Pe aceeași temă
Există însă o metodă de a modera anumite reforme radicale, anume experimentarea la scară redusă, iar reforma pentru care militez se pretează la acest tip de testare. Radicalismul ei poate fi temperat prin metoda menţionată, reducând scara aplicării atât pe verticală (alegând în locul organismului legislativ suprem un organism reprezentativ local), cât şi pe orizontală (limitând schimbarea la o singură subdiviziune administrativă). În practica revizuirii Constituţiei, asta ar presupune modificarea Art. 121 alin. 1 şi 122 alin. 2, care prevăd selecţia prin vot a consilierilor locali şi judeţeni, astfel încât să se lase la latitudinea Legislativului stabilirea modalităţii de selecţie a consilierilor locali, cu posibilitatea de a alege o subdiviziune administrativă (localitate) în care să fie testat sistemul de selecţie prin tragere la sorţi.
Să vedem, aşadar, cum ar arăta un astfel de sistem în practică şi care ar fi consecinţele aplicării lui. Actualmente, cetăţenii au dreptul să-şi aleagă reprezentanţi şi să fie aleşi în consiliile locale, pe listele partidelor sau ca independenţi. Ce s-ar schimba, dacă alegerile ar fi înlocuite cu selecţia aleatoare a consilierilor? O prima ipoteză plauzibilă este că s-ar schimba calitatea reprezentanţilor. Fără o preselecţie în interiorul partidelor şi fără o campanie electorală în timpul căreia candidaţii iau contact cu alegătorii, pare evident că în viitorul consiliu se vor strecura persoane complet nepregătite pentru deciziile pe care le reclamă calitatea de membru într-un organism al administraţiei publice locale (chiar dacă tragerea la sorţi se face de pe listele electorale, excluzând astfel persoanele cu probleme psihice grave, condamnaţii la pierderea drepturilor electorale sau minorii).
Această ipoteză are la bază însă două presupoziţii îndoielnice: 1) preselecţia în interiorul partidelor e de natură să păstreze în cursa electorală doar indivizii competenţi, capabili să rezolve problemele administraţiei locale şi 2) prestaţia candidaţilor din campanie îi ajută pe cetăţeni să-i elimine din cursă pe candidaţii cu profil moral sau intelectual necorespunzător. În realitate însă, partidele permit accesul candidaţilor pe liste în funcţie de resursele pe care aceştia le pun la dispoziţia partidului pentru campanie, nu în funcţie de potenţialul lor de buni administratori ai treburilor locale, iar alegerea candidaţilor pe liste elimină nevoia de a apărea în faţa alegătorilor pentru a le cere votul în persoană. În plus, să nu uităm că avem în vedere un experiment la nivel local. Membrii consiliului nostru vor cunoaşte problemele localităţii datorită simplului fapt că locuiesc acolo.
Cât de corupţi ar fi însă noii reprezentanţi locali, selectaţi aleatoriu, în comparaţie cu aleşii? Răspunsul la această întrebare depinde de modul în care explicăm corupţia.
Dacă e adevărat că ţine de mentalitate corupţia, cum afirmă mulţi intelectuali români, atunci înlocuirea votului cu tragerea la sorţi nu rezolvă problema corupţiei reprezentanţilor locali: cetăţenii şi aleşii împărtăşesc aceeaşi mentalitate. Degeaba înlocuieşti aleşii cu cetăţeni luaţi la întâmplare, se vor comporta la fel.
Dacă însă corupţia e încurajată de anumite elemente ale situaţiei în care se găseşte alesul (de pildă, presiunea de a recupera banii cheltuiţi în campanie, probabilitatea mică de a fi prins dacă măsluieşti licitaţii, apartenenţa la o reţea de posibili mituitori – oamenii de afaceri care au finanţat campania şi care vor să-şi recupereze investiţia), cum susţin specialiştii în ştiinţe politice, atunci renunţarea la vot serveşte la eradicarea corupţiei doar în măsura în care alegerile însele dau naştere situaţiei creionate mai sus. Or, pentru că alegerile presupun campanii electorale, acestea sunt costisitoare, iar numărul de oameni dispuşi să finanţeze gratis candidaţi e mai mic decât aţi crede, concluzia inevitabilă este că selecţia reprezentanţilor prin vot încurajează corupţia.
Iată deci de ce selecţia prin tragere la sorţi e superioară votului: fiindcă, ceteris paribus, face corupţia mai dificilă, eliminând stimulentele perverse care-i fac pe reprezentanţi să servească interese speciale. Dispare presiunea de a recupera banii investiţi în campanie şi dispare relaţia de încredere cu potenţialul mituitor, fostul finanţator de campanie.
Eufemistic vorbind, e puţin probabil ca reforma descrisă mai sus să-şi facă loc în noua Constituţie. Articolul de faţă serveşte mai puţin drept propunere de reformă şi mai mult drept vehicul de popularizare a unei metode de conducere a treburilor publice care s-a bucurat în vremurile vechi de suficient succes încât să nu-şi merite uitarea.
