să sprijine piaţa de capital... E complicat.
Stere Farmache: Aşteptaţi să termin. Pentru că toată lumea, toţi cei care plasează bani într-un proiect se uită dintr-o singură perspectivă: a câştigului.
Andreea Vass (consilier al primului ministru): D-le Farmache, haideţi să dăm un exemplu concret. Există pensiuni în ţara asta care sunt cotate pe bursă. Şi atunci e mult mai uşor de înţeles.
Stere Farmache: La bursă sau în cadrul mecanismului bursier se tranzacţionează pe mai multe paliere. Avem sectorul unde este BRD, Petrom, unde sunt societăţi care trebuie să observe anumite cerinţe şi unde sunt cerinţe de admiteri la cotă, dar mai nou bursele, tocmai pentru a răspunde şi acestor nevoi care nu sunt proiecte de amploare deosebită, pentru a răspunde acestor proiecte de dimensiuni mai mici, dar care au nevoie de finanţare, au dezvoltat segmente specifice unde cerinţele nu sunt atât de înalte pentru a fi listate. Astfel de segmente au fost dezvoltate pentru societăţi mici, pentru start-up-uri, în Polonia, de exemplu. La Londra funcţionează piaţa alternativă, unde cerinţele de acces sunt mult mai reduse şi unde investitorii au posibilitatea să investească. Un astfel de proiect ar fi util pentru unitatea de management, pentru cei care administrează, pentru că el asigură transparenţă. Şi banii, de data aceasta, nu vin de la bancă, vin de la investitor, partea care trebuie cofinanţată. Singura obligaţie a celui care accesează aceste fonduri pe calea unei distribuţii publice, singurul efort este acela al transparenţei minime, pentru că de un minimum de transparenţă trebuie să dea dovadă.
Bogdan Baltazar: Cât de repede puteţi să găzduiţi asemenea tranzacţii? Pentru că mie mi se pare, cum să spun, un viitor frumos.
Stere Farmache: Bursa poate să acomodeze cu siguranţă tranzacţionarea unui astfel de produs. Evident că o astfel de societate trebuie să fie o societate pe acţiuni. Deci nu poate să fie un SRL, nici comandită... Ştim că majoritatea IMM-urilor nu sunt în zona de societăţi pe acţiuni.
Lidia Moise: Cam care ar fi limita minimă de capital?
Stere Farmache: Deşi aceste tranzacţii au loc la bursă, scădem sub standardele care înseamnă capital social.
Vasile Puşcaş: De exemplu, pentru o companie cotată la bursă trebuie să fie două milioane de euro. Nu vorbim de aşa ceva, ci de alte standarde, adaptate pentru astfel de proiecte. Deci poate să fie o finanţare de 100, 200, de 300 de mii de euro de capital. Şi atunci asta se poate face prin bursă. Şi cred că investitorii sunt mai pregătiţi. În bancă decizia stă în pixul unui bancher. Aici este vorba de un proiect pe care îl adresezi unei mase largi de investitori, care fiecare percepe diferit. Cred că este foarte util şi pentru administrarea acestor proiecte, pentru că aici vor şti cu siguranţă care este performanţa acestui proiect. Şi nu în ultimul rând pentru bancă, pentru că banca nu se exclude în mod necesar dintr-un astfel de proiect, pentru că ea poate să asigure parte de finanţare. Deci cred că toate băncile sunt interesate. Să nu uităm că investitorul este cel mai bun agent fiscal. Sigur că multora nu le place.
Radu Filipescu: Asta e o propunere concretă din partea dumneavoastră sau una teoretică?
Stere Farmache: Nu este teoretică şi nu mi-a venit acum în cap.
Radu Filipescu: Proiectul acesta există. E în lucru?
Stere Farmache: Nu facem o hală ca să rămână goală. Vreau să vă spun că acum un an am avut discuţii cu IMM-urile, chiar cu ministerul, în care chiar au făcut mai mulţi paşi. Sigur că trebuie un efort de adaptare. Trebuie ca o astfel de societate să se transforme într-un SA. Pentru că la bursă se cumpără acţiuni.
Andreea Vass: Mie, oricum, îmi plac foarte tare vizionarii şi propunerea e fezabilă. Gândiţi-vă la actualele proiecte care au fost semnate pe energie regenerabilă, unde partea de cofinanţare este de sute de mii de euro, chiar milioane de euro. Or, ei acum au altă problemă, că sunt câştigători efectivi şi nu îşi pot asigura partea de cofinanţare pentru că acordul formal cu banca, care a avut loc anul trecut, nu mai este dispusă acum să-i ofere respectiva parte de cofinanţare. Şi neexistând creditul-punte, evident, o cale fezabilă poate să fie cotaţia la bursă. Sunt proiecte mari care trebuie să facă acest drum spre piaţa de capital, spre un evaluator care pregăteşte proiectul integral de cotare la bursă, care, în fine, are nişte paşi. E plauzibil.
Constantin Niţă: D-le Farmache, când aveţi proiectul ăsta, mi-l arătaţi şi-mi spuneţi cum ia un IMM un milion jumătate de euro ca să-şi dezvolte o afacere? Şi vreau să vă asigur că sunt extrem de pragmatic şi nu am nicio problemă. Însă, realist vorbind, nu veţi reuşi treaba asta. Am curaj să pun pariu cu dvs. Este obligatoriu ca un IMM să se transforme în SA. Or, el are businessul lui şi spune: eu nu vreau să-mi intre mie un alt investitor în afacerea mea. Peste 90% nu vor accepta treaba asta. Dacă ar reuşi 9% eu aş fi mulţumit. Şi mi-l arătaţi pe ăla să văd cum procedează.
Radu Limpede (expert financiar): Criza a întors peste cap această psihologie – că nu las pe nimeni să se uite în finanţele mele.
Constantin Niţă: Eu aştept să văd concret. Noi nu avem la ora asta în România un fond de equity, de investiţii în capital, de investiţii de risc. Îl am eu în proiect, circulă de trei luni, dar este un capitol pe care noi ne mişcăm foarte greu, din păcate.
Lidia Moise: Şi cum îl alimentăm?
Constantin Niţă: Îl alimentăm privat, vine statul cu 45% şi diferenţa din alte societăţi bancare. Şi acest fond va putea să intre şi să iasă din societăţi comerciale, dar acolo unde are statul interesul. Acolo unde au privaţii interes ar trebui să vă gândiţi să faceţi asemenea fonduri. Arătaţi-mi şi mie unul care funcţionează pe piaţă.
Ştefan Ciobanu (directorul Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale): Atunci când avem proiecte pentru întreprinzători privaţi care sunt profitabile, vă asigur că nicio bancă nu va ezita să dea finanţare. Problema este că la anumite proiecte, mai ales în contextul actual de piaţă, există un dubiu dacă acea idee de proiect va duce la un profit pe termen mediu sau lung sau nu. S-ar putea ca Autoritatea de Management să-i aprobe acel proiect, pentru că el sună bine economic şi social, are un impact. Dar ca profitabilitate s-ar putea să nu livreze un randament suficient de mare. Şi atunci banca ar putea să-i spună: proiectul s-ar putea să iasă mai bine dacă îl faci un pic diferit. În orice caz, mă tem că filtrul băncii este foarte important.
În cazul în care, să spunem, banca nu-i poate fi de ajutor sau nu găseşte o bancă care să-l finanţeze, atunci pot interveni şi soluţii mai sofisticate. Ce a spus d-l Farmache, într-adevăr, este o posibilitate, nu este un inconvenient din punct de vedere procedural. De exemplu, din partea sistemului de fonduri, este pur şi simplu o chestiune legată de nivelul de sofisticare al beneficiarilor.
Marius Bostan (expert financiar): Părerea mea e că un om care poate să meargă la bancă să-şi facă un dosar de credit sau să meargă la un fond de garantare şi să-şi facă un business-plan se califică să obţină şi o finanţare directă prin intermediul pieţei de capital. Cred că, dacă un om are nevoie de bani, îşi pune business-planul pe masă şi spune: cedez atâta din acţiuni. Banca nu e fericită cu un proiect european, asta e realitatea. Nu trebuie să ne ascundem de ea, pentru că rata de rentabilitate a acestor tipuri de proiecte nu e aşa de ridicată. Dacă ar fi prea ridicată, atunci nu se mai califică pentru finanţare grantul european. Deci pe undeva e o contradicţie, care trebuie rezolvată, probabil prin fondul de garantare suplimentară.
Marius Vieru (CEC Bank): În momentul în care un proiect este garantat integral de stat, beneficiarului de fonduri i se pare că poate să abandoneze oricând proiectul, că el nu pierde nimic. În clipa în care se implică financiar, e altceva.
Bogdan Baltazar: Fondul de garantare nu dă garanţie decât dacă proiectul a trecut pe la o bancă, există o perspectivă de garantare şi atunci garantează şi fondul. Fondul nu este un creditor. Sigur, mergem pe piaţa de capital, sună foarte frumos, dar este încă în faşă aşa ceva. Băncile rămân să poarte povara asta, inclusiv socială, a finanţării şi a deciziei de a şti cine moare şi cine trăieşte. E urât, aproape jenant să iei astfel de decizie. Mai ales că, să nu uitaţi, 90% din creditele băncilor sunt depozitele noastre. Nu vrem ca băncile să arunce banii în tot felul de aventuri nechibzuite, că sunt banii noştri. Ele, băncile, au 10% la toată afacerea asta - capitalul propriu - şi nu şi-l vor periclita niciodată. E o întreagă socoteală. Eu nu cred că e o contradicţie. Băncile nu caută risc mare. Caută returnarea banilor. Un flux de numerar generat de proiect, suficient cât să ramburseze şi să reia procesul de producţie.
Radu Limpede: Nu întotdeauna refuzul unei bănci înseamnă că afacerea nu e viabilă. Din cauza asta, bursa are mai mare flexibilitate, mai mare putere de a vedea viitoarele staruri.
Marius Vieru: Băncile, când analizează clientul şi văd şi celelalte obligaţii de plată pe care le are şi atunci, în momentul când intervine noul proiect, s-ar putea să fie pălăria prea mare, să nu aibă de unde să ramburseze ratele şi dobânzile.
Mihaela Popa (CEC Bank): De cele mai multe ori, consultanţii îi încurajează pe diferiţi clienţi să ia proiecte foarte mari şi de cele mai multe ori vin la bănci şi ne dăm seama că nu pot să ducă un asemenea proiect. Cu cât proiectul este mai mare, e normal ca respectivul consultant să fie de acord. Vă dau un exemplu. Avem clienţi care până acum o lună au făcut berete şi şepci şi acum, dintr-o dată, un consultant le-a spus: „tu poţi să fii cea mai mare fabrică de mezeluri sau să deschizi abatoare“ şi vin către bănci, după ce au proiectele aprobate, şi cer finanţare.
Jan Constantinescu (Institutul Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Izvoarelor de Energie): Energia are un potenţial investiţional uriaş în următorii 7-10 ani şi din punctul de vedere al strategicului stă foarte bine. Cred că vreo 7 miliarde de euro ar fi necesare în generare, încă vreo 7 în reţele, încă vreo 7 în alimentarea cu căldură, încă vreo 7 în creşterea eficienţei în folosirea acestei energii, deci am numărat până acum vreo 35 de miliarde de euro, iar programul pe care îl administrează Ministerul Economiei, programul operaţional, este, pe aceşti 7 ani, de 700 de milioane de euro.
Vasile Puşcaş: Vă referiţi la programul de competitivitate.
Jan Constantinescu: Dar chiar aceste sute de milioane pe an, după ştiinţa mea, sunt nefolosite. Ştiu că nu s-a încheiat nici un contract, rezultatul este submediocru. Care este de fapt cauza?
Ştefan Ciobanu: Nu cred că se poate pune problema să schimbăm aranjamentul care este în actualul Cadru, pentru că nu mai este timp. Dar ceea ce reţin pentru negocierea care începe pentru pachetul 2014-2020, poate că aici trebuie să avem în vedere aspectul de care vorbiţi. Dar e o explicaţie: în urmă cu cinci ani era foarte subţire tema aceasta a politicii energetice la nivelul Comisiei Europene.
Bogdan Hossu (Cartel Alfa): Fondurile europene nu sunt ca să rezolve criza, ci ca să permită statului român să se intregreze, într-o perioadă delimitativă, la un anumit standard european. O problemă de fond de care privaţii şi ONG-urile fug este cea a transferului de responsabilitate către operatorul de program. Deci, ţi se aprobă un program. Logic, atunci se aprobă partea care este eligibilă şi partea neeligibilă. Aşa ar trebui să fie. Ei bine, nu e aşa. Chiar şi partea eligibilă e pusă sub semnul întrebării, şi nu legată de proceduri de corectitudine asupra modului, ci de faptul că, de fapt, nu se garantează că, dacă în program spui că acea componentă este eligibilă, ţi se decontează. A doua chestiune este a modificării ghidurilor solicitantului, care s-au schimbat cu 24 de ore înainte de termenul limită. Evident că în momentul respectiv, mai mult stai ca să-i urmăreşti pe cei de la unităţile de implementare dacă nu-şi fac jocuri legate tocmai ca tu să fii neeligibil în structura respectivă. E o conjunctură legată indirect de frica funcţionarului public de a-şi asuma răspunderea, care a făcut ca în sistemul românesc sistemul să devină superbirocratic. O a treia chestiune care se pune este lipsa unui sistem de monitorizare. Se fac multe programe cu utilitate discutabilă. Am mai sugerat să se facă unităţi de monitorizare care să fie realmente capabile să dea o expertiză în 2012-2013 asupra utilităţii programelor, şi într-adevăr, când se va construi o a doua etapă, să ştim care sunt ţintele pe care să le urmărim. Pentru că vom utiliza bani şi efectul este zero. Vă dau cel mai banal exemplu: dacă toate primăriile vor depune bani numai ca să facă modernizări de drumuri, nu construcţii structurale ca să reziste, vom arunca toţi banii europeni, care vor ţine 6 luni, după care drumurile vor fi ca la început. Toate corecturile de drumuri ţin 6 sau 12 luni, nici n-au garanţii mai mari.
Adrian Ciocănea (fost şef al Departamentului pentru Afaceri Europene): Eu cred că nu avem cultura folosirii banilor europeni şi asta pentru că nu ne interesează la nivel de administraţie publică în special, de la nivele mijlocii în jos. De exemplu, mergând în oraşe mititele am constatat că nu exista aşa-numita strategie de dezvoltare locală, obligatorie prin lege, pentru că oamenii ştiau că trebuie să facă două drumuri şi, gata, să iasă primari. În esenţă, fondurile europene de tip PHARE n-au pregătit România pentru aceste tipuri de fonduri. În al doilea rând, cred că lipseşte curajul guvernamental, la care mă includ şi eu, includ pe toată lumea care poate să spună onest că există o luptă între un stat membru şi Comisia Europeană.
Liviu Harbuz (secretar de stat în Ministerul Agriculturii): În momentul de faţă, noi ajungem la finalul anului cu plăţi angajate de 2,8 miliarde de euro, care înseamnă aproape 30% din ceea ce înseamnă bugetul pe agricultură pe 2007-2012, ceea ce înseamnă ceva, deci într-un an, 12 luni. Vizavi de ce spunea d-l Hossu, de ce folosim banii pe infrastructură. Păi, dacă am avut banii în zona rurală pe infrastructură, pe ce să-i cheltuim? Pentru asta au fost ei alocaţi în programul naţional!
Bogdan Hossu: Eu nu am spus că nu vreau să se facă drumuri. Vreau să se facă rezistent, nu superficial, numai să raportez că am plătit banii şi peste şase luni să am acelaşi drum.
Liviu Harbuz: Atragerea unui miliard de euro pe partea de construcţii în acest moment în infrastructură cred că ajută foarte mult în criza prin care trecem. Desigur, au fost şi sunt încă anomalii, lucrăm pe o Lege a achiziţiilor, unde există un sistem întreg, deja consacrat, în care vin 10 la licitaţie, 2 contestă, 2 se înţeleg cu alţi 2 şi ţin o licitaţie blocată un an, unde tu nu ai ce face, respectând legea şi bineînţeles procedurile, şi astfel stăm cu foarte mulţi bani europeni blocaţi la achiziţii.
Rodica Palade: Vă mulţumesc că aţi venit la ce-a de a doua dezbatere a noastră legată de accesarea fondurilor europene, un proiect pe care revista 22 îl face împreună cu CEC Bank şi mulţumim şi pe această cale acestei instituţii care a avut generozitatea să sprijine o asemenea inţiativă.
