22 PLUS, nr. 310: Dreptul la protecţie socială şi grevă este un autosabotaj

Serban Pitic & David Moscovici | 23.11.2010

Pe aceeași temă

Cadrul constituţional al muncii formulat în Art. 41 şi 43 prevede aşa-zisele drepturi la protecţie socială şi la grevă, împreună cu obligativitatea negocierii colective. Munca este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieţii oamenilor. Merită să aruncăm o privire serioasă asupra corectitudinii cu care este răsplătită şi asupra oportunităţii şi libertăţii de a munci permise de acest cadru. Salariul este preţul pe care un angajator îl plăteşte pentru prestarea unei munci anume, iar o muncă este utilă în primul rând în măsura în care acest lucru este recunoscut de cei care beneficiază de acea muncă şi reflectat în cât sunt dispuşi să plătească pentru ea. În momentul în care statul intervine în acest proces pentru a condiţiona angajatorul, el măreşte costurile muncii pentru angajator şi, ca urmare, limitează opţiunile angajaţilor.

În categoria protecţiei sociale intră o serie de reglementări care denaturează piaţa muncii, cum ar fi salariul minim, jurisdicţia statului asupra criteriilor de angajare şi concediere, cât şi reglementările şi controalele speciale privind condiţiile de muncă. Salariul minim impus expres de către Art. 41, alin. 2 din Constituţie are, ideal vorbind, menirea de a ridica standardul pentru slujbele cele mai prost plătite, deci pentru oamenii cel mai slab calificaţi. El suferă însă de trei neajunsuri.

În primul rând, alterează funcţionalitatea pieţei în dauna muncitorului. Dacă un preţ creşte, atunci cererea scade. Astfel, atunci când pe piaţă se stabileşte preţul (salariul) pentru o muncă, iar statul creşte artificial acest preţ, reacţia angajatorilor nu va fi să angajeze acelaşi număr de lucrători calificaţi la un preţ mai mare, ci să angajeze mai puţini lucrători cu o calificare superioară. În acest fel, salariul minim îi împinge către şomaj sau către piaţa neagră pe aceia a căror calificare nu atinge standardul care ar realiza salariul minim în mod natural, limitând libertatea oamenilor de a munci.

În al doilea rând, consacrarea în Art. 41 alin. 2 în cadrul conceptului de drept la protecţie socială a obligaţiei statului de a stabili un regim de muncă special pentru categorii cum ar fi femeile sau tinerii nu poate fi privit, indiferent de lumina politică în care ar fi pusă în virtutea „discriminării pozitive“, ca altceva decât consacrarea legitimităţii discriminării legale.

În al treilea rând, după o enumerare consistentă de probleme care ar putea justifica intervenţia statului, alin. 2 lasă posibilitatea extinderii măsurilor de protecţie socială fără niciun fel de limită conceptuală exprimată.

Dreptul la grevă, formulat în Art. 43, stă mai presus de voinţa oricăror părţi care ar căuta să cumpere şi, respectiv, să vândă muncă.

Trebuie înţeles că efectul este nu de a acorda ceva angajatului, ci de a lua ceva de la acesta. În momentul în care angajatorul ştie că orice ar scrie în contract, persoana angajată vine cu puterea de a-i bloca activitatea, angajatorul sau angajatoarea va lua în calcul aceste costuri. În consecinţă, îi va scădea din remuneraţie suma cu care calculează că riscă să fie păgubit din participarea acestui angajat la eventuale greve. Dreptul la grevă este, deci, un drept pe care statul ne forţează să ni-l cumpărăm.

Cât este el de util ? În contextul economic de astăzi, piaţa este suficient de dezvoltată încât să dea rezolvări naturale pentru situaţii de abuz al angajatorului, fără să fie nevoie de un drept al angajaţilor de a bloca activitatea economică. Pentru că un cadru al liberei concurenţe asigură prezenţa altor potenţiali angajatori, chiar fără un drept special la grevă, asociaţii libere ale muncitorilor pot ameninţa cu demisia atunci când doresc condiţii mai bune. De aici lucrurile pot evolua în două feluri. Dacă, în contextul de piaţă în care sunt cerute, cererile sunt întemeiate, angajatorul le va acorda, pentru că nu va găsi alţii care să lucreze în aceleaşi condiţii. Dacă cererile nu sunt întemeiate în contextul de piaţă în care au fost cerute, angajatorul va putea accepta demisia angajaţilor nemulţumiţi şi va angaja alţii în aceleaşi condiţii.

Nu este legitim a cere condiţii mai bune cât timp alţii sunt mai mult decât fericiţi să lucreze în condiţiile prezente. Eroarea economică prezentă în Constituţie este de a presupune că putem stabili cât valorează o muncă altfel decât prin preţul cu care ea este tranzacţionată. Efectul ei este de a bloca activitatea economică. Eroarea este însă şi de ordin moral. Efectul acordării dreptului la grevă este de a-i bloca în şomaj sau în condiţii mai proaste pe toţi cei care ar fi dispuşi să muncească în locul greviştilor.

Sistemul generat de acest cadru constituţional, la nivel declarativ, protejează, dar în realitate blochează munca. Dreptul la protecţie socială şi grevă, cumulat cu obligativitatea contractelor colective forţează angajaţii şi angajatorii la restricţii ce descurajează performanţa economică şi recompensarea muncii valoroase. Efectul obţinut este acela al punerii artificiale în opoziţie a sindicatelor „protejate“ de stat şi a angajatorilor, care vor fi culpabilizaţi pentru reacţia lor naturală de a încerca să recupereze costurile suplimentare generate de cadrul constituţional ostil pieţei.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22