22 PLUS, nr. 310: Pentru o constituţie minimală

Radu Cristescu | 23.11.2010

Pe aceeași temă

Atunci când lipsa de respect faţă de regulile constituţionale ne aduce în culmea indignării, spunem despre constituţie că aceasta există „doar pe hârtie“. Observăm însă cu năduf că în alte părţi constituţiile sunt un ghid constant în viaţa publică şi sunt chiar venerate, cum e cazul celebrei Constituţii americane. Ba chiar există cel puţin o ţară, Marea Britanie, unde nu pare să fi fost nevoie de un cod de prevederi care să fie numit aşa, dar unde domnia legii sugerează că există un cadru constituţional mult mai solid decât la noi.

Cele două exemple pomenite mai sus sugerează că o constituţie este definită atât de text, cât şi de o întreagă tradiţie de raportare a actorilor politici, a reprezentanţilor statului şi a cetăţenilor faţă de prevederile respective. O constituţie care se sprijină pe o astfel de tradiţie este o constituţie care „funcţionează“, adică îşi îndeplineşte activ rolul de garant al regulilor şi drepturilor fundamentale.

Tradiţia noastră constituţională a fost reîntemeiată în 1991, după schimbarea de regim. Douăzeci de ani e un timp scurt în viaţa unei constituţii. Totuşi, ar putea fi cazul să o schimbăm. Date fiind condiţiile în care a fost concepută şi adoptată, este poate doar un exerciţiu stângaci, de tranziţie. Până acum, dezbaterile cele mai aprige s-au purtat cu privire la configuraţia instituţiilor politice şi la raportul dintre puteri. Teme importante, fără îndoială. Merită totuşi să ne amintim că, în practică, aceste configuraţii, diferite de la ţară la ţară, sunt de obicei rezultatul unui compromis istoric între actorii politici, şi nu al unei formule infailibile. Experienţa din ţările cu regimuri solide constituţional-democratice ne arată că stabilitatea se obţine greu: în momentul adoptării regulilor, acestea sunt aprig contestate. Odată adoptate, sunt însă acceptate treptat de forţele politice majore. În perioada următoare, regulile sunt modificate doar marginal, prin proceduri lente şi dezbateri îndelungate. Lecţia pare să fie că, într-un regim constituţional puternic, actorii politici se adaptează regulilor, şi nu invers.

Se prea poate ca deficienţele arhitecturii puterii stabilite în 1991 să fie prea mari şi edificiul stă să se prăbuşească peste noi, deşi acest lucru rămâne de dezbătut. Despre arhitectura constituţională a drepturilor se discută însă destul de puţin. În fond, drepturile constituţionale există pentru că noi credem că anumite drepturi sunt mai presus de altele, adică prea importante pentru a le abandona procesului legislativ determinat de dispute politice de moment. Cum decidem care sunt aceste drepturi? Am putea face o listă cu toate drepturile pe care fiecare cetăţean le-ar putea considera ca fundamentale. Dezavantajul acestui procedeu este că ne-am trezi cu o inflaţie de drepturi, multe dintre acestea contradictorii, multe care n-ar fi acceptate ca atare de majoritate. Procesul politic ar fi îngreunat peste măsură, cu marele pericol ca, în practică, drepturile constituţionale să rămână „pe hârtie“, să fie curent încălcate. La fel cum se întâmplă cu moneda, inflaţia duce şi aici la devalorizare.

Avem de-a face cu o inflaţie de drepturi în Constituţia României? Am fost surprins să văd cât de puţin alarmată a fost opinia publică de decizia guvernului de a invoca, vara trecută, privilegiul constituţional de a restrânge drepturi constituţionale în numele salvgardării regimului democratic (Art. 53). În argumentaţia guvernului, soarta democraţiei româneşti atârna, nici mai mult nici mai puţin, decât de acordul cu FMI. Curtea Constituţională a fost de acord. Dacă doar atât e suficient să ne facă să renunţăm la garanţii constituţionale, înseamnă că nu avem de fapt garanţii constituţionale. Că autorii Constituţiei au crezut că exercitarea unor drepturi fundamentale ar putea pune în pericol stabilitatea regimului în timp de pace ne spune ceva despre cât de fundamentale sunt de fapt aceste drepturi.

Guvernul a recurs la acest artificiu periculos pentru că există alte prevederi constituţionale care-l împiedicau să taie pensiile şi salariile bugetarilor. Este vorba de Art. 41, care garantează dreptul la muncă, ceea ce, în jurisprudenţa constituţională, include şi dreptul la totalitatea salariului.

Cred că putem conveni că e absurd ca guvernul să fie împiedicat prin constituţie să ia măsuri de austeritate, indiferent ce credem despre politicile actuale. N-ar fi mai rezonabil, în acest caz, să renunţăm la ambele articole care transferă ceea ce ar trebui să fie obiectul unei confruntări politice într-un obiect de dispută constituţională? În loc să ne întrebăm care sunt drepturile pe care am vrea să le vedem pomenite în Constituţie, să ne întrebăm mai bine care sunt drepturile pe care nu le putem abandona fără a renunţa la democraţie şi stat de drept. Acesta s-ar putea dovedi un ghid mai util pentru reforma constituţională, care să asigure un larg acord privind drepturile fundamentale şi care să simplifice hăţişul drepturilor (şi derogărilor) constituţionale.

Paradoxal, o constituţie trainică şi eficace este o constituţie care-şi propune să garanteze doar câteva drepturi, dar drepturi pe care toţi cetăţenii, la putere sau în opoziţie, bogaţi sau săraci, le cunoaştem şi le considerăm fundamentale. Aceste drepturi ar putea fi cu adevărat privite de opinia publică drept cheia de boltă a unui regim democratic, iar garantarea lor permanentă drept o problemă crucială.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22