Pe aceeași temă
O umbră de diferenţă între liberali şi conservatori poate să apară eventual din mai marea încredere a primilor în capacitatea raţiunii şi implicit în propriul sistem teoretic foarte elaborat versus pragmatismul şi flexibilitatea celor din urmă, dispuşi să conceapă chiar şi failibilitatea propriilor teorii de a surprinde întreaga complexitate a realităţii sociale şi să accepte soluţii bazate pe bun-simţ, experienţă, chiar dacă contrazic în unele momente puritatea doctrinară.
Sunt aceste diferenţe de accent relevante în practică? Propun să ne uităm la câteva dintre marile dezbateri ale politicii actuale. Încălzirea globală: orice economist (de orice persuasiune) va accepta că poluarea reprezintă o externalitate (un cost pentru societate) pentru care poluatorul trebuie cumva să plătească, fie prin taxe, fie prin alt instrument echivalent (de exemplu, cumpărarea de drepturi de poluare). Dar atât liberalii, cât şi conservatorii sunt destul de reticenţi să accepte ca dovedită legătura dintre poluarea generată de activitatea umană şi încălzirea globală şi, în consecinţă, să sacrifice beneficiile certe ale creşterii economice pe altarul luptei cu rezultate incerte împotriva schimbărilor climatice. Este la fel de posibil ca o concentrare a resurselor limitate de care dispunem către adaptarea la consecinţele încălzirii globale să fie o abordare mai realistă, mai eficientă.
Criza financiară ridică mai multe probleme intelectuale pentru liberali decât pentru conservatori. Niciodată sedus de frumuseţea intelectuală a teoriei marilor echilibre, conservatorul poate accepta atât imperfecţiunile pieţei financiare, cât şi nevoia unei reglementări mai stricte a acesteia. Scepticismul său natural îl va face în egală măsură prudent însă faţă de saltul dintr-o extremă în alta, de la o excesivă liberalizare la o la fel de păguboasă suprareglementare.
În fine, migraţia. Liberalii, integral individualişti, sunt în mod natural favorabili migraţiei fără restricţii. Conservatorii sunt mai rezervaţi: acceptând rolul pozitiv al migraţiei pentru dezvoltarea economică, inima conservatoare vibrează şi la alte valori decât simpla bunăstare materială: tradiţie, comunitate, identitate culturală.
Cât de relevante sunt aceste dezbateri pentru România? Din păcate, destul de puţin. Previziunea mea (riscantă, ca orice previzune despre viitor) este că aceste subiecte sunt încă la o generaţie depărtare de noi. Agenda noastră va fi în continuare dominată pentru viitorul previzibil de finalizarea retragerii statului din gestionarea directă a activităţilor economice şi concentrarea pe activitatea de reglementare – sectoare cruciale economic, precum energia şi infrastructura, sunt ultimele rămase cu o prezenţă publică importantă. Va rămâne o prioritate însă întărirea capacităţii administrative şi a autonomiei faţă de grupurile de interese oculte (lupta împotriva corupţiei), în special în cazul instituţiilor de reglementare prin care statul îşi exercită rolul de arbitru al unui mediu economic concurenţial, eficient. În plus, vor fi în continuare de actualitate eficientizarea şi flexibilizarea administraţiei publice, reducerea costurilor administrative impuse restului societăţii prin debirocratizare, descentralizare şi utilizarea de mecanisme de (cvasi)piaţă. În fine, va creşte în importanţă gestionarea sectoarelor sociale, în care finanţarea publică păstrează un rol predominant: educaţia, sănătatea, pensiile şi asistenţa socială. Soluţiile liberal-conservatoare, similar cu problematica reformei administraţiei publice, vor viza o mai mare participare a zonei private (de exemplu, furnizori privaţi în locul celor publici, subcontractări, asigurări private care înlocuiesc parţial asigurările sociale) şi mecanisme de (cvasi)piaţă pentru a genera concurenţa chiar şi între furnizorii publici (de exemplu, vouchere). Pe toată această agendă imensă şi fascinantă, soluţiile concordă - liberalii şi conservatorii pot fi tovarăşi de drum în continuare.
