Pe aceeași temă
În prezent, există dovezi incontestabile ce demonstrează eşecul autorităţilor în tentativa de a reduce disponibilitatea drogurilor ilegale în rândul comunităţilor în care există cerere de droguri. În ultimele decenii, sistemele naţionale şi internaţionale de supraveghere a comerţului cu droguri au semnalat un model general de reducere a preţurilor drogurilor şi de creştere a purităţii acestora – în ciuda investiţiilor masive în unităţile de combatere a consumului şi traficului ilegal de droguri.
Mai mult, nu exită nicio dovadă care să confirme ideea că intensificarea severităţii combaterii consumului şi a traficului de droguri are ca efect reducerea substanţială a prevalenţei consumului de droguri. Datele actuale demonstrează fără drept de apel că numărul ţărilor în care există consumatori de droguri injectabile este în creştere, iar femeile şi copiii sunt din ce în ce mai afectaţi. Cu excepţia Africii Sub-Sahariene, consumul de droguri injectabile este sursa infectării cu HIV pentru unul din trei noi cazuri. În unele regiuni unde infecţia cu HIV se răspândeşte foarte rapid, cum sunt Europa de Est şi Asia Centrală, prevalenţa HIV poate ajunge la 70% în rândul consumatorilor de droguri injectabile, uneori depăşind 80% din totalul cazurilor de infectare cu HIV.
În contextul dovezilor covârşitoare care arată eşecul politicilor antidrog în atingerea obiectivelor stabilite, este important ca efectele negative ale acestor politici să fie recunoscute şi contracarate. Principalele efecte negative ale politicilor antidrog sunt:
– alimentarea epidemiei HIV prin incriminarea consumatorilor de droguri injectabile şi prin interzicerea distribuirii de seringi sterile şi tratament substitutiv;
– explozia HIV în rândul consumatorilor de droguri aflaţi în detenţie şi instituţionalizaţi din cauza politicilor şi legislaţiei punitive, precum şi lipsa serviciilor de prevenire a HIV în aceste unităţi de detenţie sau în celelalte tipuri de instituţii de profil;
– subminarea sistemelor de sănătate publică prin intervenţia organelor poliţieneşti, efectul direct fiind izolarea consumatorilor de droguri în medii insalubre, unde riscurile de infectare şi de transmitere de viruşi (ca, de exemplu, HIV, hepatitele B şi C, tuberculoza), alături de alte pericole sunt crescute, în dauna accesării serviciilor de prevenire şi tratament;
– criza sistemelor de justiţie determinată de încarcerările-record din mai multe state. Principala consecinţă a acestei măsuri a fost perturbarea funcţionării sociale a comunităţilor afectate. În timp ce inechităţile rasiale reflectate în ratele de încarcerare sunt evidente în ţări de pe tot cuprinsul globului, impactul negativ este deosebit de puternic mai ales în Statele Unite ale Americii, unde aproximativ unul din nouă bărbaţi afro-americani cu vârste între 20 şi 34 de ani se află în detenţie, în orice zi din an, din cauza unei infracţiuni la regimul drogurilor;
– stigmatizarea consumatorilor de droguri ilegale, care menţine popularitatea politicilor de incriminare a consumatorilor de droguri şi subminează eforturile de prevenire a HIV şi celelalte intervenţii sanitare adresate acestui grup;
– încălcările flagrante ale drepturilor omului, printre care enumerăm tortura, munca forţată, tratamentele inumane şi degradante şi pedeapsa capitală aplicată celor ce comit infracţiuni la regimul drogurilor în numeroase state;
– o enormă piaţă a drogurilor ilegale, cu o valoare anuală estimată la 320 miliarde de dolari SUA. Aceste profituri rămân în totalitate în afara controlului guvernelor. Ele finanţează infracţionalitatea, violenţa şi corupţia în nenumărate comunităţi urbane şi au destabilizat ţări întregi, ca Mexic, Columbia sau Afganistan;
– sume uriaşe din taxe sunt irosite pe o „luptă antidrog“ care şi-a ratat obiectivele declarate şi a produs direct sau indirect pagubele enumerate mai sus.
Din nefericire, dovezile eşecului modelului prohibiţiei în atingerea obiectivului unei lumi fără droguri, la fel ca şi gravele efecte secundare ale acestei politici sunt deseori negate de către cei interesaţi în menţinerea unui statu-quo în această problemă.
Astfel, s-a creat confuzie în rândul populaţiei generale şi au fost pierdute nenumărate vieţi. Guvernele şi organizaţiile internaţionale au obligaţia morală şi legală de a reacţiona în faţa acestei crize şi de a elabora strategii alternative, documentate ştiinţific, prin care să fie reduse efectele negative ale drogurilor, fără a produce daune determinate politic. Noi, semnatarii, cerem guvernelor şi organizaţiilor guvernamentale, inclusiv Naţiunilor Unite:
– să realizeze o evaluare transparentă a eficienţei politicilor actuale în domeniul drogurilor;
– să implementeze şi să evalueze abordări de sănătate publică documentate ştiinţific, concentrate pe reducerea efectelor negative ale consumului de droguri ilegale la nivelul individului şi al comunităţilor;
– să înceteze persecutarea consumatorilor de droguri, să extindă opţiunile de tratament a căror eficienţă a fost demonstrată şi să desfiinţeze centrele de tratament obligatoriu, a căror ineficienţă este notorie şi care încalcă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;
– să aprobe fără echivoc şi să extindă finanţarea necesară implementării unor pachete comprehensive de intervenţii de prevenire a HIV, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Biroului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) şi Programului Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA (UNAIDS);
– să implice concret membrii comunităţilor afectate în implementarea, dezvoltarea şi monitorizarea serviciilor şi politicilor care le influenţează vieţile.
Întemeierea politicilor din domeniul drogurilor pe dovezi ştiinţifice nu va elimina consumul de droguri sau problemele create de injectarea acestora. Cu toate acestea, reorientarea politicilor către abordări bazate pe dovezi ştiinţifice care respectă, protejează şi aplică drepturile omului au potenţialul de a reduce efectele negative determinate de politicile actuale şi va permite redirecţionarea unor resurse financiare enorme acolo unde acestea sunt cele mai utile: în implementarea şi evaluarea intervenţiilor de prevenire, reglementare, tratament şi reducere a riscurilor asociate consumului de droguri.
Iniţiatori:
International AIDS Society
International Centre for Science in Drug Policy
British Columbia – Centre for Excellence in HIV/AIDS
Declaraţia de la Viena a fost modificată în data de 19 august 2010, după încheierea lucrărilor celei de-a XVIII-a Conferinţe Internaţionale SIDA. Referinţele la secretarul general al Naţiunilor Unite au fost eliminate, pentru ca agenţiile Naţiunilor Unite să poată susţine declaraţia alături de ceilalţi semnatari. Aceste modificări au fost aprobate fără obiecţii de majoritatea comitetului care a redactat documentul de faţă.
Declaraţia de la Viena a fost elaborată cu intenţia de a determina căutarea de soluţii pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi siguranţei publice la nivelul comunităţilor, prin încorporarea dovezilor ştiinţifice în politicile ce vizează controlul drogurilor ilegale. Adresăm cercetătorilor şi profesioniştilor din domeniul sănătăţii şi din sistemele publice invitaţia de a susţine acest document, pentru a atrage atenţia guvernelor şi agenţiilor internaţionale asupra problemei drogurilor şi pentru a arăta că reforma politicilor legate de droguri este o chestiune urgentă, de importanţă internaţională. Adresăm aceeaşi invitaţie tuturor organizaţiilor care doresc să ni se alăture.
