Pe aceeași temă
De curând a fost lansat Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice şi Naturale. Cum vedeţi acest raport şi care a fost contribuţia ministerului la el? Cum aţi colaborat cu această comisie?
Eu am beneficiat de expertiza Comisiei prezidenţiale pentru patrimoniu de la începutul mandatului şi chiar dinainte eram la curent cu dezbaterile în curs, prin diferiţi cunoscuţi care au făcut parte din această comisie. Aşadar, raportul a fost pentru mine, din capul locului, un ghid extrem de preţios. Când au fost redactate nişte concluzii preliminare le-am luat la cunoştinţă, iar câţiva dintre consilierii mei cei mai apropiaţi sunt, totodată, membri în Comisia prezidenţială. I-am ales din cadrul Comisiei prezidenţiale tocmai pentru a situa acţiunea mea în linia acestui raport pe care îl cred extrem de preţios şi de just. În afară de asta, în mod punctual, am recurs la expertiza diferiţilor membri ai comisiei, precum Şerban Sturdza, Dan Mohanu, Maria Berza, Dan Marin, pe care i-am consultat în repetate rânduri. În plus, Hanna Derer, Petre Guran şi Irina Iamandescu îmi sunt consilierii personali pe probleme de patrimoniu.
Cred că acest raport e un document extrem de important. Intenţionez să iau băţul de pelerin într-o mână şi în cealaltă raportul, pentru a-l răspândi în ţară, pentru a-l face cunoscut unui public cât mai larg, pentru că e important să creăm un sprijin politic consistent pentru o politică de patrimoniu rezonabilă. Când spun sprijin politic nu mă refer la un sprijin partizan, pentru că nu este monopolul unui partid sub nicio formă. Trebuie ca acest raport să fie asumat de întreaga clasă politică, de autorităţile locale, de deputaţi şi senatori, de Biserică, de ONG-uri.
Patrimoniul e o problemă de politică în sens mare, în sens nobil şi larg, de preocupare pentru binele comun. Nu e o problemă partizană sub nicio formă. Vă dau un exemplu de la alegerile municipale de anul trecut: Andrei Chiliman a câştigat în turul doi pentru că a făcut campanie împotriva „rechinilor imobiliari“. Sper să înţeleagă cât mai mulţi primari că pierd dacă nu ţin seamă de acest lucru, care a devenit o temă foarte sensibilă în România anului 2009.
Care sunt paşii de punere în aplicare a recomandărilor raportului? Ce o să facă Ministerul Culturii concret în urma redactării acestui raport?
În primul rând, sunt necesare ameliorări ale Legii 422 privind monumentele istorice. Aici sunt mai multe aspecte care ţin de înăsprirea sancţiunilor, dar şi de mai multă încurajare pentru proprietarii de monumente istorice. Un alt aspect foarte important este statutul zonelor protejate, pentru că nu e bine să vorbim numai de monumentele istorice. Sunt case, imobile, care nu sunt clasate ca monumente istorice, dar care nu trebuie distruse pentru că se află în zone protejate.
Un pas foarte important pe care l-am făcut la începutul acestui an este transformarea în lege a Ordonanţei 27 de anul trecut. Este un proiect al Ministerului Dezvoltării, de pe timpul domnului László Borbély, continuat şi asumat de către domnul Blaga, actualul ministru al Dezvoltării, proiect pe care eu l-am susţinut cu toată energia, împreună cu doamna Sulfina Barbu, preşedinta comisiei de la parlament, şi alături de asociaţii şi ONG-uri care s-au implicat în această dezbatere. Este vorba despre eliminarea unor derogări care erau admise înainte în privinţa zonelor protejate.
În aceeaşi ordine de idei, aş vorbi despre publicitatea excesivă pe care o vedem - panouri publicitare enorme, publicitate electorală scandaloasă prin amploarea pe care o are. Cel puţin în zonele protejate, ea ar trebui drastic limitată şi aici cred că sunt în consens cu publicitarii serioşi, care-şi dau seama că nu fac nicio scofală dacă-şi etalează peste tot reclamele. Eu nu mai beau Coca-Cola de când este sticla aceea în Piaţa Romană. Companiile trebuie să se înţeleagă că se şi pierde din publicitate excesivă şi obraznică de-a dreptul.
Acestea sunt câteva amenajări legislative necesare. Însă marea problemă este capacitatea de a pune în practică prevederile legii. E o problemă de personal şi de instituţii. Nu avem suficient personal calificat, mai cu seamă suficient personal calificat care să dorească să lucreze pentru stat. Nu poţi să-i ceri unui tânăr arhitect valoros să vină să lucreze în Ministerul Culturii pentru un salariu de 800 de lei, când poate câştiga de 5-10 ori mai mult în altă parte. În Direcţia pentru Patrimoniu din cadrul ministerului lucrează 7 oameni, dintre care 2 se apropie de pensionare, şi sunt dintre cei mai buni. E o gravă problemă de personal şi nu am ezitat să pun această problemă la lansarea raportului, aducând aminte că 0,2% din PIB pentru cultură este ruşinos de puţin. Nu este deloc o critică adresată guvernului actual, pentru că pe timp de criză este total nerealist să te gândeşti că poţi obţine o schimbare serioasă a acestei stări de fapt, dar trebuie să luăm în calcul măcar o dublare a acestui buget alocat pentru cultură şi deci, implicit, pentru monumente. Referitor la cei 7 oameni care lucrează în Direcţia pentru Patrimoniu, aş spune că un minimum rezonabil ar fi de 70. În unele direcţii judeţene de cultură sunt, fără îndoială, oameni foarte valoroşi şi foarte buni pe patrimoniu, dar nu peste tot - unele direcţii nu au specialist pe patrimoniu cu adevărat pregătit. Sunt zone mai sărace, mai puţin atractive şi atunci, fireşte, sunt descoperite din punctul acesta de vedere. Deci, avem o enormă problemă de personal, din cauza lipsei de bani şi a lipsei oamenilor care se specializează în aşa ceva.
Apropo de profesionalism, în raport sunt date nişte exemple de monumente istorice care au fost renovate necorespunzător. Ce se poate face în cazul acesta?
Un exemplu dramatic şi recent este Cetatea Râşnov. Am cerut un raport la începutul lunii mai, raportul a evidenţiat o serie de probleme care, din păcate, s-au şi confirmat. Dar sunt şi greşeli pe care trebuie să le analizăm cu toată seriozitatea.
La Salonul de carte Bookfest din iunie aţi lansat şi o Carte neagră a distrugerii patrimoniului, împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România. Cui se adresează ea? Cum a fost gândită?
Ideea acestei Cărţi negre a patrimoniului izvorăşte dintr-o discuţie pe care am avut-o cu Şerban Sturdza imediat după numirea mea ca ministru. Eram amândoi de acord că distrugerile au luat o amploare atât de mare în ultima vreme, încât e necesar să avem o viziune de ansamblu a ceea ce se întâmplă. Eu, fireşte, ştiu, pentru că primesc rapoarte în fiecare săptămână, dacă nu chiar mai des, dar lumea nu-şi dă seama, încă, în ce măsură patrimoniul naţional se duce pur şi simplu de râpă. Vedem în Bucureşti ce se întâmplă - e un caz flagrant de distrugere a oraşului. Dar fenomenul acesta se întâmplă în întreaga ţară şi e foarte important să conştientizăm acest lucru. Nu e vorba de tânguială, nu e vorba de autoflagelare, ci e necesară o viziune clară de ansamblu, pentru a mobiliza opinia publică. Am vorbit chiar cu colegi din alte ţări, de exemplu un fost primar din Franţa, care mi-a spus cât a fost de important pentru politica lui de protejare a patrimoniului să atragă atenţia publicului asupra acestui lucru. Şi pot să depun şi eu mărturie că anumite proiecte nocive au fost blocate pentru că a existat o teamă de opinia publică.
Bucureştiul este cazul cel mai flagrant, dar în acelaşi timp şi cel mai mediatizat din România. Ce se întâmplă în ţară? Această ediţie a Cărţii negre a patrimoniului se ocupă doar de Bucureşti. Se lucrează la o a doua ediţie?
Sunt proiecte pentru alte judeţe şi ce e important e că pe plan local această iniţiativă a stârnit interes. Sunt proiecte care vin dinspre anumite oraşe de provincie, din partea unor judeţe care sunt preocupate de soarta patrimoniului lor.
Cum colaboraţi cu celelalte instituţii - mă gândesc la primării în primul rând - în privinţa protejării patrimoniului?
Conform Legii 422, primăriile au obligaţia de a avea un oficiu de patrimoniu. Nu îl au. Deci, primăriile din ţară nu îndeplinesc această condiţie din Legea monumentelor istorice. Nu o îndeplinesc pentru că nu au cum. E aceeaşi problemă de personal, de resurse umane, pe care o evidenţiam anterior. Dar acesta este doar un prim aspect care generează o barieră instituţională.
Pe de altă parte, dialogul poate fi foarte bun, de la caz la caz. Nu vă ascund că dialoghez frecvent cu Andrei Chiliman pentru a salva câte o clădire. Dânsul mi-a semnalat nişte probleme, iar eu am reacţionat imediat. Sau eu i-am semnalat nişte probleme şi am avut un dialog excelent cu primarul Sectorului 1. În alte situaţii dialogul e mai puţin fericit. Nu vreau să polemizez cu nimeni, dar îmi doresc foarte mult ca primarul general al Capitalei să-şi exercite dreptul de expropriere pentru cazurile de utilitate publică. Am avut o corespondenţă unilaterală cu domnia sa legată de nişte imobile de pe Şoseaua Kiseleff, printre care Casa Miclescu, care se află într-o stare avansată de degradare, fiind lăsată să se distrugă de către proprietar. Acolo e clar că trebuie exercitat dreptul de expropriere pentru utilitate publică. Din păcate, nu s-a întâmplat nimic, dar nu ministerul este în culpă.
Vreau să mai spun un lucru legat de descentralizare. Unii primari şi-ar fi dorit ca atributele Ministerului Culturii în acest domeniu să fie descentralizate. Cu alte cuvinte, primarii să poată declasa după cum îi taie capul. Am dus o luptă politică dură pentru a păstra această prerogativă a Ministerului Culturii în ceea ce priveşte monitorizarea şi controlul asupra patrimoniului.
Vorbiţi-mi, vă rog, despre campania Omul dărâmă locul, iniţiată de minister.
Este deja a doua serie a acestei campanii de sensibilizare a opiniei publice faţă de problema distrugerilor din Bucureşti, care a avut un mare succes în iunie. Am avut câteva evenimente care s-au bucurat de o mare afluenţă de oameni, în mod special concertul lui Alexandru Tomescu, acel Requiem pentru o casă. A fost o experienţă de neuitat. Cineva din mulţime a spus că nu a mai trăit aşa ceva din Piaţa Universităţii, din 1990. Mă bucur că îl vom avea din nou alături de noi pe Alexandru Tomescu şi îmi exprim recunoştinţa şi admiraţia pentru un artist care e totodată un om generos, un om de inimă şi un bun cetăţean. Aş vrea să văd la mai mulţi o asemenea disponibilitate de a participa la o campanie civică.
Aţi sesizat, în urma acestor campanii, o creştere a sensibilităţii publicului faţă de patrimoniu? Sigur, sunt ONG-uri active, dar mi se pare că publicul nu se implică destul de mult.
E foarte important să menţii mobilizarea şi moralul trupelor. Trupele pot fi mici, dar, dacă au moralul bun, câştigă. Asta o ştim din istoria militară. Cred că această campanie e foarte importantă şi pentru a menţine moralul trupelor care sunt devotate cauzei patrimoniului. Sunt mult mai mulţi oameni receptivi decât cei care vin la asemenea acţiuni. Eu am făcut campanie electorală în Sectorul 2 şi patrimoniul era a doua problemă evocată în discuţiile cu alegătorii, după problema pensiilor. Peste 40% dintre persoanele cu care am discutat s-au arătat scandalizate de distrugerile din colegiul 9. De aceea şi spuneam cândva că Primăria Sectorului 2 are tendinţa de a transforma Sectorul 2 într-o Demolavă a secolului XXI. Şi cu cât ne apropiem mai mult de centru, cu atât mai mult preocuparea oamenilor este mai intensă şi chiar este vorba de o revoltă.
O mare parte din patrimoniul naţional este bisericesc. Cum colaboraţi cu Biserica Ortodoxă Română şi cu reprezentanţii celorlalte culte pentru păstrarea lui?
În general, bine, însă există situaţii în care sunt foarte nemulţumit de intervenţii neautorizate de Ministerul Culturii. Vă semnalez doar Mănăstirea Putna, de unde s-a scos piatra veche şi s-a pus marmură lucioasă în loc. În plus, a fost pictat interiorul. Înţelegerea pe vremea lui Răzvan Theodorescu era ca Grigore Popescu, un excelent pictor, să facă pictura interioară, dar s-a optat, de fapt s-a impus colaborarea cu fraţii Moroşanu. Rezultatul este dezastruos şi aici trebuie să avem un dialog cu autorităţile bisericeşti pentru a vedea cum evităm asemenea situaţii în viitor.
Eu sunt un partizan al susţinerii cultelor de către stat. Însă, pe de altă parte, sunt scandalizat de supralicitarea electorală a relaţiei dintre stat şi Biserică şi e cam penibil, ca să nu spun altfel, ca acest domeniu atât de important să fie contaminat de nebunia electorală. După părerea mea, susţinerea financiară pentru biserici trebuie să aibă nişte criterii foarte clare, transparente şi rezonabile. În primul rând, sprijinim Biserica pentru că cea mai mare parte din patrimoniul naţional e patrimoniul bisericesc, pentru că ne ocupăm de moştenirea culturală a României. Apoi mă gândesc la diaspora: Biserica poate face în diaspora uneori tocmai ceea ce consulatul sau ambasada nu poate face. Exemplul extrem de bun este Mitropolia din Occident a Înalt Prea Sfinţitului Iosif, care este foarte prezent pentru a încadra moral comunităţile româneşti atât de numeroase din Franţa, Spania, Italia, Portugalia. Sunt preoţi care merg în închisori, vorbesc cu românii de acolo, bisericile sunt puncte de întâlnire pentru români, cărora le dau o direcţie morală. Este un lucru extrem de important şi mă bucur că am putut să-l decorez cu Meritul Serviciul Credincios, în numele preşedintelui, pe Mitropolitul Iosif pentru că el chiar face un serviciu credincios naţiunii române. În sfârşit, al treilea aspect este legat de aplanarea conflictelor interconfesionale care există în anumite localităţi din Ardeal din cauza restituirilor de proprietăţi către Biserica Greco-Catolică. Acestea mi se par singurele criterii valabile pe care să construim susţinerea financiară pentru culte. Restul nu este acceptabil din niciun punct de vedere. Eu ţin să mă delimitez de aceste practici, care nu fac bine nici Bisericii şi nici statului.
Rămânând la Biserică, aţi fost criticat de Arhiepiscopia Romano-Catolică pentru că aţi fi arătat „dezinteres“ faţă de situaţia Catedralei „Sf. Iosif“ şi a clădirii de birouri care se construieşte acolo.
Nimic mai fals. M-am întâlnit de mai multe ori cu Arhiepiscopul Ioan Robu, de încă şi mai multe ori cu juriştii săi. Dânsul mi-a cerut într-o scrisoare un lucru absolut imposibil, şi anume, anularea avizelor anterioare ale Ministerului Culturii. Am numit o comisie în cadrul ministerului care să analizeze această doleanţă. În paralel, am consultat o casă independentă de avocatură. Amândouă - şi comisia, şi casa de avocatură - mi-au spus că, dacă anulez aceste avize, în secunda doi voi fi dat în judecată şi în secunda trei voi fi bun de plată, personal, eu, Theodor Paleologu. Nu mi se pare foarte creştineşte să scoţi castanele cu mâna altuia din foc. Cu atât mai mult cu cât avizul iniţial dat de Ministerul Culturii, pe vremea lui Ion Caramitru, se datorează exclusiv intervenţiei Arhiepiscopului Ioan Robu. Iniţial, Comisia pentru Monumente a ministerului a fost împotriva acestui proiect. Există o scrisoare a Arhiepiscopului Robu către Ion Caramitru, există rezoluţia lui Ion Caramitru pe care scria „atenţie specială“ şi apoi sunt şi intervenţiile personale ale Înalt Prea Sfinţitului Robu. Deci, acel aviz iniţial se datorează insistenţelor Arhiepiscopului Ioan Robu. Cred că fiecare trebuie să-şi facă ordine în propria curte.
Prin urmare, din punctul de vedere al ministerului, nu se mai poate face nimic acolo.
E deja o problemă care depăşeşte Ministerul Culturii. Dacă se intenţionează demontarea clădirii, trebuie o decizie la nivel de guvern, de parlament, trebuie puşi la dispoziţie banii necesari unei asemenea întreprinderi. Dar mai e un lucru. Arhiepiscopia ne acuză că nu am delimitat aria de protecţie. Catedrala era în lista monumentelor istorice încă din anii ’50. Obligaţia de a delimita aria de protecţie nu poţi să o aplici retroactiv pentru 20.000 de monumente din ţară. Pentru că 7 oameni din Ministerul Culturii nu au cum să se apuce să delimiteze aria de protecţie pentru toate monumentele din ţară. Ulterior, devenea o obligaţie, ca odată cu clasarea să se definească aria de protecţie. Şi mai este încă un aspect. Aria de protecţie nu înseamnă că e zonă needificabilă. Iar Ministerul Culturii, repet, şi-a dat avizul pentru construirea unui bloc de birouri la intervenţia explicită, repetată, insistentă a Arhiepiscopiei Romano-Catolice. Din asta se poate trage următoarea lecţie: ministrul Culturii şi Cultelor nu trebuie să mai asculte de astfel de recomandări ale înalţilor prelaţi.
Interviu realizat de RĂZVAN BRĂILEANU
