Pe aceeași temă
Urmărind o logică de mimetism instituţional, Parlamentul European este organizat în mai multe comisii parlamentare, la fel ca şi parlamentele naţionale. Pagina de Internet a parlamentului menţionează că „în vederea pregătirii şedinţelor plenare ale parlamentului, deputaţii se constituie în comisii permanente specializate pe anumite domenii“. Legislatura actuală a parlamentului (2009-2014) numără 22 de comisii permanente şi o comisie specială temporară, dedicată crizei financiare, economice şi sociale.
Comisiile parlamentare nu sunt un fenomen nou. Ele existau deja în secolul al XVII-lea în parlamentul englez. Aceste comisii erau, însă, cu precădere comisii temporare de anchetă, care aveau scopul de a investiga acuzaţiile aduse împotriva anumitor deputaţi sau erau însărcinate cu clarificarea problemelor de natură procedurală. Senatul american a stabilit şi el o comisie parlamentară încă din 1789, cu scopul de a adopta Regulamentul de procedură. Dacă în 1906, Senatul american ajunsese la un număr de 66 de comisii, astăzi el numără 20 de comisii permanente şi temporare, cu trei mai puţin decât Parlamentul European.
Membrii comisiilor parlamentare sunt propuşi de către grupurile politice şi componenţa comisiilor reflectă echilibrul interpartizan din parlament. De altfel, preşedinţii şi vicepreşedinţii comisiilor sunt repartizaţi în acelaşi mod care respectă mărimea grupurilor politice, precum şi cea a delegaţiilor naţionale din interiorul fiecărui grup. Astfel, mărimea medie a României (dar şi o anumită lipsă de experienţă ca membru UE) ar putea explica de ce niciunul dintre deputaţii aleşi de cetăţenii români nu deţine funcţia de preşedinte de comisie. În schimb, 7 dintre aceştia sunt vicepreşedinţi de comisii: trei deputaţi PD-L (afiliat Partidului Popular European), trei deputaţi PSD (afiliat Alianţei Progresive a Socialiştilor şi Democraţilor) şi un deputat PNL (afiliat Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa).
Marele avantaj al comisiilor parlamentare este de a permite deputaţilor europeni să îşi pună în valoare cunoştinţele în anumite domenii de preferinţă. Cu toate acestea, un astfel de mod de funcţionare contrazice ideea deputatului ales ca reprezentant pentru o anumită viziune pe care o are asupra binelui general şi poate pune o problemă majoră statelor membre ale Uniunii Europene de dimensiune modestă. Astfel, Malta, cu doar 5 deputaţi, este reprezentată în doar 10 dintre cele 23 de comisii ale Parlamentului European. În ceea ce priveşte deputaţii români, aceştia sunt prezenţi în 22 dintre cele 23 de comisii, printre comisiile cele mai „populare“ numărându-se comisia AFET (Afaceri externe) cu nouă deputaţi europeni cu cetăţenie română, LIBE (Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne) cu şapte deputaţi, ENVI (Mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară) şi REGI (Dezvoltare regională) cu câte şase. Printre comisiile cu cei mai puţini deputaţi cu cetăţenie română se numară JURI (Afaceri juridice), DEVE (Dezvoltare), ECON (Afaceri economice şi monetare) şi IMCO (Piaţa internă şi protecţia consumatorilor).
Bineînţeles, în timpul şedinţelor plenare, deputaţii europeni votează asupra tuturor propunerilor legislative şi pot să se pronunţe şi asupra domeniilor care nu sunt incluse în comisiile parlamentare în care sunt membri. De asemenea, un deputat poate introduce amendamente rapoartelor care sunt discutate în alte comisii decât cele din care face parte. În realitate, însă, urmărirea tuturor dosarelor care se discută concomitent în parlament este practic imposibilă, iar principalele grupuri politice ajung, de obicei, la un consens în cadrul comisiilor, înainte de a ajunge la votul din şedinţa plenară. (Astfel, acestea îndeplinesc rolul de forum pregătitor al dezbaterilor din plen.)
Totuşi, nu trebuie ignorată tendinţa comisiilor parlamentare de a avea şedinţe comune, atunci când discută probleme de interes comun sau faptul că, adesea, dosarele legislative sunt discutate de două sau trei comisii. De asemenea, un organ care este menit să lupte împotriva unei fragmentări excesive a procesului de luare a deciziilor în parlament este Conferinţa preşedinţilor de comisie, care veghează asupra repartizării competenţelor între comisii.
* Asistentă în Parlamentul European
