Pe aceeași temă
„Sunt oameni care s-au declarat într-o formă sau alta ca fiind de dreapta, dar care au şi fost etichetaţi ca atare de către «adversari». Întâmplător sau nu, sunt şi personalităţi cu o mare notorietate în spaţiul public (Neagu Djuvara, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Horia-Roman Patapievici, Virgil Nemoianu, Vladimir Tismăneanu, Andrei Cornea, Lucian Boia, Alexandru George). Dar, mai mult decât atât, sunt autorii unor cărţi importante şi, unii dintre ei, publicişti foarte activi în ultimii 20 de ani.
Până acum, cei mai vizibili din lista de mai sus (Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu) au generat, pe lângă tot felul de atacuri în publicistica de toată mâna (cel mai lipsit de sens fiind eticheta de «intelectualii lui Băsescu»), şi contestări cu oarece fason şi cu pretenţii de metodă. Boierii minţii, de pildă, după ce pornea aparent sistematic de la Maiorescu şi Gherea şi aplica o teorie americană ceva mai veche şi depăşită (a «grupurilor de prestigiu»), ajungea
să-şi dezvăluie teza cu care de fapt pornise la drum: că cei trei ar fi alcătuit un fel de «monopol intelectual». Teza este reluată în recenta culegere Idolii forului, unde «unghiul» de atac este altul: celor trei li se contestă competenţele. Tot aşa, o nouă revistă online (criticatac.ro) publică, pe lângă lucruri inspirate din temele de dezbatere ale stângii occidentale, şi unele texte preocupate doar să «reacţioneze» faţă de textele celor trei. Deocamdată, «noua stângă» se defineşte prin contestarea (uneori obsesivă) a dreptei. Din acest tip de atitudine a făcut un instrument de marketing. Aşa încât sunt extrem de curios cum va fi privită /primită cartea lui Cristian Pătrăşconiu dinspre «polul de stânga». Mi-ar plăcea să asistăm la o dezbatere pasionantă de idei, dar mă tem că nu va fi aşa.“
(Mircea Vasilescu – Dilema Veche)
„Câteva invitate au fost nedumerite de sexul celor intervievaţi de Cristian Pătrăşconiu: găseau impardonabilă lipsa femeilor dintre reperele dreptei autohtone! Cum se poate să scoţi o carte despre repere şi să nu incluzi măcar o femeie?! Naivul de mine n-ar fi crezut că asta este marea problemă a dreptei din România, dar acum, că doamna Sandra Pralong mi-a explicat că în nicio ţară civilizată nu se mai procedează astfel (e musai să fie măcar o femeie!), zic mersi că trăiesc în barbarie, departe de «luminile» luptei sexelor care au orbit atâtea reprezentante ale sexului frumos (vai mie! patriarhatul şi-a ivit colţii şi de astă dată…). Mi-e greu şi aşa, cu oameni de dreapta care gândesc asemenea celor de stânga, nu simt nevoia de a-mi fi băgate pe gât şi politicile de gen atât de drage comisarelor.“
(Vlad M. – În linie dreaptă, inliniedreapta.net)
„Iată cum cred că trebuie înţeles demersul meritoriu al lui Stoica şi Pătrăşconiu: «Care sunt oamenii a căror gândire ne poate ajuta să nu ne rătăcim pe drum?». Pentru că «dreapta» în România e un drum, aflat la început, nu un loc. Iar «reperele» nu sunt nici ideologii, nici gardienii purităţii, nici măcar busola. Din punctul ăsta de vedere, aş face doar două observaţii: 1) Absolut toţi cei prezenţi în volum şi pe scenă sunt repere, cu tot cu sclipirile şi idiosincraziile lor. Nu implicarea şi opinia lor sunt în discuţie, ci toată opera şi experienţa lor de viaţă excepţională. Repet: a tuturor celor din volum, fără excepţie. Pătrăşconiu a procedat foarte bine când şi-a centrat interviurile pe biografie. Nu actualitatea e esenţială, ci, cum bine remarca Pleşu, istoria, fie ea colectivă sau personală. Ăsta e motivul fericit pentru care Dana Grecu nu va putea deveni niciodată reper. 2) Teoria fundalului, formulată de Patapievici, e, surprinzător, o teorie a reperelor. Fundalul e, la rândul lui, o categorie mai specială de reper, care trebuie privit cu un un grand-angular, nu cu un zoom. Sunt entuziasmat de ce am auzit, pentru că e prima oară când mă pot orienta în ceaţa doctrinară care coboară de fiecare dată când cineva mă întreabă ce e dreapta. (Am şi un mic interes la Patapievici, însă entuziasmul meu e real.) Întrebarea e, într-adevăr, greşită. Sistemul de referinţă e prima problemă care trebuie să ne preocupe.
De aceea, eu unul cred că titlul e perfect, iar întâlnirea de ieri o reuşită surprinzătoare. Dacă începem să înţelegem ce e dreapta şi cum nu ne rătăcim pe drum, înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, vom ajunge unde ne dorim.“
(Florin Cojocariu – Madame Blogary, blogary.ro)
„În fapt, aşa cum a spus şi Andrei Pleşu la întâlnirea cu pricina, aceşti intelectuali (poate cu excepţia lui Neagu Djuvara, care a trăit şi alte vremuri) au ajuns la dreapta oarecum «împinşi» de ceea ce s-a întâmplat în România după 1989. «Dreapta» lor este mai degrabă un ataşament faţă de valorile democratice, o contrapondere la ne-despărţirea de comunism. Ei au poposit la «dreapta» ca reacţiune, aşa cum, ulterior, grupul de tineri literaţi care-i contestă s-a poziţionat la stânga tot ca manifestare secundă, ca «răspuns» sau ca efect natural de umplere a vidului. În acest context, să recunoaştem că bătălie stânga-dreapta nu există decât la acel nivel, al elitelor, şi numai al elitelor umaniste.“
(Mihnea Măruţă – mihneamaruta.ro)
„S-a lansat cu mult fast o carte care are un singur merit: i-adună cam pe toţi care se consideră elită. Sunt în carte şi câţiva «intruşi» pe care-i respect şi care nu au fost ieri prezenţi: Nemoianu şi Manolescu. În rest, textul arată cam aşa: întrebări cât mai puţin incomode şi monolog cât se poate de mult.“
(Costi Rogozanu – Vox Publica, voxpublica.realitatea.net)
„Cei doi foarte buni prieteni Liiceanu şi Pleşu s-au «încontrat» apoi şi între ei, cu umor şi (auto)ironie. Gabriel Liiceanu a explicat că, din punctul său de vedere, un intelectual are trei căi: aceea de a intra în politică şi de a-şi sluji patria astfel pentru că lupta politică nu stă pe un teren moral şi este nevoie mereu de o busolă care să arate nordul moralităţii, cea de a fi un organizator al urii, cum a fost cazul atâtor intelectuali care au slujit regimurile dictatoriale fiind ideologi ai acestora, sau să devină repere morale şi să se instituie ca moralişti. Filosoful consideră că unica «potecă» viabilă este aceasta din urmă. Prietenul său Andrei Pleşu l-a contrazis amical: «Nu e o idee bună ca intelectualii să intre în politică şi asta o spun eu, care sunt păţit. Cel mai adesea intelectualii ce devin politicieni, în loc să contamineze ei politica cu moralitate, se contaminează ei de oportunism. Şi, mai plângând, mai suspinând, dar asumând, devin la fel ca toţi ceilalţi politicieni». A povestit apoi, spumos, cum el şi câţiva intelectuali au intrat în CPUN în primele zile ale Revoluţiei: «Aveam şi legitimaţie. Pe ea scria: Membru permanent în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională. Aşa a început cariera mea politică».
Referitor la alegerea sa pentru dreapta politică, Pleşu a explicat că a venit din faptul că-l enervează groaznic stânga: Che Guevara e văzut ca un erou, foşti maoişti sunt acum parlamentari europeni sau miniştri, 60% din populaţia României consideră că regimul comunist era unul bun şi că, în general, tot ce este legat de stânga îl irită.“
(Gabriela Lupu – România liberă)
