Pe aceeași temă
„Azi, protejarea patrimoniului cultural din România are la bază o concepţie lipsită de perspectivă, care nu ţine cont de viziunea actuală europeană şi internaţională, în care noţiunea de patrimoniu cultural este extinsă de la componentele izolate (monument, ansamblu, sit, parc natural etc.) la mediul istoric. În privinţa transpunerii legislative a acestei concepţii teoretice, tendinţa internaţională este aceea de extindere a noţiunii de patrimoniu cultural de la protejarea legală limitată a câtorva monumente la o conştientizare a potenţialului dimensiunii istorice a mediului în întregul său pentru a îmbogăţi vieţile oamenilor.“ (pag. 3)
„Dintre pilonii de susţinere ai complexului de acţiuni care, dacă nu vor fi eficient eradicate, vor transforma într-un viitor apropiat una dintre sursele vitale de cunoaştere a trecutului în literă moartă, primul este ignoranţa majorităţii populaţiei, cauzată de absenţa informaţiei şi a educaţiei corespunzătoare. Această realitate devine cu atât mai gravă cu cât ideea că acţiunile de conservare şi protejare a patrimoniului pot contribui la dezvoltarea durabilă, economică şi socială, pe scurt, la creşterea calităţii vieţii, pătrunde cu greutate în mentalitatea publică.“ (pag. 49)
„Cu foarte rare excepţii, casele vechi, de lemn sau de zid, sunt abandonate şi demolate pentru a face loc unor construcţii noi, al căror aspect exhibă o neputinţă, generalizată pe întreg teritoriul ţării, de a exprima valorile identitare, aşa cum reuşesc s-o facă elemente din patrimoniul naţional rural percepute ca definitorii pentru anumite comunităţi, teritorii şi epoci. În pofida faptului că această realitate este de mult timp invazivă, nu există un sistem de informare şi educare eficient pentru a susţine conservarea peisajului cultural rural în ansamblul său.“ (pag. 10)
„Se poate constata că, într-un stat democratic ca România, ignoranţa – desăvârşită prin lipsa de educaţie – a majorităţii populaţiei privind problema patrimoniului deţine un potenţial de nocivitate analog cu al unui incendiu devastator care nu mai lasă nimic în urmă. Lipsa de educaţie şi de informare transformă societatea românească într-un filtru nefuncţional, opac faţă de problemele reale ale unei dezvoltări durabile, dar larg permeabil faţă de propaganda pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii fluturată de falşi profeţi ai dezvoltării economice. Patrimoniul vernacular dispare vertiginos sub ochii unor comunităţi la fel de indiferente ca şi administraţiile locale, a căror inconştienţă şi lipsă de reacţie – dublată de obicei de complicitatea, involuntară sau poate tacită, la actul distrugerii – a dobândit un caracter endemic.“ (pag. 7)
„Este uimitor că niciunul din forturile Bucureştiului nu este clasat ca monument istoric. Pe lângă semnificaţia lor istorică, forturile reprezintă şi un potenţial important pentru amenajarea teritoriului. Bucureştiul se extinde, iar dacă în secolul XIX linia fortificată se afla la o distanţă de 8 km de marginea oraşului, există şanse reale ca unele forturi să fie incluse în spaţiul urban. Rolul forturilor trebuie fundamental reconsiderat, punându-se în valoare potenţialul lor cultural, educativ, turistic, economic etc., care poate contribui în măsură considerabilă la susţinerea dezvoltării locale şi regionale. Este suficient să consultăm modele cunoscute, cum sunt, de exemplu, forturile de pe linia Nieuwe Hollandse Waterlinie din Utrecht (Olanda) şi linia Vesting Antwerpen din Anvers (Belgia) sau linia fortificată din Essex (Marea Britanie).“ (pag. 24)
„Lichidarea marilor centre industriale, falimentate şi convertite în proiecte imobiliare, s-a desfăşurat în lipsa unui cadru legal apt să protejeze elementele valoroase ale acestui mediu istoric. Au dispărut hale industriale, instalaţii, clădiri administrative care au fost elemente reprezentative ale patrimoniului cultural construit, profitându-se de absenţa prevederilor legale privitoare la protejarea patrimoniului în situaţii de faliment sau de lichidare forţată.“ (pag. 29)
„Una dintre acţiunile curente, distrugătoare de patrimoniu, ar putea fi numită «termopanomania», căreia îi cad victimă, în afara oricăror reglementări privind intervenţia asupra diferitelor categorii de detalii ale unei clădiri istorice, sute de case începând cu moştenirea medievală şi sfârşind cu imprevizibila diversitate a arhitecturii secolelor XIX şi XX.“ (pag. 35)
„În ansamblu, însă, se poate spune că, până în 1990, protecţia patrimoniului arheologic a rămas o vorbă goală sau un instrument de propagandă politică. Deşi acţiunile de protejare a patrimoniului arheologic nu au fost cu totul absente, au fost inconsecvent şi aleatoriu puse în practică. Rezultatul a fost pe măsură: situri de importanţă excepţională au fost lăsate pradă dispariţiei, fără a se întreprinde acţiuni de cercetare sistematică (Zlatna, Roşia Montană, cetăţi şi castre din zona Valurilor lui Traian din Dobrogea etc.).“ (pag. 51)
„Pe baza analizei făcute acestor programe operaţionale (până în 2012), propunem următoarele arii de intervenţii prin care patrimoniul naţional să devină nucleu de dezvoltare economică: conservarea integrată a patrimoniului cultural naţional; elaborarea documentaţiilor urbanistice pilot pentru zone construite protejate; elaborarea documentaţiilor tehnice pilot de restaurare şi reabilitare pentru patrimoniul construit, patrimoniul arheologic şi patrimoniul natural; conservarea, restaurarea şi reabilitarea centrelor istorice ale localităţilor, atât monumente istorice cât şi zone protejate; conservarea şi restaurarea patrimoniului în pericol.“ (pag. 109)
„Dezvoltarea infrastructurii legate de patrimoniul cultural naţional imobil:
- Reabilitarea drumurilor de acces către obiective de patrimoniu – monumente, ansambluri şi situri urbane şi rurale, situri arheologice, zone protejate, peisaje culturale;
- Reabilitarea infrastructurii stradale şi a reţelelor de utilităţi în centrele istorice ale localităţilor zone protejate sau monumente istorice;
- Reabilitarea şi modernizarea obiectivelor de turism – sisteme de securitate, PSI, protecţia împotriva catastrofelor naturale, accesul persoanelor cu handicap;
- Dezvoltarea serviciilor în zonele cu valori de patrimoniu construit şi natural; încurajarea activităţilor / serviciilor tradiţionale;
- Reconversia pentru turism sau centre de formare în meserii tradiţionale a monumentelor istorice care şi-au pierdut funcţiunea iniţială;
- Marcarea şi semnalizarea rutieră a monumentelor istorice, a peisajelor culturale, a atelierelor meşteşugăreşti.“ (pag. 110)
„Măsuri la nivel educaţional şi social:
- Stimularea participării cetăţenilor la acţiuni de interes general privind protejarea patrimoniului;
- Formarea elevilor, prin introducerea în curricula a unor lecţii teoretice şi activităţi practice specifice, în forme diversificate şi imaginative, care să permită recunoaşterea şi respectarea valorilor de patrimoniu;
- Redefinirea unor politici puternic orientate în favoarea şcolilor de arte şi meserii, cu introducerea practicii profesionale şi a şantierelor pilot de restaurare, conservare, consolidare;
- Organizarea unor cursuri de informare în domeniul patrimoniului cultural şi al patrimoniului local, în special, pentru membrii consiliilor locale;
- Realizarea unor centre regionale pentru cercetarea şi dezvoltarea meseriilor tradiţionale.“ (pag. 111)
„În România, situaţia patrimoniului în ansamblul său se află în criză, starea fizică a lui se înrăutăţeşte progresiv şi pierderile sunt mai mari decât în cazul altor ţări din Europa. Toate aceste aspecte discordante, semnalate rezumativ, trebuie determinate să conducă la obţinerea unui larg consens în favoarea protejării şi conservării patrimoniului. Statul trebuie să se oblige să adopte măsuri preventive şi sancţiuni speciale, în cadrul principiului european de dezvoltare durabilă, pentru a asigura conservarea patrimoniului construit şi natural.“ (pag. 113)
„Restructurarea urbanistică a Capitalei, caracteristicile actuale ale unor intervenţii edilitar urbanistice care acţionează asupra solului şi subsolului, absenţa preocupărilor corelate de politică, gestiune şi amenajare a peisajului, având ca rezultat diminuarea spaţiilor verzi, ceea ce favorizează poluarea şi scade speranţa de viaţă a locuitorilor, precum şi pericolul desfigurării centrului istoric - pericolul inadecvării structurilor faţă de posibilitatea producerii unor calamităţi naturale (cutremure), ca efect al noilor lucrări de refacere, impun o coordonare specială în domeniul patrimonial. Acest lucru se poate realiza eficient prin: înfiinţarea unui Consiliu al Patrimoniului Oraşului Bucureşti. Acest Consiliu trebuie să acţioneze pentru elaborarea unei viziuni comune asupra patrimoniului construit şi arheologic al Capitalei, să participe la eforturile de recunoaştere / înregistrare a entităţilor patrimoniale specifice, să vegheze asupra respectǎrii regimului zonelor protejate, sǎ participe la punerea în valoare a potenţialului patrimonial prin informarea persoanelor particulare, a ONG-urilor de profil şi a instituţiilor locale şi guvernamentale cu atribuţii în protejarea patrimoniului, să susţină şi să favorizeze educarea cetăţenilor în spiritul respectului pentru valorile patrimoniului cultural, să monitorizeze acţiuni de conservare şi protejare a patrimoniului şi, nu în ultimul rând, să participe la elaborarea unui Memorandum pentru Bucureşti.“ (pag. 115)
Raportul poate fi citit integral pe pagina de web a Preşedinţiei României: http://www.presidency.ro/
