Pe aceeași temă
Dincolo de creşteri în numărul de capturi de droguri, anihilarea unor reţele importante de trafic internaţional, stabilirea tot mai clară a legăturii dintre comerţul cu droguri şi terorism, aceste măsuri au avut şi câteva „efecte colaterale“, despre care se discută mai rar şi fără entuziasm:
1) Folosirea în comun a acelor şi seringilor a devenit cea mai rapidă cale de transmitere a HIV şi duce la infectarea a mii de oameni anual. Consumatorii de droguri injectabile reprezintă populaţia cu cea mai mare rată de infectare cu HIV din Rusia, China, Ucraina, Indonezia, Malaezia, Vietnam, toate ţările din Asia Centrală, ţările baltice şi numeroase ţări din America Latină. Lor li se refuză frecvent tratamentul sau sunt menţinuţi la coada listelor de aşteptare.
2) Încarcerarea consumatorilor de droguri duce la supraaglomerarea închisorilor, afectează sănătatea publică şi îi costă milioane de euro pe plătitorii de taxe. Arestarea şi pedepsirea consumatorilor de droguri sunt aplicate în multe state mai ales asupra populaţiilor sărace sau a grupurilor minoritare. În multe ţări, pedepsele pentru consumul sau posesia de droguri sunt mai mari decât unele infracţiuni ce implică violenţă.
3) În încercarea de a descuraja traficul de droguri, state precum China, Iran sau Singapore aplică pedeapsa capitală traficanţilor de droguri. În 2003, campania antidrog a poliţiei thailandeze s-a soldat cu executarea sumară a peste 2.000 de oameni, o foarte mică parte dintre aceştia fiind identificaţi ulterior ca traficanţi. Comisia Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului şi raportorul special al ONU în domeniul execuţiilor extrajudiciare, sumare şi arbitrare au declarat fără drept de apel că infracţiunile la regimul drogurilor nu constituie „cele mai grave infracţiuni“ şi execuţiile pentru aceste infracţiuni reprezintă o violare a legislaţiei internaţionale în domeniul drepturilor omului.
4) Distrugerea culturilor de coca prin pulverizare de ierbicide asupra plantaţiilor din Columbia a dus la otrăvirea solului şi a locuitorilor. Substanţele folosite pentru distrugerea culturilor de coca prin pulverizare aeriană sunt forme hiperconcentrate de ierbicid. Pulverizarea acestor substanţe în zone de conflict se face de la altitudine mai mare, crescându-se aria de toxicitate dincolo de plantaţii. Astfel sunt otrăvite culturi de cereale, surse de apă potabilă, depozite de alimente.
5) Deşi convenţiile internaţionale recunosc importanţa folosirii substanţelor controlate în tratamentul medical, numeroase state ezită să le utilizeze în terapia durerii. Se ajunge astfel la situaţii extreme, în care pacienţilor suferinzi de o boală terminală şi dureroasă nu li se prescrie morfină de teama dependenţei. În acelaşi timp, persoane dependente de heroină nu au acces la tratament substitutiv, deşi există din ce în ce mai multe cercetări care arată eficienţa substituţiei atât în tratarea dependenţei, cât şi în reducerea consecinţelor negative ale consumului de droguri în general.
6) Numeroase state ignoră datele ştiinţifice şi folosesc ideologia ca metodă de tratament a unor afecţiuni cronice, ca dependenţa de droguri. Peste 350.000 de chinezi sunt internaţi cu forţa în „centre de reeducare“, unde muncesc fără plată, fac instrucţie militară şi se tratează de dependenţă prin lozinci de genul „Consumul de droguri este rău, eu sunt rău“. Peste tot în lume există lagăre de concentrare în care locul deţinuţilor politici a fost preluat de consumatori de droguri şi de familiile acestora.
7) Piaţa mondială a drogurilor a fost estimată la 320 de miliarde de dolari anual. Profiturile obţinute din vânzarea de droguri sunt enorme şi se obţin în timp scurt. Cu aceşti bani se cumpără bunăvoinţa poliţiei, a vameşilor, a politicienilor. Astfel se ajunge la conflicte deschise de tipul războiului din Mexic, unde a fost declanşat un război în toată regula între armata mexicană şi cartelurile drogurilor, care ajunseseră să controleze poliţia şi administraţia de la graniţa cu Statele Unite.
Ce relevanţă au toate aceste evoluţii pentru o ţară ca România? Cu ce ne ajută să ştim că în China traficanţii de droguri sunt executaţi, că în Ucraina creşte epidemia de HIV printre consumatorii de droguri sau că, în urmă cu ceva timp, Naţiunile Unite şi-au fixat un obiectiv utopic – eradicarea consumului de droguri? Toate aceste exemple ne arată că prohibiţia drogurilor nu a dat rezultatele dorite, că disponibilitatea drogurilor şi interesul pentru ele sunt în mod inexplicabil mai mari decât pe vremea când nu erau interzise. Citind rapoarte de cercetare şi ascultându-i pe experţii în domeniu, ajungem să înţelegem că problema drogurilor nu poate fi rezolvată prin simpla interzicere şi că este nevoie să găsim soluţii funcţionale, care să ţină cont de drepturile omului şi să readucă politicile în domeniul drogurilor în slujba cetăţeanului.
1. Convenţia unică instituie modelul internaţional de control al drogurilor. Ţările semnatare se obligă să limiteze producţia, comercializarea şi utilizarea principalelor droguri (cocaină, opiacee, canabinoide) la scopuri medicale şi ştiinţifice şi să combată utilizarea nonmedicală a acestor substanţe.
