Pe aceeași temă
Am trăit doi ani la Geneva, timp suficient pentru a mă bucura şi înţelege parţial un oraş ciudat, nici prea latin, în ciuda faptului că este cel mai important oraş francofon din Romandie (numele inventat pentru a desemna partea francofonă a Confederaţiei Helvete), dar nici foarte germanic. Acest amestec de rigoare şi fantezie, bine dozat, îi conferă un farmec de a cărui concentrare îţi dai seama doar odată plecat din oraş.
Locul Genevei pe harta simbolică a Europei, dar şi a lumii este mult mai mare decât suprafaţa oraşului, care, chiar dacă s-a extins mult, nu a făcut-o haotic, ci metodic. Ştim bine cum, în perioada interbelică, lupta se dădea până şi în România între apărătorii spiritului Genevei şi opozanţii lui, pentru că sediul Societăţii Naţiunilor se afla la Geneva. După şase ani de război mondial, spiritul Genevei a învins, chiar dacă sediul noii Organizaţii a Naţiunilor Unite s-a mutat la New York, la Geneva continuând să funcţioneze doar un birou, dar şi un număr impresionant de instituţii internaţionale, precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Organizaţia Internaţională a Muncii, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii etc. Prosperitatea Genevei se datorează parţial şi acestui important aflux continuu de oameni şi capitaluri care susţin o întreagă industrie şi oferă mii de slujbe în domeniul serviciilor.
Genevezii, aidoma multor occidentali, mai ales cei din ţările francofone, care în mod normal nu au nicio treabă cu actul cultural, 
consideră că este de bon ton să frecventeze un spectacol de operă, o piesă de teatru, să viziteze o galerie de artă sau să cumpere un tablou, două-trei cărţi pe lună pentru a le citi sau măcar pentru a le adăuga în biblioteca personală (care supravieţuieşte cu mult mai mult succes decât cea românească, plină cu bibelouri, cărţi vechi, din perioada comunistă, atunci când nu a fost înlocuită cu LCD agăţat pe perete). Astfel apare un public nu chiar atât de puţin numeros, care susţine financiar în mod direct cultura (autohtonă sau nu) şi oferă artistului sau scriitorului posibilitatea de a se dedica în mod special actului creator, nu să se irosească în tot felul de slujbe menite a-i oferi un minim venit. De ce doresc vesticii de rând să aibă acces la cultură? Dintr-un snobism privit ca o posibilitate de a depăşi simpla condiţie de vânzător la Migros, maistru sau tehnician dentar.
Chiar şi pensionarii iubesc şi îşi permit cultura. Pe de altă parte, o societate bogată mai ales, precum este cea geneveză, permite scurgerea de resurse către cultură, în timp ce una profund săracă, precum este în România, nu. Numărul sălilor de cinema este o altă dovadă a menţinerii unui alt fel de a se raporta la cultură, fiind unul dintre cele mai mari din Europa raportat la populaţia oraşului, depăşindu-l pe cel al unei capitale precum este Bucureştiul, cu o populaţie de zece ori mai numeroasă. Complexul Pathé Balexert s-a deschis în 1999, oferind 2.300 de locuri şi 10 săli, pentru ca la sfârşitul anului 2000 să mai adauge alte 3 săli suplimentare, cu 600 de locuri (în timp ce în România sălile de cinema au dispărut din foarte multe oraşe - avem o viguroasă cinematografie tânără, dar nu mai avem unde să o proiectăm…). În timpul verii, cinefilii se pot bucura de un cinematograf în aer liber amplasat pe malul lacului Léman. Simplist spus, Genevei i se aplică în domeniul cultural vechea lege a pieţei: dacă există cerere, apare şi oferta. Însă această cerere nu apare din senin, trebuie formată. Chiar dacă Geneva nu este în primul rând un oraş turistic, genevezii au înţeles de mult că pot beneficia de pe urma fluxului important de străini aflaţi în tranzit sau locuind şi muncind pentru diversele organisme internaţionale. În Geneva se află 40 de muzee, printre care Muzeul de Artă şi Istorie, Muzeul Internaţional al Crucii Roşii, MAMCo (Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană), Muzeul de Istorie Naturală sau Muzeul Internaţional al Reformei. Grădina Botanică este fascinantă şi inteligent amplasată în apropierea lacului Léman.
Istoria Genevei ar provoca dureri de cap oricărui american venit să o viziteze sau doar trecând prin oraş, en passant, cu treburi pe la organizaţiile internaţionale care-şi au sediul în minunatul oraş aflat la confluenţa râurilor Arve şi Ron. Geneva se consideră Roma protestantismului, adăpostind de-a lungul timpului valuri-valuri de refugiaţi protestanţi din Franţa, în frunte cu Jean Calvin (în iulie 1536), care au transformat oraşul în centrul calvinismului. Geneva este şi locul unde s-a născut Jean Jacque Rousseau, în 1712, şi unde a trăit Voltaire între 1755-1778. Inamicii declaraţi ai oraşului Geneva au fost ducii italieni de Savoia, cu care oraşul a purtat mai multe războaie care au culminat cu cel început în anul 1589. Carol Emanuel, duce de Savoia, dorea cucerirea acestui oraş independent şi prosper pe care intenţiona să-l transforme în capitala sa de peste Alpi. Nu l-ar fi deranjat nici să stârpească un focar de emanaţie a protestantismului. Beneficiind şi de ajutorul Franţei şi al oraşului Berna, genevezii au obţinut câteva victorii la începutul războiului, dar contraofensiva savoiardă a determinat semnarea unui armistiţiu, rupt de ducele Carol Emanuel de Savoia. În timpul nopţii dintre 11 şi 12 decembrie 1602, mercenarii ducelui de Savoia au mărşăluit în tăcere pe lângă malul râului Arve şi s-au reunit la două dimineaţa în platoul Plainpalais.
Un grup de comando s-a furişat în apropierea zidurilor cetăţii. Planul era unul clasic, acela de a se strecura în interiorul oraşului şi a deschide porţile cetăţii pentru ca trupele care aşteptau afară să intre şi să înfrângă rezistenţa mândrei republici geneveze. Însă o santinelă a apucat să tragă un foc de armă, unul singur, înainte de a fi omorâtă, alertându-i pe amorţiţii şi somnoroşii apărători ai Genevei, care au reuşit să-i respingă pe cei 2.000 de mercenari ai ducelui. Pacea din 1603 a garantat independenţa Republicii Geneva (chiar şi în zilele noastre denumirea oficială a cantonului care este parte integrantă a Confederaţiei Helvete este cea de Republique et Canton de Genève, bine semnalată pe toate documentele oficiale - ai crede că oricând genevezii se pot răzgândi şi declara independenţa - financiar nu ar avea nicio problemă, căci bugetul cantonului este cu siguranţă mai mare decât al întregii Românii).
Acest eveniment istoric a fost transformat în cea mai mare sărbătoare a oraşului, intitulată sugestiv Escalade, organizată în luna decembrie a fiecărui an, comemorarea pe data de 12 decembrie, iar sărbătoarea propriu-zisă în week-end-ul cel mai apropiat de această dată. Punctul culminant constă în procesiunea de duminică după-masa, când sute de membri ai Companiei 1602 (o asociaţie înfiinţată în 1926 pentru a perpetua memoria acestui eveniment istoric), îmbrăcaţi în costume din epocă, unii călare, înarmaţi cu muschete, săbii, lăncii, defilează pe străzile oraşului urcând în oraşul vechi, oprindu-se în faţa Catedralei Saint-Pierre, unde este proclamată victoria Genevei. De remarcat că această sărbătoare a fost interzisă în timpul ocupaţiei napoleoniene dintre anii 1792-1815, fapt ce i-a dus o popularitate cu atât mai mare, dar şi faptul că asociaţia, care numără 2.300 de membri, asigură finanţarea sărbătorii şi întreţinerea echipamentelor prin diverse modalităţi (donaţii, vânzarea de literatură tematică sau supă fierbinte). Petrecerea populară se ţine în Parcul Bastions. O comparaţie între sărbătoarea geneveză din Parcul Bastions, aflat la poalele zidurilor vechii cetăţi, şi chermezele organizate de către aproape toate oraşele, târgurile şi satele din România este posibilă. Genevezii sunt constanţi în a-şi păstra data acestei tradiţionale celebrări a spiritului de rezistenţă, privit ca un moment marcant în făurirea identităţii de genevez. De aceea, nu sunt deloc tentaţi să schimbe data, preferând o zi oarecare din vară când atmosfera ar putea fi mai clementă. Frigul, uneori pătrunzător, având în vedere apropierea lacului Léman, dar şi a Munţilor Jura, este privit ca un obstacol minor. Un pretext pentru a degusta diverse poţiuni magice fierte. Spre deosebire de tradiţia românească a grătarului cu mititei, care pare a infesta orice astfel de manifestare populară, grătarul devenind o marcă a sărbătorii la români, poate şi din motive evidente care ţin de o foame istorică datorată perioadei ceauşiste, miasmele geneveze sunt mult mai variate (chiar şi brânza lor tradiţională care se serveşte lichidă, numită fondue). Municipalitatea geneveză nu-şi bate joc de tematica bine definită a sărbătorii. Recii protestanţi nu tocmesc trupe de fete siliconate şi unduitoare care să-şi urle antitalentul de pe scene.
Spiritul protestant independent poate fi regăsit de pe malurile Marilor Lacuri din America până pe malul lacului Léman şi este pietrificat la propriu în monumentul internaţional al Reformei sau Zidul Reformatorilor aflat în Parcul Bastions, în apropierea vechiului oraş (vieux cité). Monumentul cuprinde statuile părinţilor fondatori ai mişcării protestante şi ai liderilor politici şi/sau militari ai Reformei. În prim-plan se regăsesc Guillaume Farel - unul din instigatorii Reformei la Geneva, Jean Calvin, Théodore de Bèze, rectorul Academiei geneveze, şi John Knox, fondatorul cultului prezbiterian din Scoţia, toţi patru îmbrăcaţi în roba Genevei, având în mâini mica Biblie a poporului creştin. În partea stângă se află amiralul de Coligny (reprezentând Franţa), Wilhelm I Taciturnul (Ţările de Jos), Frederic-Wilhelm de Brandenburg (protector al hughenoţilor în spaţiul germanic), iar în partea dreaptă se regăsesc sculpturile lui Roger Williams (Noua Anglie), Oliver Cromwell (Anglia) şi Istvan Bocskay (pentru Transilvania, al cărui principe protestant a fost pentru o foarte scurtă perioadă, între 1605-1606). La extremităţile ansamblului statuar se află două stele amintind contribuţia lui Martin Luther şi Ulrich Zwingli. Monumentul a fost inaugurat în 1909, marcând cea de a 400 aniversare a naşterii lui Jean Calvin şi a 350-a aniversare a fondării Academiei geneveze, cea care a devenit astăzi Universitatea Geneva. Cât de mare trebuie să fie dezamăgirea protestanţilor din Geneva, având în vedere faptul că huliţii catolici au ajuns majoritari (datorită imigranţilor italieni, portughezi) în Roma protestantismului...
Viaţa într-un oraş important din Occident nu presupune doar avantaje, ci şi dezavantaje. Am avut norocul să fiu prezent la Geneva în timpul desfăşurării unui summit al G8 la Evian, în Franţa, în vara anului 2003. Cum însă toată zona franceză unde avea loc întâlnirea era blocată, anti sau/şi alter-mondialiştii au decis să-şi exprime mânia proletară la Geneva, peste lacul Léman, după ce, cu o seară înainte, câteva zeci de casseurs maoişti, titoişti sau anarhişti (nimeni nu ştia cu siguranţă, mă rog, aripa dură) s-au luat la bătaie cu forţele de securitate geneveze, având nesperata posibilitate să spargă câteva zeci de vitrine şi să îşi deseneze sloganurile pe frumoşii pereţi ai clădirilor din Rue de la Confédération. Utopia rocks, Demain vous serez découvert, multe secere şi ciocane, multe tricouri roşii cu stele galbene, imprimeuri cu Che Guevara (cine altul?), Que fêtons nous: des années d’assassinats, de carnage, de hégémonie, Stop imperialism, no war, gens de la terre en colère, résistence sans limite. Cele câteva zeci de mii de oameni s-au pus în mişcare către graniţa cu Franţa pentru a-şi arăta dezaprobarea faţă de procesul istoric al mondializării. Mă întrebam privindu-i câţi dintre ei au făcut-o din convingere sau doar pentru că era vorba de evenimentul anului la Geneva şi nu se cădea să îl rateze, precum un concert excepţional, o lansare de carte sau o finală de cupă europeană. Însă marea majoritate a participat cu iluzia că poate face istorie, poate însemna ceva pentru restul lumii, cea săracă. Şi, în timp ce clopotele băteau de mama focului, căci toate acestea se petreceau într-o duminică, lumea fotografia şi filma în neştire urmele geamurilor sparte în seara precedentă. Se protesta împotriva ocupării Irakului, împotriva guvernului algerian, a ocupaţiei Tibetului, a poluării planetei, a globalizării climei, McDonald’s-ului declarat McDollar, a Nepalului care ucide eroi maoişti, a Israelului, a Rusiei. Demonstraţia era un fel de Hyde Park sau Babilon al protestului. Oare mai e cazul să remarc naivitatea unor inşi care idealizează sfintele totalitarisme, construite plecând tot de la nişte utopii criminale? Vorba lor, utopia rocks, dar nu şi pentru Ivan Denisovici. După ce i-am însoţit o bună bucată de vreme pe protestatari în drumul lor către graniţa franceză, care era închisă, mi-am văzut de drum şi m-am oprit la restaurantul Mc Donald’s din Plainpalais, unde eram angajat. Într-o primă instanţă nu am recunoscut localul, căci era baricadat cu plăci grele de lemn, nici măcar firma nu mai era vizibilă.
Localul părea în plină reparaţie sau restauraţie, doar managerul afgan Jwand făcând ture pe afară, mirosind precum un ogar din ţara lui posibilele ameninţări. În mod paradoxal, Mc Donald’s-ul detestat de antimondialişti era deservit în majoritatea zdrobitoare de amărâţi din Lumea a III-a, faţă de a căror soartă vărsau lacrimi de crocodil. Banii veneau din hamburgerii repede înfulecaţi, şi nu din mâinile care aruncau pietre în geamuri.
Puterea obişnuinţei modelează percepţia chiar şi asupra celor mai frumoase oraşe din lume, căci, odată locuind zi de zi în interiorul zidurilor cetăţii, farmecul lasă locul rutinei. Doar îndepărtarea de oraşul perfect permite transformarea lui într-o amintire preţioasă, la care te gândeşti cu pioasă recunoştinţă, căci poţi recunoaşte „Et in Arcadia ego!“.
Plainpalais
Unul dintre cele mai interesante locuri din Geneva este platoul Plainpalais, o suprafaţă de câteva hectare de teren încadrată de copaci, care nu a fost atacată de niciun PUZ subtil, un spaţiu deschis unde se organizează de două ori pe săptămână (sâmbăta şi miercurea) un târg de vechituri, iar de alte două ori (duminică şi marţi) pieţe itinerante de legume şi alte produse alimentare tradiţionale, biologice, care nu se vând direct pe asfalt, ci din coşuri sau cutii, pentru legume, sau, în cazul brânzeturilor, din interiorul microbuzelor parcate regulamentar, în interiorul spaţiului, care sunt prevăzute cu spaţii speciale în acest sens (vitrină, frigidere, galantare etc.). Circul poposeşte tot în acest spaţiu de câteva ori pe an, spre bucuria puştilor. Fascinant rămâne târgul de vechituri, format dintr-un cerc larg alcătuit din mesele sau cutiile de carton ale comercianţilor de ocazie. Dacă ai răbdare găseşti tot ce vrei, cu condiţia să ţii minte ce căutai la început, căci mulţimea de chilipiruri îţi pot da peste cap planurile financiare.
Melanjul este însă extraordinar, cald, îmbietor, iar preţurile foarte mici. Timbre, medalii franceze sau germane din toate războaiele purtate de-a lungul istoriei între cele două tabere, monede, bancnote din ţări exotice sau care au dispărut între timp, ceasuri vechi, cadrane, cărţi poştale vechi de decenii sau chiar secole, scaune, mese, dulapuri, haine, oale, trotinete, tablouri jalnice, statuete din ipsos, aparate de fotografiat de acum 30 de ani, pipe, cuţite, puşti, veste de camuflaj, telefoane de care eşti rugat să nu te atingi şi cărţi, foarte multe cărţi, de mult izgonite din diverse biblioteci lichidate, pe care le poţi cumpăra cu un franc-doi. Nu în ultimul rând, le marché aux puce este un eveniment neconvenţional de socializare.
