Pe aceeași temă
În timp ce în Statele Unite inovaţia este asigurată de concurenţa dintre furnizorii neguvernamentali de servicii făcute diferitelor grupuri private de susţinere, aici natura banilor publici sufocă şi uniformizează tipul de activitate prin constrângeri birocratice. Aceste constrângeri menţin în servitute organizaţiile neguvernamentale.
Pentru că banii publici vin la pachet cu povara constrângerilor birocratice, ONG-urile nu pot vinde şi cumpăra liber. Întrucât funcţionarii publici care administrează fondurile de finanţare nu au un stimulent să rişte experimente, doar anumite lucruri se pot deconta şi doar în urma respectării unor seturi costisitoare de proceduri. Pentru a se adăposti de acuza clientelismului, administratorii fondurilor publice destinate finanţării limitează plata resurselor umane. Dacă este însă dificil să plăteşti oameni înseamnă că e dificil să colaborezi cu experţi. Criteriile birocratice fac dificilă şi crearea parteneriatelor pe termen lung cu firme şi alte organizaţii, iar parteneriatele contextuale trebuie realizate în urma unor selecţii de ofertă, reluate birocratic de fiecare dată. Când acumularea capitalului uman este dificilă, organizaţiile neguvernamentale vor fi mai slabe, iar ansamblul lor va fi fragmentat şi slab în faţa statului. Ce împiedică diversificarea bazelor de susţinere? Aici stă cea mai importantă parte a explicaţiei. Ea trebuie căutată în Constituţie. Conform Art. 8, alin. 1 din Constituţia României, „pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale“. Există şi garanţia explicită a libertăţii de disociere şi asociere, în Art. 40, alin. 1, deci legea formal permite finanţările private. Nu se creează însă pluralism printr-un angajament constituţional explicit faţă de pluralism, la fel cum nu se poate crea prosperitate printr-un articol care să garanteze prosperitate. Iar garanţia libertăţii de asociere este necesară, dar nu suficientă. Realizarea pluralismului cere mai mult, un ansamblu complex de articole constituţionale care să asigure o distribuţie echilibrată a puterii de decizie între stat şi societate. La acest nivel însă, Constituţia României instituie un dezechilibru.
Să ne gândim la un joc de cărţi. Diferite cărţi au diferite puteri. Ce-ar fi dacă jokerul ar fi mai puternic decât orice combinaţie de alte cărţi? Un stat ale cărui puteri sunt nedefinit de mari este ca un joker cu care elita politică poate face orice indivizilor obişnuiţi. Grupul aflat în posesia lui cu greu va permite altora să se constituie în grupuri care să preia şi să exercite anumite decizii. În faţa jokerului, diferenţele dintre celelalte cărţi de joc sunt irelevante; ele sunt plurale, dar pluralismul lor nu ajută la nimic. La ce bun să angajezi strategii de joc cu alte cărţi? Ceea ce contează cu adevărat este controlul jokerului. Aceasta este situaţia României: jucătorii - diferite grupuri cu diferite preferinţe - nu au niciun interes în folosirea organizaţiilor neguvernamentale plurale. Este mai ieftin să plătească direct politicienii care controlează statul pentru obţinerea unor avantaje, pentru că statul poate, constituţional, face orice. Desigur, statul nu poate face orice ca urmare a unei statuări constituţionale explicite în acest sens. Dar, practic, statuările contradictorii de tipul „cutare drept este garantat“, urmate de deschiderea posibilităţii de a-l restrânge „prin lege“, lasă neîngrădită legiferarea. Dacă însă legiferarea ar fi limitată şi, ca urmare, statul greu de instrumentalizat, jucătorii aflaţi în căutarea unor schimbări de reguli ar fi nevoiţi să apeleze la mijloace de schimbare autentică a opiniei publice. Mijloacele plurale ar fi angajate într-o luptă intelectuală publică transparentă. Acestea ar fi ONG-urile.
Numai într-un stat cu puteri limitate organizaţiile neguvernamentale sunt angajate într-o cursă pentru reputaţie şi într-o spirală a inovaţiilor. Motivul pentru care spirala nu va avea ca rezultat răul public a fost formulat de Madison. Ele vor reuşi să se contrabalanseze reciproc tocmai datorită multitudinii şi diversităţii: niciuna nu devine suficient de puternică încât să îşi impună interesul în dauna tuturor celorlalte şi a publicului larg.
Între timp, Constituţia României instituie prin ambiguitate şi contradicţii un stat cu puteri largi, astfel încât permite instrumentalizarea lui directă de către grupuri de interese. Numai schimbarea radicală a Constituţiei în direcţia limitării drastice a puterii statului va realiza pluralismul.
