Pe aceeași temă
Preocupările legate de protecţia mediului sunt, fără îndoială, importante pentru cetăţenii europeni. După cum arată sondajele Eurobarometru din ultimii ani, chestiunile legate de protecţia mediului (climat, energie etc.) figurează constant în topul problemelor pe care cetăţenii ar dori să le vadă tratate la nivel european, dată fiind dimensiunea lor transnaţională. Pe de altă parte, potrivit unui sondaj Eurobarometru, publicat în 2008, foarte puţini indivizi consideră problematica mediului neimportantă, chiar şi în ţările europene unde procentajul acestora este cel mai ridicat, cum este cazul Austriei şi al României (8%). Această prioritate acordată mediului contrastează însă cu dezinteresul manifestat faţă de alegerile pentru Parlamentul European, în general.
În timpul ultimelor alegeri pentru parlament, din iunie 2009, anumiţi comentatori s-au grăbit să prezică formarea unui „val verde“, simbolizând afirmarea formaţiunilor ecologiste la nivel european. Rezultatele încurajatoare obţinute de acest tip de formaţiuni în Belgia, Luxemburg şi mai ales în Franţa – unde lista Europe Ecologie, condusă de Daniel Cohn-Bendit, s-a clasat
a treia, bulversând peisajul politic naţional – au alimentat aceste preziceri. Ele nu au fost însă confirmate în practică pentru toate statele membre. La nivelul Uniunii Europene, votul ecologist a reprezentat 5,6%, iar dacă Grupul Verzilor / Alianţa Liberă Europeană a înregistrat un avans privind numărul de deputaţi, participarea reprezentanţilor din noile state membre în acest grup este cvasiinexistentă. Survenirea crizei economice mondiale şi aşteptările sociale ale cetăţenilor europeni, în raport cu aceasta, explică, în parte, de ce formaţiunile ecologiste nu au obţinut rezultate mai bune. O altă parte a explicaţiei este faptul că protecţia mediului nu mai este apanajul partidelor verzi. Dimpotrivă, este vorba despre o temă care a devenit inconturnabilă în platformele partidelor reprezentate în grupurile politice din parlament.
Protecţia mediului ar trebui să atragă atenţia cetăţenilor pentru că este vorba, alături de protecţia sănătăţii publice, de unul dintre domeniile în care Parlamentul European este foarte mobilizat. El joacă un rol major în materie de mediu, dat fiind că 70% din legislaţia naţională existentă e de esenţă comunitară. O treime dintre directivele adoptate de către parlament în precedenta legislatură (2004-2009) aveau ca obiect protecţia mediului.
Interesul Parlamentului European pentru problematica mediului nu este de dată recentă, în 1973 fiind creată Comisia permanentă pentru mediu (astăzi Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţa alimentelor). Acţiunea parlamentului se înscria astfel în trendul lansat la nivel internaţional de Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător, organizată la Stockholm în 1972, care a inspirat adoptarea de legislaţii naţionale de mediu.
Semnarea Tratatului de la Maastricht în 1992 a consolidat competenţele parlamentului în materie de mediu. Introducerea procedurii de codecizie l-a plasat astfel pe picior de egalitate cu consiliul, permiţându-i să influenţeze realmente conţinutul legislaţiei de mediu. Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona ar mări de altfel puterile parlamentului, prin extinderea codeciziei la noi domenii, ca agricultura şi pescuitul sau fondurile structurale.
Printre actele recente adoptate prin codecizie putem menţiona Directiva 2008/99 privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal, care obligă statele membre să includă în legislaţia naţională sancţiuni penale efective, proporţionate şi disuasive pentru încălcările grave ale dispoziţiilor dreptului comunitar privind protecţia mediului, sau Directiva-cadru 2008/98 asupra politicii comunitare a deşeurilor, care impune statelor membre să adopte măsuri pentru ca deşeurile să fie eliminate fără a pune în pericol sănătatea oamenilor şi fără a cauza prejudicii mediului înconjurător.
Presiunea exercitată de eurodeputaţi a permis consolidarea obiectivelor de protecţie a mediului în cazul unor legislaţii cheie ca Pachetul energie-climat, adoptat în decembrie 2008 (în special privitor la fixarea unei ţinte ambiţioase pentru utilizarea surselor de energie regenerabile în proporţie de 20% până în 2020).
Parlamentul European poate utiliza, în scopul promovării protecţiei mediului, şi mecanismele clasice de control parlamentar: petiţiile cetăţenilor, respectiv întrebările scrise sau orale adresate Comisiei Europene sau Consiliului Uniunii. În 2008, protecţia mediului a fost din nou principalul centru de interes al petiţionarilor care au sesizat Comisia de petiţii a parlamentului şi, pentru prima oară, o audiţie publică a fost organizată pe tema incidenţelor ecologice ale proiectului de gazoduct sub Marea Baltică (Nord Stream).
Ar trebui menţionat, în fine, faptul că Parlamentul European, ca instituţie, se confruntă cu propria provocare de protecţie a mediului. Este vorba despre o instituţie masivă, reunind 736 de deputaţi, peste 6.000 de funcţionari şi colaboratori, peste 1.500 de asistenţi parlamentari din toate colţurile Europei, în cadrul unor activităţi care se derulează în 23 de clădiri situate în 3 oraşe europene (Bruxelles, Luxemburg şi Strasbourg), totalizând o suprafaţă de 1 milion de metri pătraţi. Parlamentul trebuie deci să aplice efectiv ceea ce predică şi s-a angajat să-şi reducă amprenta carbonică cu 30%, până în 2020, prin ameliorarea eficacităţii energetice.
* Asistent în Parlamentul European
