Pe aceeași temă
Înscris în Tratatul CE (articolele 21 şi 194), dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European aparţine tuturor cetăţenilor şi rezidenţilor statelor membre ale Uniunii Europene care se confruntă cu probleme generate de interpretarea şi aplicarea incorectă a dreptului comunitar sau a politicilor Uniunii Europene.
Gestionarea petiţiilor adresate Parlamentului European se realizează de către Comisia pentru petiţii, care determină admisibilitatea sau inadmisibilitatea acestora. Decizia de admisibilitate este urmată, de la caz la caz, de solicitarea opiniei Comisiei Europene, informarea şi obţinerea avizului celorlalte comisii ale Parlamentului European, precum şi apelul direct la autorităţile naţionale.
Admisibilitatea petiţiilor este un proces complex şi, adesea, controversat, criteriul principal fiind stabilirea măsurii în care chestiunile prezentate de petiţionar se înscriu în domeniile de activitate ale Uniunii Europene şi nu doar potenţiale încălcări ale dreptului comunitar în sens strict. Această particularitate a procesului de petiţii constituie, de altfel, principala diferenţă faţă de plângerile adresate Comisiei Europene.
Deşi Comisia pentru petiţii are o abordare extensivă cu privire la admisibilitate, procentul petiţiilor neadmisibile a crescut simţitor în ultimii ani, mai ales după aderarea statelor din Europa Centrală şi de Est. De cele mai multe ori, se constată necunoaşterea rolului şi activităţii Uniunii Europene sau solicitarea remedierii unor probleme ce se referă la perioada preaderării.
O privire asupra statisticilor incluse în Raportul cu privire la activitatea Comisiei pentru petiţii în 2008 (A6-0232/2009) arată că au fost înregistrate 1.886 de petiţii, cu o treime mai multe decât în 2007 şi aproape cu jumătate mai multe decât în 2006. Dintre acestea, 818 au fost declarate neadmisibile, în majoritatea cazurilor petiţionarii încercând să obţină un recurs la deciziile autorităţilor naţionale sau ale organismelor judiciare din statele membre, mai ales pentru presupuse încălcări ale unor drepturi fundamentale. În general, se observă o confuzie între Uniunea Europeană şi Consiliul Europei sau între Parlamentul European şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Într-un clasament al statelor membre ai căror cetăţeni şi-au exercitat dreptul de petiţie, România se situează pe locul al treilea, după Germania şi Spania, înaintea Italiei, Poloniei şi Marii Britanii. Peste 40% dintre petiţiile adresate de cetăţenii români sunt neadmisibile pentru motivele evidenţiate mai sus, marea majoritate referindu-se la restituirea proprietăţilor confiscate în perioada comunistă. De altfel, ca urmare a numeroaselor petiţii care sesizează nereguli de natură administrativă sau de funcţionare a justiţiei în contextul punerii în aplicare a legislaţiei privind restituirea proprietăţilor, Comisia pentru petiţii a solicitat realizarea unui studiu informativ pe această temă. Documentul va oferi o perspectivă comparativă asupra situaţiei din România, Bulgaria şi statele din Balcanii de Vest, candidate la aderarea la Uniunea Europeană.
Revenind la petiţiile admisibile, trebuie subliniată transparenţa care caracterizează evaluarea acestora. Reuniunile Comisiei pentru petiţii sunt publice şi de multe ori transmise, în direct, pe Internet. Petiţionarii au, astfel, ocazia să participe la şedinţe şi să adreseze întrebări deputaţilor europeni şi reprezentanţilor Comisiei Europene.
Cele mai multe dintre petiţiile admisibile se referă la protecţia mediului, piaţa internă sau politica socială. Succesul Comisiei pentru petiţii se traduce, de multe ori, prin determinarea Comisiei Europene să lanseze procedura de infracţiune împotriva unui stat membru şi prezentarea cazului în faţa Curţii Europene de Justiţie. Din păcate, acest proces este unul de durată, ceea ce conduce la situaţia paradoxală în care un succes al Comisiei nu are un efect imediat asupra petiţionarului ale cărui drepturi au fost lezate.
Nu puţine sunt însă cazurile în care intervenţia Comisiei pentru petiţii poate determina autorităţile competente să ofere soluţii rapide petiţionarilor. Astfel de cazuri se referă mai ales la libera circulaţie a bunurilor şi persoanelor sau la recunoaşterea calificărilor profesionale şi relevă probleme legate de necunoaşterea legislaţiei europene de către autorităţile locale.
Aprecierea corectă a importanţei petiţiilor în panoplia de instrumente destinate cetăţenilor europeni depinde de înţelegerea rolului Parlamentului European în sistemul instituţional european. Unica instituţie europeană desemnată prin vot direct, Parlamentul European, privilegiază relaţia cu cetăţeanul şi foloseşte atât căile formale, cât şi pe cele informale pentru a se asigura că drepturile conferite acestuia de tratatele europene sunt respectate.
* Administrator la Secretariatul Parlamentului European, Comisia de Petiţii
