Pe aceeași temă
Spuneţi-mi, vă rog, povestea librăriilor Cărtureşti: cum s-a născut ideea şi care a fost parcursul ei de-a lungul anilor?
Dacă ne întoarcem înapoi în anii 1999–2000, spaţiul public al Bucureştiului părea să fie dominat de alte seturi de valori decât cele care ne plac nouă. Agresivitatea, puterea maşinilor, greutatea lanţurilor de aur, telefoane fistichii ş.a.m.d. nu fac parte din setul nostru de valori. Resimţeam cu toţii nevoia unui spaţiu public care să fie guvernat de alte principii.
În cercul familial sau la o masă cu prietenii puteai să te simţi bine. Şi de aici ideea unui spaţiu care să corespundă mai degrabă valorilor de bun-simţ în care credem. Ulterior am constatat că, de fapt, acelaşi set de valori este apreciat de foarte mulţi bucureşteni. De aici, mixul ăsta de lucruri - cărţi, muzici, filme, ceaiuri -, lucruri care fac viaţa mai frumoasă, care te ajută fie să creşti interior, fie să descoperi orizonturi noi. Aşa s-a născut prima librărie Cărtureşti, cea de pe strada Edgard Quinet.
A existat un moment care a declanşat această idee – „haideţi să facem o librărie altfel decât cele care există acum“?
Nu am vrut să facem ceva altfel, pentru că nu dorinţa de „altfel“ a stat la bază, ci am vrut să facem ceva „cum trebuie“. Sigur că, la vremea respectivă, majoritatea librăriilor erau încă pe modelul cu o tejghea între muşteriu şi cărţi şi o vânzătoare care începea să se enerveze la a treia carte cerută din raft şi necumpărată. Întotdeauna am evitat să facem lucruri încercate deja, pentru că avem atât de multe idei! Misiunea noastră este să aducem ceva în plus din multele lucruri care trebuie aduse şi făcute în plus în România. Nu ne-a interesat foarte mult ce face concurenţa. Ne verificăm mai mult cu ce se întâmplă în străinătate, pentru că, dacă vrei să faci lucrurile cum trebuie, e nevoie să pleci din start de la ceea ce este mai bun din tot ce există.
Vă aşteptaţi să aveţi succesul pe care îl cunoaşteţi acum?
Nu ne aşteptam ca ideea de Cărtureşti să aibă succes de la început. Planul iniţial pornea de la cât ne permiteam să pierdem pe lună – 100-200 dolari. Dar, într-un fel neaşteptat şi nesperat de noi, vizitatorii au fost foarte încântaţi, au purtat vorba şi asta ne-a împins de la spate să facem şi a doua librărie Cărtureşti. Oricum, simţeam nevoia unui spaţiu de evenimente. Chiar şi în librăria cea mică de la Quinet mai aveam câte o mică şuetă, se servea câte un ceai la o măsuţă, dar aveam o singură masă! Deschiderea librăriei de pe Arthur Verona a însemnat o ofertă mult mai largă de produse şi spaţiu pentru evenimente. Asta a permis desfăşurarea lansărilor de carte, a conferinţelor, a dezbaterilor, a expoziţiilor scoase din contextul uneori restrictiv al galeriilor. Deşi mulţi nu ne dădeau şanse - inclusiv unii editori erau sceptici că o să le facem pierderi -, s-a întâmplat să fie bine. Şi librăria a crescut mai departe. A fost presiune într-un fel şi din partea publicului, a beneficiarilor, a oamenilor pentru care lucram, care au început să zică: vrem şi la noi în oraş o librărie Cărtureşti! Creştem împreună cu publicul nostru, pentru publicul nostru.
Aţi pornit de la ideea unui loc în care să cumperi cărţi şi să te simţi bine, apoi aţi adăugat filme şi muzică. V-aţi adaptat cererii publicului?
Selecţia de produse a fost foarte importantă de la bun început. Din prima zi a fost gândul ăsta: să avem cele mai bune lucruri pe domeniul lor. Pe măsură ce am crescut, am mai adăugat şi alte lucruri în afară de cărţi. Dar criteriul de selecţie a fost de la început şi a rămas cel de calitate. Calitate nu înseamnă neapărat cerere-comandă ca la Academia Franceză. Pentru teme de studiu aprofundat poate să însemne şi asta, dar pentru cineva care e interesat de science fiction înseamnă altceva. Am acordat foarte mare atenţie zonei de carte din import. Am încercat să aducem cărţi relevante, pentru că unul dintre lucrurile de care a suferit România a fost lipsa de informaţie. Cum să fii competitiv într-o lume globalizată, când nu ai acces la ultimele lucruri care au apărut în domeniu? Aici poţi găsi ultimele lucrări ca relevanţă, de la human resources la marketing, branding sau artă contemporană.
Cum a fost „ieşirea“ din Bucureşti - extinderea Cărtureştilor şi în alte oraşe?
Avem cereri în continuare de peste tot din România. Aproape în fiecare oraş unde mergem deschiderea e aşteptată de o parte dintre oameni care sunt mai informaţi şi ştiu ce se întâmplă prin alte părţi, iar ceilalţi, sigur, o descoperă. Foarte simpatic e că, în fiecare oraş în care suntem, probabil un sfert sau mai bine dintre muşterii cred că este un brand local. De exemplu, în Timişoara erau siguri că librăria Cărtureşti este locală. Sigur că ne adaptăm la ce se întâmplă şi ce e de interes în fiecare oraş în parte. Diferenţele de genul ăsta sunt destul de semnificative. Dar altfel, dorinţa şi interesele publicului corespund cumva, adică pe toţi îi interesează muzica bună, cărţile bune, filmele bune.
Cum se păstrează echilibrul ăsta afacere şi demers cultural în cazul Cărtureştilor?
Cărtureştii n-au fost concepuţi ca o afacere.
Dar a devenit o afacere.
Nu. Asta e o poveste cu care îi enervez pe jurnaliştii de business. Le explic că poate fi şi altfel, că afacerea poate să fie suport pentru ce vrei să faci în viaţă, şi nu invers. Evident că organismul trebuie să funcţioneze sănătos ca să poţi face balet, de exemplu. În felul ăsta încercăm să avem o organizaţie sănătoasă, mai ales în vremurile astea destul de provocatoare. Scopul este să ne ţinem de misiunea noastră, nu să facem bani.
Ar fi fost multe lucruri pe care le-am fi făcut altfel, dacă ne axam pe profit. De exemplu, nu am vrut să avem numele editurilor mari pe rafturi. Am avut cereri nesfârşite de la tot felul de companii care voiau să se promoveze în interiorul librăriilor, demersuri care ar fi însemnat profit financiar pentru noi. În plus, selecţia de carte nu este condiţionată financiar, ci calitativ. Am încercat să avem o atitudine etică faţă de clienţii noştri. Este greu, pentru că, până la urmă, sunt nişte reguli care n-au legătură nici cu politica, nici cu economia. La sfârşitul zilei tot trebuie să-ţi plăteşti chiria şi furnizorii...
Noi vindem cărţile la preţul recomandat de editor sau sub acesta, adică la acelaşi preţ la care se vând la o tarabă sau la librăria din nu ştiu ce oraş, care nu plăteşte chirie pentru spaţiul primit de la stat. Aici este o problemă, pentru că ne-am lovit de percepţia subconştientă a oamenilor că, dacă spaţiul arată mai bine, înseamnă că e mai mare preţul cărţilor. Şi nu e. Ce-i drept, la un restaurant, dacă arată mai bine, preţurile sunt mai mari. La noi, nu. Şi asta e o dificultate care ni se adaugă, pentru că e mult mai scump pentru noi să facem amenajări de calitate şi să avem librari mai bine pregătiţi şi mai mulţi. Sigur că ne-am dori ca şi partea financiară să meargă mai bine, pentru că orice leu pe care îl facem se investeşte tot aici. Dacă reuşim să mai salvăm o casă ar fi absolut minunat!
Ca să mă întorc la valori, încercăm să susţinem creativitatea românească şi respectul faţă de tradiţii. Dispărându-ne un sistem de valori, după atâţia ani de comunism, am ajuns în faza în care mai mult importăm decât exportăm. Consumăm tot felul de produse de import, când am putea să le facem noi pe ale noastre, mai bune, mai frumoase şi mai deştepte decât cele din afară. Ne-am dori să ajungem să exportăm dulceaţă făcută tradiţional, şi vă asigur că e mai bună decât cea din Anglia şi ar ieşi şi mai ieftină.
La fel, produsul de design românesc, de la scaun la cănuţă sau tirbuşon - e o piaţă imensă în afară pe care noi am putea să o exploatăm. Toate librăriile noastre sunt făcute cu arhitect pentru fiecare loc în parte, nestandardizat. Mobilierul e făcut în România, în atelierele, cu materialul şi cu meşterii de aici.
Vorbiţi-mi despre Fundaţia Cărtureşti: cum a luat fiinţă, ce scop are şi ce face.
Activităţile noastre au fost mai întotdeauna orientate către profilul unei fundaţii. Avem cam 500 de evenimente pe an, toate susţinute aproape integral din vânzările de carte şi de produse de aici. La un moment dat am spus că n-ar fi rău să facem şi o fundaţie, ca formă de organizare juridică, care, la un moment dat, să poată fi sponsorizată. Nu s-au materializat cine ştie ce sponsorizări, nici noi nu alergăm după aşa ceva, ne vedem de treabă.
Cu ocazia asta a crescut numărul de evenimente, dintre care cel mai notabil este Street Delivery, un demers destul de complex, dar şi natural, de a întoarce strada, măcar pentru câteva zile pe an, către omul-pieton, în ipostaza lui naturală. Străzile metropolei sunt cucerite de maşini, nici măcar nu mai ai cum să te strecori pe trotuar, e un spaţiu ostil. În consecinţă, cred că e foarte benefic şi pentru comunitate, şi pentru tine, ca membru al ei, să simţi că strada este a ta, în forma naturală, nu în spatele volanului unui bolid. Am vrut să simţi că poţi să te distrezi, să comunici pe stradă, să interacţionezi, să participi la ce au ceilalţi de spus.
V-aţi implicat, alături de alte ONG-uri, şi în bătăliile cu autorităţile pe marginea urbanismului?
Lectura este o metodă de a te îmbogăţi, de a creşte şi social, şi profesional, şi emoţional, un instrument pentru a-ţi creşte discernământul, care e foarte important pentru comunitate. Comunităţii îi va merge cu atât mai bine cu cât membrii ei au mai mult discernământ şi reacţionează mai bine la chestiuni de nuanţă pentru binele comunităţii. Interesul nostru pentru ce se întâmplă în comunitate – de la cultură la urbanism şi arhitectură – este mare. La început şi pentru destul de mulţi ani am vorbit la urechi surde. Vorbeam cu prietenii că nu e normal ce se întâmplă: se demolează case vechi, rămânem un oraş de beton urâţit, ne luăm la revedere şi de la bunăstarea emoţională, şi de la şansa unui turism aici. Lumea nu prea înţelegea ce ziceam noi: piste de biciclete, conservare, renovare - erau lucruri îndepărtate. Au trecut anii şi lucrurile au început să capete formă pentru mai multă lume. Anul ăsta e poate primul în care majoritatea celor cu care vorbim ca să ne testăm ideile zic: aşa e, aveţi dreptate, simt şi eu chestia asta, dar suntem o minoritate. Deci, s-au făcut nişte paşi înainte, dar publicul e încă păcălit că ar fi într-o minoritate. Aiurea! E clar că e momentul unei schimbări.
Noi nu am fost cu petiţii la Primărie, dar am făcut ceva practic, poate mai greu. Când am nimerit într-un spaţiu vechi, am încercat să-l păstrăm, să-l restaurăm, să-l întoarcem la valorile importante ale spaţiului şi comunităţii. Şi cel mai notabil lucru de până acum este că am reuşit să salvăm o casă de la demolare, cumpărând-o. Am ajuns cu ocazia asta să înţelegem lucruri pe care lumea nu le ştie: de ce se demolează şi cum se construieşte. De pildă, când a venit un evaluator, a zis că ne evaluează proprietatea pentru bancă la preţul terenului, minus costul de demolare. El nu credea că în casa asta se poate face ceva. Era vorba de o lipsă de înţelegere a valorii reale a acestor case vechi, care nu se mai pot reinventa, nu se mai pot construi. Odată ce le radem, rămân din ce în ce mai puţine. Şi cum oraşul e clar că o să crească, proporţia între câte asemenea case avem şi restul se va diminua şi mai dramatic.
E foarte important ce fac ONG-urile combative şi asta e probabil singura modalitate de a merge înainte. Dar ea trebuie dublată de suportul publicului şi al presei şi de crearea de discernământ în zona asta. Nu e vreo urmă de critică în ceea ce spun: sunt ONG-uri care se ocupă de chestiuni absolut lăudabile şi e de importanţă crucială ce fac ei, e evident că sunt riscuri mari pe care şi le asumă şi ca organizaţii, şi individual, pentru că, atunci când blochează un proiect de zeci de milioane de euro, putem să ne imaginăm că la capătul celălalt sunt nişte tipi foarte nervoşi de pierderile cauzate. Doar că noi am încercat şi următorul pas şi, într-un fel, ne-am dori să vedem şi în rândul companiilor o asumare etică. Dacă eşti o mare companie, cu pretenţii de etică, aşa cum nu vrei să faci exploatarea oamenilor, la fel n-ar trebui să-ţi pui birourile într-o clădire absolut discutabilă. Să vedeţi în momentul ăla cum s-ar mai uşura lucrurile! Dar aceleaşi firme mari, care se bat cu pumnul în piept pentru seriozitatea şi etica lor, sunt primii generatori de piaţă cu proiecte discutabile de genul ăsta...
Puteţi să-mi vorbiţi şi de planuri de viitor, mai ales în timpurile acestea „provocatoare“, cum le-aţi numit?
E imposibil să prezici ce o să se întâmple, variaţiile sunt atât de mari... Pe de altă parte, niciodată n-am fost sensibili la modă, pentru că modele se schimbă foarte repede. Aşa că rămânem aproape de muşterii. Dacă o să putem să mai deschidem librării, o să o facem. Planuri sunt multe, niciodată nu cred că am pus în practică mai mult de 10% din idei. Sertarele sunt pline de planuri şi, în funcţie de context, mai scoatem sau mai adăugăm. Concret, lucrăm la îmbunătăţirea site-ului. O să avem o extindere la magazinele de la Cluj şi de la Timişoara şi ne-ar plăcea să avem posibilitatea să mai salvăm case vechi.
* Cofondator al librăriilor Cărtureşti
Interviu realizat de Razvan Braileanu
