Pe aceeași temă
Ca să ne referim la apariţia fundaţiilor politice în Germania, trebuie să luăm în considerare istoria recentă a Germaniei şi experienţele rezultate în această perioadă. Primele noastre experienţe democratice au fost strânse în timpul Republicii de la Weimar, experienţe care s-au încheiat cu dezastrul celui de-al Treilea Reich. După cel de-al doilea război mondial, germanii, cu sprijinul aliaţilor, au trebuit să înveţe democraţia din nou.
Pentru a preveni apariţia unui regim ca cel al lui Hitler, a fost introdus în Constituţia germană articolul §21, care vorbeşte de competenţa partidelor pentru educarea politică şi formarea voinţei politice. Pentru a satisface această misiune, fiecare partid, care este reprezentat în Bundestag, are dreptul la o fundaţie politică.
Fundaţia „Hanns Seidel“ a fost fondată în anul 1966, fiind a patra de acest fel.
Fundaţiile politice sunt, într-adevăr, apropiate de orientările unui partid, dar sunt independente şi
trebuie să fie deschise tuturor participanţilor, indiferent de orientările lor politice. Ele acţionează în numele Bundestagului şi sunt finanţate din bani publici. Activitatea principală a fundaţiilor este educarea politică a adulţilor, consolidarea structurilor democratice şi promovarea participării politice, sociale şi ştiinţifice a populaţiei în Germania şi în ţările unde suntem reprezentaţi.Pentru a-şi duce cu bine la capăt sarcinile, Fundaţia „Hanns Seidel“ mai are, pe lângă departamentul central care se ocupă de administraţie, încă patru departamente:
- Institutul pentru educaţie politică (acesta se ocupă în principal de educarea politică a adulţilor în Bavaria);
- Academia pentru politică şi evenimente ale zilei este ca un think-thank, responsabilă pentru abordarea provocărilor politice prezente şi viitoare, pentru dezvoltarea strategiilor viitoare şi rezolvarea problemelor şi pentru organizarea de conferinţe şi colocvii;
- Institutul pentru încurajarea persoanelor supradotate – misiunea sa este promovarea persoanelor supradotate din Germania şi din străinătate, bursieri şi jurnalişti tineri.
Şi acum vine departamentul nostru: Institutul pentru colaborare internaţională.
Acest departament există din 1976 şi şi-a început misiunea cu un proiect în Togo, în Africa de Vest. După aceea au început primele proiecte în Egipt. Am fost, încă în perioada lui Mao, prima organizaţie care şi-a deschis birouri şi a început proiecte în Republica Populară Chineză. Între timp, suntem reprezentaţi pe tot globul cu circa 50 de birouri şi desfăşurăm mai mult de 90 de proiecte. Ceea ce a început cu un mic proiect în Africa a devenit cu timpul o misiune în slujba bunei guvernări, a democraţiei, a păcii, a statului de drept şi a dezvoltării durabile.
Aşa cum am menţionat mai devreme, noi, ca fundaţii politice, avem un mandat din partea Bundestagului german. Pentru aceasta trebuie să fie îndeplinită o condiţie şi partidul nostru, Uniunea Creştin Socială, este reprezentat în Bundestag. Vom exista atât timp cât vom avea suficient sprijin din partea alegătorilor şi atât timp cât Bundestagul va fi convins că fundaţiile politice din Germania sunt instituţii care fac treabă bună. Pentru munca noastră internaţională este important ca partenerii noştri să-şi dorească sprijinul nostru şi guvernele ţărilor gazdă să nu aibă obiecţii cu privire la munca noastră.
Cine a fost Hanns Seidel?
Dr. Hanns Seidel s-a născut în anul 1901 şi a murit în anul 1961, în urma unui accident. A fost membru fondator al Uniunii Creştin Sociale în anul 1945 şi apoi preşedintele partidului între anii 1955-1961. Din 1947 până în 1954 a fost ministrul bavarez al Economiei şi din 1957 până în 1960 prim-ministrul Bavariei.
El a transformat Uniunea Creştin Socială într-un partid popular modern şi a condus transformarea Bavariei dintr-un stat agrar într-un stat industrializat. Pe vremea aceea, 97% din populaţia Bavariei se ocupa cu agricultura, astăzi doar 2%. Datorită serviciilor făcute Uniunii Creştin Sociale şi Landului Bavaria, fiind unul dintre cei mai prestigioşi politiceni bavarezi de după război, era de la sine înţeles ca Fundaţia să poarte numele său.
De când există în România şi care au fost principalele momente ale debutului românesc al Fundaţiei „Hanns Seidel“?
Fundaţia „Hanns Seidel“ şi-a deschis biroul la Bucureşti în anul 1992. După căderea blocului de est şi după schimbarea regimului politic în multe ţări din Europa Centrală, de Est şi de Sud a apărut necesitatea de a ajuta şi România în procesul său de transformare şi pe drumul său către NATO şi Uniunea Europeană. România a fost aleasă şi datorită mărimii sale, a istoriei, a legăturii cu cultura germană şi a rolului important pe care îl are în Europa. Pentru noi era evident faptul că vrem să susţinem România în realizarea reformelor şi promovarea dezvoltării democratice.
Care sunt principalele direcţii de acţiune în România ale Fundaţiei „Hanns Seidel“?
La început, munca noastră în România s-a axat pe încurajarea instituţiilor. În acel timp principalii noştri parteneri erau Ministerul Social, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii. Era important pentru noi să ajutăm România să dezvolte o administraţie eficientă şi să adapteze legile noilor timpuri. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, accentul s-a mutat spre educarea politică a adulţilor. Astfel, astăzi lucrăm cu reprezentanţi ai societăţii civile. Avem programe pentru elevi, cărora li se explică cum funcţionează statul şi îi face capabili să ia parte activ la deciziile politice. Europa are nevoie de noi competenţe la nivel local. În acest domeniu sprijinim Asociaţia Oraşelor din România în misiunea sa de a-şi antrena membrii. Acest program este completat cu formări pentru angajaţii din administraţie. Conform credo-ului nostru politic, individul stă în centru. Pentru noi este important ca tinerii să capete competenţe cheie, cum ar fi leadership-ul, lucrul în echipă, retorica sau prezentarea de sine. Aceste programe sunt destinate în special tinerilor politicieni, cum ar fi cei din PDL. Nu ar trebui să uit nici de colaborarea noastră cu Ministerul de Interne. Îi ajutăm aici pe poliţişti în formarea lor pentru a face faţă sarcinilor în cel mai bun mod. În primul rând ajutăm la crearea transparenţei şi securităţii juridice pentru populaţie şi pentru poliţie, la îmbunătăţirea managementului şi structurilor poliţiei. Poliţia trebuie să fie în stare să apere populaţia de răufăcători, dar ea trebuie, de asemenea, să apere drepturile cetăţeanului. Încercăm să contribuim la întărirea competenţelor de specialitate ale poliţiei, dar şi promovarea atitudinii civice.
După cum puteţi vedea, accentul muncii noastre în România cade pe construirea unei societăţi pluraliste. Dorim să ajutăm la dezvoltarea structurilor democratice, la întărirea democraţiei şi, atât cât este posibil, să mijlocim participarea echitabilă la dezvoltarea socială şi economică a României şi a Europei.
Care sunt zonele din societatea românească în care investiţiile Fundaţiei „Hanns Seidel“ au dat rezultate bune?
Oricât de mult mi-aş dori, nu vă pot răspunde la această întrebare. Ca să obţinem rezultate care ar putea fi măsurate, ar fi nevoie de un efort foarte mare de care noi nu suntem capabili. Cum ar trebui să măsor? Pentru un seminar aloc cam 500 de lei pentru o persoană. Randamentul investiţiei este atunci 5% din comportamentul democratic al persoanei.
Cum am menţionat mai devreme, pentru mine, cea mai bună investiţie este aceea în individ. Cu cât facem mai multe persoane capabile să înţeleagă legăturile politice şi să se implice activ în societate, cu atât este mai mare satisfacţia pentru noi, pentru societate, pentru România şi pentru Europa.
Ce înseamnă pentru Fundaţia „Hanns Seidel“ colaborarea cu Institutul de Studii Populare?
Aici trebuie să diferenţiez două lucruri. Avem, pe de o parte, obiectivul comun de a răspândi ideologia conservatoare în România. Dacă reuşim să punem în aplicare obiectivul comun, atunci colaborarea noastră poate fi descrisă ca bună.
Pe de altă parte, este vorba de partea umană. Dacă ne înţelegem bine, putem să schimbăm idei sau să ne ocupăm împreună de probleme, atunci aş spune că avem o colaborare bună, chiar dacă obiectivul comun este ratat.
În cazul nostru, aş spune că avem cu Institutul de Studii Populare o colaborare bună în ambele cazuri.
„În serviciul democraţiei, păcii şi al dezvoltării“ – acesta este motto-ul Fundaţiei „Hanns Seidel“. Unde mai e mult de lucrat în România, din perspectiva dumneavoastră, pentru ca măcar democraţia românească să fie de o altă calitate decât este ea acum?
Fiecare dintre cei trei termeni se reprezintă pe sine şi are nevoie de aceeaşi cantitate de efort. Dumneavoastră puneţi democraţia în centru. Democraţia nu este un cadou. Trebuie să luptăm pentru ea în fiecare zi. Cel mai important lucru este să ştim ce democraţie vor românii. Fundaţia „Hanns Seidel“, în acest caz, nu vă poate da sfaturi. Ceea ce cred eu că este bun dumneavoastră vi se poate părea groaznic. Pentru mine este important într-o democraţie ca fiecare individ şi fiecare grup social să primească o şansă echitabilă în societate, ca nimeni să nu fie lăsat în urmă. Echitatea socială, respectul pentru celălalt, egalitatea de şanse, libertatea şi toleranţa sunt pentru mine personal elemente esenţiale.
Cum credeţi că lucrează, că acţionează românii exact în sensul de a fi „în serviciul democraţiei, păcii şi dezvoltării“? E, spre exemplu, ceva ce fac, în mod repetat, greşit?
Nici la această întrebare nu vă pot răspunde. Este leitmotivul Fundaţiei „Hanns Seidel“ şi un leitmotiv pentru toţi românii? Dacă da, atunci cum ar trebui să acţioneze? Ca stat spre exterior, ca guvern spre interior, ca individ? România îşi sprijină vecinii în acest sens. Există o strategie globală, un model general acceptat? Ce este corect şi greşit în acest context? Ceea ce este corect în China poate fi greşit în Brazilia. Şi în România ar putea să fie ambele. Pentru Fundaţia „Hanns Seidel“ sunt valabile, atât în Germania, cât şi în străinătate, eforturile noastre pentru democraţie. Celelalte valori se axează mai mult asupra muncii noastre în străinătate. Dumneavoastră întrebaţi de greşeli. Suntem cu toţii oameni şi bineînţeles că facem multe lucruri greşit. Nu este nici o ruşine să cazi, dar este ruşinos să nu te ridici. Cred că pe drumul dumneavoastră spre democraţie nu există o reţetă unică şi nici opinii valabile din afară. Le doresc românilor toate cele bune pe drumul lor şi dacă fac ceva greşit să aibă curajul să recunoască greşeala şi să o ia de la început.
*KLAUS SOLLFRANK, director pentru România al Fundaţiei „Hanns Seidel“
Interviu realizat de CRISTIAN PĂTRĂŞCONIU
