22 PLUS, nr. 304: Proiect KAS-ISP. Detalii

Fara Autor | 05.10.2010

Pe aceeași temă

• Economie socială de piaţă şi ortdoliberalism este numele unui proiect de anvergură pe care Fundaţia „Konrad Adenauer“ (KAS), în parteneriat cu Institutul de Studii Populare (ISP) îl desfăşoară în România pe durata unui an şi jumătate.

• Momentul inaugural al acestui proiect s-a consumat în data de 27 aprilie 2010, în Bucureşti.

• Obiectivele principale ale acestui proiect exploratoriu sunt în număr de trei: 1) se studiază ideile economice ordoliberale şi ale economiei sociale de piaţă (origine, evoluţie şi implementare), cu un accent special pe relevanţa lor pentru secolul XXI şi pentru situaţia ţării noastre şi UE; 2) se încearcă propagarea acestor idei în sfera mass-media, academică şi politică în România şi 3) se studiază şi se evaluează oportunităţile şi mijloacele de adoptare practică în ţări precum România a formulelor de organizare economică inspirate de principiile economiei sociale de piaţă.

• Grupul de lucru KAS-ISP angrenat în proiectul Economie socială de piaţă şi ordoliberalism are o componenţă diversificată. Din el fac parte specialişti din mediul universitar şi al cercetării, experţi din sectorul public şi de stat, reprezentanţi ai societăţii civile şi mediului de afaceri, jurnalişti, politicieni şi studenţi.

• La şedinţa inaugurală au fost aproximativ 30 de participanţi. Din partea română au fost reprezentanţi ai mai multor instituţii centrale ale statului român (preşedinţie, ministere), ai unor agenţii guvernamentale cu competenţe în domeniul reglementării economice, reprezentanţi ai mediului academic de profil economic din România şi SUA, reprezentanţi ai patronatelor, sindicatelor, ai mass-media, ai unor organizaţii neguvernamentale cu profil politic şi ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României. Notabilă a fost prezenţa chiar a unor foşti miniştri din domeniul privatizării din România, a unui diplomat al Chinei, ca stat din Asia interesat de drumul de mijloc dintre „capitalismul neoliberal“ şi „socialism“, precum şi a unui diplomat rus. Din partea germană au fost de faţă reprezentanţi ai centralei Fundaţiei „Konrad Adenauer“ din Berlin, ai sucursalei din Bucureşti, precum şi ai unor companii private de consultanţă din Bavaria.

• La prima întrunire s-a convenit, de asemenea, ca primă etapă crearea unui proiect în planul teoretic al principiilor filosofiei politice şi economice care stau la baza doctrinei ordoliberale şi în baza cărora se promulgă legislaţia şi se creează instituţiile economico-sociale. Astfel, ca paşi de parcurs în această primă etapă s-a constatat mai întâi necesitatea creării unei baze de documentare pentru planul teoretic prin traducerea de cărţi, articole şi documente oficiale din limba germană şi din alte limbi de circulaţie, dacă este necesar, în limba română.

• Ca a doua etapă a activităţii grupului de lucru s-a convenit crearea de grupuri tematice practice legate de nivelurile concrete de activitate în care aceste doctrine economice se pot transpune din planul teoretic în practica politică legislativă şi instituţională cotidiană, adică a politicilor publice.

S-a menţionat explicit de către unii participanţi interesul special în formarea unui grup de discuţii pe teme financiare relevante pentru economia socială de piaţă.

• Întâlnirile ulterioare, derulate într-un cadru mai restrâns, au limpezit direcţiile strategice ale acestui proiect.

• A fost agreată ideea că Grupul de „Economie socială de piaţă şi ordoliberalism“ va avea ieşiri în spaţiul public în mai multe direcţii: pe zona editorială, cu pachete de politici publice (în special în domeniul economic), în mediul online, în dezbateri publice.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22